Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 84/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIE CIVILĂ Nr. 84/2007
Ședința publică de la 07 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Daniela Mărginean
JUDECĂTOR 2: Cristina Gheorghina Nicoară
JUDECĂTOR 3: Augustin Mândroc
Grefier -
Pe rol se află pronunțarea asupra contestației în anulare declarată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 495/2007 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar civil nr-.
Se constată că în termenul de pronunțare s-a depus la dosar originalul întâmpinării transmise pe fax de către H în reprezentarea intimatului Statul român, la termenul din 29.02.2008.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din 29 februarie 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față;
Prin decizia civilă nr. 495/2007 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr- a fost admis recursul declarat de reclamanta H împotriva deciziei civile nr. 241/A/2007 pronunțată de Tribunalul Hunedoara și a fost modificată decizia atacată în sensul admiterii apelului declarat de reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 350/2007 a Judecătoriei Deva care a fost schimbată în sensul respingerii ca prescrisă a acțiunii reconvenționale formulate de pârâta.
A fost respins apelul declarat de pârâta împotriva aceleiași sentințe și au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței atacate cu excepția celei de obligare la plata cheltuielilor de judecată a Statului Român pe care o înlătură.
În considerentele deciziei s-a reținut că dreptul pârâtei de a recupera pasivul succesoral s-a născut la data stabilirii moștenitorului în persoana Statului Român care și-a întabulat dreptul în cartea funciară și s-a apreciat că termenul de prescripție nu poate fi considerat întrerupt prin exercitarea unei acțiuni în fața unei instanțe judecătorești iar din modul în care s-a susținut de către fiul pârâtei acceptarea succesiunii prin folosința imobilului împreună cu mama sa, se confirmă că încă de la 12.06.2002 (data promovării acțiunii) s-a cunoscut existența certificatului de moștenitor atacat.
-//-
Față de acestea s-a concluzionat că instanțele au făcut o interpretare nelegală a probelor, nu au dat eficiență disp. art. 3 din Legea nr. 167/1958 și ca atare au înlăturat excepția prescripției acțiunii reconvenționale, în aceeași situație aflându-se și pretențiile recunoscute de instanța de fond și menținute de instanța de apel cu privire la valoarea impozitului pe care pârâta nu l-a solicitat în termen legal.
Împotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea invocând disp. art. 318 pct. 1 Cod pr. civ.
În motivarea contestației arată că instanța a comis o greșală prin confundarea unor elemente importante, respectiv a unor date materiale care au determinat soluția pronunțată astfel că a făcut aplicarea disp. art. 3 din Legea 167/1958 apreciind că a trecut termenul de 3 ani de la data când contestatoarea a luat cunoștință că trebuia să solicite pasivul succesoral și a dat o interpretare greșită textului de lege de mai sus.
Susține că instanța a omis să observe că pârâta folosește neîntrerupt imobilul din 1991 înainte de decesul fostului soț, ea având credința că posesia ei poate fi întreruptă doar atunci când va afla cu certitudine cine este moștenitorul defunctului, acest lucru întâmplându-se la 30 iunie 2005 când i s-a comunicat cu adresa nr. 15529 că statul a devenit proprietar al imobilului, în raport de această dată acțiunea nefiind prescrisă.
Concluzionează că instanța de recurs a făcut o interpretare nelegală a probelor și a textului de lege pronunțând o soluție nelegală, inechitabilă, care i-a adus grave prejudicii.
Prin întâmpinarea formulată în cauză intimata H pentru Statul Român a solicitat respingerea contestației arătând că motivele invocate de contestatoare nu sunt conforme cu realitatea, că nu se aduce nici o dovadă a vreunei greșeli materiale iar criticile referitoare la interpretarea dată de instanță nu pot constitui motivele contestației pentru că nu vizează nici o greșală materială.
Verificând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și în raport cu normele legale incidente, Curtea constată următoarele:
În înțelesul disp. art. 318 teza I Cod pr. civ. greșala materială presupune o greșală de ordin procedural, vizând deci aspecte formale ale judecății recursului de o asemenea gravitate încât a avut drept consecință darea unei hotărâri greșite.
Greșelile relevate de către contestatoare nu se circumscriu însă textului de lege menționat anterior.
Astfel, atunci când vorbește despre greșală comisă de instanță prin confundarea unor date materiale care a determinat soluția pronunțată, despre greșita aplicare a disp. art. 3 din Legea nr. 167/1958 și despre interpretarea nelegală a probelor dosarului, contestatoarea nu face altceva decât să invoce greșeli de judecată, de apreciere a probelor sau de interpretare a textelor de lege.
Însă, așa cum rezultă și din interpretarea textului de lege la care
-//-
(continuarea deciziei civile nr. 84/2008 dată în dosar nr-)
s-a făcut referire anterior, astfel de greșeli de judecată nu pot fi nici analizate și nici îndreptate pe calea unei contestații în anulare întrucât aceasta este o cale de retractare iar nu de reformare a soluției atacate. Examinarea acestora în cadrul contestației este inadmisibilă, prin disp. art. 318 Cod pr. civ. legea neurmărind să deschidă părților recursul la recurs care să fie soluționat de aceeași instanță sub motivul stabilirii eronate a stării de fapt sau de drept.
Cum nu s-a reușit de către contestatoare a se dovedi prezența unei greșeli de fapt involuntare dar esențiale care să determine o soluție eronată, nu se poate reține în speță incidența motivului de contestație în anulare prevăzut de art. 318 teza I Cod pr. civ. urmând a fi respinsă ca nefondată contestația în anulare formulată de aceasta.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimat.
Pentru aceste motive,
În numele legii
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile nr. 495/2007 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar nr-.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 7.03.2008.
Președinte, - - | Judecător, - - - | Judecător, - - |
Grefier, - |
Red.
Tehnored. 2 ex/19.03.2008
Președinte:Daniela MărgineanJudecători:Daniela Mărginean, Cristina Gheorghina Nicoară, Augustin Mândroc