Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 671/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (490/2009)
Completul 6
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 671
Ședința publică de la 16.04.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Rodica Susanu
JUDECĂTOR 2: Ilie MARI -
JUDECĂTOR 3: Ionelia Drăgan
GREFIER - I -
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta - pârâtă precum și de recurenții A, împotriva deciziei civile nr. 1555 A din 28.11.2008, pronunțată de Tribunalul București - Secția a Iv-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata - reclamantă.
are ca obiect - evacuare.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă pentru recurenta - pârâtă avocat cu împuternicire avocațială nr. A/157/-/2008 emisă de emisă de Baroul București - Cabinet de Avocat (aflată la dosar nr- al Tribunalului București - Secția a IV-a civilă - fila 31) cât și pentru, cu împuternicire avocațială nr. A/158/-/2008, lipsind intimata - reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că recurenții nu au achitat taxa judiciară de timbru, cât și faptul că motivele de recurs au fost comunicate către intimata - reclamantă.
Apărătorul recurentei - pârâte depune la dosar dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 10,00 lei - chitanța seria - nr. -/18.04.2009 și timbru judiciar de 0,15 lei.
În continuare solicită să se ia act de faptul că, soțul și copii recurentei - pârâte, respectiv, și, nu au calitate de recurenți, față de împrejurarea că, aceștia nu au figurat ca părți în celelalte faze ale judecății. Mai arată că, recurenta - pârâtă a fost deja citată pentru evacuarea imobilului în litigiu
Curtea invocă, din oficiu, excepția lipsei calități procesual active a numiților, și, deoarece aceștia nu au figurat ca părți în judecarea fondului cât și a apelului.
Apărătorul recurentei - pârâte solicită admiterea excepției lipsei calității procesual active a numiților, și.
Curtea constată întemeiată excepția lipsei calității procesuale active a recurenților, și, deoarece aceștia nu au figurat ca părți în judecarea fondului cât și a apelului, motiv pentru care, doar recurenta - pârâtă, domiciliată în B,-, corp A, etaj 1,. 2, sector 1, are calitate procesuală activă.
Curtea, având în vedere că nu mai sunt cereri prealabile de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea motivelor de recurs.
Apărătorul recurentei - pârâte solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea deciziei civile recurate, iar în fond respingerea acțiunii formulate de intimata - reclamantă, apreciind că există erori în soluționarea pricinii, în sensul că, în acțiunea introductivă cât și apel, a fost meționată o adresă de domiciliu greșită, respectiv B,-, parter, sector 1, în loc de B,-, corp A,. 1,. 2, sector 1, adresă indicată și în contractul de închiriere din anul 1992 cu SC SA, ce a fost prelungit conform legilor în vigoare și în care a fost menționată ca titulară recurenta - pârâtă, soțul și copii acesteia fiind trecuți în anexa contractului de închiriere la rubrica "titulari și membrii săi de familie"; cât și faptul că numele recurentei a fost menționat secționat, respectiv în loc de
În continuare arată că, la momentul introducerii acțiunii introductive formulată de intimata - reclamantă, prin mandatar, aceasta putea fi considerată inadmisibilă sau prematură, față de data introducerii respectiv 25.09.2007, intimata - reclamantă intrând în posesia imobilului abia la data de 03.10.2007, excepții ce puteau fi invocate din oficiu de instanță sau de către pârâtă, prin avocat și asupra cărora instanțele nu s-au pronunțat. Arată că, a invocat și excepția tardivității dreptului la acțiune, având în vedere că reclamanta deține o hotărâre judecătorească pronunțată în anul 1999, excepții ce au fost respinse, așa încât apreciază că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea art. 105 al. 2 Cod procedură civilă
Apărătorul recurentei - pârâte, apreciază că, hotărârea pronunțată în apel cuprinde motive contradictorii sau străine de natura pricinii cât și faptul că aceasta este lipsită de temei legal, deoarece numeroasele notificări formulate în baza Legii nr. 10/2001 pentru revendicarea unor imobile, instanțele judecătorești, afirmă că, nici un chiriaș, ce locuiesc in aceste imobile, nu vor mai beneficia de dispozițiile OUG 40/1999 sau dispozițiile Legii 10/2001 așa cum a fost modificată și completată. Având în vedere hotărârile formulate împotriva României și pronunțate de CEDO, apreciază că cele stabilite de acesta nu au legătură cu prezenta cauza; precizează că în cauza de față se poate vorbi de o pasivitate din partea intimatei - reclamante, pentru a intra in posesia imobilului timp de 9 ani, pasivitate ce apreciază a fi sancționată, precizând că in urma demersurilor efectuate la sector 1 și sect. 2, au aflat că nu este deschis rol fiscal nefiind achitat nici impozitul pentru imobil.
Arata cu privire la lipsa de temei legal a hotărârii, faptul că argumentele menționate in considerentele deciziei pronunțată de apel, nu au relevanță în cauză, instanța neabordând situația dedusă judecății.
Potrivit codului d e procedură civilă, instanța de apel ar fi trebuit să motiveze hotărârea, în fapt sau în drept, aspect asupra căruia s-au îndreptat și motivele de recurs formulate, respectiv asupra nelegalității hotărârii, instanța de apel apreciind că nu se poate pronunțat fără a avea în vedere soluția pronunțată de instanța de fond, care nu a ținut cont de excepțiile invocate și nici de erorile menționate cu privire la numele, adresa recurentei - pârâte, ca titular al contractului de închiriere, încheiat pentru imobilul ce urmează a fi restituit în natură, ce locuiește în apartamentul în litigiu, din anul 1992, împreună cu soțul și copii acestora.
Așa încât având în vedere cele de mai sus, apreciază că hotărârile pronunțate de instanța de fond și apel sunt lovite de nulitate sunt ilegale, neavând legătură cu prezenta cauză.
CURTEA,
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin cererea formulată la 25.09.2007 și înregistrata pe rolul Judecătoriei Sectorului 1 B sub nr- reclamanta a chemat în judecată pe pârâta solicitând să se dispună evacuarea acesteia din imobilul situat în B- sector 1 pentru lipsa titlu.
În motivarea acțiunii reclamanta arătat că ea este succesoarea în drepturi a mamei sale iar prin sentința civilă nr.578/1999 pronunțată de Tribunalul București Secția a IV-a Civilă, s-a admis acțiunea formulată de și a fost obligată pârâta Consiliul general al Municipiului B sa-i lase acesteia în deplina proprietate și liniștita posesie imobilul în litigiu.
Se arata că pârâta a deținut apartamentul nr.4 din imobil în temeiul unui contract de închiriere, contract a cărui valabilitate a expirat la 08.04.2004. Se arată, de asemenea, că pârâta nu poate beneficia nici de prelungirea contractului de închiriere.
Prin întâmpinare s-a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii formulată de reclamantă, iar pe calea cererii reconvenționale, s-a solicitat obligarea reclamantei la încheierea unui nou contract de închiriere.
Prin sentința civilă nr.6901/23.05.2008 Judecătoria Sectorului 1 Baa dmis în parte acțiunea principală formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâta, a dispus evacuarea pârâtei din imobilul situat în B,-, sector 1, pentru lipsa de titlu locativ, a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată și a luat act că nu se solicita cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a reținut că reclamanta a făcut dovada dreptului sau de proprietate asupra imobilului în litigiu așa cum rezultă din sentința civila nr.578/1999 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă și a certificatului de calitate de moștenitor nr.34/01.10.2004 emis de BNP.
Instanța a reținut faptul că pârâta din prezenta cauză nu a făcut dovada titlului locativ cu care ocupă imobilul în litigiu, înlăturându-se susținerea pârâtei conform căreia la data de 08.04.2004 contractul său de închiriere a fost prelungit până la 08.04.2009. Instanța a apreciat astfel că cererea principală este întemeiată urmând ca în temeiul art.480 și următoarele cod civil să o admită și sa dispună evacuarea pârâtei din imobil pentru lipsa titlu locativ.
Cu privire la cererea reconvențională, s-a apreciat că nu se poate dispune obligarea reclamantei pârâte la încheierea unui nou contract de închiriere pentru imobilul în litigiu atâta vreme cât reclamanta face dovada proprietății depline asupra imobilului, neputându-se substitui voinței reclamantei de a dispune de bunul său așa cum dorește.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel, apelanta pârâtă-reclamantă, cauza fiind înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IV-a Civilă, sub nr-, la data de 29.08.2008.
In dezvoltarea motivelor de apel apelanta a arătat că în mod greșit, prima instanță a reținut că nu a făcut dovada titlului locativ, în baza căruia locuiește în imobil.
În mod eronat și total nemotivat a înlăturat susținerile sale probate cu acte privitoare la prorogarea legală a contractului de închiriere până la 01.11.2007 precum și cele privitoare la necunoașterea sa - obiectivă - a schimbării titularului dreptului de proprietate cu privire la imobil.
Instanța a greșit și atunci când a respins cererea reconvențională și a motivat acest lucru prin faptul că nimeni nu se poate substitui voinței unui proprietar de a dispune de bunul său așa cum dorește, ignorând prevederile OUG nr. 40/1999, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru a pronunța o sentință legală și temeinică, prima instanță trebuia să aibă în vedere că în cauză a operat prorogarea legală prevăzută de art.2 din nr.OUG 40/1999, astfel cum a fost modificată și completată, că la data de 8.04.2004, contractul de închiriere a fost prelungit în baza OUG nr. 8/2004, până la data de 8.04.2009, că la momentul la care a operat această prorogare (prelungire) a termenului contractual, era locatară a imobilului, iar posesia apartamentului îi revenea si nu avea cunoștință că proprietarul clădirii era altcineva decât statul.
În acest sens, a depus la dosarul de fond adresa nr. 37596/25.04.2007, din care rezultă că pe rolul Comisiei de Lege 10 figura o cerere de restituire în natură pentru imobilul din-, sector 1, nesoluționată.
Cu prilejul acționării sale în judecată pentru evacuare i-a fost comunicat un proces verbal de punere în posesie a reclamantei asupra imobilului din-, ce se dorește a fi dovada încetării (formale) cu privire la apartamentul ce îl ocupă în acest imobil.
Apelanta, consideră că are dreptul, potrivit art.9 alin.1 din nr.OUG40/1999, la încheierea unui nou contract de închiriere pentru apartamentul nr.2 pe care l-a deținut cu chirie până la data de 01.11.2007.
S-a mai susținut că în ceea ce privește cererea reconvențională, prima instanță nu a ținut seamă de faptul că la data de 2.04.1992, între, în calitate de proprietar, și SC SA, în calitate de prestator, pe de o parte și apelanta, în calitate de chiriaș, pe de altă parte, s-a încheiat contractul de închiriere nr. 57034/1992, prin care i-a fost închiriat apartamentul situat în B, sector 1,-, corp A,. 1, compus din 4 camere și dependințe.
Contractul a fost reînnoit apoi în temeiul Legii nr.114/1996 și respectiv al OUG nr. 40/1999, până la 10.04.2004, dată când a fost prelungit în baza OUG nr.8/2004.
Noul proprietar al imobilului, reclamanta, a fost pusă în posesia imobilului prin procesul verbal încheiat la 3.10.2007.
La 24.10.2007, prin adresa nr. 3896/2007, fostul administrator al imobilului, SC SA, i-a comunicat că, începând cu data de 03.10.2007, imobilul în care locuiesc a fost retrocedat reclamantei, iar ca urmare a retrocedării "încetează orice relație contractuală" între apelantă și SC.
În temeiul art. 9 alin.1 din OUG nr.40/1999, a notificat-o pe reclamanta cu notificarea nr.408/9.11.2007 (comunicată prin Societatea Civilă Executori Judecătorești " și ") în vederea încheierii unui nou contract de închiriere pentru apartamentul în care locuiesc, dar reclamanta nu a dat curs notificării, astfel cum rezultă din procesul verbal depus la fond, motiv pentru care apreciază că este îndreptățită să solicite și să obțină pe cale judecătorească obligarea la încheierea unui nou contract de închiriere pentru.2 din B, sector 1,-, corp A,. 1.
Articolul 9 alin.1 din OUG nr. 40/1999. coroborat cu art. 9. alin.3 din OUG nr. 40/1999 prevede în mod imperativ că în cazurile prevăzute la art.2-7 din Ordonanță, între proprietar și chiriaș se va încheia un nou contract de închiriere la cererea chiriașu1ui.
Pe de altă parte, dispozițiile art.14 din OUG nr.40/1999 la care făcea referire reclamanta în cererea de chemare în judecată, precum și în întâmpinarea la cererea reconvențională, nu îi sunt aplicabile, întrucât ele se referă la reînnoirea raporturilor locative dintre proprietarii persoane fizice și chiriași, or în speța de față, nu este în această situație.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea apelului.
În dezvoltarea întâmpinării, intimata a arătat că în primul rând, astfel cum a arătat și în cererea introductivă, contractul de închiriere nr.57034/02.04.1992 nu a beneficiat de prorogarea legală a termenului contractual în temeiul OUG 8/2004 întrucât acest act normativ statua numai în legătură cu "contractelor de închiriere pentru locuințe proprietate a statului sau a unităților administrative teritoriale", nu și pentru imobile restituite foștilor proprietari anterior intrării în vigoare a actului normativ, orice prelungire a termenului contractual încuviințata în anul 2004 este nulă întrucât contravine legii (art. 968 Cod civil) în măsura în care s-ar trece peste acest argument, orice prelungire a termenului contractual încuviințata de către ca fiind inopozabilă intimatei.
In al doilea rând, Contractul de închiriere nr. 57034/02.04.1992 a beneficiat de prorogarea legala în temeiul art. 1437 - 1438 și 1452 Cod civil - tacita relocațiune, în aceste condiții, contractul de închiriere, fără termen, poate înceta numai temeiul unei denunțări; al treilea rând, cât privește formalitatea denunțării (și implicit a respectării dreptului de preaviz) consideră că ea este îndeplinită prin promovarea acțiunii chemare în judecată având ca obiect evacuare. În practica judecătorească (TS. civ. dec. nr.2628/1987 în CD, 1987, p. 85) citată de, s-a opinat ca "acțiunea de chemare în judecată pentru evacuare constituie manifestare neechivoca a voinței de denunțare a contractului".
Se mai sustine că desi pârâta invocat, că în temeiul art.9 alin.1 din OUG. 40/1999 este îndreptățită la "prorogări legale ale termenului contractual", această argumentare este greșita întrucât, astfel cum s-a exprimat în doctrina și practica judecătorească, pentru chiriașii din casele naționalizate, regimul juridic proteguitor în temeiul OUG40/1999, funcționează numai până la data de 08.04.2004 (dată la care expiră termenul de 5 ani prescris de respectivul act normativ). Numai dacă se iniția procedura de notificare în temeiul OUG40/1999 devenea aplicabil art.14 din același act normativ care face vorbire de reînnoirea contractului de închiriere. În caz contrar vechiul contract de închiriere continuă să rămână în ființa până la data de 08.04.2004 ("data la care protecția chiriașilor încetează"). Aceeași soluție a fost reținută și în practica judecătorească depuse în fotocopie la prima instanță.
Pârâta nu beneficiază de exercițiul dreptului la reînnoirea contractului de închiriere în temeiul art.14 alin.1 și 4 din OUG40/1999, întrucât reînnoirea temeiul acestui act normativ nu poate opera decât pe "cel mult" perioada prorogării legale astfel cum rezultă din interpretarea art.2 și 6. Aceasta soluție a fost acceptată ca fiind corectă și în doctrina judiciara ( în "Tratat de Drept Civil. Contractele speciale", a VI-a revăzuta adăugita, Editura Universul Juridic - B 2001, p. 226) cât și în practica judecătorească.
In consecință, sunt lipsite de temei criticile apelantei - pârâte cu privire la existenta titlului sau locativ (motivul nr. 1 de apel) sau cu privire la prorogarea termenului contractual temeiul nr.OUG8/2004 (motivul nr. 2 de apel).
Cat privește, problema necunoașterii sale obiective a schimbării titularului dreptului de proprietate cu privire la imobil" (motivul nr. 3 de apel) este lipsit de semnificație în ceea ce privește obiectul acțiunii.
Apreciază ca susținerile paratei în sensul ca ar beneficia de prorogări legale în temeiul OUG40/1999 după data de 08.04.2004 (si, pe cale de consecința ca ar beneficia de titlu locativ valabil) nu sunt fundamentate juridic și urmează a fi înlăturate de către instanța.
În ceea ce privește cererea reconvențională, în esență, apelanta - pârâtă susține teza caracterului neîntemeiat al sentinței atacate prin care i s-a respins cererea pentru motivul ca aceasta ar fi îndreptățita la încheierea unui nou contract închiriere de prevederile art. 9 alin. (1) din OUG40/1999 și de faptul ca a fost în imposibilitate de a uza de dreptul de a solicita încheierea contractului de închiriere a intimatei din moment ce a aflat de faptul ca proprietatea aparținea abia la data de 24.10.2007. De asemenea, susține și faptul ca s-ar fi întemeiat pe o adresa din partea Primăriei "Mun. B din care reieșea ca pentru imobilul din- exista o procedura în curs întemeiata pe prevederile Legii nr. 10/2001.
În lipsa unui nou contract de închiriere încheiat între intimată (în calitate de proprietara) și chiriașă, aceasta nu mai beneficiază, după data de 08.04.2004, de efectele proteguitoare ale OUG40/1999, inclusiv de dreptul la încheierea unui nou contract de închiriere. Intimata nu si-a întemeiat cererea de evacuare pe prevederile art.11 alin.(2) din nr.OUG40/1999 ci pe prevederile dreptului comun (art. 1410 Cod civil). În cererea introductivă a arătat pe larg ca prevederile restrictive ale OUG40/1999 nu își mai găsesc aplicabilitatea la data acestei acțiuni întrucât a expirat perioada legala de aplicabilitate a lor. Un asemenea punct de vedere a fost însușit chiar de Judecătoria Sectorului 1 B în cauza soluționata cu Sentința Civila 2855/16.02.2006 (pe care a prezentat-o în fotocopie) astfel cum a fost publicata în literatura de specialitate. în aceasta hotărâre judecătoreasca, se arata ca "protecția chiriașilor a încetat după data de 10.04.2004", daca nu s-a încheiat un nou contract de închiriere, indiferent de culpa care a determinat aceasta neîncheiere (). în consecința, nerespectarea din partea intimatei a procedurii prevăzute de art. 10 din OUG40/1999 nu poate fi sancționata cu eventuala calificare ca prematura a acțiunii în evacuare;
Nu este lipsit de semnificație nici faptul ca interpretarea anterioara este în acord cu practica devenita constanta a Curții Europene a Drepturilor Omului (cauzele și Stanescu vs. România și Hotărârea CEDO din 8 martie 2007 în Cauza Popescu și împotriva României), amintita în detaliu în întâmpinare la cererea reconvenționala (depusa la dosarul cauzei în primei instanțe) cat și în notele scrise.
Prin decizia civilă nr. 1555 din 28.11.2008 Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, a respins ca nefondat, apelul formulat de pârâta împotriva sentinței civile nr.6901/23.05.2008, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 B în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta și a luat act că intimata reclamantă nu solicită cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, tribunalul a reținut că, în speță, imobilul din care se solicită evacuarea a fost restituit reclamantei prin sentința civila nr.578/03.05.1999 pronunțată de Tribunalul București, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civila nr.797/10.05.2000 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție, pusă în executare la data de 03.10.2007 ca urmare a dosarului de executare silita nr.1451/2007, pornit de executorul. Apelantei pârâte i s-a comunicat faptul că de la data de 01.11.2007 încetează orice relație contractuală cu SC SA.
Apelanta pârâta a ocupat imobilul în baza contractului de închiriere nr.57037/02.04.1992 încheiat cu SC SA în calitate de mandatar al Primăriei Municipiului
Tribunalul a constatat că în prezent apelanta pârâta nu mai beneficiază de un titlu locativ legal care să-i permită să folosească locuința respectivă, întrucât contractul său de închiriere încheiat cu SC SA a încetat la momentul restituirii în natură a imobilului.
S-a apreciat că susținerea apelantei pârâte în sensul ca a intervenit prorogarea legală a contractului de închiriere nu are nicio justificare juridică, întrucât intimata reclamanta a obținut dreptul de proprietate asupra imobilului după data de 08.04.2004, data până la care se aplicau prevederile OUG nr.40/1999.
Tribunalul a considerat că instanța de fond a reținut corect că în speță nu se aplică prevederile OUG nr. 40/1999 întrucât data la care reclamanta în calitate de proprietar, a reintrat în proprietatea sa, este 03.10.2007, iar acest moment este ulterior datei de 08.04.2004, data până la care se aplică termenul de 5 ani prevăzut de OUG nr. 40/1999.
Tribunalul a apreciat că nu interesează în speța, faptul că apelanta pârâtă nu a cunoscut despre obținerea de către intimata reclamanta a dreptului de proprietate asupra imobilului, însă SC i-a adus la cunoștință faptul că de la data de 01.10.2007 a încetat contractul de închiriere, de la acest moment cunoscând că ocupă locuința fără niciun titlu.
Tribunalul a mai avut în vedere și faptul că prin adoptarea OUG nr. 40/1999, legiuitorul a dorit să protejeze interesele chiriașilor pentru o perioadă de 5 ani de la intrarea în vigoare a acestui act normativ, astfel că nu putem extinde efectele acestuia act normativ dincolo de termenele avute în vedere de OUG nr.40/1999, în lipsa unor prevederi legale, în acest sens.
S-a apreciat că între părți nu s-a încheiat un contract de închiriere. În lipsa unui nou contract de închiriere încheiat între intimată (în calitate de proprietara) și apelanta chiriașă, aceasta nu mai beneficiază, după data de 08.04.2004, de efectele proteguitoare ale OUG-, inclusiv de dreptul la încheierea unui nou contract de închiriere. Prevederile restrictive ale nr.OUG40/1999 nu își mai găsesc aplicabilitatea la data acestei acțiuni întrucât a expirat perioada legala de aplicabilitate a lor.
Dispozițiile OUG 40/1999 au urmărit protejarea chiriașilor prin impunerea unor sarcini în baza unor patrimonii private cu o minimă implicare a statului, însa nu pe o perioada nelimitata, întrucât daca s-ar interpreta astfel s-ar aduce atingere dreptului de proprietate recunoscut de Constituție.
După apariția acestor prevederi, proprietarii s-au văzut în imposibilitatea obiectivă de a-și exercita prerogativele dreptului de proprietate, fiind obligați să accepte perspectiva ocupării perpetue de către chiriași a imobilului. Facilitatea acordată foștilor chiriași de a prelungi sau a încheia contracte de închiriere în schimbul unei chirii prevăzute de lege, constituie o ingerință în dreptul de proprietate al proprietarului care pe lângă faptul că nu poate dispune și folosi bunul imobil așa cum dorește, este obligat să încaseze o chirie derizorie în raport cu chiriile care se practică pe piața liberă, în raport de imobile de aceeași valoare și poziție, însă ai căror proprietari nu sunt ținuți să respecte dispozițiile OUG nr.40/1999.
Prin articolul 1 din Protocolul nr.1 al CEDO a fost garantat dreptul de proprietate o garanție similară regăsindu-se și în dispozițiile constituționale.
Existența foștilor chiriași în spațiul proprietatea sa o împiedică pe intimata reclamantă să dispună de bunul său, așa cum Curtea Europeană a Dreptului Omului a statuat în cauzele contra Românei că proprietarului ce a redobândit proprietatea locuinței sale i-a fost stabilită de legiuitor o sarcină deosebit de împovărătoare, vădit disproporționată față de scopul legitim urmărit și anume protejarea unei categorii sociale a chiriașilor imobilelor preluate abuziv după 1945 de Statul Român.
Nu în ultimul rând s-a subliniat din aceeași perspectivă a privării dreptului de proprietate, că și prerogativa dreptului de a dispune bunul proprietate este în egală măsură afectată, în cazul în care s-ar susține aplicabilitatea și la momentul prezent a prevederilor OUG nr. 40/1999, fiind previzibil că nici o persoană nu va cumpăra (sau dacă o va face tranzacția se va face la un preț mult mai mic) un imobil pe care știe că este foarte posibil să nu-l poată folosi niciodată, datorita ocupării acestora de chiriași care pot solicita prelungiri succesive ale termenelor închirierii și că interesul legitim de protejare a unei categorii sociale nu se poate realiza exclusiv prin grevarea dreptului de proprietate a particularilor.
Deși este indiscutabil o modalitate facilă de rezolvare a unor situații locative urgente, o asemenea măsura încalcă în mod evident dreptul de proprietate, depășind limitele la care fac referire alin 2 al art. I din Protocolul nr.1 al CEDO.
Față de împrejurările că dreptul de proprietate constituie un drept fundamental, instanța de fond a dispus în mod corect evacuarea apelanților pârâți, ca singură modalitate prin care intimata reclamantă își poate exercita toate prerogativele dreptului de proprietate garantate de Constituție în condițiile în care apelanta pârâta nu deține un titlu valabil asupra locuinței în litigiu.
In consecință, acțiunea în evacuare a fost admisă, întrucât aceasta este supusă analizei prin prisma dispozițiilor de drept comun din materia locațiunii, tocmai pentru considerentele anterioare, după data de 08.04.2004.
Așadar, deoarece după data de 08.04.2004, locațiunea în cauză este supusă reglementărilor de drept comun, se impune evacuarea pârâtei, aceasta continuând să ocupe imobilul, fără a mai avea vreun titlu locativ, lipsind reclamanta de atributul conferit de dreptul său de proprietate asupra obiectului locațiunii, acela de "usus". Desigur că, după data de 08.04.2004, locațiunea este supusă voinței părților, iar proprietara își poate manifesta voința în sensul încheierii unor contracte de închiriere cu chiriașa, iar în lipsa acordului proprietarului se impune evacuarea chiriașilor.
Tribunalul a apreciat că instanța de fond a respins în mod corect cererea reconvenționala, întrucât a impune intimatei reclamante obligația să încheie contract de închiriere cu fosta chiriaș a înseamnă a-o priva în fapt și în drept de prerogativa cea mai importantă a dreptului de proprietate și anume folosința, aceasta locuind în imobilul sau încă din anul 1992 până în prezent.
Tribunalul nu a reținut susținerile apelantei pârâte pe aspectul cererii reconvenționale, în sensul că se solicita încheierea unui nou contract de închiriere, întrucât în prezent sunt aplicabile prevederile din materia locațiunii prevăzute în Codul Civil și Legea nr.114/1996, iar cuantumul chiriei se va stabili în urma negocierii dintre părțile contractante ale contractului de închiriere, proprietarul neputând fi obligat să accepte o chirie minimă și a tolera la nesfârșit un chiriaș, întrucât nu persoanele fizice se ocupa de protecția socială a persoanelor ci statul.
Tribunalul a apreciat că instanța de judecată nu se poate substitui în mod valabil voinței proprietarului în ceea ce privește încheierea unui contract de închiriere cu stabilirea chiriei datorate, o ipoteză contrară echivalând cu încălcarea libertății recunoscute parților de a încheia sau nu un act juridic
Împotriva deciziei civile de mai sus au formulat recurs pârâții -, Adreea, și, solicitând admiterea recursului, modificarea deciziei recurate și respingerea acțiunii reclamantei-intimate cu obligarea acesteia la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea de recurs a fost înregistrata pe rolul Curții de Apel București Secția III a Civilă.
În motivarea recursului, recurenții au arătat că decizia recurată cuprinde erori care au condus la admiterea acțiunii în evacuare pentru lipsa titlului locativ.
Se susține că intimata - reclamantă, prin avocat și mandatar, nu a indicat adresa exactă și numele corect al pârâtei, acestea fiind în loc de -, iar adresa eronată: str.-.-, nr.7, parter sectorul 1 în loc de str.-.- nr.7, Corp A,.1,.2, sector 1.
Reclamanta - intimată a înțeles să cheme în judecată numai pe titularul contractului de închiriere (deci numai pe doamna - ) cu obligația de a repeta procesul cu restul de "trei"- membrii familiei care se bucură de drepturi locative proprii sau cu fiecare dintre ei, aceștia neputând fi evacuați deoarece intimata - reclamantă nu are titlu locativ contra lor pentru evacuare.
Pe de altă parte, deși la nivelul fondului doamna, olograf, a precizat că locuiește în B, str.-.-, nr.7, corp A,.1,.2, sector 1 intimata nu și-a precizat/îndreptat acțiunea sa inițială (unde a indicat un domiciliu unde recurenții nu locuiesc și nici nu au locuit vreodată) astfel că dispozitivul sentinței civile nr.6901/23.05.2008 - fila 58 dosar fond) nu se poate executa legal deoarece dispune evacuarea pârâtei din imobilul situat în B, str.-.-, nr.7, sector 1 pentru lipsă de titlu locativ, iar pe de altă parte se observă că intimata - reclamantă nu a formulat cerere de îndreptare conform art.281 Cod procedură civilă.
Se mai susține că la primirea acțiunii la Judecătoria sectorului 1 B potrivit rezoluției magistratului de serviciu, septembrie 2007 era stabilit că "pune în vedere reclamantei să indice temeiul de drept al acțiunii" dispoziție niciodată respectată până la pronunțarea și redactarea sentinței fondului unde în baza rolului său activ, completul a indicat ca art.480 Cod civil constituie temeiul juridic.
Nu s-a observat, la primirea acțiunii, faptul că aceasta era inadmisibilă și/sau prematură în sensul că abia la data de 03.10.2007 intimata - reclamantă a fost pusă în posesie deși acțiunea a fost primită la 25.09.2007, caz în care excepțiile menționate puteau fi invocate direct de către instanță sau de către pârâtă prin avocat.
Pe de altă parte, deși la termenul din data de 05.02.2008 în fața completului se prezintă personal soțul pârâtei - - completul nu se autosesizează și nici reclamanta - procesul continuând numai cu.
Susține recurenta că Tribunalul Bucureștia menținut toate erorile prezentate, considerațiile nefiind aplicabile speței, la care s-a adăugat și faptul că a soluționat apelul, fără acte.
Arata că în cauza este incident motivul de recurs intemeiat pe prevederile art. 307 pct. 5 din Codul d procedură civilă, în sensul că instanța a încălcat formele de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 (2) Cod procedură civilă - art.304 pct.5 Cod procedură civilă, întrucât în lipsa chemării în judecată și a restului de trei membrii (chiar 4) ai familiei (soț, doi copii și o soră) cele două hotărâri judecătorești sunt lovite de nulitate.
Se mai arată că hotărârea cuprinde motive contradictorii și/sau străine de natura pricinii - art.304 pct.7 Cod procedură civilă, instanțele folosind motive contradictorii pentru a ajunge la soluții criticabile și ilegale.
Totodată, arată că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal (art.304 pct.9 Cod procedură civilă), precizând în acest sens că din observarea deciziei recurate devin evidente lipsuri grave privind legalitatea.
În cauză sunt aplicabile și dispozițiile art.304 pct.8 Cod procedură civilă - motiv ce nu a fost insa dezvoltata în cadrul cererii de recurs.
Intimata nu formulat întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului, în limitele impuse de prevedederile inscrise în art. 316 din Codul d procedură civilăcu referire la art. 294 din Codul d procedură civilă, curtea retine urmatoarele:
În ceea ce priveste calitatea procesuala active a recurenților, și -.
Curtea soluționat în ședința publică din data de 16.04.2009, excepția lipseicalității procesuale active a recurenților, și -, apreciind- ca fiind fondata, prin raportare la faptul că acești recurenți nu au figurat ca părți, nici în prima faza procesuală și nici în apel.
Astfel, curtea retine că în vederea reparării greșelilor săvârșite cu ocazia stabilirii faptelor sau aplicării și interpretării legii, codul d e procedură civilă prevede mijloacele legale ce pot fi folosite. În acest sens, în Titlul IV este reglementat apelul (art. 282 și următoarele) iar în titlul V, intitulat, extraordinare de atac, este reglementat recursul (art. 299 și urm.).
Potrivit art. 294 din Codul d procedură civilă, aplicabil și în faza procesuala recursului, în conformitate cu prevederile art. 316 din Codul d procedură civilă, în apel (recurs ) nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nici nu se pot face alte cereri noi.
Așa fiind, în raport de aceasta dispoziție legala imperativa, calea extraordinară de atac recursului, este deschisă numai părților din proces, care, pot formula împotriva hotărârii date în apel, critici de nelegalitate întemeiate pe prevederile art. 304 pct. 1-9 din Codul d procedură civilă.Analizând, în limitele în care a fost legal investita, prin raportare la prevederile art. 304 pct. 1-9 din Codul d procedură civilă și art. 306 din Codul d procedură civilă, criticile formulate de recurenta, curtea constata recursul formulat de acesta parte, ca fiind nefondat, în sensul considerentelor ce urmează:
1.În ceea ce privește critica vizând omisiunea instanței de judecata de a stabili cadrul procesual prin raportare la contractul de închiriere și actele de stare civilă ale tuturor membrilor de familie ai recurentei.
În conformitate cu dispozițiile art. 112 pct. 3 Cod procedură civilă, partea este obligată să determine obiectul acțiunii prin chiar cererea de chemare în judecată, iar potrivit art. 129 alin. 6 Codul d procedură civilă, în toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății,urmând ca litigiul să fie soluționat în acest cadru al obiectului și fără ca instanța să poată depăși limitele lui, principiul în materie de drept procesual civil, fiind acela că partea are dreptul de a hotărî cu privire la exercitarea acțiunii civile, a cărei pornire se concretizează prin cererea de chemare în judecată.
Curtea reține în acest sens că procesul civil este un proces al intereselor private, fiind guvernat de principiul disponibilității, reclamanta, în calitate de titular al acțiunii civile având alegerea mijloacelor procesuale pe care le consideră adecvate ocrotirii drepturilor deduse judecații.
În speță, verificând cadrul procesual stabilit de reclamanta prin acțiunea introductivă dedusă judecații, rezultă că reclamanta a înțeles să se îndrepte cu acțiune în evacuare, doar împotriva recurentei pârâte reclamante, prin urmare, instanțele au judecat în limitele învestirii, pronunțându-se asupra obiectului acțiunii așa cum a fost aceasta formulată de către reclamantă în cererea de chemare în judecată, ce fixează cadrul procesual.
Nu se poate retine deci existența încălcării normelor procedurale mai sus citate.
Pe de alta parte, din aceasta perspectivă, prin raportare la cadrul procesual stabilit în fazele procesuale anterioare, susținerile recurentei apar ca lipsite de interes, aceasta formulând critici împotriva deciziei pronunțate în apel nu din perspectiva drepturilor efectiv deduse judecații, respectiv modului în care instanțele au analizat acțiunea civilă cu care au fost înmod legal investite, ci prevalându-se de omisiunea proprie de face cunoscută, pe parcursul celor doua faza procesuale anterioare, situația reală în ceea ce privește ocuparea imobilului, susținerile sale vizând pe de alta parte, drepturi care nu au făcut obiectul litigiului și care scapă deci cenzurii instanței în aceasta cale de atac extraordinara. Tot astfel, analizarea faptului dacă hotărârea judecătorească pronunțată în prima instanța constituie sau nu titlu executoriu împotriva membrilor de familie ai recurentei, nu poate face obiectul analizei în prezentul cadru procesual - care vizează exclusiv legalitatea deciziei apelate- câtă vreme aceste persoane nu au avut calitatea de părți în acțiunea civila dedusa judecații, iar pe de alta parte, punerea în executarea a hotărârii este procedura distinctă și ulterioara momentului procesual de față, apărările întemeiate pe aceste aspecte vizând opozabilitatea titlului executoriu, putând face eventual obiect al unei contestații la executare.
2. Referitor la susținerea în sensul că deși în prima faza procesuală recurenta a indicat adresa exactă la care locuiește, aceasta nu apare menționată corect în dispozitivul hotărârilor pronunțate, câta vreme, susținerile sale au fost expres consemnate în încheierea de ședința din data de 13.11.2007 a Judecătoriei sector 1 B, iar partea recurenta nu înțeles să invoce eventuala lipsă de procedură în fazele procesuale anterioare, în ceea ce privește ( din încheierea de ședință întocmita la ultimul termen de judecata stabilit în prima instanța, rezultând că aceasta a fost legal reprezentată, fiind de asemenea prezenta și în instanței de apel, personal, la termenul de judecata din data de 07.10.2008) nu poate constitui un motiv de anulare a deciziei recurate, constituind eroare materială care însă poate fi îndreptată în procedură specială reglementată de prevederile art. 281 Codul d procedură civilă, cererea de îndreptare, putând fi formulată oricând, de partea interesată.
Pentru aceleași considerente, curtea nu va primi nici critica întemeiata pe omisiunea instanțelor de completa numele corect al acestei recurente, reținându-se totodată că doar în faza procesuala recursului, aceasta chestiune fost invocata, în toate celelalte cereri formulate de aceasta parte, pe parcursul derulării litigiului, recurenta menționând propriul nume ca fiind, " iar nu " ".
3. Referitor la susținerea în sensul că reclamanta nu s-a conformat obligației stabilite în sarcina sa la primirea cererii de prima instanța, de preciza temeiul de drept al acțiunii introductive, astfel că, în opinia recurentei, este eronată menționarea în considerentele sentinței a prevederilor art. 480 din Codul civil.
În raport de dispozițiile înscrise în art. 112 pct. 4 Cod de procedură civilă, cererea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept, prin aceasta înțelegându-se toate acele împrejurări, circumstanțe, principii, instituții, reguli juridice a căror cunoaștere este necesară pentru explicarea și lămurirea obiectului procesului.
Este adevărat că în acțiunea introductiva reclamanta nu indicat în mod expres prevederile art. 480 din Codul civil, însă curtea apreciază că acest aspect nu putea reprezenta un fine de neprimire acțiunii astfel formulate, câta vreme, în speța recurenta nu invoca greșită calificarejuridicăa acțiunii reclamantei, iar, în raport de prevederile înscrise în art. 129 alin. 4 Codul d procedură civilă coroborat cu art. 84 Codul d procedură civilă, instanța nu era ținută de temeiul juridic arătat în cererea de chemare în judecată,ci de obiectul cauzei,respectiv de natura dreptului și scopul urmărit prin exercitarea acțiunii în justiție.
În cauză, scopul urmărit de reclamantă a fost acela de obține folosința imobilului cu privire la care, printr- hotărâre judecătoreasca anterioară, s-a constatat că are calitatea de proprietar iar obiectul acțiunii era evacuarea pârâtei. Pe de alta parte, acțiunea în evacuare reprezintă din punct de vedere procesual mijlocul prin care cel ce justifică un drept asupra unui imobil, de regulă drept de proprietate, înțelege să valorifice atributul posesiei și folosinței bunului împotriva celui care folosește imobilul, și în raport de care pretinde că nu are un drept. este unul din atributele dreptului de proprietate iar dreptul de proprietate, ca drept fundamental, este prevăzut si ocrotit, in primul rând prin dispozițiile exprese ale art.480 civ..
Raportat la speța de față, Curtea constată totodată că în argumentele prezentate în susținerea cererii de chemare în judecată reclamanta precizat în mod expres că cererea sa este fondată, pe hotărârea irevocabilă obținută în procesul de revendicare purtat de autoarea sa, în contradictoriu cu Mun.
Pe de alta parte, temeiul juridic al cererii este reprezentat de fundamentul raportului juridic dedus judecații.
În consecință, faptul că în urma reținerii situației de fapt, ca urmare a aprecierii probelor administrate în cauză, s-a concluzionat că reclamanta are calitatea de proprietar al imobilului din care s-a solicitat evacuarea pârâtei, menționarea în considerente prevederilor art. 480 din Codul civil, nu poate fi apreciată decât ca fiind conformă obligației impuse instanțelor de prevederile art. art.261 alin. 1 pct. 5 Codul d procedură civilă.
5.În ceea ce privește motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Codul d procedură civilă.
Curtea reține în primul rând că acest motiv de recurs fost fundamentat de către recurenta pe existenta unor considerente contradictorii.
controlul de legalitate al deciziei civile recurate, din perspectiva acestui motiv de recurs, curtea constată că în considerentele deciziei recurate sunt arătate motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței de apel, modul de redactare al hotărârii răspunzând exigentelor impuse de art. 261 pct. 5 Codul d procedură civilă.
Astfel, din verificarea considerentelor deciziei civile recurate curtea constată că instanța de apel a răspuns punctual și coerent tuturor cererilor formulate de cele doua părți, făcând trimitere expresă la argumentele invocate de acestea și la dispozițiile legale incidente în cauză ca și la interpretarea dată de Curtea Europeana Drepturilor Omului, prevederilor OUG 40/1999-obligatorie pentru instanțele române, în conformitate cu prevederile art. 46 din Convenția Europeana a Drepturilor Omului prin care statul Român s- angajat să se conformeze hotărârilor definitive ale Curții în litigiile în care este parte- act normativ pe care ambele părți și-au întemeiat pretențiile, în raport de situația de fapt stabilită, pe baza înscrisurilor existente la dosar și de care părțile au înțeles să se folosească în probațiune.
În consecință, curtea apreciază că nu există motive temeinice pentru admiterea recursului în baza art. 304 pct. 7 Codul d procedură civilă.
6.În ceea ce privește motivul de recurs, prevăzut de art. 304 pct. 8.pr.civ. indicat în partea finala cererii de recurs, curtea retine că acest motiv fost practic indicat în mod formal, fără ca recurenta, care de altfel a beneficiat de asistenta juridica calificată a unui avocat, să precizeze în concret criticile pe care înțelege sa le formuleze împotriva deciziei recurate, limitându-se doar la preciza că va detalia aceste critici ulterior formulării recursului, deși potrivit art. 129 alin. 1 Codul d procedură civilă, aplicabil pe deplin în cauza în raport de prevederile înscrise în art. 316 Codul d procedură civilă, părțile au îndatorirea de îndeplini actele de procedură în condițiile, ordinea și termenele stabilite de lege, să-și exercite drepturile procedurale conform dispozițiilor art. 723 alin. 1 Cod de procedură civilă, precum și să-și probeze pretențiile și apărările iar potrivit art. 306 alin. 1 din Codul d procedură civilă, recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal (din coroborarea prevederilor înscrise în art. 303 alin. 1 și 2 și art. 301 din Codul d procedură civilă, termenul de recurs fiind de 15 zile de la data comunicării hotărârii ), or, acest motiv de modificare, nu are caracter de ordine publică, pentru putea fi analizat eventual în considerarea prevederilor art. 306 alin. 2 Codul d procedură civilă.
7.Cu referire la motivul de recurs întemeiat pe prevederile art. 304 pct. 9 Codul d procedură civilă.
Curtea reține ca nici acest motiv de recurs nu a fost concretizat în cererea de recurs, decât în mod formal, susținându-se că,în considerentele deciziei recurate există lipsuri grave privind legalitatea" în cadrul detalierii istoricului litigiului, recurenta susținând în acest sens greșita aplicare dispozițiilor legale în sensul omisiunii instanțelor de fond de aprecia că acțiunea în evacuare, formulată de reclamanta este prematură și inadmisibilă.
Curtea reține însă că inadmisibilitatea este definită în doctrină ca reprezentând acea sancțiune procesuală care intervine în situația în care partea formulează acțiune sau cale de atac la care nu are acces ( care nu este prevăzută de lege), sau la care nu poate recurge decât după îndeplinirea unei proceduri prealabile.
Tot astfel, prematuritatea presupune formularea unei acțiuni, în condițiile în care dreptul subiectiv civil pretins de reclamant și dedus judecații nu este actual.
În cauza, așa cum s-a reținut anterior, reclamanta pârâta întemeindu-se pe dreptul său de proprietate, asupra imobilului, recunoscut irevocabil pe cale judiciară, a solicitat evacuarea pârâtei invocând lipsa unui titlu locativ al acesteia și lipsa incidentei prevederilor cuprinse în OUG 40/1999.
Curtea retine totodată că dreptul de proprietate implică exercitarea a trei atribute: posesia, folosința si dispoziția iar unul dintre mijloacele procesuale puse la dispoziția titularului dreptului de proprietate pentru protecția atributului uzus, este acțiunea în evacuare.
În cauză, susținerea recurentei vizează exclusiv faptul că cererea a fost formulată anterior deschiderii de către reclamanta pârâta rolului fiscal pentru imobilul în litigiu.
Or, în cauză, autoarea reclamantei pârâte a obținut, anterior formulării acțiunii de față, o decizie definitivă și irevocabilă, care obliga autoritățile statului, să ii restituie imobilul în deplină proprietate și posesie, ceea ce are ca efect recunoașterea, cu efect retroactiv, a dreptului său de proprietate asupra bunului său, apreciere reținută chiar de Curtea Europeana Drepturilor Omului în Cauza Florescu contra României.
În plus, Curtea constată că acest drept nu era revocabil și nu s-a probat că ar fi fost infirmat până în prezent ( dimpotrivă probele administrate în cauza relevă că autoritățile statului au inteles sa încunoștințeze recurenta în legătura cu retrocedarea imobilului și încetarea raporturilor contractuale stabilite cu aceasta) situație în care simpla omisiune se proceda la deschiderea rolului fiscal, nu poate avea ca efect înlăturarea fie chiar temporară dreptului reclamantei de a solicita instanței de judecată ocrotirea prerogativelor dreptului sau de proprietate, astfel recunoscut, în raport de pârâta reclamanta care, invoca în susținerea drepturilor sale locative, incidența prevederilor de protecție ale OUG 40/1999, prin raportare la un contract de închiriere încheiat însă nu cu adevăratul proprietar al bunului-reclamanta pârâta ci cu autoritățile statului.
În consecință, susținerile recurentei în sensul că în lipsa deschiderii rolului fiscal pentru imobil, acțiunea in evacuare era inadmisibilă sau prematură, nu sunt fondate.
Referitor la susținerea vizând tardivitatea acțiunii, susținere ce va fi analizata din perspectiva prevederilor art. 306 alin. 2 din Codul d procedură civilă, curtea apreciind că aceasta excepție este de ordine publică, o prima constatare ce se impune a fi precizată este aceea că dreptul recunoscut prin hotărârea pronunțata în litigiul de revendicare care a fost soluționat în contradictoriu cu autoritățile statului- Mun. B, este un drept de proprietate. Or, dreptul de proprietate nu este condiționat de exercitarea posesiei asupra bunului care face obiectul său și are caracter absolut și imprescriptibil fiind opozabil erga omnes astfel cum rezulta din prevederile art. 480 din Codul civil, potrivit cu care,proprietatea constă în dreptul ce-l are o persoană de a se bucura și a dispune de un lucru în mod exclusiv și absolut, în limitele determinate de lege".
Pe de alta parte, actele dosarului confirmă că împotriva Mun. fost deja urmată procedura de executare silită, prin intermediul unui executor judecătoresc, fără că în cauză, să se facă dovada că debitorul- Mun. ar fi înțeles să se prevaleze eventual de prescripția dreptului de cere executarea silită sau că acesta procedura ar fi fost anulată pe cale judiciară, dimpotrivă, prin adresa nr. 3896/2007, rezultă că mandatarul acestui debitor a comunicat recurentei faptul retrocedării imobilului către intimata și încetarea relațiilor contractuale între recurenta și aceasta autoritate, tocmai ca urmare punerii în executare acelei hotărâri.
Întrucât tardivitatea vizează ca regulă acele situații în care acțiunea civilă trebuie exercitată, sub sancțiunea decăderii, înăuntrul unui termen, care, să nu fii fost respectat, în cauză, în raport de considerentele expuse în cele ce preced, în cadrul analizei acestui motiv de recurs, cu referire la dreptul pe care reclamanta își întemeiază acțiunea, curtea va aprecia ca neîntemeiată și aceasta apărare.
de toate aceste considerente, curtea, în aplicarea prevederilor art. 312 din Codul d procedură civilă, reținând că motivele de recurs cu care fost legal sesizata, nu sunt întemeiate, în temeiul art. 312.pr.civ. va dispune respingerea acestui recurs ca nefondat.
În raport de soluțiile ce urmează fi pronunțate în cauză, curtea, în conformitate cu prevederile art. 274 Codul d procedură civilă, reținând culpa procesuala recurenților, va respinge și cererea având ca obiect cheltuieli de judecata, ca fiind vădit nefondată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite excepția lipsei calității procesuale active a recurenților, - și -.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta pârâta reclamanta - împotriva deciziei civile 1555 din 28.11.2008 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă în dosarul nrt- în contradictoriu cu intimata reclamanta pârâta.
Respinge, ca nefondată, cererea de obligare a intimatei la plata cheltuielilor de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.04.2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - MARI - - -
GREFIER
I -
Red.
./
2ex./ 15.05.2009.
-4.-;.
Jud.1.-
Președinte:Rodica SusanuJudecători:Rodica Susanu, Ilie, Ionelia Drăgan
