Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 928/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția Civilă mixtă
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 928/2009-
Ședința publică din 14.05.2009
PREȘEDINTE: Trif Doina
JUDECĂTOR 2: Moșincat Eugenia
JUDECĂTOR 3: Stan Aurelia
Grefier:
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în, nr. 124, județul B, împotriva sentinței civile nr. 117/LM din data de 12.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, prin care s-a admis în parte acțiunea, având ca obiect recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în cauză, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că procedura de citare a părților este completă, prezentul recurs este scutit de la plata taxei de timbru, precum și faptul că, s-a depus la dosar, prin serviciul registratură, la data de 29.04.2009, întâmpinare formulată de intimatul contestator, și că, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților conform dispozițiilor art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, după care:
Instanța consideră cauza lămurită și rămâne în pronunțare asupra acesteia.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND,
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 117/LM din data de 12.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr-, s-a admis in parte contestația formulata de contestatorul domiciliat în, nr.124, județul B in contradictoriu cu intimata CASA JUDETEANA DE PENSII B cu sediul in O,-, județul B si in consecință:
S-a dispus anularea deciziei nr.15145/25.06.2008 emisa de intimata, pe seama contestatorului și a fost obligată intimata să recalculeze pensia acestuia prin luarea in considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 21 de ani, cu acordarea drepturilor astfel stabilite începând cu data de 07.10.2005, sens in care obliga intimata să emită o noua decizie de pensionare.
Au fost respinse restul pretențiilor.
Nu s-au acordat cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Contestatorul a fost înscris la pensie pentru muncă depusă și limită de vârstă în baza deciziei nr.15145/07.06.1983.
Cu ocazia recalculării pensiei reclamantului prin decizia de pensionare nr. 15145/30.06.2005 intimata a utilizat la calcul un stagiu complet de cotizare de 30 ani.
Referitor la legea aplicabilă, instanța apreciază că în speță se impune o interpretare a legilor succesive adoptate în această materie, în scopul clarificării acestei probleme. Astfel, rolul puterii judecătorești este în esență acela de a aplica legea, adică aceea de aoi nterpreta și a adapta cazurilor particulare. În speță, instanța va identifica legea aplicabilă, ținând cont de principiile aplicării legii civile în timp, de intenția reală a legiuitorului, precum și de principiile generale ale dreptului.
Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă la data deschiderii dreptului de pensionare al contestatorului era Legea nr. 3/1977. Coroborând acest text cu prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 care prevede că: "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] " ar trebui să concluzionăm că într-adevăr stagiul complet de cotizare al contestatorului ar fi de 30 de ani. astfel de concluzie este însă cu desăvârșire eronată, fiind rodul unei interpretări simplificate și care nesocotește reglementări ulterioare în materie, cu atât mai mult cu cât acestea au o forță superioară unei hotărâri de guvern pe care se întemeiază apărările intimatei, respectiv HG1550/2004 amintit mai sus. de care facem vorbire se regăsesc în nr.OUG4/2005 aprobată prin Legea 78/2005, care prevede în mod explicit "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie". Or, având în vedere acest principiu,pe de-o parte că nr.OUG4/2005 este ulterioară HG1550/2004 și pe de altă parte, că ordonanța aprobată prin Lege are o forță juridică superioară unei hotărâri de guvern, se impune să concluzionăm că prevederile art. 2 alin.2 din HG. 1550/2004 au fost abrogate tacit, în sensul că nu pot fi interpretate într-un mod care să ducă la stabilirea unor pensii diferențiate în funcție de anul ieșirii la pensionare.
Așa cum s-a arătat deja, judecătorul trebuie, în primul rând, să cerceteze care a fost intenția reală a legiuitorului. Astfel, din OUG4/2005 aprobată prin legea 78/2005 rezultă în mod indubitabil că legiuitorul a urmărit să înlăture toate discriminările dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie. În aceste condiții, aplicarea rigidă a HG1550/2004 încalcă acest principiu. Or, a nu deroga de la principiile generale ale dreptului, a urma spiritul legii și nu numai litera sa, sunt două reguli elementare ce se impun judecătorului când interpretează legea.
În lumina acestei interpretări, instanța a apreciat că prevederile Legii 19/2000 sunt aplicabile de la data intrării în vigoare tuturor categoriilor de pensionări ce intră în sfera sa de reglementare, indiferent de data deschiderii dreptului lor la pensie.
Așadar, instanța a constatat că legea aplicabilă contestatorului este Legea 19/2000. Prevederile art. 2 alin.1 din HG1550/2004 arată că: "Stagiul complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual reprezintă vechimea integrală în muncă prevăzută de legislația în vigoare la data deschiderii dreptului la pensia de care persoana beneficiază [.] "
Art. 44 din Legea 19/2000 prevede că "asigurații prevăzuți la art. 20 lit. a), c) si d), care au realizat stagii de cotizare mai mici decât cele prevăzute la alin. (1) si (2) ale art. 43, beneficiază de pensie pentru limita de vârstă, cu reducerea proporționala a vârstelor standard de pensionare, in condițiile realizării stagiilor totale de cotizare necesare, conform prevederilor cuprinse in anexele nr. 4 si 5".
Art.77 alin.3 prevede că "În situațiile prevăzute la art. 44, la stabilirea punctajului mediu anual al asiguraților conform alin. (1) se iau in considerare stagiile totale de cotizare necesare prevăzute in anexele nr. 4 si 5".
Conform anexei nr.4 din Legea 19/2000 la un stagiul de cotizare realizat in condiții speciale cuprins între 18 și 20 ani stagiul total de cotizare necesar este de 21 ani, cu condiția realizării unui stagiu de cotizare realizat în alte condiții de muncă.
Contestatorul dovedește o vechime de 18 ani 6 luni și 4 de zile în grupa I a de muncă și 3 ani 11 luni și 5 zile în grupa a III a de muncă astfel încât sunt îndeplinite condițiile impuse de art.44 și 77 alin.3 din Legea nr.19/2000.
Față de ansamblul considerentelor expuse mai sus, instanța în temeiul art. 20 alin.1 lit. a și art.44 din Legea 19/2000 coroborat cu art.77 alin.3 din Legea 19/2000, a dispus anularea deciziei nr. 15145/25.06.2008 și a obligat intimata să recalculeze pensia stabilită pe seama contestatorului prin luarea în considerare a unui stagiu complet de cotizare utilizat la determinarea punctajului mediu anual de 21 de ani, sens în care a obligat intimata sa emită o noua decizie de pensionare.
Având in vedere că in cuprinsul deciziei de recalculare din 30.06.2005 este inserata mențiunea: "în situația in care în termen de 3 ani de la data de 01.07.2005 vor fi prezentate acte de natura a modifica elementele avute in vedere la determinarea punctajului mediu anual recalculat,noile drepturi se vor acorda de la data de 01.73.2005 aceste drepturi s-ar fi putut acorda de la această dată.
Însă întrucât contestatorul a formulat cererea de chemare în judecată doar la data de 07.10.2008, cu depășirea termenului de trei ani, aceste drepturi vor fi acordate retroactiv doar din data de 07 octombrie 2005 și nu de la data de 01.07.2005 așa cum în mod neîntemeiat a solicitat contestatorul.
S-a constatat că nu s-au mai solicitat de cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, scutit de plata taxelor de timbru, a declarat recurs intimata Casa Județeană de Pensii B O, solicitând admiterea acestuia, respingerea acțiunii.
Prin motivele de recurs, s-a invocat că intimatul a fost înscris la pensie în baza Legii nr. 3/1977. Este în eroare instanța cu privire la interpretarea articolului 2 aliniatul 1 din HG nr. 1550/2004, întrucât a apreciat că stagiul complet de cotizare utilizat cu ocazia recalculării nu ar fi cel impus de articolul 8 din Legea nr. 3/1977 ce reglementa vechimea integrală în muncă pentru bărbați la 30 ani și 25 de ani pentru femei, ci un alt număr de ani vechime în muncă, fără fundament legal.
Principiul invocat de instanța de fond, "la condiții egale de pensionare, pensii egale, indiferent de anul ieșirii la pensie", ca și motiv de admitere a acțiunii reclamantului, nu poate fi aplicat în cazul de față, în condițiile în care nr.HG1550/2004 stabilește în mod expres la art.2 alin.3, excepțiile de la acest principiu, pentru cei pensionați în perioada 1.07.1977-31 martie 2001.
Prin conținutul art.14 alin.4 din Legea nr.3/1977 legiuitorul acorda beneficiul reducerii vârstei de pensionare, persoanelor care au lucrat cel puțin 15 ani în grupa I de muncă ori cel puțin 20 de ani în grupa II, deci persoanele care s-au aflat în această situație puteau solicita înscrierea la pensie înainte de momentul împlinirii vârstei standard de pensionare.
Instanța face o evidentă confuzie între stagiul de cotizare pe care Legea nr.3/1977 îl impunea a fi realizat și anumite reduceri a vârstelor de pensionare, care operau în baza aceluiași act normativ, reduceri care se acordau în considerarea faptului că o anumită persoană și-a desfășurat activitatea în condiții speciale sau deosebite de muncă. De asemenea, data deciziei anulate a fost indicată greșit, ca fiind din 25.06.2008 în loc de 26.06.2008.
În ipoteza aplicării dispozițiilor instanței, cei 20 ani nu reprezintă un stagiu de cotizare, ci un număr de ani reprezentând beneficiul reducerii vârstei de pensionare, ceea ce înseamnă o greșită aplicare a legii, neputând fi aplicată Legea nr. 19/2000 altfel s-ar încălca principiul neretroactivității.
S-au invocat în drept dispozițiile articolului 304 punctele 8, 9 Cod procedură civilă, HG nr. 1550/2004.
Prin întâmpinarea depusă la dosar, intimatul contestator a solicitat respingerea recursului, și menținerea ca temeinică și legală a sentinței recurate.
Examinând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs, cât și din oficiu, instanța de recurs constată următoarele:
Actul normativ, în vigoare la data când intimatului i s-a deschis dreptul la pensie pentru limită de vârstă și vechime în muncă, a fost Legea nr. 3/1977, dar, în ideea echității s-a adoptat OUG nr. 4/2005 ce consacră un principiu fundamental, la condiții egale de pensie, pensii egale indiferent de anul ieșirii la pensie. Această ordonanță de urgență a fost aprobată prin Legea nr. 78/2004 și are o forță juridică superioară unei hotărâri de Guvern, în speță a HG nr. 1550/2004, susținerile recurentei în sensul că Legea nr. 19/2000 nu a prevăzut excepții de la aplicarea sa, la situații anterioare intrării în vigoare, apar ca fiind neavenite.
În articolul 2 din OUG nr. 4/2005 s-a prevăzut expres faptul că, modul de calcul se efectuează prin determinarea punctajului mediu anual, cuantumul fiecărei pensii se calculează cu respectarea Legii nr. 19/2000, aspect ce nu poate conduce decât la concluzia că s-a urmărit de către legiuitor, eliminarea discriminărilor dintre pensionari cu privire la cuantumul pensiei rezultate din date diferite a ieșirii la pensie, aspect corect reținut de prima instanță.
Dacă s-ar fi dispus altfel, conform motivelor de recurs, s-ar fi adus atingere principiului enunțat mai sus, cu atât mai mult cu cât, chiar articolul 2 din Legea nr. 19/2000 consacră principiul egalității tuturor participanților la sistemul public de pensionare, inaplicarea lui ar crea discriminare pentru cei pensionați anterior, ceea ce contravine, atât Constituției României - articolul 16 cât și practicii constante în materie a Curții de APEL ORADEA, dosar nr-, -, -, apărările recurentei fiind nefondate.
Potrivit articolului 20 aliniatul 1 litera a din Legea nr. 19/2000, sunt considerate condiții speciale ale locurilor de muncă, unitățile miniere în care personalul își desfășoară activitatea în subteran cel puțin 50% din timpul normal de muncă în luna respectivă, iar articolul 43 aliniatul 3 din Legea nr. 19/2000 prevede faptul că asigurații ce și-au desfășurat activitatea în astfel de locuri și au realizat un stagiu de cel puțin 20 ani în aceste condiții, beneficiază de pensie pentru limită de vârstă, indiferent de vârstă, situație aplicabilă și intimatului. Stagiul realizat de intimat a fost doar de 18 ani ( rotunjit) în subteran, însă conform art. 44 din Legea nr. 19/2000 în astfel de situații - stagiu incomplet, se aplică dispozițiile din anexa nr. 3 acestui act normativ, stagiul necesar la 18 ani în condiții speciale fiind de 21 de ani, ori, intimatul are o vechime totală de peste 40 ani, astfel că se impune ca la determinarea punctajului mediu anual să fie utilizat un stagiu complet de cotizare de 20 ani nu de 21 ani cum s-a dispus, însă acest aspect nu fost contestat de intimat, neputând fi înrăutățită situația recurentei în propria sa cale de atac - art. 296, 316 Cod procedură civilă.
Ca urmare, prin aplicarea tuturor dispozițiilor legale enunțate, instanța de fond doar a pus în aplicare prevederile exprese în materie, mai favorabile, altfel, s-ar fi ajuns la o nejustificată discriminare a intimatului ce a ieșit la pensie anterior intrării în vigoare a Legii nr. 19/2000 și cei pensionați ulterior, ce îndeplineau aceleași criterii, condiții de vechime, stagiu de cotizare, instanța de fond dispunând astfel cu o interpretare corectă a dispozițiile legale, neexistând o contradicție în termenii utilizați.
Cât privește data emiterii deciziei ce s- dispus a fi anulată, la fila 4 dosar fond se regăsește în copie cea cu nr. 15145/25.06.2006 astfel că data indicată este cea corectă.
Luând în considerare toate cele expuse, nefiind aplicabile dispozițiile art. 304 Cod procedură civilă, instanța de recurs în baza articolului 312 aliniatul 1 Cod procedură civilă va respinge ca nefondat recursul, urmând a menține în întregime sentința recurată ca fiind legală și temeinică, constatându-se totodată că, intimatului contestator, nu a solicitat a se face aplicarea prevederilor art.274 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de recurenta intimată CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B, cu sediul în O,-, județul B, în contradictoriu cu intimatul contestator, cu domiciliul în, nr. 124, județul B, împotriva sentinței civile nr. 117/LM din data de 12.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din 14.05.2009.
Președinte Judecător Judecător Grefier
- - - - - -
- redactat hotărâre în concept - judecător - - - 25.05.2009
- judecător fond -,
- dact. gref. - 25.05.2009 - 2 ex.
Președinte:Trif DoinaJudecători:Trif Doina, Moșincat Eugenia, Stan Aurelia