Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 60/2009. Curtea de Apel Bacau

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

Dosar nr- DECIZIE Nr. 60/2009

Ședința publică de la data de 02 Februarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doru Octavian Pîrjol Năstase

JUDECĂTOR 2: Anamaria Monica

Judecător -

Grefier-

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

Pe rol fiind judecarea recursului declarat de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN N, împotriva deciziei civile nr.195/AC din 14 august 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-, având ca obiect - evacuare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a expus referatul cauzei, după care:

Nemaifiind cereri de formulat în cauză sau alte chestiuni prealabile și văzând că, recurenta prin cererea de recurs a solicitat judecata în lipsă conform dispozițiilor art.242 pct.2 Cod procedură civilă, instanța constată dosarul în stare de judecată, trecând la deliberare.

-deliberând-

Asupra recursului de față, constată următoarele:

Prin sentința civilă nr.3645 din 17.12.2007, Judecătoria Romana admis acțiunea formulată de reclamanta Bisericii din România împotriva pârâților Inspectoratul Școlar al Județului N și Clubul Copiilor A fost reziliat contractul de închiriere nr. 11.725 încheiat la data de 15.08.2005 între reclamantă și pârâta Clubul Copiilor R, contract semnat și de pârâtul Inspectoratul Școlar al Județului N și a fost evacuat pârâtul Clubul Copiilor R din imobilul proprietatea reclamantei situat în mun. R,-, jud.

Pentru a hotărî astfel, judecătorul care a pronunțat sentința a reținut că prin Decizia nr. 43/31,03.2004 a Comisiei Speciale de retrocedare a unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România s-a retrocedat reclamantei nuda proprietate a imobilului compus din construcție, în suprafață de 498,5. împreună cu terenul aferent acestei construcții, din întregul imobil compus din construcție, în suprafață totală de 867,5. și teren aferent, în suprafață totală de 3756. situat în mun. R,-, jud.

Prin contractul de închiriere nr. 11.725 încheiat la data de 15.08.2005 între reclamantă și Clubul Copiilor R, contract semnat și de Inspectoratul Școlar al Județului N, clădirea în suprafață de 498,5. și terenul aferent în suprafață de 2.31. au fost închiriate Clubului Copiilor din R pentru o perioadă de 5 ani, începând cu data de 01.04.2004. Chiria stabilită în acest contract fiind stabilită în sumă de 480,25 lei/lună, conform HG nr. 244/2004.

Prin HG nr. 1886/2006 și Legea nr. 351/2001 s-a stabilit o nouă grilă de calcul a chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul Legii nr. 10/2001 și a celor care fac obiectul OUG nr. 94/2000. Potrivit acestei noi grile, Clubul Copiilor R datorează o chirie lunară în sumă de 13.768 lei/lună.

În aceste condiții reclamanta a comunicat pârâților actul adițional la Contractul de închiriere nr. 39/27.03.2007 cuprinzând noul cuantum al chiriei, dar aceștia au răspuns că nu au posibilitatea de a plăti această sumă și doresc să-și găsească un alt spațiu, solicitând să fie tolerați până la sfârșitul lunii, însă Clubul Copiilor R nu a părăsit spațiul și nici nu a achitat chiria datorată reclamantei.

Împotriva sentinței s-a formulat apel d e către pârâți. Apelurile au fost respinse prin decizia civilă nr.195/AC/2008 a Tribunalului Neamț.

Pentru a pronunța această decizie, instanța a reținut:

Reclamantei i-a fost retrocedată nuda proprietate a imobilului în litigiu, prin Decizia nr.43/31.03.2004 a Comisiei speciale de retrocedare a unor imobile care au aparținut cultelor religioase din România, prin art.3 și 4 din aceeași dispoziție statuându-se că destinația de utilitate publică pe care o avea la acel moment, aceea de Club al Copiilor și din R, se va menține pe o perioadă de 5 ani, în care utilizatorul imobilului va plăti proprietarului chiria lunară prevăzută de nr.HG244/2004.

Respectând întocmai dispozițiile hotărârii de retrocedare, intimata a încheiat cu chiriașul contractul de închiriere înregistrat la Inspectoratul Școlar al județului N sub nr.-.08.2005, iar urmare adoptării nr.HG 1886/2006, publicată în Monitorul Oficial al României la data de 15.01.2007, în mod justificat proprietara imobilului a procedat la recalcularea chiriei datorate de utilizatorul bunului, făcând aplicarea și a normelor dispozitive ale art.5 din respectiva hotărâre, în sensul că nu a procedat la majorarea chiriei imediat după intrarea în vigoare a acesteia, cum ar fi putut proceda, ci doar 4 luni mai târziu.

Faptul că pârâții sunt în imposibilitate financiară de a achita noua chirie, stabilită de Guvernul României, așa cum impunea art.1 alin.10 din nr.OUG94/2000 privind retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr.501/2002, nu este de natură de a-i exonera de plata chiriei legal datorate și nici nu mai păstrează în sarcina proprietarei obligația de a lăsa imobilul la dispoziția utilizatorului rău - platnic, aceasta fiind voința legiuitorului însuși, care a prevăzut sancțiunea rezilierii contractului de închiriere pentru neplata consecutivă a chiriei timp de trei luni, iar refuzul recurenților de a renegocia clauzele contractuale conform noului act normativ aplicabil nu face decât să dovedească reaua lor credință în derularea raporturilor contractuale cu proprietarul bunurilor de care s-au folosit mai bine de un an plătind o chirie modică și refuzând ostentativ predarea spațiului, cu motivarea că actul adițional comunicat de reclamantă în aplicarea nr.HG1886/2006 nu le este opozabil, întrucât nu și l-au însușit și nu l-au semnat, tocmai această atitudine constituind un abuz suficient pentru a atrage desființarea contractului pe viitor și obligarea lor la plata chiriei restante, calculate conform legii.

Împotriva deciziei s-a formulat recurs de către Inspectoratul Județean N care a criticat-o pentru următoarele argumente:

- Prin decizia 43/31 martie 2004 Comisiei de retrocedare a unor bunuri ce au aparținut cultelor religioase din România, a fost retrocedat imobilul cu destinația "Clubul Copiilor și R" Bisericii din România, cu menținerea destinației pe o perioadă de 5 ani.

În martie 2007 reclamanta a comunicat Clubului Copiilor și R un act adițional la contractul din 01 aprilie 2004 prin care se majora cuantumul chiriei conform HG1886/2006. În respectivul act adițional nu se dă posibilitatea unei negocieri așa cum prevede art.5 din HG1886/2006.

- Clubul Copiilor și Rap ărăsit spațiul, la 01 octombrie 2008, deși putea rămâne până la 31 martie 2009, contrazicând susținerea din decizia atacată cum că Inspectoratul Școlar dă dovadă de rea-credință.

-A fost vorba despre o imposibilitate practică de a găsi un spațiu adecvat desfășurării activității specifice unei astfel de unități de învățământ.

- Prin răspunsul de la interogatoriu nu s-a prezentat un refuz categoric și s-a arătat disponibilitatea pentru negociere.

Verificând decizia atacată sub aspectullegalitățiiașa cum prevede art.304 Cod procedură civilă, instanța apreciază recursul ca fiind nefondat.

În mod corect au reținut instanțele de fond că reclamanta a respectat dispozițiile HG1886/2006. Cum pârâtele nu au înțeles să-și respecte obligațiile de plată ale chirie stabilite prin acest act normativ (HG1886/2006) nesemnând actul adițional la contractul de închiriere, se impunea rezilierea contractului, evacuarea pârâtelor și plata chiriei restante.

Faptul că plata chiriei nu s-a putut efectua din motive financiare iar părăsirea spațiului nu s-a putut face din cauza neidentificării unui spațiu corespunzător, nu sunt cauze exoneratoare de plată a chiriei stabilitede legiuitor. De aceea, nici instanța nu poate stabili o altă chirie decât cea prevăzută de HG1886/2006.

Pentru aceste considerente va respinge, ca nefundat, recursul.

În baza art.274 alin.3 Cod procedură civilă, în raport de "valoarea litigiului" și "munca" depusă de avocat, cererea de cheltuieli va fi admisă, în parte, iar recurentul va fi obligat la plata sumei de 1000 lei (iar nu 3000 lei, conform chitanței nr.91/12.01.2009- fila 11 dosar recurs).

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

Respinge recursul declarat de pârâtul INSPECTORATUL ȘCOLAR JUDEȚEAN N, împotriva deciziei civile nr.195/AC din 14 august 2008, pronunțată de Tribunalul Neamț, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata-reclamantă BISERICII ROMÂNIA- B, ca nefondat.

În baza art.274 al.3 pr.civilă obligă recurentul să plătească intimatei 1000 lei, cheltuieli de judecată ( prin admiterea, în parte a cererii de cheltuieli de judecată) în recurs.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică, azi, 2 februarie 2009.

Președinte,

- - - -

Judecător,

-

Judecător,

Grefier,

Red.sent.

Red.dec../

Red.dec.rec.-

Tehnored.B-05 febr.2009

Președinte:Doru Octavian Pîrjol Năstase
Judecători:Doru Octavian Pîrjol Năstase, Anamaria Monica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 60/2009. Curtea de Apel Bacau