Evacuare. Jurisprudenta. Decizia 96/2010. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR: 96/200R
Ședința publică din data de 20 ianuarie 2010
PREȘEDINTE: Doina Măduța | - - | - JUDECĂTOR 2: Felicia Toader |
- - | - JUDECĂTOR 3: Viorel Pantea | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil formulat de recurenta contestatoare domiciliată în, nr. 539, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B- cu sediul în O,-, împotriva Sentinței civile nr. 989/LM din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, în dosar nr. -, având ca obiect: recalculare pensie.
La apelul nominal făcut în cauză, se prezintă recurenta contestatoare, personal, lipsă fiind intimata Casa Județeană de Pensii
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei învederându-se instanței că, prezentul recurs este scutit de plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei deduse judecății, intimata a depus la dosar prin serviciul registratură al acestei instanțe întâmpinare la data de 10 decembrie 2009, după care:
Recurenta contestatoare învederează instanței că a realizat un stagiu de cotizare de 30 de ani și nu solicită alte probe.
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului de față.
Recurenta contestatoare solicită admiterea cererii așa cum a fost formulată, desființarea Sentinței civile nr. 989/LM/ 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, ca nelegală.
CURTEA D APEL
Asupra recursului civil de față instanța constată următoarele:
Prin Sentința civilă nr. 989/LM/2009 pronunțată de Tribunalul Bihor a fost respinsă contestația formulată de contestatoarea, domiciliată în localitatea, nr.539, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, Fără cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a avut în vedere următoarele considerente:
Din buletinul de calcul nr.-/12.04.2005 (fila 10 dosar), rezultă că soțul contestatoarei a beneficiat de calcularea punctajului mediu anual prin raportare la un stagiu complet de cotizare de 20 de ani, așa cum de altfel a solicitat contestatoarea prin acțiunea formulată.
Prin urmare, instanța a constatat că pensia contestatoarei a fost calculată corect, intimata a ținut seama la calcularea punctajului mediu anual de stagiul de cotizare de 20 de ani conform nr.HG267/1990, astfel încât contestația acesteia în ceea ce privește calculul pensiei este neîntemeiată.
Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul nr.HG267/1990, instanța a constatat că pensia contestatoarei este calculată corect, așa cum a solicitat acesta prin cererea de chemare în judecată, astfel încât a respins contestația ca rămasă fără obiect.
În temeiul art.274 pr.civilă, instanța a constatat că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în cauză.
Împotriva acestei hotărâri în termen a declarat recurs reclamanta recurentă, solicitând modificarea acesteia în sensul admiterii cererii formulate și obligării pârâtei la emiterea unei noi decizii de pensionare cu acordarea drepturilor începând cu anul 2005.
În motivarea recursului se arată că hotărârea este nelegală deoarece soțul reclamantei a lucrat în condiții deosebit de grele mai mult de 27 de ani în grupa I de muncă, în subteran.
Intimata, prin întâmpinarea depusă la dosar a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât recurentei i s-a recalculat pensia din 01.01.2006, prin utilizarea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:
Prin acțiunea introductivă, reclamanta a solicitat emiterea unei decizii de pensionare, prin reținerea unui stagiu complet de cotizare de 20 de ani, în loc de 30 de ani cum greșit s-a stabilit de către pârâtă.
Este adevărat că inițial la calcularea punctajului mediu anual al soțului reclamantei s-a luat în considerare un stagiu complet de cotizare de 30 de ani, însă ulterior pensia reclamantei a fost recalculată potrivit buletinului de calcul nr. - din 12.04.2005, reținându-se un stagiu complet de cotizare de 20 de ani așa cum cere de altfel reclamanta prin acțiunea introductivă.
Prin urmare în mod corect a reținut instanța de fond că acțiunea reclamantei este lipsită de obiect și, pe cale de consecință urmează a fi respins ca nefondat recursul declarat, potrivit art. 304 ind.1 și art. 312 alin.1 Cod procedură civilă, fără cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Respinge ca nefundat recursul civil formulat de recurenta contestatoare, domiciliată în localitatea, nr. 539, județul B, în contradictoriu cu intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B, împotriva Sentinței civile nr. 989/LM din 26 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică de la 20 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
Judecători fond: /
redactat: judecător 22 ianuarie 2010
dactilografiat: 22 ianuarie 2010
4 exemplare
2 comunicări, azi, 22 ianuarie 2010:
1. reclamanta recurentă, domiciliată în localitatea, nr.539, județul B,
2. intimata CASA JUDEȚEANĂ DE PENSII B cu sediul în O,-, județul B
Președinte:Doina MăduțaJudecători:Doina Măduța, Felicia Toader, Viorel Pantea