Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 655/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928

SECȚIA CIVILĂ

DOSAR NR-

DECIZIA CIVILĂ NR. 655

Ședința publică din 26 iunie 2008

PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat

JUDECĂTOR 2: Carmina Orza

JUDECĂTOR 3: Trandafir Purcăriță

GREFIER:- -

S-a luat în examinare recursul declarat de către reclamantul împotriva deciziei civile nr. 551/A/ din 19 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați, și CONSILIUL LOCAL, având ca obiect evacuare.

La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă reclamantul recurent,avocat în reprezentarea pârâtei intimate, lipsă fiind pârâții intimați Consiliul Local și.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care reclamantul recurent depune la dosar taxă judiciară de timbru în valoare de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.

Instanța din oficiu invocă excepția tardivității prezentului recurs.

Reclamantul recurent precizează că în conformitate cu prevederile art. 312 Cod procedură civilă, lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției privind tardivitatea recursului.

Reprezentantul pârâtei intimate precizează că nu a fost depusă nici o cerere de către recurent cum că și-a schimbat domiciliul. Recurentul a trimis banii prin poștă. Solicită respingerea recursului ca tardiv, cu cheltuieli de judecată, depune note de ședință.

CURTEA

Deliberând, constată următoarele.

Prin Sentința civilă nr. 108/13.02.2007, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M in dosar nr- a fost respinsă acțiunea promovată de reclamantul împotriva pârâților și și a fost admisă cererea reconvențională a acestora, promovată împotriva reclamantului - pârât reconvențional, precum și a Statului Român, prin Consiliul Local al Comunei, constatându-se că pârâții persoane fizice au dobândit prin cumpărare dreptul de proprietate asupra construcțiilor înscrise în CF nr. 1002, nr. top. 234-235/a/1 și dispunându-se înscrierea dreptului astfel dobândit în cartea funciară. S-a dispus anularea parțială a certificatului suplimentar de moștenitor nr. 19/18.04.2006 eliberat de BNP - din T, în ceea ce privește bunurile imobile incluse în masa succesorală, reclamantul fiind obligat la plata cheltuielilor de judecată.

Hotărârea menționată a fost comunicată reclamantului la 23.03.2007, la domiciliul procedural ales din Sânnicolau M,-, jud. T, la avocat.

La 11.04.2007 reclamantul a declarat apel împotriva hotărârii de primă instanță, depunând la dosar motivele de promovare a căii de atac la termenul de judecată din 22.05.2007.

Prin decizia civilă nr. 551/A din 19 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș - secția civilă - în dosarul nr- - a fost respins ca tardiv apelul declarat de reclamantul apelant, împotriva Sentinței civile nr. 108/13.02.2007, pronunțată de Judecătoria Sânnicolau M in dosar nr-, in contradictoriu cu pârâții intimați, și Statul Român, prin Consiliul Local al Comunei.

Au fost obligat apelantul la plata către intimații și a sumei de 700 lei, cheltuieli de judecată în apel.

Pentru a pronunța această hotărâre Tribunalul Timișa reținut că la termenul de judecată din 19.06.2007, reprezentantul intimaților și a invocat excepția de tardivitate a apelului, care a fost pusă in discuția părților, urmând a fi admisă, față de următoarele considerente:

Potrivit art. 103 al.1 Cod procedură civilă, "neexercitarea oricărei căi de atac si neîndeplinirea oricărui alt act de procedură in termenul legal atrage decăderea, afară de cazul când legea dispune altfel sau când partea dovedește ca a fost împiedicată printr-o împrejurare mai presus de voința ei". Art. 284 alin. 1 Cod procedură civilă, statuează că "termenul de apel este de 15 zile de la comunicarea hotărârii, dacă legea nu dispune altfel". Așadar, nerespectarea termenului astfel impus atrage sancțiunea decăderii, cu consecința respingerii căii de atac ca tardivă.

În speță, hotărârea primei instanțe a fost comunicată reclamantului la domiciliul ales, potrivit art. 93 Cod procedură civilă, la data de 23.03.2007, astfel că termenul de 15 zile care a început să curgă de la acest moment, calculat conform art. 101 alin. 1 Cod procedură civilă, a expirat la 09.04.2007, anterior promovării apelului, la 11.04.2007.

Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs reclamantul, recurs înregistrat la Tribunalul Timiș la data de 26 martie 2008.

Observând că recursul declarat în cauză, a fost înregistrat la instanța a cărei hotărâre fost atacată, respectiv Tribunalul Timiș la aproximativ 9 luni de la data comunicării hotărârii, Curtea a pus în discuția părților excepția tardivității recursului declarat, și a tuturor efectelor juridice legate de aceasta.

În legătură cu acest aspect recurentul a arătat că nu ar fi avut cunoștință de soluția instanței de apel cum nu ar fi avut cunoștință nici de soluția primei instanțe deoarece hotărârile ar fi fost comunicare la sediul procesual ales, indicat la Cabinetul avocatului care l-a reprezentat în ciclurile procesuale anterioare, însă nu poate face dovada celor susținute în fața instanței.

În continuare recurentul a făcut trimitere la motivele de recurs care vizează chestiuni legate de fondul judecății.

Intimații reprezentanți de apărător ales respectiv domnul avocat au solicitat, reținerea, în speță a excepției tardivității recursului, argumentând, inclusiv prin notele de ședință că recurentul reclamant a cunoscut de existența hotărârilor pe care le-a atacat, însă din propria culpă nu a exercitat căile de atac în termenele prevăzute de lege.

Instanța de recurs, în temeiul dispozițiilor art. 299 - 302 Cod procedură civilă, este datoare a verifica, mai întâi, legalitatea actului de sesizare, sens în care va constata că, în speță, termenul de recurs prev. de art. 301 Cod procedură civilă, a fost cu mult depășit de către recurent, hotărârea tribunalului fiind comunicată la data de 29 iunie 2007, iar recursul a fost înregistrat la data de 26 martie 2008.

Susținerile recurentului, în legătură cu aspectul tardivității recursului nu au fost dovedite, iar concluziile părților adverse au fost categorice în sensul reținerii excepției de tardivitate, motivată pe starea de pasivitate a recurentului.

Ca atare Curtea, în temeiul dispozițiilor art. 299 - 301 Cod procedură civilă, va constata că recursul depus de recurentul la data de 26 martie 2008, depășit termenul de recurs de 15 zile, ipoteză în care va proceda la respingerea ca tardiv a recursului declarat, această chestiune procesuală, producându-și efectele juridice cu prioritate, ceea ce determină imposibilitatea examinării pe fond a recursului.

Conform prevederilor art. 274 - 276 Cod procedură civilă, recurentul va fi obligat să plătească intimatei suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată reprezentând onorariu de avocat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de către reclamantul împotriva deciziei civile nr. 551/A/ din 19 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

Obligă recurentul să plătească intimatei suma de 600 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat.

IREVOCABILĂ.

Pronunțată în ședința publică din 26 iunie 2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

- -

Red. /07.07.2008

Tehnored /07.07.2008

Ex.2

Primă instanță:

Instanța de apel: și

Președinte:Lucian Lăpădat
Judecători:Lucian Lăpădat, Carmina Orza, Trandafir Purcăriță

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 655/2008. Curtea de Apel Timisoara