Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 529/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Nr.-operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.529
Sedința publică din 21 mai 2008
PREȘEDINTE: PROF.-.DR.- -
JUDECĂTOR 1: Univ Lidia Barac
JUDECĂTOR 2: Erica Nistor
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta reconvențională împotriva Deciziei civile nr.14/11.02.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul, având ca obiect evacuare.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat reclamanta reconvențională personal și asistată de avocat, lipsă fiind intimatul.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reprezentantul reclamantei reconvenționale a depus dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei și timbrului judiciar de 0, 15 lei.
Totodată, reprezentantul reclamantei reconvenționale a prezentat spre vedere instanței chitanța, în original, privind taxele de achitare a apartamentului, ce au fost înaintate de intimatul recurentei în cauză.
Curtea constată că în data de 4 februarie 1993 intimatului i s-a eliberat chitanța ce atestă plata diferenței de preț al imobilului, așa cum rezultă din actul doveditor.
Totodată, reprezentantul reclamantei reconvenționale a prezentat spre vedere Contractul de vânzare - cumpărare nr. 288/1993 încheiat între A A și.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat se acordă cuvântul în susținerea recursului.
Reprezentantul reclamantei reconvenționale, având cuvântul, a solicitat admiterea recursului, în principal, modificarea deciziei din apel în sensul admiterii apelului și cererii reconvenționale iar, în subsidiar, casarea sentinței atacate și trimiterea cauzei la Tribunalul C- pentru administrare de probe, învederând că cele două procese-verbale întrunesc condițiile unui început de dovadă scrisă, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Prin acțiunea civilă adresată Judecătoriei Reșița, reclamantul a solicitat instanței să dispună evacuarea pârâtei din imobilul înscris în F 17518 al Comunei, susținând că pârâta ocupă imobilul fără titlu.
În cauză, pârâta a formulat cerere reconvențională solicitând a se constata că între părți s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare asupra imobilului din litigiu, încă din anul 1991, contra prețului de 100.000 lei, achitat în întregime, în luna noiembrie 1991, dată de la care folosește imobilul. S- susținut că pârâtul reconvențional s-a obligat să perfecteze actul, însă nu s-a ținut de cuvânt, mutându-se din localitate, fără înștiințarea reclamantei reconvenționale, cu privire la noul său domiciliu. Reclamanta reconvențională susține că nu a fost tulburată în timpul folosinței imobilului până în prezent.
Prin sentința civilă nr. 1368/16.05.2007 Judecătoria Reșița a admis acțiunea principală, dispunând evacuarea pârâtei din imobil, cu consecința respingerii acțiunii reconvenționale formulată în cauză.
În esență, s-a reținut că reclamantul este proprietarul tabular asupra imobilului, pârâta nefăcând dovada unui titlu valabil cu privire la imobil. " Procesele - verbale, prin care pârâta a invocat faptul plății imobilului, au fost înlăturate de către instanță, întrucât s-a apreciat că acestea, prin conținutul lor, vizează achitarea prețului pentru unele bunuri mobile, iar nu pentru imobilul din litigiu.
Prin Decizia civilă nr.14/11.02.2008, Tribunalul C- a admis apelul declarat de pârâta împotriva sus-arătatei sentințe civile, care a fost modificată în parte, în sensul respingerii și a acțiunii principale de evacuare, formulată în cauză.
Tribunalul a reținut că hotărârea Judecătoriei este nelegală, în raport cu faptul că, în cauză, s-a făcut proba titlului pârâtei cu privire la imobil, depunându-se Contractul de închiriere nr. 265/21.11.1991, în baza căruia pârâta folosește imobilul, cu precizarea că s-au nesocotit și dispozițiile art. 24 din Legea nr. 114/1996, cu privire la situațiile în care rezilierea contractului se face la cererea proprietarului, ipoteze neîntâlnite în speța de față.
S-a apreciat ca legală dispoziția instanței cu privire la respingerea cererii reconvenționale, în raport cu împrejurarea că înscrisurile ( procesele-verbale) depuse la dosar nu fac dovada unor raporturi juridice între părțile din proces, sumele vizate de cele două înscrisuri fiind încasate de un terț.
Împotriva acestei hotărâri, pârâta a declarat recurs, invocând nelegalitatea hotărârii, prin prisma dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, context în care se susține că hotărârea pronunțată este rezultatul interpretării greșite a probelor, din care rezultă, fără putință de tăgadă, că între părți s-a încheiat un antecontract de vânzare-cumpărare, prin care reclamantul s-a obligat ca, după dobândirea bunului imobil - deținut în baza unui contract de închiriere cu Statul Român, să înstrăineze acest bun pârâtei contra prețului de 100.000 lei, achitat în întregime în luna noiembrie 1991, dată de la care pârâta ocupă și folosește imobilul în mod continuu.
Se susține că instanța nu a evaluat declarațiile martorilor și, nu a valorificat procesele - verbale, ca început de dovadă scrisă, deși proba cu martori a fost admisă în completare, în raport cu cele 2 înscrisuri menționate.
Mai susține că, deși i s-a admis în apel proba cu martori în prelungirea probatoriului, inexplicabil, la termenul din 11.02.2008, s-a revenit asupra acestei probe.
Totodată, se susține că instanța nu a data relevanță juridică faptului că originalele actului de vânzare-cumpărare și chitanței de plată a prețului se găsesc în posesia sa, precum nici absenței reclamantului la interogatoriul formulat la instanța de fond.
În cauză nu s-a formulat întâmpinare.
Verificând recursul, astfel declarat, prin prisma dispozițiilor art. 304 Cod procedură civilă, Curtea constată că, în cauză, sunt incidente dispozițiile art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, cu privire la modul de soluționare a cererii reconvenționale, hotărârea instanței fiind consecința aplicării greșite a dispozițiilor art. 969 Cod civil, 1295 și urm. Cod civil, 1077 Cod civil, ca urmare a aprecierii probelor administrate în cauză, care conturează următoarea stare de fapt.
Reclamantul a deținut imobilul din litigiu în baza Contractului de închiriere nr. 99/31.01.1991 încheiat cu RA C-
În anul 1991 reclamantul a intrat în raporturi juridice cu pârâta, convenind ca bunul să fie cumpărat de către reclamant ( care se afla în raporturi contractuale cu C-S), însă cu banii pârâtei, urmând ca, ulterior, părțile să se prezinte la notariat pentru perfectarea vânzării.
De precizat că imobilul s-a aflat sub incidența Decretului lege nr. 61/1990.
În acest context, pârâta plătește suma de 35.000 lei, la data de 16 octombrie 1991, urmând ca " la sfârșit" să plătească diferența de sumă de până la 100.000 lei ( 11 dosar de fond).
Cum, la data în discuție, reclamantul nu devenise încă proprietarul imobilului, acesta încheie cu pârâta un contract de subînchiriere pentru același imobil, ( 21. 11. 1991) în care precizează că termenul de subînchiriere estedefinitiv.
De îndată, pârâta se mută în imobil, dată de la care nu a fost tulburată în nici un fel cu privire la folosința imobilului.
În data de 04.02.1993, reclamantul a încheiat cu RA C-S Contractul de vânzare - cumpărare nr. 288/1993 cu privire la imobilul din litigiu contra prețului de 63.593 lei, achitat cu chitanța din aceeași dată ( 44 dosar), eliberată pe numele său, însă cu banii proveniți de la pârâtă.
Atât originalul contractului de vânzare-cumpărare, cât și chitanța de plată, în original, au fost predate pârâtei, care a prezentat instanței aceste înscrisuri în original.
Această stare de fapt rezultă din declarațiile martorilor audiați în cauză și înscrisurile evidențiate.
Astfel, martorul ( 31 dosar fond), arată că înțelegerea dintre părți s-a realizat în prezența fiicei reclamantului, căreia i s-au și înmânat banii cu titlu de preț al apartamentului, percepția fiind aceea că cei doi sunt proprietarii imobilului.
Aceiași martori arată că la predarea sumelor s-au încheiat și două înscrisuri, care au fost semnate de cei prezenți, cât și de martoră, care precizează că nu a citit înscrisul, semnându-l ca atare. Aceasta arată că pârâta este neștiutoare de carte.
Martorul arată că pârâta s-a mutat în apartament la 5 decembrie 1991, martorul fiind vecinul pârâtei.
Acesta mai arată că, în același an, pârâta i-a comunicat că a cumpărat apartamentul de la reclamant iar, în anul 1993, martorul arată că a fost de față când reclamantul s-a obligat să meargă la notariat cu pârâta pentru a " schimba contractul pe numele ". Același martor arată că, la aceeași dată ( 1993), pârâta i-a dat reclamantului suma de 63.000 lei, pentru ca " reclamantul să schimbe contractul, pe numele pârâtei " după care acesta a plecat în Oltenia.
Din înscrisul intitulat " proces - verbal" din 16.10.1991, rezultă că fiica reclamantului a primit de la pârâta în cauză suma de 35.000 lei, urmând ca " la sfârșit", "să primim" și diferența până la 100.000 lei ".
Se poate observa, cu ușurință, că expresia " să primim", utilizată în cuprinsul înscrisului, face demn de crezare faptul relevat de martora, care a arătat că suma s-a predat fiicei reclamantului, cei doi fiind percepuți ca și proprietari ai imobilului.
Același act vizează prețul vânzării, de 100.000 lei, la care se referă martora, astfel cum s-a arătat mai sus. Mai mult, ambii martori fac referire la sumele de 65.000 lei ( martora ), respectiv 63.000 lei ( martor ) plătiți de reclamant în anul1993, respectiv la data încheierii contractului de vânzare - cumpărare între reclamant și și eliberării chitanței - pentru suma de 63.693 lei - ca preț al imobilului.
. cele două sume redau prețul stabilit de părți, de 100.000 lei, la care se adăugau cheltuielile vânzării.
În cauza de față, cele două instanțe nu au analizat probele menționate, prin coroborarea lor, rezumându-se la a supraevalua un alt înscris, intitulat " proces-verbal",încheiat la data de 07.11.1991, care atestă că pârâta a achitat fiicei reclamantului sumele de 500 lei, respectiv 200 dolari, reprezentând valoarea unor bunuri din apartamentul, proprietatea reclamantului.
Același act consemnează că " s-a terminat plata de 100.000 lei valoarea bunurilor din apartamentulproprietatea reclamantului".
Nefăcându-se o coroborare între cele două înscrisuri și, în raport cu conținutul dispoziției martorilor audiați, se trage concluzia, potrivit căreia suma de 100.000 lei ar reprezenta prețul bunurilor mobile din apartamentul reclamantului, iar nu prețul apartamentului în litigiu.
Această concluzie nu se coroborează cu declarația martorilor, care arată că în apartamentul în litigiu nu au rămas decât o masă și un pat, care urmau a fi ridicate de reclamant, și în nici un caz bunuri mobile de o asemenea valoare.
Curtea constată că nu s-au produs dovezi în legătură cu asemenea bunuri mobile, deși, în raport cu pretinsul lor preț de vânzare ( 100.000 lei), prezența lor în apartamentul reclamantului nu ar fi putut trece neobservată. Nu se face o minimă comparație, funcție de prețurile practicate la nivelul anului 1991, deși din contractul de vânzare-cumpărare nr. 288/1991 rezultă că prețul apartamentului, respectiv prețul cu care reclamantul dobândește apartamentul de la stat, este doar de 63.593 lei ( la nivelul anului 1993).
Apoi, instanța supraevaluează faptul că sumele de bani ar fi fost predate unui terț, iar nu proprietarului bunului - reclamant în cauză, prin nesocotirea declarației martorei, care a arătat că la înțelegere a fost prezentă și fiica reclamantului, pârâta înțelegând că ambii sunt proprietarii apartamentului, acesteia înmânându-i-se și banii. Se nesocotește și nivelul de instrucție redus al pârâtei în cauză, cât și al reclamantului, astfel că nu se atribuie nici semnificația cuvenită faptului deținerii de către pârâtă a originalelor contractului de vânzare-cumpărare al apartamentului și a chitanței de plată a prețului apartamentului, deși aceste acte sunt eliberate pe numele reclamantului iar acesta nu reclamă în cuprinsul acțiunii sale de chemare în judecată felul în care a pierdut posesia acestor acte, rezumându-se a susține că pârâta folosește imobilul fără nici un titlu.
Nu este valorificat în cauză nici faptul că reclamantul, deși citat cu mențiunea la interogator, nu s-a prezentat în instanță la nici un termen de judecată.
De asemenea, nu se atribuie semnificație faptului că în anul 1991 ( 21.11) reclamantul înțelege să cedeze "definitiv" folosința spațiului către pârâtă, termen utilizat în contractul de subînchiriere încheiat între părți și care nu este specific materiei locațiunii, dar care este determinant pentru aprecierea adevăratei operațiuni juridice încheiate între părți, relevantă cu prisosință prin coroborarea tuturor probelor administrate în cauză, în raport cu nivelul de instrucție al pârâților.
În acest fel se pronunță o hotărâre nelegală, prin prisma aplicării dispozițiilor art. 969 Cod civil, 1077, 1075 Cod civil, incidente în cauză, norme a căror ipoteze sunt incidente în cauză, căci s-a dovedit cu începuturi de probe scrise ( contract de subînchiriere, procesul - verbal din 16.10.1991) completate cu martori ( martorii și ), antecontractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți cu privire la înstrăinarea apartamentului către pârâtă și obligația asumată de reclamant de a perfecta actul juridic la notariat, precum și plata integrală a prețului. S-a dovedit, de asemenea, faptul că reclamantul s-a mutat din localitate, neonorându-și obligația de a încheia actul în formă autentică, precum și faptul că pârâta se află în posesia apartamentului încă din anul 1991, folosind bunul în mod continuu.
Soluția instanței este nelegală și din perspectiva art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, căci instanța, deși a încuviințat proba testimonială în completarea înscrisurilor administrate în cauză, nu a valorificat aceste probe, nereferindu-se în nici un fel la conținutul depozițiilor martorilor audiați, context în care se rezumă la a statua că cele două înscrisuri nu valorează un început de dovadă scrisă, de natură a fi completat cu probe testimoniale.
Curtea constată că problema admisibilității probei cu martori se impunea a fi discutată la termenul de încuviințare a probelor, dată fiind preexistența celor două înscrisuri la dosarul cauzei.
În caz contrar, instanța nu mai poate nesocoti conținutul faptelor dovedite, ca urmare a administrării probei cu martori, căci a lăsat credința părților că atât fondul dreptului, cât și apărările formulate în cauză vor beneficia de aprecieri de substanță, de fond, iar nu de tip formal, cu consecința neaprecierii probelor administrate în cauză.
La toate acestea, se adaugă și durata procedurii, cât și cheltuielile ocazionate de aceasta, care nu justifică soluții formale ( Hotărârea CEDO în cauza Yagtzilar Greciei - Hotărârea din 6 decembrie 2005).
Sub toate aceste aspecte, Curtea va admite recursul, în baza art. 312 Cod procedură civilă, cu consecința modificării deciziei atacate, în sensul că va admite cererea reconvențională formulată în cauză, urmând a pronunța o hotărâre care să țină loc de contract autentic de vânzare - cumpărare cu privire la imobilul din litigiu, în sensul art. 1075, 1077 Cod civil, cu înscrierea dreptului de proprietate al pârâtei în
Văzând și art. 274 Cod procedură civilă,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamanta reconvențională împotriva Deciziei civile nr.14/11.02.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-, pe care o modifică, în sensul că:
Admite cererea reconvențională formulată de reclamanta reconvențională și constată că între aceasta și pârâtul reconvențional a intervenit o convenție de vânzare - cumpărare asupra imobilului înscris în F 17518, nr. top G 100/J/3/ III/. II/XII -. nr. 12 contra prețului de 100.000 lei, achitat în întregime de către reclamanta reconvențională.
Prezenta ține loc de contract autentic de vânzare - cumpărare, Biroul F fiind autorizat să înscrie dreptul de proprietate al reclamantei reconvenționale asupra imobilului.
Menține celelalte dispoziții ale deciziei atacate.
Obligă intimatul să plătească recurentei 300 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 21 MAI 2008.
Președinte Judecător JUDECĂTOR 3: Cristian
PROF.-.DR.- - - - -
Grefier
RED./05.06.2008
DACT.S/2ex/06.06.2008
INST.APEL---Trib. C-S
INST.FOND--Jud.Reșița
Președinte:Univ Lidia BaracJudecători:Univ Lidia Barac, Erica Nistor, Cristian
