Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 383/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIE CIVILĂ Nr. 383/2009

Ședința publică de la 15 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție

JUDECĂTOR 2: Carla Maria Cojocaru

JUDECĂTOR 3: Daniela

Grefier

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 130/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul reclamant asistat de avocat, în substituirea apărătorului ales avocat, intimatul pârât asistat de avocat, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare legal îndeplinită.

Întrucât d-nul judecător, unul din titularii completului C2 recurs și-a încetat activitatea, completul de judecată fost constituit prin includerea judecătorului aflat în lista de permanență, în persoana doamnei judecător -.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recurentul reclamant nu s-a conformat dispozițiilor instanței în sensul că nu a depus dovada că sentința civilă nr. 2220/2008 a Judecătoriei Mediaș este definitivă și irevocabilă.

Mandatarul intimatului pârât depune împuternicire avocațială, chitanță onorar de avocat și bon fiscal carburant auto.

Mandatarul recurentului pârât depune delegația de reprezentare și cea de substituire, două chitanțe onorar de avocat și bon fiscal carburant auto.

Se învederează instanței copia minutei depusă în apel din care rezultă că sentința civilă este irevocabilă.

Părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Mandatarul recurentului reclamant - avocat, solicită admiterea recursului, în principal casarea deciziei atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare Tribunalului Sibiu pentru pronunțarea unei hotărâri legale. În subsidiar, modificarea deciziei în sensul admiterii acțiunii doar cu privire la pârâtul și a dispune evacuarea față de ceilalți pârâți. Cu cheltuieli de judecată.

Susține că instanța de apel nu și-a motivat soluția pronunțată, motiv de casare prev. de art. 304 pct. 7 Cod pr. civ. Invocă decizia 1278/2002 a ICCJ prin care s-a statuat că judecătorii în motivarea soluției trebuie să expună motivele de fapt și de drept pentru realizarea controlului judiciar. Cu privire la pârâtul sentința este definitivă, acesta având un drept de uzufruct viager, pe care reclamantul îl contestă fiind formulată contestație în anulare și revizuire față de dreptul acestuia. Cu privire la ceilalți trei pârâți, arată că aceștia nu au făcut dovada titlului locativ asupra imobilului.

Mandatarul intimatului pârât solicită respingerea recursului. Cu cheltuieli de judecată.

Susține că acțiunea reclamantului, așa cum a fost formulată la fond, trebuia respinsă în tot ca inadmisibilă, întrucât evacuarea derivă din raporturi locative, ceea ce în speță nu este aplicabil. Mai arată că pârâtul deține posesia imobilului în virtutea dreptului de uzufruct viager, desmembrământ al dreptului de proprietate, iar cu privire la ceilalți pârâți, arată că aceștia au părăsit imobilul încă de la instanța de fond.

În replică, mandatarul recurentului reclamant arată că nu-și restrâng recursul și atacă hotărârea Tribunalului Sibiu. Cu privire la ceilalți pârâți, susține că aceștia locuiesc în imobil fără a deține vreun drept de proprietate, reclamantul fiind proprietar al acestuia.

Față de actele dosarului și cele invocate, instanța lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra recursului civil de față;

Prin acțiunea civilă înregistrată la Judecătoria Mediaș, reclamantul a chemat în judecată pârâții, și -, solicitând ca prin hotărâre, să se dispună evacuarea pârâților din imobilul situat administrativ în Dumbrăveni,-, jud. Sibiu, înscris în CF 2140 Dumbrăveni, nr. top. 218/7 - 219/7/2 - grădină în suprafață de 620 mp și obligarea pârâților la cheltuieli de judecată.

În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că este proprietarul tabular al acestui imobil, asupra căruia nici unul dintre pârâți nu deține vreun titlu locativ, însă cu toate acestea, pârâtul a înstrăinat prin act sub semnătură privată imobilul altei persoane, dar prin hotărâre judecătorească irevocabilă, actul de înstrăinare a fost desființat.

În drept a invocat art. 480 cod civil, art. 274 cod procedură civilă.

Prin sentința civilă nr. 1975/19 septembrie 2008, Judecătoria Mediașa admis acțiunea așa cum a fost formulată, dispunând evacuarea pârâților din imobil, cu obligarea acestora la 510,3 lei cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această hotărâre, judecătoria a reținut că, imobilul în litigiu este înscris în CF 2140 Dumbrăveni, nr. top. 218/7 - 219/7/1 - loc de casă cu casă și nr. top. 218/7 - 219/7/2 - grădină, terenul în suprafață totală de 720 mp, proprietar exclusiv fiind reclamantul. Niciunul dintre pârâți nu deținea vreun titlu locativ cu privire la acest imobil, astfel că în temeiul art. 480 cod civil a fost admisă acțiunea. A fost respinsă cererea formulată de pârâtul, de conexare la acest dosar a dosarului aflat pe rolul Judecătoriei Mediaș, unde a solicitat constatarea existenței unui drept de uzufruct viager, împotriva reclamantului.

Prin decizia civilă nr. 130/10.04.2009, Tribunalul Sibiu - Secția civilă a admis apelul declarat de pârâtul împotriva sentinței civile nr. 1975/2008 a Judecătoriei Mediaș, pe care a schimbat-o în totalitate, în sensul că a respins acțiunea formulată de reclamantul, împotriva pârâților, și -. A fost obligat intimatul să plătească apelantului, 1500 lei cheltuieli de judecată în apel.

În considerentele deciziei, Tribunalul a arătat că deși s-a susținut că una dintre pârâte ar fi minoră și instanța de fond a pus în vedere pârâtului să facă această dovadă, nu a fost probată această împrejurare.

Într-adevăr, pe rolul Judecătoriei Mediașa existat un dosar soluționat prin sentința civilă nr. 2220/2008, irevocabilă, prin care s-a constatat că prin convenția încheiată între și, primul a dobândit dreptul de uzufruct viager asupra imobilului înscris în CF 2140 Dumbrăveni și s-a dispus întabularea acestui drept în cartea funciară. În aceste condiții, pârâtul ca titular al dreptului de uzufruct, poate exercita posesia bunului nestingherit, în limitele prevederilor legale. Din acest motiv Tribunalul a considerat că acțiunea în evacuare nu se mai justifică și a respins-

Împotriva acestei decizii a declarat recurs reclamantul, solicitând casarea ei cu trimiterea cauzei spre rejudecare, iar în subsidiar, modificarea deciziei atacate și menținerea dispozițiilor sentinței civile nr. 1975/2008 a Judecătoriei Mediaș. Cu cheltuieli de judecată.

În expunerea motivelor de recurs, reclamantul invocă art. 304 pct. 7 cod procedură civilă, în sensul că hotărârea pronunțată de instanța de apel nu cuprinde motivarea în drept a soluției adoptate în ceea ce-i privește pe pârâți. Deși sentința civilă nr. 1975/2008 a fost atacată doar de pârâtul, Tribunalul a admis apelul acestuia și cu privire la ceilalți pârâți, fără nici o motivare în drept sau în fapt cu privire la aceștia, încălcând astfel prevederile art. 261 cod procedură civilă. Procedând în acest mod, tribunalul a încălcat prevederile art. 304 pct. 7 cod procedură civilă, iar soluția care se impune a fi adoptată este prevăzută de art. 312 alin. 2 cod procedură civilă, fiind necesară casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.

Al doilea motiv de recurs se încadrează în prevederile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă, întrucât prin decizia atacată a fost admis apelul pârâtului și modificată în tot sentința judecătoriei și respinsă acțiunea fără nici un temei de fapt sau legal. Pârâții nu au dovedit că au un titlu locativ asupra imobilului în cauză, ocupându-l abuziv.

Analizând legalitatea deciziei atacate, prin prisma motivelor de recurs, raportat la art. 304 cod procedură civilă, Curtea reține următoarele:

S-a constatat în urma verificărilor efectuate în dosarul Tribunalului Sibiu, că împotriva sentinței civile nr. 1975/2008 pronunțată de Judecătoria Mediaș, a declarat apel doar pârâtul în contradictoriu cu reclamantul și cu pârâții, și -, solicitând în principal, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare, și în subsidiar, respingerea acțiunii în evacuare.

Tot la Tribunal a fost depusă sentința civilă nr. 2220/22.10.2008 pronunțată de Judecătoria Mediaș în dosar nr-, prin care a fost admisă acțiunea formulată de reclamantul împotriva pârâtului, și constatându-se că reclamantul a dobândit dreptul de uzufruct viager asupra imobilului înscris în CF 2140 Dumbrăveni, nr. top. 218/7 - 219/7, s-a dispus întabularea acestui drept în cartea funciară. Hotărârea a rămas irevocabilă prin respingerea recursului declarat de prin decizia civilă nr. 209/30.03.2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu.

Față de aceste înscrisuri aflate în dosarul de apel, Curtea apreciază că este întemeiat primul motiv din recursul declarat de reclamant, în sensul că deși împotriva sentinței civile nr. 1975/2008 a Judecătoriei Mediașa declarat apel doar pârâtul, în urma admiterii apelului, a fost respinsă în tot acțiunea de evacuare formulată de reclamantul.

Efectele sentinței civile nr. 2220/2008 pronunțată de Judecătoria Mediaș conferă dreptul de uzufruct viager doar pârâtului, în ce privește imobilul înscris în CF 2140 Dumbrăveni, cu toate consecințele care decurg din acest drept. Ceilalți pârâți nu au nici un fel de titlu locativ asupra acestui imobil, astfel că în mod greșit tribunalul a respins acțiunea față de aceștia. Nu s-a făcut dovada că între pârâtul și ceilalți pârâți ar exista vreo legătură care să le confere și acestora drept de abitație în imobil.

Având în vedere că pârâtul are un titlu locativ asupra imobilului în litigiu, acțiunea reclamantului urmează a fi respinsă, ca urmare a greșitei interpretări a legii de către instanța de apel și față de prevederile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă.

Întrucât ceilalți pârâți nu au fost în măsură să probeze vreun drept asupra acestui imobil, și față de prevederile art. 480 cod civil care conferă titularului dreptul de a se bucura de lucrul pe care-l deține, și având în vedere prevederile art. 304 pct. 9 cod procedură civilă și art. 312 cod procedură civilă, va fi modificată decizia atacată în sensul menținerii dispoziției de evacuare a acestor pârâți, potrivit sentinței civile nr. 1975/2008 pronunțată de Judecătoria Mediaș.

Cât privește motivul de recurs referitor la nemotivarea deciziei pronunțate în apel, este nefondată solicitarea recurentului de casare cu trimitere spre rejudecare a cauzei și urmează a fi respinsă, cu mențiunea că, în urma modificării deciziei, a fost motivată de către instanța de recurs.

În temeiul art. 274 cod procedură civilă, vor fi obligați intimații, și -, să plătească recurentului reclamant, 555,15 lei cheltuieli de judecată în recurs, reprezentând onorariu de avocat și cheltuieli de deplasare.

Pentru aceste motive:

(continuarea dispozitivului deciziei civile nr. 383/15.10.2009 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar civil nr-)

În numele legii

DECIDE

Admite recursul declarat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 130/2009 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr-.

Modifică în parte decizia atacată în sensul că schimbă în parte sentința civilă nr. 1975/2008 pronunțată de Judecătoria Mediaș numai sub aspectul acțiunii formulate de reclamant împotriva pârâtului pe care o respinge.

Menține în rest dispozițiile sentinței și ale deciziei.

Obligă intimații, și - să plătească recurentului suma de 555,15 lei cu titlu de cheltuieli de judecată în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică din 15.10.2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- - -

Judecător,

-

Grefier,

.

Tehn.

8 ex/25.11.2009

Jud. fond -

Jud. apel -. /

Președinte:Anca Neamțiu
Judecători:Anca Neamțiu, Carla Maria Cojocaru, Daniela

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 383/2009. Curtea de Apel Alba Iulia