Excepție de neconstituționalitate. Decizia 78/2010. Curtea de Apel Ploiesti
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 78
Ședința publică din 1februarie 2010
PREȘEDINTE: Andra Corina Botez
JUDECĂTOR 2: Veronica Grozescu Cristina
- - -
Grefier -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor formulate de pârâtul CENTRUL INTERNAȚIONAL, cu sediul în B, sector 4,-,.6 împotriva încheierii de ședință din data de 14.12.2009 și a încheierii de ședință din data de 18.01.2010, ambele pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta UNIUNEA NAȚIONALĂ PENTRU ROMÂNĂ- cu sediul în, str. -, jud.D, BANCA INTERNAȚIONALĂ A RELIGIILOR PRIN LICHIDATOR SC INSOLVENCY SPECIALISTS B, cu sediul în B, sector 3,-, - 27,.2,.6 și, domiciliat în com. jud.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurentul-pârât Centrul Național reprezentat de avocat din Baroul d e Avocați B, potrivit împuternicirii avocațiale nr-, intimatul-pârât, lipsind intimata-reclamantă Uniunea Națională pentru Română și intimata-pârâtă Banca Internațională a Religiilor prin lichidator Insolvency Specialists
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că prin intermediul serviciului registratură s-au depus la dosar la data de 29.01.2010 și respectiv la data de 01.02.2010 note scrise din partea intimatei-reclamante și a intimatei - pârâte.
De asemenea, s-a mai învederat că prin notele scrise depuse intimata-pârâtă Banca Internațională a Religiilor a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat și solicită cuvântul în dezbateri.
Curtea ia act de susținerile părților, constată cauza în stare de judecată și în temeiul disp.art.137 Cod pr.civilă, raportat la disp.art.268 alin.3 și art.299 Cod pr.civilă invocă din oficiu și pune în discuția părților excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 14 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, întrucât vizează o încheiere interlocutorie ce se atacă odată cu fondul.
Avocat pentru recurentul-pârât având cuvântul,solicită respingerea excepției inadmisibilității recursului invocată din oficiu de instanță,
deoarece încheierea respectivă nu mai poate fi atacată odată cu fondul, fiind ridicată în fața instanței de recurs și în această situație calea de atac este perfect admisibilă.
De asemenea, precizează că disp.art.20 din Constituție, menționează expres că în cazul existenței contradictorialității între norma comunitară și cea națională, prevalează dispozițiile normei comunitare.
Intimatul-pârât având cuvântul, pune concluzii de admitere a excepției inadmisibilității recursului invocată de instanță din oficiu.
Pe fondul recursului, avocat având cuvântul, arată că Tribunalul Dâmbovița nu putea să respingă excepția de nelegalitate însă aceasta a făcut confuzie subrogându-se competenței instanței de contencios administrativ și a respins în mod greșit excepția invocată, fără a prezenta o motivare în acest sens.
Apreciază că certificatul de atestare a societății eliberat la data de 31.12.2006 este nelegal, întrucât societatea nu era constituită, actul de înființare a acesteia fiind încheiat în ianuarie 2007.Față de aceste considerente, solicită admiterea recursului efectiv astfel cum a fost formulat.
Referitor la recursul declarat împotriva încheierii din 18 ianuarie 2010 consideră că era perfect admisibilă excepția de neconstituționalitate a disp.art.74 alin.3 a OUG nr.86/2006 modificată prin Legea 254/2007, întrucât legiuitorul a încălcat principiul separației puterilor în stat, în condițiile în care desemnarea lichidatorului se făcea numai prin hotărâre judecătorească. Apreciază că este total nelegal ca persoane fizice ori juridice să se substituie instanței și hotărârii acesteia.
Solicită admiterea recursului, trimiterea dosarului la Curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate și suspendarea judecății cauzei până la soluționarea excepției, fără cheltuieli de judecată.
Intimatul-pârât având cuvântul arată că instanțele anterioare au pronunțat hotărâri corecte, stabilind că imobilul în litigiu aparține băncii de la care acesta a fost cumpărat.
Cu privire la excepțiile invocate de recurentul-pârât, consideră că nu se urmărește decât tergiversarea soluționării prezentei cauze, întrucât de fiecare dată în toate fazele procesuale acestea au fost respinse ca neîntemeiate.
Pe cale de consecință, solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului civil de față, reține următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Pucioasa sub nr. 1094/2005, reclamanta Uniunea Națională pentru Română a chemat în judecată pe pârâții Centrul Internațional, Banca Internațională a Religiilor prin lichidator SC Insolvency și, solicitând instanței ca prin hotărârea ce o va pronunța să se constate nulitatea actului de adjudecare nr. 472/6.06.2005.
În motivarea acțiunii, s-a arătat că la data întocmirii actului de adjudecare, numitul nu putea avea calitatea de executor bancar, deoarece banca era în faliment, iar la deschiderea acestei proceduri a fost retrasă de către BNR
autorizația de funcționare și în situația de faliment a băncii vânzarea bunurilor se putea realiza numai de către lichidator.
În continuare, s-a învederat că se impune a se constata nulitatea înscrisului menționat anterior, întrucât suma pentru care a fost vândut bunul este foarte mică, încălcându-se astfel disp.art. 509 alin.5 Cod proc.civilă, care prevăd că licitația începe de la un preț de 75% din valoarea imobilului, precum și împrejurarea că s-a vândut bunul altuia, în condițiile în care obiectul licitației era proprietatea sa.
În temeiul art. 115 Cod proc.civilă, pârâtul a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată, pe considerentul că Uniunea Națională pentru Română nu are interes și calitate procesuală activă pentru a solicita anularea actului de executare, deoarece nu este parte în procedura de executare.
La termenul din 7.07.2006, reclamanta a depus la dosar o cerere precizatoare, în care a învederat că nulitatea absolută a actelor de executare îndeplinite de lichidatorul decurge din nulitatea titlului juridic nr.4461/2000, precum și din necompetența executorului bancar, ca urmare a încălcării prevederilor Ordinului Ministrului Justiției nr. 2628/c/1999 și Normelor BNR nr. 10/2000.
Prin sentința civilă nr. 750/19 iulie 2006, Judecătoria Pucioasaa respins acțiunea formulată precum și excepția lipsei calității procesuale active, însă prin decizia civilă nr. 1037/2006 a Tribunalului Dâmbovițaa fost casată hotărârea menționată anterior, dispunându-se totodată admiterea acțiunii și constatarea nulității absolute a actelor de executare.
Prin decizia civilă nr. 1005/20 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, s-a admis contestația în anulare formulată de prin lichidator SC Insolvency SRL, s-a anulat decizia nr. 1037/2006 pronunțată de aceeași instanță, s-a admis recursul declarat de Centrul Internațional și s-a dispus casarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare.
În baza aceleiași hotărâri, au fost respinse excepțiile lipsei capacității procesuale de exercițiu și a lipsei calității procesuale active a SC Insolvency invocate de Centrul Internațional și Uniunea Națională pentru Română precum și excepția autorității de lucru judecat invocată de.
În motivarea deciziei, s-a învederat că instanța de fond nu a lămurit obiectul cererii de chemare în judecată, pe care a calificat-o acțiune în nulitate absolută, deși motivele pe care și-a întemeiat soluția nu fac parte din cauzele de nulitate absolută.
După casare, cauza a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Pucioasa sub nr-, iar la termenul din 27.01.2009 s-a precizat obiectul acțiunii ca fiind contestație la executare, Uniunea Națională pentru Română renunțând la judecata capătului de cerere privind anularea sentinței nr. 551 pronunțată de Tribunalul București.
Prin cererea depusă la termenul din 28.04.2009, reluată la următoarele termene, intimata Centrul Internațional a solicitat instanței să facă "aplicabilitatea directă a dreptului comunitar ce determină obligativitatea priorității și autoritatea hotărârilor CEDO, în conflict cu norma națională în prezenta cauză, privind poziția
juridică a entităților și Insolvency în raport cu Banca Internațională a Religiilor".
După administrarea probatoriilor, prin sentința civilă nr. 834/1 iulie 2009, Judecătoria Pucioasaa respins contestația formulată, reținând că Uniunea Națională pentru Română a solicitat desființarea actului de adjudecare prin care intimatul a dobândit imobilul situat în com. nr. 25 jud.D, compus din teren în suprafață de 967 mp și construcția aferentă, iar interesul acesteia în prezenta cauză este justificat prin dreptul de proprietate asupra acestor imobile, dobândit în baza contractului de donație autentificat sub nr.24/1999 de BNP.
A stabilit instanța în raport de disp.art. 813 cod civil care statuează că toate donațiile se fac prin act autentic că, în speță, înscrisul intitulat "contract de donație" nu a fost întocmit cu respectarea condițiilor legale, iar în atare situație manifestarea de voință a părților nu poate produce nici un efect și nu se poate dovedi de reclamantă dreptul de proprietate asupra imobilelor respective.
În ceea ce privește necompetența executorului bancar, instanța a conchis că acesta figurează în evidența specială a executorilor bancari și poate exercita atribuții specifice, iar posibilitatea folosirii executorilor bancari ai băncilor aflate în faliment la cererea lichidatorului, în scopul încasării creanțelor, este menționată în decizia nr. III/31.03.2003 a Curții Supreme de Justiție.
Referitor la apărarea intimatului Centrul Internațional vizând aplicabilitatea directă a dreptului comunitar și a hotărârilor CEDO, instanța a stabilit că, prin cele două acte invocate, nu se infirmă calitatea Insolvency de reprezentant al, ci se respinge cererea de intervenție a acesteia, ca terț în cauzele aflate pe rolul Camerei a III-a CEDO și, deci din această perspectivă, cele două hotărâri nu pot avea incidență în cauză.
Împotriva sentinței mai sus menționate a formulat recurs Centrul Internațional și Uniunea pentru Română, prin care au invocat excepția nulității sentinței în temeiul art. 105 alin.2 Cod proc.civilă, motivat de faptul că hotărârea este ambiguă, nu respectă prevederile impuse de art. 261 Cod proc.civilă, instanța limitându-se la o motivare generică și omițând a se pronunța asupra unor aspecte esențiale ale contestației la executare.
În continuare, s-a învederat că imobilul ce a fost supus adjudecării nu a aparținut Băncii Internaționale a Religiilor, iar executorul bancar nu avea competență legală să desfășoare activitate în cadrul, situație în care actele întocmite și executate de acesta inclusiv actul de adjudecare 472/2005 sunt nule.
O altă critică a vizat împrejurarea că, în mod arbitrar și fără o argumentare juridică, instanța a respins excepția aplicabilității directe a dreptului comunitar a hotărârilor CEDO, apreciind fără niciun fundament că Insolvency a intervenit în proces ca terț, cu toate că documentele depuse la dosar atestă împrejurarea că această persoană juridică nu are calitatea de reprezentant al.
Pe cale de consecință, în temeiul art. 304 pct.1 și 5 Cod proc.civilă, s-a solicitat admiterea recursului, casarea hotărârii și trimiterea dosarului la instanța de fond pentru a pronunța o sentință care să corespundă exigențelor procedurale, precum și
suspendarea executării în baza art. 300 alin.2 Cod proc.civilă, până la soluționarea prezentului recurs.
La data de 12.10.2009, recurenta Centrul Internațional a formulat o cerere prin care a solicitat, în temeiul art. 244 alin.1 pct.1 Cod proc.civilă,
suspendarea judecății recursului până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Pucioasa, având ca obiect constatarea nulității absolute a contractului de comodat încheiat la 29.10.1998 între Centrul Internațional și Banca Internațională a Religiilor privind imobilul denumit "casă de vacanță", situat în com. jud.D și constatarea nulității absolute a actului de adjudecare privind acest imobil.
În baza art. 308 alin.2 Cod proc.civilă, intimata prin pri Insolvency, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, întrucât sentința recurată nu încalcă prevederile art. 261 Cod proc.civilă, executorul bancar a fost autorizat potrivit legii să îndeplinească actele de executare contestate, iar excepțiile invocate de către recurenți cu prilejul rejudecării fondului au fost discutate în fața instanței de casare, care le-a respins, statuând irevocabil asupra netemeiniciei lor.
La data de 16 decembrie 2009, recurenta Centrul Internațional a invocat excepția de nelegalitate a certificatului de înregistrare nr. 0104/31.12.2006 eliberat de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România privind entitatea denumită Insolvency, motivat de faptul că la data înregistrării și eliberării certificatului, societatea pentru care s-a întocmit acesta nici nu exista.
Prin încheierea de ședință din 14 decembrie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa respins cererea de suspendare a judecării dosarului, motivat de faptul că soluționarea recursului nu depinde de soluționarea dosarului nr- aflat pe rolul Judecătoriei Pucioasa, deoarece între cauzele și obiectele acestor pricini nu există o strânsă legătură.
În baza aceleiași încheieri s-a respins excepția de nelegalitate a certificatului de înregistrare nr. 0104/31.12.2006 eliberat de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România privind entitatea denumită Insolvency, pe considerentul că aceasta nu este o excepție de nelegalitate prevăzută de lege, problema a fost rezolvată de instanța de casare, iar în ipoteza existenței unei probleme care ține de competența contenciosului administrativ, există cale separată pentru formularea unei astfel de cereri.
Ulterior, la data de 18 ianuarie 2010, recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 74 alin.3 din OUG 86/2006, astfel cum a fost modificat prin Legea 254/2007, motivat de faptul că acest text, prin care se prevede că " de dosare se transmite de drept cabinetelor individuale, în cazul practicienilor persoane fizice sau ori nou înființate de către asociați acestora membri UNPIR, indiferent dacă societățile comerciale de practicieni în insolvență care îl dețineau sunt radiate sau își continuă activitatea, fără însă a mai avea în obiectul de activitate reorganizarea și lichidarea" aduce atingere prevederilor art. 1 pct.4, art. 20 și 126 din Constituția României, precum și prevederilor art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
A motivat recurenta că, în raport cu prevederile art. 74 alin.3 din OUG 86/2006, portofoliul de dosare care se transmite de drept are la bază emiterea unor hotărâri judecătorești de desemnare a lichidatorului de către judecătorul sindic și în acest context se transmit hotărâri judecătorești, situație în care este nelegal ca persoane fizice sau juridice să se substituie instanței și hotărârii acesteia.
Prin încheierea din 18 ianuarie 2010, Tribunalul Dâmbovițaa respins cererea de sesizare a Curții Constituționale ca inadmisibilă, pe considerentul că excepția nu are legătură cu cauza, obiectul dosarului îl reprezintă calea de atac a recursului împotriva contestație la executare, iar în privința lipsei calității procesuale a lichidatorului, instanțele s-au mai pronunțat, astfel cum atestă decizia nr. 1005/2008.
Împotriva încheierii din 14 decembrie 2009 Centrul Internațional a formulat recurs efectiv, solicitând modificarea în tot a încheierii supusă controlului judiciar, iar pe fond admiterea cererii și sesizarea instanței competente cu judecarea acestei excepții, respectiv Curtea de APEL PLOIEȘTI - Secția contencios administrativ.
În motivarea acestui recurs, s-a învederat că încheierea este nelegală deoarece instanța și-a depășit atribuțiile, încălcând normele imperative ale Legii nr. 554/2004, care reglementează competența de soluționare a unei astfel de excepții, ce revine instanței de contencios administrativ.
În condițiile în care certificatul de înregistrare nr.0104/31.12.2006 reprezintă un act administrativ, există legătură între acesta și cauza de față, instanța trebuia să sesizeze prin încheiere instanța de contencios administrativ, urmând să suspende judecata pricinii până la soluționarea excepției de nelegalitate.
A învederat recurenta că nelegalitatea certificatului de înregistrare derivă din faptul că UNPIR a eliberat acest act cu încălcarea prevederilor art. 9 alin.1 și 6 din OUG 86/2006, care stipulează drept condiții obligatorii existența actului constitutiv și asocierea practicienilor în insolvență.
Totodată, a precizat recurenta că, acest act constitutiv al societății civile profesionale Insolvency, pentru a putea produce efecte juridice, trebuia înregistrat în registrul societăților profesionale al UNPIR după data de 12.01.2007, respectiv după 30.03.2007 (data asocierii practicienilor în insolvență), când se putea elibera certificat de înregistrare și când această entitate ar fi putut avea și capacitate de exercițiu.
Centrul Internațional a formulat recurs și împotriva încheierii din 18.01.2010 a aceluiași tribunal, prin care s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, învederând împrejurarea că instanța în fața căreia a fost invocată această excepție avea competența de a stabili dacă dispoziția legală a cărei neconstituționalitate a fost invocată are legătură cu soluționarea cauzei și dacă aceasta este sau nu în vigoare.
În speță, se menționează de către recurentă că, deși instanța nu se putea pronunța asupra constituționalității dispozițiilor legale, ci doar putea admite sau respinge cererea de sesizare a Curții Constituționale, a procedat la respingerea excepției, atribuindu-și în felul acesta competența Curții Constituționale.
În ceea ce privește condițiile prevăzute de lege referitoare la excepția de neconstituționalitate, recurenta a menționat că disp.art. 74 alin.3 din OUG 86/2006 sunt în vigoare, au legătură directă cu soluționarea cauzei față de existența Insolvency ca parte în proces, situație în care sunt îndeplinite condițiile art. 29 alin.1 din Legea 47/1992.
S-a arătat de către recurentă că, după intrarea în vigoare a OUG 86/2006, SC, lichidator al, nu s-a supus cerințelor legale stabilite de art. 72 alin.2 și nu s-a transformat din societate comercială, în societate profesională, ci și-a schimbat doar forma de organizare juridică, din societate pe acțiuni în societate
cu răspundere limitată, obiectul de activitate în consultanță și management și denumirea în Consultanță și Management SRL. În această situație, a apreciat recurenta că nu există nici un raport juridic între SC și Insolvency.
Pe cale de consecință, s-a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a art. 74 alin.3 din OUG 86/1996 și suspendarea judecării recursului până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Prin notele scrise depuse în fața Curții de APEL PLOIEȘTI la data de 01.02.2010, Uniunea Națională pentru Română a susținut atât excepția de neconstituționalitate cât și cea de nelegalitate invocate de Centrul Internațional.
La rândul său, intimata Banca Internațională a Religiilor, prin Insolvency a formulat note scrise, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea încheierii din 18.01.2010, întrucât textul invocat nu are legătură cu cauza, iar excepția privește calitatea sa de lichidator judiciar al băncii, calitate care i-a fost recunoscută de către instanțele competente, prin sentința comercială 2465/20.06.2007 pronunțată de Tribunalul București, decizia nr. 1005/29.09.2008 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița și încheierile din 6 ianuarie 2009 și 24 februarie 2009 pronunțate de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-.
La termenul din 1 februarie 2010 Curtea a invocat din oficiu excepția inadmisibilității recursului declarat împotriva încheierii de ședință din 14 decembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Examinând hotărârea atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului, a motivelor invocate, dar și a dispozițiilor legale incidente în prezenta speță, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește recursul declarat de pârâtul Centrul Internațional împotriva încheierii din 14 decembrie 2009, instanța, în raport de disp.art. 137 Cod proc.civilă, se va pronunța cu prioritate asupra excepției vizând inadmisibilitatea căii de atac în acest caz.
Prin încheierea din 14 decembrie 2009, Tribunalul Dâmbovițaa respins excepția de nelegalitate a certificatului de înregistrare nr. 0104/31.12.2006 eliberat de Uniunea Națională a Practicienilor în Insolvență din România privind entitatea din Insolvency Specialists SRL, excepție invocată de pârâtul Centrul Internațional.
Art. 299 Cod proc.civilă stabilește care sunt hotărârile și încheierile ce pot face obiect al recursului, iar din trimiterea făcută de acest text la prevederile art. 282 alin.2 Cod proc.civilă, reiese că împotriva încheierilor premergătoare nu se poate formula o
atare cale de atac decât odată cu fondul, afară de cazul când prin ele s-a întrerupt cursul judecății.
Cert este că, prin această din urmă dispoziție, legiuitorul a instituit reguli speciale de procedură, dar și o modalitate de exercitare a drepturilor procedurale, astfel încât accesul liber la justiție nu înseamnă accesul în orice situație la toate structurile judecătorești și în toate căile de atac. Tocmai având în vedere acest considerent, Curtea Constituțională prin decizia nr. 92/1996 a apreciat ca fiind constituționale prevederile art. 282 alin.2 Cod proc.civilă în raport de art. 20, art.21
alin.4, art.24 și art. 129 din Constituție, dar și cu art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.
Pe de altă parte, din analiza dispozițiilor art. 4 din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ nu rezultă că împotriva încheierii prin care instanța în fața căreia s-a invocat excepția de nelegalitate procedează la soluționarea sa și nu o înaintează instanței de contencios administrativ, se poate exercita separat calea de atac a recursului, decât odată cu fondul.
Câtă vreme prezenta cale de atac vizează o încheiere premergătoare pronunțată în faza procesuală a recursului, prin care nu s-a întrerupt cursul judecății și pentru care nu există o dispoziție legală derogatorie în Legea nr. 554/2004, care să prevadă posibilitatea exercitării separate a căii de atac a recursului împotriva modalității sale de rezolvare, instanța, având în vedere dispozițiile legale menționate anterior, apreciază că recursul formulat împotriva încheierii de ședință din 14 decembrie 2009 este inadmisibil.
Este de necontestat că art. 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, text la care face trimitere recurentul în susținerea căii sale de atac, stabilește dreptul persoanelor care au o plângere privind încălcarea drepturilor și libertăților garantate prin Convenție, la un recurs efectiv în fața autorității naționale. Art. 13 impune o cale de atac internă numai pentru plângerile care pot fi apreciate ca fiind posibil de susținut în raport de dispozițiile Convenției, însă această prevedere legală nu poate fi interpretată ca reclamând un recurs intern pentru orice doleanță pe care o poate invoca o persoană în baza Convenției.
Având în vedere că mijlocul procedural ales de pârâtă pentru valorificarea drepturilor și apărarea intereselor sale nu este prevăzut de dispozițiile legale a fi exercitat în condițiile de față, Curtea, ținând cont de prevederile art. 282 alin.2 Cod proc.civilă, art. 299 alin.1 Cod proc.civilă și prin raportare la prevederile Convenției, apreciază că recursul declarat împotriva încheierii din 14 decembrie 2009 este inadmisibil, motiv pentru care în baza art. 312 Cod proc.civilă îl va respinge ca atare.
În ceea ce privește recursul declarat de pârât împotriva încheierii de ședință din 18 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița, Curtea reține următoarele:
Prin încheierea menționată în precedent s-a respins, ca inadmisibilă, cererea pârâtului Centrul Internațional de sesizare a Curții Constituționale cu excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 74 alin.3 din OUG nr. 86/2006, astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 254/2007.
În speță, prin cererea de recurs împotriva acestei încheieri, înregistrată pe rolul Tribunalului Dâmbovița la data de 19 ianuarie 2010, pârâtul și-a motivat calea de atac promovată, exprimându-și nemulțumirile cu privire la soluția adoptată de instanță. În raport de momentul pronunțării încheierii atacate, 18 ianuarie 2010, declararea și motivarea prezentului recurs la 19 ianuarie 2010 apare ca fiind făcută în termen legal de 48 de ore, prevăzut de art. 29 alin.6 teza a II-a din Legea nr. 47/1992, modificată.
Referitor la modul de soluționare a excepției de neconstituționalitate potrivit art. 29 alin.1 și 3 din Legea nr. 47/1992, modificată și completată, rezultă că instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate, pentru a decide dacă se impune sesizarea Curții Constituționale, trebuie să verifice dacă excepția privește neconstituționalitatea unor dispoziții dintr-un act normativ în vigoare, care are
legătură cu soluționarea cauzei și dacă aceste prevederi nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții.
În fața instanței de control judiciar, recurenta a invocat excepția de neconstituționalitate a art. 74 alin.3 din OUG nr.86/2006, astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 254/2007, dispoziții care prevăd că " de dosare se transmite de drept cabinetelor individuale, în cazul practicienilor persoane fizice sau ori nou înființate de către asociații acestora membri UNPIR, indiferent dacă societățile comerciale de practicieni în insolvență care îl dețineau sunt radiate sau își continuă activitatea, fără însă a mai avea în obiectul de activitate reorganizarea și lichidarea"
În motivarea acestei excepții, s-a arătat că dispozițiile legale menționate anterior contravin art. 1 pct. 4, art. 126, art. 20 din Constituție, art. 6 și 13 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, întrucât "portofoliul de dosare care se transmite de drept are la bază emiterea unor hotărâri judecătorești de desemnare a lichidatorului de către judecătorul sindic", iar în acest context este nelegal ca "persoanele fizice și/sau juridice să se substituie instanței (judecătorului) și hotărârii acesteia".
În dosar ca situație premisă pentru invocarea acestei excepții, s-a considerat de către recurent că, după intrarea în vigoare a OUG nr. 86/2006 SC, lichidator al, nu s-a supus cerințelor impuse de art. 72 alin.2 din acest act normativ și nu s-a transformat în societate profesională, ci și-a schimbat forma de organizare juridică din societate pe acțiuni în societate cu răspundere limitată, obiectul de activitate- în consultanță și management și denumirea în Consultanță și Management SRL, situație în care SC Consultanță și Management este succesorul lichidatorului și nicidecum Insolvency Specialists (înființată și înregistrată la 31 dec.2006).
Este de observat că prevederile OUG 86/2006 au fost invocate de către recurent prin calea de atac promovată pe rolul Tribunalului Dâmbovița, ca temei de drept pentru promovarea demersului său judiciar ( fila 29 dosar -), cât și de intimata, în apărare, prin întâmpinarea depusă la dosar (fila 55 dosar -).
În raport de argumentele expuse în precedent, se reține că dispozițiile legale a căror neconstituționalitate a fost invocată au legătură cu cauza și aparțin unui act normativ în vigoare la acest moment.
În atare situație, ținând cont totodată și de împrejurarea că aceste prevederi nu au fost declarate neconstituționale printr-o decizie anterioară a Curții Constituționale, instanța apreciază că în mod nelegal s-a respins cererea de sesizare a Curții Constituționale, deși în speță erau îndeplinite prevederile art. 29 alin.1 și 3 din Legea nr. 47/1992, modificată și completată prin Legea nr.232/2004.
Prin urmare, instanța de recurs a făcut o aplicare greșită a prevederilor legale menționate anterior și, în acest caz, sunt incidente disp.art. 304 pct.9 Cod proc.civilă.
Având în vedere că, potrivit alin.4 al art. 29, sesizarea Curții Constituționale se dispune de instanța în fața căreia s-a invocat excepția de neconstituționalitate, printr-o încheiere care să cuprindă punctele de vedere ale părților și opinia instanței, Curtea în baza art. 312 alin.3 rap. la art. 29 alin.4 din Legea nr. 47/1992, modificată și completată, va admite recursul, va casa încheierea din 18 ianuarie 2010 și va trimite
dosarul Tribunalului Dâmbovița, pentru a proceda la înaintarea acestuia către Curtea Constituțională în vederea soluționării excepției, pronunțând o încheiere care să cuprindă opinia instanței și punctele de vedere ale părților, urmând totodată a dispune suspendarea judecății cauzei (în baza art. 29 alin.5 din Legea nr. 47/1992), până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca inadmisibil recursul declarat de pârâtul CENTRUL INTERNAȚIONAL, cu sediul în B, sector 4,-,.6 împotriva încheierii de ședință din data de 14.12.2009 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița în dosarul nr-, în contradictoriu cu reclamanta UNIUNEA NAȚIONALĂ PENTRU ROMÂNĂ- cu sediul în, str. -, jud.D, BANCA INTERNAȚIONALĂ A RELIGIILOR PRIN LICHIDATOR SC INSOLVENCY SPECIALISTS B, cu sediul în B, sector 3,-, - 27,.2,.6 și, domiciliat în com. jud.
Admite recursul declarat de Centrul Internațional împotriva încheierii din 18 ianuarie 2010 pronunțată de Tribunalul Dâmbovița.
Casează încheierea din 18 ianuarie 2010 a Tribunalului Dâmbovița și trimite cauza aceleiași instanțe pentru a dispune înaintarea dosarului Curții Constituționale și suspendarea judecării cauzei până la soluționarea excepției de neconstituționalitate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 februarie 2010.
Președinte, Judecători,
--- - - - -- -
Grefier,
Red.jud.VG/CC
6 ex/3.02.2010
nr- Tribunalul Dâmbovița
,
operator de date cu caracter personal
notificare nr. 3120/2006
Președinte:Andra Corina BotezJudecători:Andra Corina Botez, Veronica Grozescu Cristina