Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 588/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR.588/2008-R

Ședința publică din 10 aprilie 2008

PREȘEDINTE: Stan Aurelia Lenuța JUDECĂTOR 2: Trif Doina

- - - - JUDECĂTOR 3: Moșincat

- - - judecător

- - grefier

Pe rol fiind judecarea recursului civil declarat de contestator cu domiciliul în O, P-ța -, nr. 47, - 3,. 18, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 842/LM din 07.11.2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, având ca obiect recalculare pensie.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru recurentul contestator, -lipsă, reprezentantul său, avocat, în baza împuternicirii avocațiale nr. 201 din 18.12.2007, emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind intimata pârâtă.

Procedura de citare a părților este completă.

S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că recursul este scutit de la plata taxei de timbru, recurentul contestator a depus la dosar completare la răspunsul la întâmpinare, după care:

Reprezentantul recurentului contestator învederează instanței că nu mai are alte probe și solicită cuvântul asupra recursului.

Nemaifiind excepții de invocat și probe de solicitat, instanța consideră cauza lămurită, închide faza probatorie și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul recurentului contestator susține recursul și solicită admiterea lui așa cum a fost formulat și motivat în scris, modificarea hotărârii atacate în sensul obligării intimatei la recalcularea pensiei recurentului cu luarea în considerare a unui stagiu corespunzător de cotizare de 25 de ani și nu de 34 de ani, cu 800 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe. În esență, solicită a se constata că, intimata folosește același stagiu de cotizare de 30 de ani, atât în cazul minerilor de la, cât și în cazul muncitorului de la uzina,ori în cazul funcționarului de la birou, fără însă a face o deosebire esențială între grupele de muncă consacrate de Legea nr.3/1977 și locurile de muncă cu condiții speciale, indicate de Legea nr.19/2000, generalizare prin care se produce o reală discriminare, deoarece, asigurații care au lucrat în condiții grele de muncă de grupa I și II sunt prejudiciați în drepturile lor la pensie, față de cei care au lucrat în condiții normale de grupa a-III-a de muncă.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.842/LM din 7 noiembrie 2007, Tribunalul Bihorar espins contestația formulată de contestatorul, în contradictoriu cu intimata Casa Județeană de Pensii B, fără cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că, contestatorul a fost înscris la pensie de invaliditate gradul II în temeiul 19/2000, în baza deciziei - din 15.08.2002, drepturile de pensie fiindu-i acordate începând cu data de 13.08.2002. Conform mențiunilor înscrise în această decizie și a actelor depuse la dosarul cauzei de către intimată, contestatorul a dovedit o vechime totală în muncă de 41 ani, 11 luni și 5 zile, din care 28 de ani, 1 lună și 9 zile în gr.II de muncă, 1 an, 11 luni și 26 de zile în grupa a II-a de muncă, 4 ani și 10 luni stagiu asimilat (perioada studiilor superioare) și 7 ani spor pentru grupa a II-a de muncă.

Prin cererea înregistrată 2908/186 din 5.01.2007, contestatorul a solicitat trecerea la pensie de limită de vârstă începând cu data de 9.01.2007, sens în care a fost emisă decizia cu nr. - din 13.02.2007, prin care s-a stabilit pe seama acestuia o pensie de 721 lei, la nivelul datei de 1.02.2007, o valoare a punctului de pensie de 326,2 lei și un punctaj mediu anual de 1,8832 puncte. Ulterior, cu cererea înregistrată sub nr.86884 din 5.03.2007, contestatorul a solicitat intimatei recalcularea pensiei stabilită pe seama sa prin luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 25 de ani în grupa II de muncă, cerere soluționată nefavorabil de către intimată, motiv pentru care contestatorul a formulat prezenta contestație.

S-a mai reținut de tribunal că, conform anexei 3 din Legea nr.19/2000, vârsta standard de pensionare a contestatorului este de 64 de ani și 7 luni, iar stagiul complet de cotizare corespunzător acestei vârste este de 34 de ani și 2 luni. Întrucât contestatorul a lucrat în grupa a II-a de muncă o perioadă de 28 de ani, o lună și 9 zile, conform art.42 al.1 din Legea nr.19/2000 republicată, vârsta standard de pensionare a acestuia, care este de 64 de ani și 7 luni, a fost redusă, conform probelor depuse la dosar de către intimată, cu 6 ani și 6 luni, motiv pentru care contestatorul a putut beneficia de pensie pentru limita de vârstă și munca depusă la vârsta de 58 de ani și 1 lună.

Conform art.77 al.1 din Legea nr.19/2000, așa cum s-a reținut mai sus, stabilește în mod expres că în cazul contestatorului stagiul complet de cotizare este de 34 de ani și 2 luni, situație în care, a apreciat instanța de fond că, luarea în considerare a unui stagiu de cotizare de 25 de ani, conform susținerilor contestatorului, este lipsit de orice temei juridic.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru a declarat recurs reclamantul, solicitând admiterea acestuia, obligarea intimatei la luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 25 ani, cu cheltuieli de judecată.

Prin motivele de recurs s-a invocat că nu s-a luat în considerare faptul că a lucrat la fosta de 28 ani, o lună și 9 zile, grupa a II-a de muncă, condiții deosebit de grele, fiind singura unitate de metalurgie neferoasă din vestul României, cu un nivel de noxe ce depășea, iar, o perioadă operațiunile executate au fost încadrate chiar în grupa I de muncă.

S-a pensionat în 2002, îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr.19/2000, avantajoase față de Legea nr.3/1977 ce prevedea că se bucură de vechime integrală cei ce au desfășurat 25 ani în grupa a II-a de muncă, ori, el are peste 28 ani în această grupă, iar, potrivit art.77 punctajul mediu anual realizat se determină prin împărțirea numărului de puncte la numărul de ani corespunzător stagiului complet de cotizare.

Este o discriminare constatarea că stagiul necesar ar fi de 34 ani, nu poate fi mai dezavantajoasă Legea nr.19/2000 decât Legea nr.3/1977, iar, în cazuri similare Casa Județeană de Pensii H utilizează un stagiu de 25 ani, la fel Curtea de APEL ORADEA.

În drept s-au invocat dispozițiile art.304 Cod procedură civilă, Legea nr.3/1977, Legea nr.19/2000.

Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimata a solicitat respingerea recursului invocând că recurentul a beneficiat de reducerea vârstei de pensionare pentru că a lucrat în grupa -II-a de muncă, nu există o discriminare față de alte persoane pensionate în baza altor acte normative, la data pensionării Legea nr.3/1977 era abrogată.

Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:

Potrivit deciziei nr.-/15.08.2007, recurentul a lucrat în grupa a -II-a de muncă 28 ani o lună și 9 zile, având un stagiu complet de cotizare de 41 ani 11 luni și 5 zile, drepturile fiindu-i acordate inițial la 13.08.2002, pentru invaliditate gradul II, pentru ca începând cu data de 13.02.2007 în baza deciziei nr.- emisă de intimată, să fie trecut la pensie la pensie pentru limită de vârstă.

În conformitate au prevederile art.1 alin.1 din Legea nr.226/2006 începând cu data de 1 aprilie 2001 sunt încadrate în condiții speciale locurile de muncă în care se desfășoară activitățile prevăzute în anexa 1, în cazul din speță activitatea de preparare de minereuri punctul 20, respectiv punctul 21 lit.c, măcinarea, prăjirea, aglomerarea, etc. a minereurilor neferoase.

Așa fiind însemnă că cei peste 28 de ani lucrați într-o unitate în care se desfășurau astfel de activități și care inițial au fost încadrați în grupa a II-a de muncă constituie activitate desfășurată în condiții speciale potrivit prrev.art.1 alin.3 "locurile de muncă în care (.) s-au desfășurat activitățile prevăzute în Anexa 1 rămân în continuare încadrate în condiții speciale de muncă (.)".

Este adevărat că legea precizează că este vorba de unitățile prevăzute în Anexa 2, dar în baza principiului la condiții de muncă egale, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie, consacrat de nr.OUG4/2005, se impune, pentru a nu exista discriminări, a se asimila societăților prevăzute în anexa 2 la Legea nr.226/2006 și societățile comerciale în care s-au desfășurat activitățile prevăzute în anexa 1 la aceeași lege, dar care s-au desființat, au fost lichidate judiciar, înainte de apariție Legii nr.226/2006, cum este și cazul SC SA

În consecință, activitatea desfășurată de recurent timp de peste 28 de ani într-o unitate ce avea activitatea care în prezent s-ar încadra la muncă în condiții speciale, calculul pensiei pentru limită de vârstă în cazul recurentului trebuia să se facă potrivit prevederilor art.5 și 6 din Lege anr.226/2006, respectiv prin împărțirea la 25 numărului de puncte rezultat din însumarea punctajelor anuale în perioade de cotizare și nu prin împărțirea la 30 cum greșit a procedat intimata, apărările intimatei fiind irelevante.

Față de aceste considerente, hotărârea primei instanțe este nelegală și netemeinică și ca atare recursul este fondat și va fi admis în baza prevederilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă urmând a fi modificată în tot hotărârea instanței de fond în sensul admiterii contestației și obligării intimatei la recalcularea pensiei contestatorului prin împărțirea la 25 ani ca stagiu complet de cotizare și nu la 30 ani, cum greșit s-a procedat, recalcularea urmând a se efectua începând cu data de 5 iunie 2007.

Întrucât recursul va fi admis, urmează ca instanța făcând aplicarea prevederilor art.274 Cod procedură civilă, să oblige intimata la 800 lei RON cheltuieli de judecată reprezentând onorariu avocațial în ambele instanțe de judecată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.312 alin.1, combinat cu art.296 și 316 Cod procedură civilă,

ADMITE ca fondat recursul civil introdus de cu domiciliul în O, P-ța -, nr. 47, - 3,. 18, județul B, în contradictoriu cu intimata pârâtă CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII, cu sediul în O,-, județul B, împotriva sentinței civile nr. 842/LM din 07.11.2007, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o modifică în tot, în sensul că:

Admite contestația și obligă intimata la recalcularea pensiei contestatorului prin luarea în calcul a unui stagiu complet de cotizare de 25 de ani, începând cu data de 5 iunie 2007.

Obligă partea intimată să plătească părții recurente suma de 800 lei cheltuieli de judecată în ambele instanțe.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 10 aprilie 2008 .

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - - -

Red.concept decizie -

Data:14.04.2008

Jud.fond /

dact.

data:22.04.2008

2 ex.

Președinte:Stan Aurelia Lenuța
Judecători:Stan Aurelia Lenuța, Trif Doina, Moșincat

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 588/2008. Curtea de Apel Oradea