Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 335/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR.335/2009-R
Ședința publică din 26 februarie 2009
PREȘEDINTE: Moșincat Eugenia JUDECĂTOR 2: Stan Aurelia Lenuța
- - - - - JUDECĂTOR 3: Trif
- - - judecător
- - grefier
Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de contestatorul domiciliat în, nr.31, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.775/LM din 29 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în cauză,se prezintă pentru recurentul contestator -personal, reprezentantul său, avocat, în baza împuternicirii avocațiale, eliberată de Baroul Bihor -Cabinet, lipsă fiind intimata pârâtă Casa Județeană de Pensii
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, recursul este scutit de plata taxei de timbru, intimata pârâtă a depus întâmpinare,după care:
Reprezentantul recurentului contestator depune la dosar adeverințele nr.41 din 25.02.2009 și 1235 din 19.10.2005, eliberate de SC SA O și o copie a cărții de muncă a contestatorului din care rezultă că acesta și-a desfășurat activitatea în condiții grele de muncă, nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursurilor.
Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Reprezentantul recurentului contestator susține recursul contestatorului și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris, recalcularea pensiei contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare de 25 ani, și calcularea retroactivă a pensiei din data de 7 martie 2005, cu cheltuieli de judecată în ambele instanțe, potrivit chitanței anexate împuternicirii avocațiale.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.775/LM din 29 septembrie 2008, Tribunalul Bihora respins contestația formulata de contestatorul în contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII B, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin decizia nr.45053/30.11.2005 a fost recalculată pensia contestatorului, obținându-se în urma acestei operațiuni un punctaj de1,16695 puncte, iar potrivit buletinului de calcul anexat deciziei, stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform art.2 alin. 1 din HG1550/2004. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatorul la data de 1 octombrie 2004 este Legea 3/1977.
Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă, instanța de fond a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța va identifica legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.
Așadar, tribunalul a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 ar fi trebuit să se concluzioneze că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani, concluzie ce este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. despre care se face vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte, că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune să concluzionăm că prevederile art. 2 alin.2 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.
Așa cum s-a arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.
În lumina acestei interpretări, instanța de fond a apreciat că prevederile Legii 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.
Raportat însă la întregul dosar de pensie al contestatorului, instanța de fond a constatat că acesta, nu a desfășurat activitate în condițiile prevăzute de Legea nr.19/2000, respectiv in subteran, în zonă de expunere la radiații ( I sau II), aviație civilă sau activitate artistică, pentru a fi aplicabile dispozițiile Legii nr.19/2000,el activând ca electrician.
Instanța de fond a mai reținut că în speța dedusă judecății perioada de peste 20 de ani invocata de contestator este doar perioada in care acesta a desfășurat activitate în grupa a II a de munca,care i-a dat dreptul de a se pensiona pentru limita de vârstă prin reducerea vârstei de pensionare și nicidecum nu poate fi confundat cu stagiul complet de cotizare prevăzut de Legea nr.19/2000.
De asemenea, s-a mai reținut de prima instanță că în speță nu pot fi aplicabile dispozițiile Legii nr.226/2006, întrucât dispozițiile acesteia se referă la locurile de munca în condiții speciale, care potrivit art.2 al.2 din actul normativ mai sus menționat cuprind si fostele locuri de munca in grupa I potrivit legislației anterioare. Ori, nu se poate face confuzie intre condițiile speciale de munca ( fosta grupa I in legislația anterioara) și cele deosebite de munca (fosta grupa II de munca in legislația anterioara), in speța contestatorul desfășurând activitate in grupa a II a de muncă.
Nu s-au reținut ca si aplicabile în speță de instanța de fond nici dispozițiile art.14 din Legea nr.3/1977, întrucât acestea nu reglementează stagiul complet de cotizare,ci doar dau dreptul persoanei de a se pensiona pentru limita de vârstă prin reducerea vârstei de pensionare. Acest aspect este accentuat însăși de cele doua aliniate ale art.14, respectiv aliniatul 1 si aliniatul 4, care la o simpla lecturare in situația in care s-ar lua in considerare că perioadele de timp inserate in cuprinsul lor ar constitui stagiu complet de cotizare, s-ar ajunge la situația ca pentru o activitate în aceeași grupa de munca sa fie reglementat un stagiu de cotizare diferit. (respectiv pentru grupa I de munca la alin.1 -un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, iar la alin.4 de 15 ani),iar ( pentru grupa a II a de munca la alin un stagiu complet de cotizare de 25 de ani, iar la alin.4 de 20 de ani ).
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, prima instanță, în temeiul art. 20 și art.43 din Legea 19/2000 a respins contestația formulată de contestator ca neîntemeiată, luând act că nu au fost solicitate cheltuieli de judecată de către intimata.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, solicitând admiterea recursului, casarea în întregime a sentinței și pronunțarea unei decizii de obligare a intimatei la recalcularea pensiei cu utilizarea unui stagiu de cotizare de 25 de ani, retroactiv din 16.02.2006, data emiterii deciziei nr.45053/16.02.2006.
În motivarea cererii de recurs, recurentul învederează următoarele:
-recurentul a lucrat ca electrician, deservind secțiile de măcinare, calcinare, leșiere, filtrare, de la uzina de O, dovedind o vechime de 29 ani, 10 luni și 8 zile în grupa II-a de muncă;
-recurentului îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.3/1977, el îndeplinind condiția stabilită prin art.11 alin.1 și 2 din legea menționată;
-muncitorii de la "" au lucrat de fapt în grupa I nu în grupa a-II-a, având în vedere operațiunile efectuate în sectoarele de producție de la de din O, prevăzute de anexa la Legea nr.226/2006 ca fiind locuri de muncă în condiții speciale, recursul fiind admisibil și în lumina dispozițiilor art.19 din Legea nr.19/200.
Intimata, prin întâmpinare a solicitat respingerea recursului și pe cale de consecință menținerea ca legală și temeinică a sentinței recurate, în sensul menținerii ca legală a deciziei de pensionare contestată, arătând că recurentul a desfășurat activitate în funcția de electrician în cadrul SC SA O, funcție care nu este prevăzută în cuprinsul art.30 din Legea nr.19/2000, iar Legea nr.226/2006 stabilește în mod expres și limitativ în anexa 1 care sunt activitățile care vor fi încadrate în condiții speciale iar în anexa nr.2 care sunt unitățile angajatoare care au obținut avizul pentru îndeplinirea procedurilor și criteriilor de încadrare în condiții speciale.
Examinând sentința prin prisma motivelor de recurs, precum și din oficiu, instanța reține următoarele:
Drepturile la pensie ale recurentului au fost stabilite prin decizia nr. -/1999 cu începere din 01.07.1999, având un stagiu de cotizare realizat de 29 ani 10 luni și 8 zile, iar prin decizia nr.45053 din 16.02.2006 recurentului i-au fost recalculate drepturile de pensie.
În adeverința nr.41 din 25.02.2009, eliberată de SC SA O, se atestă că recurentul a fost angajat cu contract individual de muncă la de O, Întreprinderea de O, SC SA O, în perioada 7.03.1968-26.01.1999, iar în perioada 18.03.1969-26.01.1999 recurentul a fost încadrat în grupa a-II-a de muncă, având meseria de electrician la Sectorul Energetic cu atribuțiuni în toate secțiile de producție:, și.
Potrivit prevederilor articolului 2 aliniatele 1 și 2 din Legea nr. 226/2006, sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute de anexa 1 pct.28 lit."e", respectiv activitatea desfășurată de personalul care lucrează la prăjirea, măcinarea, aglomerarea, topirea minereurilor. Relevante sunt și prevederile articolul 3 din Legea nr. 226/2006, potrivit cărora "asigurații care au realizat un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă", cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare. În speță, contestatorul a ieșit la pensie pentru limită de vârstă în baza Legii nr. 3/1977, deci anterior aplicării prevederilor Legii nr. 226/2006 și respectiv 19/2000, însă aplicarea principiului la condiții de muncă egale pensii egale și a prevederilor HG nr. 1550/2004 precum și a prevederilor articolului 2 aliniatul 2 din Legea nr. 226/2006 - conform cărora sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000, - reclamă recalcularea pensiei recurentului prin luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani și nu de 30 de ani cum a procedat intimata.
Prezintă relevanță de asemenea și prevederile articolului 5 din legea anterior menționată, care statuează că pentru asigurații prevăzuți la articolul 3 punctajul mediu anual se determină prin împărțirea la 25 numărului de puncte realizat din însumarea punctelor anuale realizate în perioada de cotizare, prin urmare în mod greșit instanța de fond a apreciat că drepturile de pensie ale acestuia au fost stabilite corect și că solicitarea acestuia de a se utiliza la calcularea punctajului mediu anual 25 de ani, nu ar avea fundament legal, fiind astfel ignorate de către tribunal normele de drept enunțate mai sus.
Față de considerentele ce preced, instanța, în baza prevederilor articolului 312 aliniatele 1 și 3 din Codul d e procedură civilă, va admite ca fondat recursul, va modifica în tot sentința recurată în sensul că va admite contestația și va dispune obligarea pârâtei să recalculeze pensia stabilită pe seama contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu total de cotizare de 25 de ani, retroactiv din 29.09.2007, când s-a cerut recalcularea,pretenția recurentului în sensul acordării acestor drepturi începând cu data de 16.02.2006 fiind nefondată, data fiind anterioară intrării în vigoare a prevederilor Legii nr.226/2006, iar în conformitate cu dispozițiile articolului 274 din Cod, intimata, căreia îi aparține culpa procesuală, va fi obligată la plata sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocațial la fond și recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.312 alin.1, combinat cu art.296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE ca fondat recursul civil introdus de domiciliat în, nr.31, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.775/LM din 29 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în totalitate în sensul că:
Admite ca fondată contestația și în consecință dispune intimatei recalcularea pensiei stabilite prin decizia nr.45053/16 februarie 2006 prin luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, drepturile recalculate urmând a-i fi acordate începând cu data de 29 septembrie 2007.
Obligă partea intimată Casa Județeană de Pensii B să plătească părții recurente suma de 1000 lei cheltuieli de judecată la fond și recurs.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 26 februarie 2009.
Președinte Judecător pt.Judecător Grefier,
- - - - - -
în concediu medical,
semnează,
președintele instanței
Red.concept decizie -
Data:10.03.2009
Jud.fond /
Dact.
Data:13.03.2009
2
Președinte:Moșincat EugeniaJudecători:Moșincat Eugenia, Stan Aurelia Lenuța, Trif