Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 851/2009. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie
DOSAR NR-
DECIZIA Nr. 851
Ședința publică din data de 6 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Violeta Stanciu
JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Constanța Ștefan Gherghina Niculae C -
- - -
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea recursurilor declarate de pârâții Municipiul P - prin primar, cu sediul în P, dul. -, nr. 2, jud.P și Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor, cu sediul în P,--4 și în-, jud.P, împotriva deciziei civile nr.396 din 3 septembrtie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantele -, cu domiciliul ales la cab. Av., în B, sector 4,-, -, domiciliată în B, sector 4,-.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns: recurenții-pârâți Municipiul P - prin primar, reprezentat de consilier juridic, Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor, reprezentat de consilier juridic, intimatele-reclamante - și - reprezentate de avocat din Baroul București.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care părțile, având pe rând cuvântul prin reprezentați, învederează că nu mai au alte cereri iar curtea ia act de aceste declarații, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Consilier juridic pentru recurentul-pârât Mun.P, consideră decizia atacată nelegală, incidente fiind dispozițiile art. 304 pct.9 Cod pr.civilă.
În esență, arată că prin apelul declarat la tribunal, s-a solicitat schimbarea soluției primei instanțe în sensul obligării instituției pe care o reprezintă, la plata sumei reprezentând chiria pentru imobilul în litigiu, pe perioada 24.11.2005-31.12.2006. Instanța de apel, prin soluția adoptată (de obligare a Mun.P la plata lipsei de folosință a imobilului) a făcut o greșită aplicare a răspunderii delictuale civile, reglementată de art.998-999 Cod pr.civilă, deoarece în speță nu sunt incidente normele dreptului comun cu privire la plata lipsei de folosință.
Legea 10/2001, ce a constituit temeiul restituirii imobilului în cauză, reprezintă un act normativ special, care cuprinde dispoziții derogatorii de la dreptul comun, reglementând și drepturile noului proprietar în cazul restituirii în natură, iar pe toată perioada cât acesta este obligat să mențină afectațiunea imobilului restituit, operează cu termenul de "chirie". Aplicându-se această lege specială și în speța de
-2-
față, Mun.P nu poate fi obligat la plata lipsei de folosință iar instanța de apel a reținut în mod greșit inexistența contractului de închiriere.
Pentru motivele detaliat depuse în scris la dosar, solicită admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului, schimbării soluției primei instanțe în sensul obligării, în solidar, a Municipiului P și a Serviciului Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor P, la plata diferenței dintre suma reprezentând chiria pentru imobilul din P,- -pentru perioada 24.11.2005-31.12.2006 și suma reprezentând contravaloarea parțială a pretențiilor intimatelor.
Consilier juridic pentru recurentul-pârât Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor P, achesează la concluziile reprezentantului recurentului Municipiul P-prin primar, solicitând admiterea recursului.
Avocat pentru intimatele-reclamante solicită respingerea recursurilor ca nefondate.
Susține că, potrivit art. 16 din Legea 10/2001, în cazul restituirii în natură a imobilului, noul proprietar are obligația de a menține destinația publică a imobilului în cauză, pe o perioadă de trei ani.
Intimatele au trimis trei notificări Municipiul P-prin primar, pentru ca acesta să se conformeze obligațiilor legale și să încheie contractul de închiriere cu privire la imobilul restituit, contract în care operează termenul de "chirie". Mun.P însă, fără justificare, a refuzat perfectarea contractului de închiriere. Cert este că a venit scadența, astfel că la 10.01.2007 pârâtele nu-și îndepliniseră obligațiile legale.
Acțiunea formulată în fața instanței de fond, a avut două capete de cerere, respectiv s-a solicitat evacuarea pârâtelor din imobil și obligarea acestora din urmă la încheierea contractului de închiriere. Instanța de fond, cu autoritate de lucru judecat a obligat pârâtele la încheierea cu reclamantele, a contractului de închiriere pentru imobilul în cauză.
În cadrul răspunderii civile delictuale, chiria poate fi aplicabilă începând cu data semnării contractului de închiriere la care au fost obligați pârâții sau de la data intrării în vigoare a HG 1886/2006.
Reclamantele au suferit un prejudiciu prin imposibilitatea exercitării dreptului de proprietate, dar și prin neîncheierea contractului de închiriere, prejudiciu produs prin lipsa de folosință, care poate fi solicitată și pentru perioada când nu a fost încheiat contractul.
Mai trebuie avut în vedere și art.7 din HG 1886/2006, cu privire la actualizarea sumelor datorate cu indicele de inflație.
Depune practică judiciară, solicitând respingerea recursului.
Cu cheltuieli de judecată.
Curtea:
Examinând recursurile civile de față, constată:
Prin acțiunea înregistrată la Judecătoria Ploiești sub nr-, reclamantele și au chemat în judecată pe
-3-
pârâții Municipiul P și Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor P, solicitând ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună evacuarea acestora din imobilul situat în P,-, pentru refuzul nejustificat de a perfecta contractul de închiriere prevăzut de art.16 alin.2 din legea nr.10/2001 modificată prin Legea nr.247/2005 și nr.OUG209/2005, iar, în subsidiar, să oblige pârâții să perfecteze cu reclamantele cuvenitul contract de închiriere cu plata chiriei stabilită la valoarea de piață până la stabilirea acesteia prin Hotărâre de Guvern și la plata sumei de 52500 lei lunar începând cu data de 24.11.2005 până la data la care vor preda imobilul liber de orice persoane sau bunuri, sau vor încheia cuvenitul contract de închiriere, reprezentând contravaloarea folosinței acestuia.
În motivarea acțiunii, reclamantele au arătat că prin decizia civilă nr.1057/2005 a Curții de APEL PLOIEȘTI, învestită cu formulă executorie, s-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în P,- compus din teren în suprafață de 1027 mp. și construcție cu o suprafață utilă de 757,75 mp.
Reclamantele au precizat că prin procesul verbal de predare-primire încheiat la 09.01.2006, s-a realizat predarea dreptului de proprietate asupra acestui imobil, cu mențiunea ca în acesta urmează a funcționa Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor
Prin notificările nr.1137/2005 și 12706/2005 s-a pus în vedere Municipiului P să se conformeze obligațiilor legale și să încheie cuvenitul contract de locațiune, cât și să achite contravaloarea folosinței acestui imobil, până la perfectarea contractului de locațiune.
Reclamantele au susținut că prin răspunsul din 30.01.2006, pârâtul Municipiul Paa cceptat obligația de a plăti folosința imobilului însă a refuzat în continuare, fără nici o justificare, perfectarea contractului de închiriere.
Prin notificarea nr.142/2006 s-a solicitat de către reclamante, a treia oară, perfectarea contractului de locațiune și plata cuvenitei folosințe datorate proprietarilor de drept.
De asemenea, reclamantele au mai solicitat plata lunară a folosinței imobilului pe care pârâții o exercită fără a achita vreo sumă de bani și fără ca vreo lege să prevadă gratuitatea acestei folosințe.
În dovedirea acțiunii, reclamantele au depus la dosar înscrisuri și au solicitat proba cu interogatoriu și expertiză contabilă.
Pârâții au formulat întâmpinare și cerere reconvențională prin care au solicitat respingerea acțiunii, ca neîntemeiată, și obligarea reclamantelor să vândă autorității publice locale imobilul situat în P,-, în temeiul dreptului de preemțiune prevăzut de art.17 din Legea nr.10/2001 republicată.
În motivarea cererii lor, pârâții au arătat că referitor la capătul de cerere privitor la evacuarea acestora din imobil, se solicită a fi respins ca neîntemeiat întrucât nu există un text de lege ca temei de drept al unei astfel de solicitări.
S-a mai arătat că dreptul autorității administrative de a folosi imobilul pe o perioadă de până la 3 ani, este un drept absolut instituit în favoarea pârâților.
În ceea ce privește celelalte solicitări ale reclamantelor, pârâții arată că nu este vorba de un refuz de a încheia un contract de închiriere și nici de o renunțare la dreptul instituit în favoarea acestora prin art.16 alin.1 din Legea 10/2001 și numai de dorința de a achiziționa imobilului, recunoscând pe de altă parte dreptul
-4-
reclamantelor de a beneficia de chirie în cuantumul stabilit prin HG, până la data cumpărării imobilului.
În legătură cu obligarea pârâților să încheie contractul de închiriere cu plata chiriei stabilite la valoarea reală de piață, se solicită respingerea acestei cereri ca neîntemeiată față de dispozițiile art.16 din Legea nr.10/2001.
Pe cale de reconvențională, pârâții au solicitat obligarea reclamantelor la vânzarea către autoritatea publică locală a imobilului situat în P,-, în temeiul dreptului de preempțiune.
După administrarea probatoriilor, Judecătoria Ploiești, prin sentința civilă nr. 9792/11.12.2006 a admis în parte acțiunea și a respins cererea reconvențională ca neîntemeiată, obligând pârâtele la plata sumei de 49.592 lei contravaloarea lipsei de folosință a imobilului, calculată conform raportului de expertiză de la data de 24.11.2005 până la data de 28.04.2006 și 9732 euro lunar de la data introducerii acțiunii, până la data încheierii contractului de închiriere cu reclamantele.
De asemenea, instanța a obligat pârâții la încheierea unui contract de închiriere privind imobilul în litigiu cu reclamantele și la plata sumei de 400 lei cheltuieli de judecată, respingând capătul de cerere privind evacuarea pârâților din imobil ca neîntemeiat.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin decizia nr.1057/2005 a Curții de APEL PLOIEȘTIs -a dispus restituirea în natură către reclamante a imobilului situat în P,-, cu obligarea acestora de a menține afectațiunea imobilului pe o perioadă de 3 ani.
Chiar dacă în ipoteza în care Legea nr.10/2001 dispune o restricționare a folosinței pentru o perioadă ce nu poate depăși 3 ani de la data pronunțării hotărârii judecătorești, acestui drept îi corespunde o obligație legală corelativă de plata folosinței imobilului, proprietarul acestuia având dreptul de a obține cuvenitul contract de închiriere conform art.16 din Legea nr.10/2001.
Față de aceste considerente, s-a apreciat de către prima instanță ca fiind întemeiată cererea reclamantelor de obligare a pârâtelor la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului și obligarea pârâților la încheierea unui contract de închiriere cu reclamantele privind imobilul în litigiu.
În privința cererii prin care se solicită evacuarea pârâților din imobil, aceasta a fost respinsă întrucât conform deciziei civile nr.1057/2005 a Curții de APEL PLOIEȘTI, reclamantele au fost obligate să mențină afectațiunea imobilului pe o perioadă de până la 3 ani, hotărârea fiind pronunțată la data de 24.11.2005, iar solicitarea reclamantelor a fost făcută la 28.04.2006, la mai puțin din jumătatea termenului prevăzut în dispozitivul acesteia.
Au fost respinse și apărările pârâților prin care au arătat că nu există încă o prevedere legală care să prevadă chiria datorată întrucât între părți nu a fost încheiat contractul de locațiune, iar în al doilea rând, dreptului de folosință exercitat de pârâte îi corespunde obligația corelativă de plată a contravalorii lipsei acestui atribut al proprietății, suportată de către reclamante.
În legătură cu cererea reconvențională formulată de către pârâți, instanța de fond a reținut că prin adresa nr.13630/2006 s-a comunicat reclamantelor că nu s-a aprobat de către Consiliul Local al Municipiului P achiziționarea imobilului în litigiu (Casa ), decât la un preț stabilit unilateral de către acesta, astfel
-5-
încât fiind de esența contractului stabilirea prețului de către vânzător, nu se poate dispune obligarea proprietarului să își vândă bunul la un preț stabilit unilateral de către cumpărător.
Dreptul de preempțiune de care se prevalează pârâtele nu presupune obligarea reclamantelor proprietare să vândă bunul la prețul stabilit de cumpărător, ci doar ca, în eventualitatea unei vânzări, un anumit cumpărător să fie preferat altuia, la un preț egal stabilit de comun acord de părțile contractante.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Municipiul P, criticând-o pentru nelegalitate în ceea ce privește obligarea pârâților la contravaloarea lipsei de folosință calculată conform raportului de expertiză și la plata sumei de 9732 euro/lunar de la data introducerii acțiunii, până la data încheierii contractului de închiriere cu reclamantele.
S-a apreciat de către apelant că pe o perioadă în care noul proprietar este obligat să mențină afectațiunea imobilului restituit (prevăzută de art.16 alin.1 din Legea 10/2001, acesta nu poate beneficia de o chirie mai mare decât cea stabilită prin HG nr.1886/21.12.2006.
În situația de față apelanta a arătat că dat fiind faptul că nu s-a încheiat un contract de închiriere, obligația de plată a chiriei care îi revenea, devine scadentă la data de 10 a fiecărei luni și că a procedat la plata acesteia în cuantum de 12530 Ron, sumă calculată conform HG 1886/2006.
Sentința primei instanțe a fost criticată și prin aceea că în mod greșit a fost respinsă cererea reconvențională a pârâtului Municipiul P de obligare a reclamantelor la vânzarea către autoritatea publică a imobilului situat în P, -, în temeiul dreptului de preemțiune, interpretându-se eronat adresa nr.13630/2006 prin care s-a comunicat reclamantelor că autoritatea deliberativă nu a aprobat achiziționarea imobilului decât la un preț stabilit unilateral, din actul respectiv rezultând că achiziționarea nu a fost aprobată la prețul negociabil de 900.000 euro.
Apelantul Municipiul Pap recizat că, în exercitarea dreptului de preemțiune, la data de 30.01.2006 s-a răspuns ofertei de vânzare a reclamantelor, exprimându-se în mod neîndoielnic dorința și intenția achiziționării imobilului Casa în vederea păstrării destinației actuale și că, în ședința Consiliului Local din 01.02.2006, s-a hotărât cu unanimitate de voturi, intrarea în negocieri pentru achiziționarea acestuia.
Pe cale de consecință, s-a solicitat admiterea apelului, schimbarea în parte a sentinței în sensul respingerii acțiunii și admiterii cererii reconvenționale cu obligarea reclamantelor să vândă autorității publice locale imobilul din P,- (Casa ), în temeiul dreptului de preemțiune prevăzut de art.17 din Legea 10/2001 republicată.
În urma analizării motivelor de apel s-a pronunțat decizia nr.441 din 27 iunie 2007 prin care Tribunalul Prahovaa respins apelul ca nefondat, a păstrat sentința pronunțată de instanța fondului, cu obligarea apelantei la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, s-a reținut că printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă s-a dispus restituirea în natură către reclamante a imobilului în litigiu, cu obligația acestora din urmă de a menține afectațiunea acestuia pe o perioadă de până la 3 ani. Pârâtele refuză în mod sistematic
-6-
și nejustificat încheierea contractului de închiriere cu noii proprietari, deși această obligativitate este prevăzută de art.16 alin.2 din Legea 10/2001. În lipsa contractului ori în caz de refuz de încheiere a unui asemenea contract, folosința nu mai este convențională, creându-se o inegalitate juridică între drepturile și obligațiile reciproce între proprietar și cel ce folosește bunul.
Refuzul de a perfecta contractul de închiriere nu se poate materializa decât în pierderea protecției conferite în baza Legii 10/2001, iar posesia exercitată în afara normelor legale, nu poate fi calificată decât drept abuziv pentru care se datorează contravaloarea folosinței la prețul pieței.
S-a mai reținut de asemenea că deși în prezent pârâtul achită lunar suma de 12.530 Ron, refuză în continuare încheierea contractului de închiriere deși intimatele reclamante au depus un proiect de contract încă din luna ianuarie.
Împotriva acestei decizii civile au declarat recurs pârâtele aducând critici de nelegalitate.
Ambele recurente au arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal, fiind incidente în cauză dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.
Se susține în acest sens în ambele recursuri că la soluționarea cauzei s-au încălcat și aplicat greșit dispozițiile art.16 alin.2 din Legea nr.10/2001 precum și dispozițiile nr.HG1886/2006.
În cel de-al doilea motiv de recurs recurenta Municipiul P arată că în situația în care art.16 ar indica obligativitatea încheierii unui contract de închiriere, această obligație urmează să revină Serviciului Public Local Comunitar de Evidență a persoanelor care deține folosința imobilului.
Instanțele anterioare prin modalitatea de soluționare a cauzei au obligat ambele pârâte să plătească chiria pentru aceeași folosință deși recurenta Municipiul P nu are folosința bunului.
Ambele recurente au mai arătat că folosința imobilului nu poate fi considerată ca fiind exercitată în afara normelor legale și deci abuzivă atâta timp cât dreptul de folosință este instituit atât legal cât și judecătoresc.
S-a mai arătat în continuare în motivele de recurs tot de către ambele recurente că în speță nu sunt incidente normele dreptului comun cu privire la plata lipsei de folosință.
Legea 10/2001 cuprinde dispoziții derogatorii de la dreptul comun, astfel încât are prioritate față de dreptul comun, conform principiului "specialia generalibus derogant".
Prin art.16 din Legea 10/2001 se reglementează drepturile noului proprietar în cazul restituirii în natură, iar noul proprietar beneficiază de o chirie al cărei cuantum este stabilit prin HG1886/2006.
Față de motivele de recurs sus arătate, menționate de cele două recurente, se mai enunță un motiv de recurs doar de recurenta Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor și anume: soluția instanței de apel este nelegală întrucât s-au nesocotit normele procedurale prevăzute de art.129 Cod procedură civilă, în sensul că instanța nu s-a pronunțat cu privire la apelul formulat de Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a persoanelor al Municipiului
Prin decizia civilă nr. 1036/18.10.2007 a Curții de APEL PLOIEȘTI au fost admise ambele recursuri declarate împotriva deciziei nr. 441/2007 a Tribunalului
-7-
P, care a fost casată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecarea apelurilor la instanța care a pronunțat-
Pentru a adopta o asemenea soluție, instanța de recurs a reținut că în limitele impuse de principiul disponibilității, instanțele sunt obligate să se pronunțe numai asupra obiectului cererii deduse judecății (art.129 aliniat final Cod procedură civilă).
În speță, așa cum bine se arată în motivele de recurs formulate de recurenta Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor, sunt incidente dispozițiile art.304 pct.6 Cod procedură civilă care vizează situațiile de plus petita șiultra petita, în sensul că instanța de apel a omis a se pronunța cu privire la apelul declarat de recurenta mai sus arătată.
S-a mai dispus ca, la momentul rejudecării apelurilor, să se aibă în vedere toate motivele de recurs invocate de cele două recurente.
Cauza a fost reînregistrată pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-, iar, prin încheierea din 30.01.2008, în baza art.295 Cod procedura civilă, s-a dispus completarea probatoriilor administrate anterior, cu o expertiză în specialitatea contabilitate, având ca obiective: să se stabilească care este valoarea lipsei de folosință cu titlu de chirie, inclusiv lunară, a imobilului situat în P,-, compus din teren și construcție, pe perioada 24.11.2005 - la zi și în continuare, într-o variantă în raport cu de valoarea pieței, iar într-o altă variantă în raport de actele normative referitoare la calculul chiriilor datorate de instituții publice în vigoare în perioada susmenționată, inclusiv în baza Legii 10/2001.
Ulterior, la termenul din 20.02.2008 la cererea părților s-a dispus înlăturarea primului obiectiv al expertizei în specialitatea contabilitate, dispunându-se ca expertul desemnat și la instanța de fond să determine contravaloarea lipsei de folosință cu titlu de chirie, inclusiv lunar, pentru imobilul situat în P,.- nr 15, jud. P, compus din teren în suprafață de 875 mp și construcția aflată pe acesta, pentru perioada 24.11.2005-31.12.2006, luând în considerare actele normative referitoare la calculul chiriei datorate de instituțiile publice, raportat la perioada menționată, inclusiv pentru imobilele ce formează obiectul Legii 10/2001, actualizând suma determinata prin aplicarea indicelui de inflație, a dobânzii legale, respectiv cumulând indicele de inflație și dobânda legală.
S-a mai reținut că prin decizia civilă nr. 227/16.04.2008 tribunalul a luat act de recunoașterea parțială a debitului, formulată de apelanții-pârâți pentru suma de - lei conform art. 278 Cod pr.civilă, dispunând obligarea acestora la plata în solidar a sumei indicate reprezentând contravaloarea parțială a pretențiilor intimatelor-reclamante în limita recunoașterii.
În rejudecarea apelului a fost administrată proba cu expertiză în specialitatea contabilitate, raportul de expertiză fiind întocmit de.
Tribunalul Prahova, prin decizia civilă nr. 396/03.09.2008 a admis apelurile declarate de apelanții-pârâți Municipiul P -prin Primar și Serviciul Public Comunitar de Evidență a Persoanelor P, împotriva sentinței civile nr. 9782/11.12.2006, pronunțată de Judecătoria Ploiești, în contradictoriu cu intimatele-reclamante, și, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat apelanții-pârâți la plata în solidar a sumei de 49592 lei pentru perioada 24.11.2005 - 28.04.2006, dar și a sumei de 78495, în echivalent în lei la data plății, pentru perioada 29.04.2006 - 31.12.2006, determinate conform
-8-
raportului de expertiză în specialitatea contabilitate întocmit la prima instanță de expert, cu titlul de prejudiciu produs prin lipsa de folosință a imobilului către intimatele reclamante, suma totală în care se include și cea de - lei stabilită prin decizia parțială nr. 227/2008 a Tribunalului Prahova, ce urmează a fi avută în vedere la executarea debitului, în sensul excluderii din debitul final.
A fost respins capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 9732 lunar cu titlul de contravaloare lipsă folosință de la 1.01.2007 până la încheierea contractului de închiriere ca fiind neîntemeiat.
S-au menținut în rest dispozițiunile sentinței și s-a respins cererea intimatelor de acordare a cheltuielilor de judecată.
Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut că, așa cum în mod corect a apreciat instanța de fond in cazul imobilelor ce se încadrează în ipoteza reglementată de art. 16 din Legea 10/2001, proprietarul ce a beneficiat de măsura reparatorie a restituirii în natură, are obligația de a menține afectațiunea acestuia pe o perioadă de până la 3 ani, obligație stabilită și în sarcina intimatelor reclamante prin decizia nr. 1057/2005 a Curții de APEL PLOIEȘTI.
Desigur că obligația legală indicată anterior este corelativă dreptului la plata unei chirii în cuantumul stabilit prin hotărâre de guvern, astfel cum statuează art. 16 alin 2 din Legea 10/2001.
Același text legal reglementează obligația părților de a încheia contractul de închiriere prin care proprietarul trebuie sa realizeze predarea folosinței imobilului iar unitatea deținătoare să plătească o chirie.
Conform mijloacelor de probă administrate la instanța de fond, între părți s-au derulat negocieri atât sub aspectul perfectării unui contract de închiriere pentru imobilul cunoscut sub denumirea de "Casa ", cât și în vederea unui contract de vânzare-cumpărare cu autoritatea publică locală, niciunul dintre actele juridice enumerate nefiind finalizate, cel puțin în perioada 24.11.2005 - 1.1.2007.
Practic, actul normativ prin care s-a stabilit cuantumul chiriei datorate de instituțiile publice pentru imobilele vizate de prevederile art.16 alin 1 din Legea 10/2001 este reprezentat de HG 1886 din 21.12.2006, în baza căruia apelantul-pârât Serviciul Public Local Comunitar de Evidența Peroanelor Paa chitat lunar suma de 12530 lei cu titlul de chirie, calculată potrivit prevederilor respectivei hotărâri.
De aceea, așa cum au susținut părțile pe parcursul rejudecării apelului debitul rămas în litigiu este constituit din contravaloarea prestației datorate de intimatele pârâte pentru perioada 24.11.2005 - 31.12.2006, acestea recunoscând faptul că nu erau îndreptățite la o folosință gratuită, dar pretinzând că datorează o sumă egală cu cuantumul chiriei conform HG 1886/2006.
O asemenea susținere este în mod evident nefondată pentru că ar presupune încălcarea unui principiu general de drept, acela al neretroactivității legii civile, consacrat prin dispozițiile art. 16 din Constituție.
În altă ordine de idei, în lipsa perfectării unui contract de închiriere între părți, pentru perioada anterioară intrării în vigoare HG 1886/2006, răspunderea apelantelor-pârâte față de intimatele reclamante nu poate avea decât caracter delictual, constatare în acord cu prevederile art. 33 din Legea 10/2001.
-9-
Astfel, este corecta concluzia instanței de fond referitoare la îndeplinirea condițiilor de antrenare a răspunderii civile a pârâtelor, fapta ilicită constând în neîncheierea unui contract de închiriere conform art. 16 alin 2 din Legea 10/2001, respectiv neachitarea contravalorii exercitării prerogativei folosinței asupra bunului imobil descris.
În acord cu prevederile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, privarea unei persoane fizice sau juridice de proprietatea sa nu se poate realiza decât pentru cauze de utilitate publică, în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale Dreptului Internațional, Curtea statuând că măsura privării de proprietate trebuie să fie asociată unei despăgubiri rezonabile care să asigure un just echilibru între interesul general ocrotit și imperativul apărării dreptului de proprietate ca drept fundamental al unui subiect de drept privat, în caz contrar ajungându-se la suportarea unei sarcini disproporționate (idei reluate constant în jurisprudența Curții încă de la momentul adoptării hotărârii împotriva României, respectiv acelei date în cauza Brumărescu împotriva României).
Prin urmare, singura modalitate justă de despăgubire a intimatelor-reclamante pentru imposibilitatea exercitării prerogativelor dreptului de proprietate asupra imobilului restituit în natură în perioada 24.11.2005 - 31.12.2006 constă în acordarea contravalorii prejudiciului produs prin lipsă de folosință, raportat la prețurile pieței libere determinate prin raportul de expertiză în specialitatea contabilitate întocmit la instanța de fond (filele 62 - 66).
Astfel, prin sentința atacată pârâtele au fost obligate la plata sumei de 49592 lei reprezentând despăgubiri pentru perioada 24.11.2005 până la 28.04.2006, sumă care nu poate fi majorată pentru că s-ar încălca principiul neagravării situației în propria cale de atac, mențiunea instanței de fond fiind eronată sub aspectul faptului că expertul contabil a calculat pentru perioada indicată suma de 49592 .
Prin urmare, la suma de 49592 lei va fi adăugat un cuantum de 9732 lunar pentru perioada 29.04.2006 - 31.12.2006, adică suma de 78495 (suma dintre 8 luni x 9732 și 2 zile x 319,95 ).
Considerentele expuse mai sus conduc la concluzia imposibilității de a da eficiență raportului de expertiză în specialitatea contabilitate întocmit în faza procesuală a apelului - rejudecare, pentru perioada analizată nefiind aplicabile dispozițiile HG 1886/2006.
Prin urmare în baza art. 296 cu aplicarea art. 315 Cod pr.civilă coroborate cu art. 998 cod civil și art. 16 din Constituție, tribunalul a admis apelurile declarate de pârâte, a schimbat în parte sentința atacată în sensul că a obligat apelanții pârâți la plata în solidar a sumei de 49592 lei pentru perioada 24.11.2005 - 28.04.2006, dar și a sumei de 78495, în echivalent în lei la data plății pentru perioada 29.04.2006 - 31.12.2006 determinate conform raportului de expertiză în specialitatea contabilitate întocmit la prima instanță de expert, cu titlul de prejudiciu produs prin lipsa de folosință a imobilului către intimatele reclamante, suma totală în care se include și cea de - lei stabilită prin decizia parțială nr. 227/2008 a Tribunalului Prahova, deja achitată, ce urmează a fi avută în vedere la executarea debitului, în sensul excluderii din debitul final (trebuind a fi pusă în executare doar diferența dintre suma totală descrisă în prezenta decizie și
-10-
aceea în legătură cu care s-a pronunțat deja decizia parțiala ce constituie titlu executoriu).
S-a precizat că prejudiciul suferit de intimatele-reclamante prin fapta ilicită descrisă este reparat integral prin despăgubirile stabilite, raportat la prețurile pieței libere, nefiindu-i incidente dispozițiile privind calculul dobânzii legale sau actualizarea în raport de rata inflației pentru că în acest mod s-ar realiza parțial, o dublă reparație.
Față de precizările de mai sus dar și față de dispozițiile art.4 din HG 1886/2006, care statuează că în situația în care nu se încheie un contract de închiriere sub formă scrisă, obligația de plată a chiriei lunare devine scadentă de plin drept la data de 10 fiecărei luni, tribunalul a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtelor la plata sumei de 9732 lunar cu titlul de contravaloare lipsă folosință de la 1.01.2007 până la încheierea contractului de închiriere ca fiind neîntemeiat, menținând în rest sentința atacată.
În ceea ce privește celelalte motive de apel vizând soluția, data cererii reconvenționale, instanța de control judiciar a apreciat că sunt neîntemeiate în condițiile în care organul deliberativ al Municipiului P și-a exprimat consimțământul de a achiziționa bunul dar la un preț stabilit unilateral de către Consiliul Local cu care intimatele reclamante nu au fost de acord, fără ca poziția lor să poată fi apreciată abuzivă.
În plus, în cauză nu sunt incidente dispozițiile care reglementează dreptul de preemțiune pentru că raporturile dintre părți nu se încadrează în ipoteza instituită de art. 17 alin 2 din Legea 10/2001.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs pârâții Municipiul P -prin primar și Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor - Pârâtul-recurent Mun.P -prin primar critică decizia pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.9 Cod pr.civilă prin aceea că au fost încălcate și aplicate greșit dispozițiile art. 16 alin.2 din Legea 10/2001, dispozițiile HG 1886/2006 și a prevederilor art. 998 -999 Cod civil.
1. Recurentul susține că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a instituției răspunderii civile delictuale reglementată de ar5. 998-999 Cod civil în sensul că în speță nu sunt incidente normele dreptului comun cu privire la plata lipsei de folosință ci dispozițiile Legii 10/2001, care reglementează și drepturile noului proprietar în cazul restituirii în natură prevăzute de art.16.
Astfel, pe toată perioada în care noul proprietar este obligat să mențină afectațiunea imobilului restituit, noul proprietar beneficiează de o chirie al cărei cuantum este stabilit prin HG nr.1886/2006.
Legea specială, acoperind astfel și această situație, nu pot fi aplicabile dispozițiile dreptului comun în materie de proprietate, motiv pentru care nu datorează lipsa de folosință pentru perioada pentru care legea prevede că datorează chirie.
Însă, chiar și în situația în care instanța de control judiciar va aprecia ca fiind incidente dispozițiile dreptului comun, pentru atragerea răspunderii civile delictuale, se impunea dovedirea întrunirii condițiilor generale ale acesteia, astfel cum sunt reglementate în art. 998-999 Cod civil.
Instanța de apel a reținut în mod greșit existența faptei ilicite constând în neîncheierea unui contract de închiriere conform art. 16 alin.2 din Legea 10/2001, respectiv neachitarea contravalorii exercitării prerogativei folosinței asupra
-11-
imobilului în litigiu, plecând de la premiza greșită a existenței unei obligații pentru încheierea contractului de închiriere.
Din prevederile art. 16 alin.1 și 2 din legea 10/2001, nu rezultă obligația părților de a încheia un contract de închiriere. Ceea ce a avut în vedere legiuitorul a fost, pe de o parte, să îngrădească, numai sub aspect temporar, dreptul de folosință al noilor proprietari, și pe de altă parte, să acorde noilor proprietari beneficiul unei chirii, al cărui cuantum este stabilit prin HG 1886/21.12.2006.
Mai mult, legiuitorul a avut în vedere și situația în care nu este încheiat un contract de închiriere. În conformitate cu disp. art. 4 din HG 1886/2006, obligația de a plăti chiria de către unitatea deținătoare către noii proprietari subzistă și în afara unui contract de închiriere.
Recurentul a mai susținut că nu poate fi reținută nici existența prejudiciului prin neachitarea contravalorii exercitării prerogativei folosinței asupra imobilului în litigiu întrucât pentru perioada 24.11.2005 -31.12.2006 s-a achitat către intimatele-reclamante suma de 162.890 lei, urmare a recunoașterii parțiale a pretențiilor reclamantelor și a pronunțării deciziei nr.227/16.04.2008 în prezentul dosar.
Pe cale de consecință, apreciează că nu sunt întrunite condițiile răspunderii civile delictuale, astfel încât soluția obligării apelantelor-pârâte la plata contravalorii lipsei de folosință a imobilului la valoarea de piață, a fost pronunțată cu aplicarea greșită a disp. art. 16 alin.2 din Legea 10/2001 și a disp. art. 998-999 Cod civil.
2. Recurentul susține că nu poate fi reținută nici motivarea instanței de apel cu privire la încălcarea principiului neretroactivității legii civile întrucât HG 1886/2006 a fost adoptată în executarea dispozițiilor art. 16 alin.1 din Legea 10/2001 iar disp. art. 16 alinl.2 din Legea 10/2001 se referă la întregul interval prevăzut de art. 16 alin.1, nefăcând distincție între perioada anterioară și cea ulterioară adoptării HG 1886/2006 prin care s-a stabilit cuantumul chiriei aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art. 16 alin.2 din Legea 10/2001.
Solicită admiterea recursului, modificarea deciziei, admiterea apelului și schimbarea hotărârii instanței de fond în sensul obligării Mun.P și a Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor -P, în solidar, la plata diferenței între suma de -,844 lei reprezentând chiria pentru perioada 24.11.2005 - 31.12.2006 calculată conform HG 1886/2006 potrivit anexei nr.1 la raportul de expertiză contabilă și suma de - lei reprezentând contravaloarea parțială a pretențiilor reclamantelor stabilită prin decizia nr. 227/16.04.2008, ce a fost achitată reclamantelor.
Recurentul-pârât Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor -P critică decizia pe motivul de nelegalitate prevăzut de art. 304 pct.9 Cod pr.civilă, susținând că au fost încălcate dispozițiile art. 16 alin.2 din Legea 10/2001, HG 1886/2006 și prevederile art. 998-999 Cod civil, prin aceea că s-a reținut în mod nelegal existența faptei ilicite constând în neîncheierea unui contract de închiriere conforma art. 16 alin.2 din legea 10/2001 respectiv neachitarea contravalorii exercitării prerogativei folosinței asupra imobilului în litigiu.
Punctul de vedere al instanței de apel nup oate fi primit întrucât în conformitate cu disp. art. 16 alin.1 din Legea 10/2001, pe toată perioada în care noul
-12-
proprietar este obligat să mențină afectațiunea imobilului restituit, noul proprietar beneficiează de o chirie al cărei cuantum este stabilit prin HG 1886/2006.
Recurentul mai susține că, în situația în care instanța de recurs ar aprecia că art.16 alin.2 din Legea 10/2001 prevede obligația părților de a încheia contractul de închiriere, un astfel de contract nu poate fi încheiat decât între noii proprietari și unitatea deținătoare a imobilului, în speță Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor -P și nu Municipiul
Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor -P este organizat în subordinea Consiliului Local al Mun.P, ca serviciu de specialitate al administrației publice locale, având personalitate juridică, ceea ce îi conferă capacitatea de a încheia în nume propriu orice fel de contract.
Așadar, în temeiul art. 4 din HG 1886/2006, părțile contractului de închiriere sunt noul proprietar și deținătorul imobilului, respectiv Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor -P, ci nu Municipiul
De asemenea, recurentul apreciează că nu poate fi reținută nici motivarea instanței de apel cu privire la încălcarea principiului neretroactivității legii civile, întrucât prin HG 1886/2006 se aprobă cuantumul chiriilor lunare aferente imobilelor care intră sub incidența art. 16 alin.2 din Legea 10/2001, iar imobilul în litigiu a fost restituit în temeiul acestui text de lege.
Mai mult, dispozițiile art. 16 alin.2 din Legea 10/2001 se referă la întregul interval prevăzut de art. 16 alin.1, nefăcând distincție între perioada anterioară și cea ulterioară adoptării hotărârii de guvern prin care s-a stabilit cuantumul chiriei pentru astfel de imobile.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, decizia criticată prin recursurile formulate, constată că nu este afectată legalitatea acesteia, recursurile fiind nefondate și urmează a fi respinse, deoarece:
Cu privire la recursul declarat de pârâtul Municipiul P - prin primar.
1. Este neîntemeiată susținerea că instanța de apel a făcut o aplicare greșită a instituției răspunderii delictuale reglementată de art. 998-999 Cod civil, respectiv că în speță nu sunt incidente normele dreptului comun cu privire la plata lipsei de folosință.
Instanța de apel a dispus obligarea în solidar a pârâților la plata lipsei de folosință pentru perioada cuprinsă între data de 24.11.2005 - data pronunțării deciziei nr. 1057 a Curții de APEL PLOIEȘTI prin care s-a dispus restituirea în natură a imobilului din litigiu cu obligația de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de până la 3 ani - până la data de 31.12.2006, perioadă anterioară intrării în vigoare a HG 1886/21.12.2006 publicată în nr.15/10.01.2007 pentru stabilirea cuantumului chiriilor aferente imobilelor care fac obiectul prevederilor art.16 alin.2 din Legea 10/2001.
Temeiul răspunderii a fost stabilit în urma interpretării dispozițiilor legale aplicabile în acea perioadă, respectiv art. 16 alin.2 din Legea 10/2001 astfel cum au fost modificate prin OUG 209/2005 pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul proprietății potrivit cărora, în intervalul prevăzut de art. 16 alin.1 noul proprietar va fi beneficiarul unei chirii în cuantumul stabili prin hotărâre a guvernului, în sensul că părțile trebuie să încheie un contract de închiriere (de locațiune) contract în virtutea căruia persoană numită "locator" se obligă să
-13-
asigure altei persoane numită "locatar" folosința integrală sau parțială a unui lucru, unui bun, pe o durată de timp determinată, în schimbul unui preț corespunzător numit "chirie".
Numai în situația existenței unui contract de închiriere (locațiune) se putea vorbi de o răspundere civilă contractuală pentru prejudiciul cauzat prin încălcarea obligației asumată prin contract, respectiv neplata chiriei.
În cazul unor raporturi extracontractuale intervine răspunderea civilă de drept comun care este răspunderea civilă delictuală, ce intervine atunci când prin fapta păgubitoare se încalcă o obligație instituită prin lege și nu prin contract.
Cum în speță nu a existat un contract de închiriere (locațiune) între părți, pentru imobilul din litigiu, care să fi determinat forma răspunderii contractuale pentru neexecutarea acestuia, în mod corect instanțele au stabilit că este vorba de răspundere civilă delictuală prin plata lipsei de folosință a imobilului.
Este neîntemeiată și susținerea că nu sunt întrunite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, întrucât, în mod corect s-a reținut existența faptei ilicite constând în refuzul pârâților pentru încheierea contractului de închiriere, deși reclamantele, prin notificările nr. 12706/30.11.2005; 1137/20.12.2005 și nr.142/17.04.2006, au solicitat pârâtului-recurent să încheie contractul de locațiune și să plătească contravaloarea folosinței imobilului.
Este greșită extinderea prevederilor art. 4 din HG nr. 1886/2006 făcută de recurentul-pârât, la perioada anterioară intrării în vigoare a acestui act normativ, pentru a argumenta obligația de plată a chiriei chiar și în ipoteza inexistenței unui contract de închiriere întrucât, așa cum s-a precizat mai sus și s-a reținut de ambele instanțe, obligația pentru încheierea contractului de închiriere rezultă din prevederile art. 16 alin.2 din Legea 10/2000.
2. De asemenea, este neîntemeiată și susținerea referitoare la motivarea instanței de apel cu privire la încălcarea principiului neretroactivității legii civile, principiu consacrat prin dispozițiile art. 15 alin.2 din Constituție.
HG 1886/21.12.2006 a intrat în vigoare în luna ianuarie 2007 și, ca urmare, prevederile art. 4 teza a-II-a, potrivit căreia "în situația în care nu se încheie un contract de închiriere în formă scrisă, obligația de plată a chiriei lunare devine scadentă de plin drept la data de 10 a fiecărei luni" sunt aplicabile după această dată și nu perioadei anterioare, potrivit prevederilor art.1 Cod civil și art. 15 alin.2 din Constituție.
Cu privire la recursul declarat de pârâtul Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor -
Sunt neîntemeiate susținerile că instanța de apel a reținut în mod nelegal existența faptei ilicite pentru antrenarea răspunderii civile delictuale și cea referitoare la motivarea instanței de apel cu privire la încălcarea principiului neretroactivității legii civile, pentru aceleași considerente expuse mai sus față de recursul declarat de pârâtul Municipiul P - prin primar, întrucât aceste susțineri sunt identice cu cele ale recurentului-pârât Municipiul P -prin primar.
Cât privește susținerea că în situația în care instanța de recurs ar aprecia că art. 16 alin.2 din Legea 10/2001 prevede obligația de a încheia contract de închiriere, un astfel de contract nu poate fi încheiat decât între noii proprietari și deținătorul imobilului, care este Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor -P și nu cu Municipiul P -prin primar, se reține că nu a fost
-14-
formulată și în apel, fiind formulată numai în recurs omisso medio, motiv pentru care nu poate fi analizată pentru prima dată în recurs.
Mai mult, se reține că nici pârâtul Municipiul P -prin primar nu a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive față de cererea reclamantelor pentru obligarea la plata lipsei de folosință a imobilului utilizat de recurentul Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor -P, acesta referindu-se la o obligație solidară a pârâților.
Se reține așadar că în cauză nu sunt incidente motivele de nelegalitate prev.de art. 304 pct.9 Cod pr.civilă invocate de recurenții-pârâți, urmând ca în baza disp. art. 312 alin.1 Cod pr.civilă, să fie respinse ambele recursuri, ca nefondate.
Cu privire la cererea intimatelor-reclamante, prin apărător, de obligare a recurenților la plata cheltuielilor de judecată, urmează a fi respinsă ca nedovedită.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondate recursurile declarate de pârâții Municipiul P - prin primar, cu sediul în P, dul. -, nr. 2, jud.P și Serviciul Public Local Comunitar de Evidență a Persoanelor, cu sediul în P,--4 și în-, jud.P, împotriva deciziei civile nr.396 din 3 septembrtie 2008 pronunțată de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu reclamantele -, cu domiciliul ales la cab. Av., în B, sector 4,-, -, domiciliată în B, sector 4,-.
Respinge ca nedovedită, cererea intimatelor-reclamante pentru cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 6 noiembrie 2009.
Președinte, JUDECĂTORI: Violeta Stanciu, Constanța Ștefan Gherghina Niculae
- - C - - -
Grefier,
- -
Operator de date cu caracter
personal Nr.notificare 3120
red. /tehnored.VM
7 ex./02.12.2009
5779/2006 Judecătoria Ploiești
-
a- Tribunalul Prahova
-,
Președinte:Violeta StanciuJudecători:Violeta Stanciu, Constanța Ștefan Gherghina Niculae
