Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 441/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVIĂ NR.441/2009-

Ședința publică din 12 martie 2009

PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia

- - - - JUDECĂTOR 3: Popa

- - - judecător

- - grefier

Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile formulate de contestatorul domiciliat în O,-, -N 10,.23, județul B și de către pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B O, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr.915/LM din 17 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr.1401/C/111/2008, având ca obiect: recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, se prezintă recurentul contestator -personal, lipsă fiind recurenta pârâtă Casa Județeană de Pensii

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru, precum și faptul că, recurentul contestator, prin registratura instanței, la data de 3.03.2009 a nepus note scrise, după care:

INSTANȚA, din oficiu invocă excepția de nulitate a recursului formulat de către contestatorul, și nemaifiind alte excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra excepției de nulitate a recursului formulat de contestator și asupra recursului formulat de pârâta Casa Județeană de Pensii

Recurentul contestator, solicită admiterea recursului său și respingerea recursului formulat de către recurenta pârâtă, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra excepției de nulitate a recursului formulat de contestatorul și asupra recursului formulat de Casa Județeană de Pensii B, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.915/M din 17 octombrie 2008, Tribunalul Bihora admis în parte contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII B și în consecință a dispus anularea deciziei nr.-/03.06.2008, emisă de intimată, pe seama contestatorului și a obligat intimata să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 ani, sens în care se va emite o nouă decizie de pensionare, în favoarea contestatorului, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, prin decizia nr.- /2008 a fost recalculata pensia contestatorului. Stagiul complet de cotizare avut în vedere a fost de 30 de ani, conform art. 2 alin. 1 din HG1550/2004. Conform aceluiași act, legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la categoria de pensie de care beneficiază contestatorul la data de 1 octombrie 2004 este Legea 3/1977.

Având în vedere susținerile contradictorii ale părților referitoare la legea aplicabilă și practica constantă a Curții de APEL ORADEA, contestatorul având o speranță legitimă de a obține recunoașterea drepturilor sale, instanța de fond a apreciat că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța va identifica legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.

Așadar, instanța de fond a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 ar fi trebuit să se concluzioneze că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani, concluzie ce este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. despre care s-a făcut vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, având în vedere acest principiu, având în vedere, pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte, că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune să concluzionăm că prevederile art. 2 alin.2 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.

Așa cum s-a arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin legea 78/2005 a rezultat în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă în mod flagrant acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.

În lumina acestei interpretări, instanța de fond a apreciat că prevederile Legii nr.19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare a tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.

Întrucât Legea nr.226 din 2006 fost emisă in temeiul art.19 alin.2 din Legea nr.19/2000 actualizată si potrivit art. 6 din Legea nr.226 din 2006 "prevederile prezentei legi se completează cu cele ale Legii nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare, a rezultat că indiferent de anul deschiderii dreptului la pensie, dispozițiile sale sunt aplicabile tuturor pensionarilor care au desfășurat activitate in grupa I de muncă ( condiții speciale) o perioadă mai mare de 25 de ani la o unitate din cele prevăzute in anexa la legea 226/2006,in speța de față

Art.2 alin 2 din Legea nr.226/2006 prevede că: "sunt asimilate stagiului de cotizare în condiții speciale perioadele de timp anterioare intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii si alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările si completările ulterioare, în care asigurații si-au desfășurat activitatea, pe durata programului normal de lucru din luna respectiva, în locurile de munca încadrate conform legislației anterioare în grupa I de munca si care, potrivit prezentei legi, sunt încadrate în condiții speciale.

În concluzie, s-a reținut de tribunal, că funcția si locul de munca al contestatorului, care țin de siguranța circulației, se încadrează in condiții speciale, iar potrivit legislației anterioare este asimilat stagiului de cotizare prevăzut de legea nr.226/2006.

Potrivit art.3 din Legea nr.226/2006 "asigurații care realizează un stagiu de cotizare de cel puțin 25 de ani în condițiile speciale prevăzute de prezenta lege beneficiază de pensie pentru limita de vârsta cu reducerea cu 15 ani a vârstelor standard de pensionare prevăzute în anexa nr. 3 "Vârstele standard de pensionare si stagiile minime si complete de cotizare pentru femei si bărbați, pe ani si pe luni, pe perioada aprilie 2001 - martie 2015" la Legea nr. 19/2000, cu modificările si completările ulterioare.

Art.5 din același act normativ stipulează că "pentru asigurații prevăzuți la art. 3 punctajul mediu anual se determina prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale realizate în perioada de cotizare."

Întrucât contestatorul prin contestația formulată a solicitat împărțirea numărului total de puncte la 20 de ani ținând cont și de textele de lege mai sus menționate, instanța de fond a admis în parte contestația formulată și pe cale de consecință a dispus anularea deciziei nr.-/03.06.2008, emisă de intimată, pe seama contestatorului și a obligat intimata să recalculeze pensia acestuia, prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 25 ani, sens în care va emite o noua decizie de pensionare, in favoarea contestatorului.

Instanța a constatat ca nu s-au solicitat cheltuieli de judecata.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutite de la plata taxelor de timbru, au declarat recurs contestatorul, solicitând admiterea acestuia, și intimata Casa Județeană de Pensii B, solicitând admiterea acestuia, modificarea sentinței în sensul respingerii acțiunii.

Recurentul contestator nu și-a motivat în fapt și drept cererea de recurs decât la data de 3.03.2009, arătând că solicită reanalizarea dosarului, ținând cont de anii desfășurați în grupa I de muncă ca mecanic locomotivă, drepturile să i se acorde din 16.09.2003.

Prin motivele de recurs, intimata Casa Județeană de Pensii Bai nvocat că drepturile contestatorului s-au stabilit în baza Legii nr.19/2000 din 16.09.2003, dispozițiile Legii nr.226/2006 nefiind aplicabile întrucât din cei 28 de ani desfășurați în grupa I de muncă, doar perioada 1.11.1975-21.08.1990 a lucrat ca mecanic de locomotivă, nefiind astfel dovedită o vechime de cel puțin 25 ani în condițiile impuse de Legea nr.226/2006.

Conform art.4 din Legea nr.226/2006, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă cu reducerea proporțională a vârstelor standard de pensionare, în condițiile realizării stagiilor totale de cotizare conform anexei nr.4 la Legea nr.19/2000, intimatul s-a născut la 9.07.1953, vârsta standard de pensionare este de 65 de ani, cu un stagiu de cotizare de 35 ani, iar conform anexei 4 la Legea nr.19/2000, pentru 14 ani lucrați în condiții speciale, se aplică o reducere a vârstei de pensionare de 5 ani, ori, intimatul are doar 55 de ani, în mod corect făcându-se aplicarea art.167/1 din Legea nr.19/2000.

Cât privește Legea nr.19/2000, aplicarea altor stagii de cotizare se face doar celor ce au lucrat în condițiile impuse de art.20, 43, în unități miniere, expunere la radiații, aviație civilă, activitate artistică, locuri de muncă în care intimatul nu și-a desfășurat activitatea.

În drept s-au invocat dispozițiile art.304 pct.8, 9 Cod procedură civilă, nr.HG1550/2004.

Recurentul contestator, a solicitat respingerea recursului formulat de intimata Casa Județeană de Pensii B, fără cheltuieli de judecată.

Examinând sentința recurată, prin prisma excepției invocate, a motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța constată următoarele:

Potrivit art.302/1 alin.1 lit."c" Cod procedură civilă, cererea de recurs va cuprinde, sub sancțiunea nulității motivele de nelegalitate pe care se întemeiată recursul, dezvoltarea lor sau mențiunea că vor fi depuse printr-un memoriu separat, recurs ce conform art.303 alin.1 Cod procedură civilă se va motiva prin însăși cererea de recurs sau înăuntrul termenului de recurs, aspect legal față de care, întrucât recurentul contestator nu și-a motivat în fapt și drept recursul decât la 3.03.2009, neinvocând nici un motiv de nelegalitate a sentinței, în baza art.302/1 alin.1 lit."c" și art.303 ain.1, art.306 alin.1 Cod procedură civilă, instanța de recurs va constata nulitatea acestuia.

Cât privește recursul declarat de intimata Casa Județeană de Pensii B, se reține următoarele:

Contestatorului i s-au stabilit drepturile la pensie pentru limită de vârstă și muncă depusă, prin decizia nr. - din 3.11.2003, emisă de recurenta intimată, începând cu 1.11.2003, acesta realizând un stagiu de cotizare de 46 ani 7 luni și 26 de zile, din care 28 ani, 1 lună și 5 zile în grupa I de muncă.

Din cuprinsul adeverinței nr.2702/2003 emisă de către Exploatare Marfă O, -fila 26 dosar fond, se reține faptul că recurentul contestator a lucrat în perioada 4.01.1971-18.02.1974 ca reparat locomotivă, în 29.06.1975-29.03.1976-mecanic ajutor locomotivă, 10.01.1977-1.10.1995-mecanic locomotivă, șef tură, 1.10.1998-1.04.2001 -șef tură.

Art.1 pct.7 din anexa nr.1 a Legii nr.226/2006 pentru încadrarea unor locuri de muncă în condiții speciale, prevede faptul că se includ în această categorie activitățile desfășurate în siguranța circulației, a personalului ce îndeplinește funcția de mecanic locomotivă, automotor, mecanic ajutor și instructor, ori, raportat la cuprinsul adeverinței arătate mai sus, din care reiese că intimatul contestator a lucrat ca și reparații locomotivă, mecanic ajutor, șef tură, nu se poate reține decât că acesta a desfășurat activități cu legătură directă în siguranța circulației peste 25 de ani, astfel că, în mod corect s-a dispus aplicarea art.3,5 din Legea nr.226/2006, criticile fiind neavenite, dispunându-se corect luarea în considerare la determinarea punctajului mediu anual a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani în loc de 30 de ani, cum greșit s-a procedat.

Față de considerentele expuse, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă, nefiind aplicabile dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, instanța de recurs urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de Casa Județeană de Pensii B, menținând în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică. constatându-se că, intimatul nu a solicitat a se face aplicarea prevederilor art.274 Cod procedură civilă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECEDE:

CONSTATĂ nulitatea recursul declarat de recurentul împotriva sentinței civile nr.915/LM din 17 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor.

RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B O, împotriva sentinței civile nr.915/LM din 17 octombrie 2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.

Fără cheltuieli de judecată în recurs.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 12 martie 2009.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - -

Red.concept decizie -

Data:16.03.2009

Jud.fond / Fl.

Dact.

Data:19.03.2009

2 ex.

Președinte:Stan Aurelia Lenuța
Judecători:Stan Aurelia Lenuța, Moșincat Eugenia, Popa

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 441/2009. Curtea de Apel Oradea