Expropriere. Speță. Decizia 189/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 189/A/2008

Ședința publică de la 20 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ioan Truță

JUDECĂTOR 2: Anca Neamțiu președinte secție

Grefier - -

Cu participarea din partea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA

Procuror

Pe rol se află soluționarea apelului declarat de către reclamanții și, împotriva sentinței civile nr. 79/14 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar civil nr- având ca obiect expropriere.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă avocat - în substituirea av., cu delegație la dosar pentru intervenienta intimată - D în calitate de lichidator judiciar al intimatei - SA P, lipsă fiind restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Intrucât unul dintre membrii titulari ai completului de judecată C 4 - apel civil, special, respectiv d-na judecător Carla lipsește din instanță fiind în concediu pentru îngrijirea copilului în vârstă de până la doi ani, completul de judecată s-a complinit, în conformitate cu prevederile art. 95 și urm. din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești și Hotărârea nr. 29/28.10.2008 a Colegiului de Conducere a Curții de APEL ALBA IULIA, prin participarea d-lui judecător - -.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței, că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare formulată de Direcția Generală a Finanțelor Publice a Jud. H pentru Statul Român reprezentat prin Ministerul Economiei și Finanțelor B, din care un exemplar se comunică cu mandatarul intervenientei, prezent în instanță.

De asemenea, se constată că s-a înregistrat la dosar, prin fax, cerere formulată de mandatara contestatorilor - avocat, prin care se solicită apelarea cauzei după ora 11.00 pentru a putea fi prezentă în instanță.

Mandatarul intervenientei lasă la aprecierea instanței, modul de soluționare a acestei cereri.

Instanța, deliberând, lasă cauza la a doua strigare, fixând strigarea cauzei pentru ora 11.10.

La reluarea cauzei, după suspendarea ședinței, se prezintă în instanță mandatara contestatorilor - avocat, care depune la dosar împuternicire avocațială, și cu care de asemenea se comunică câte un exemplar al întâmpinării PHd epusă la acest termen de judecată.

Mandatara contestatorilor, solicită în probațiune, încuviințarea efectuării în cauză a unui raport de expertiză topografică.

Mandatarul intervenientei se opune admiterii acestei probe, declarând că prin această cerere formulată, contestatorii urmăresc doar tergiversarea cauzei, față de împrejurarea că pe rolul Judecătoriei Petroșani, există înregistrat un litigiu între părți, având ca obiect rectificare de carte funciară.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA - de asemenea declară că se opune admiterii acestei probe, întrucât la dosarul cauzei sunt probe suficiente pentru dezlegarea în fond a pricinii deduse judecății.

Instanța, deliberând, respinge cererea în probațiune formulată de contestatori prin mandatar, ca nefiind pertinentă și necesară soluționării cauzei, și față de împrejurarea că nu mai sunt alte cereri formulate și probe de administrat, constată închisă faza probatorie, acordând cuvântul în susținerea apelului.

Mandatara contestatorilor - avocat solicită admiterea apelului de față așa cum a fost formulat, și în consecință să se constate caducitatea decretului de expropriere nr. 479/1967 privind imobilul în litigiu, cu obligarea Statului Român de a acorda despăgubirile cuvenite.

Un prim motiv de apel, și faptul pentru care a solicitat și admiterea probei prin efectuarea unei expertize, este acela că Statul Român nu recunoaște că a ocupat imobilul în litigiu fără un titlu valabil, fapt ce reiese și din întâmpinarea depusă în fața instanței de fond, din care nu rezultă că s-a atestat dreptul de proprietate al intervenientei asupra imobilului în litigiu, aceasta ocupând terenul abuziv, nefiindu-i atribuit.

Un alt motiv al apelului formulat este faptul că în cartea funciară a imobilului în litigiu nu a fost înscris Decretul de expropriere nr. 479/1967, contestatorii figurând ca proprietari tabulari asupra imobilului în litigiu, iar nu în ultimul rând, instanța de fond nu a respectat temeiul de drept cu care a fost investită, respectiv art. 6 CEDO, art. 1 din Protocolul nr. 1 al Convenției pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului. Invocă în acest sens practica CEDO: hotărârea Hirciov c/a României; hotărârea Rambtilar c/a Greciei; hotărârea Brumărescu c/a României ( prin care nu a fost respectat criteriul de proprorționalitate).

Pentru considerentele expuse, solicită admiterea apelului așa cum a fost formulat, fără cheltuieli de judecată.

Mandatarul intervenientei - avocat - în substituirea avocatului, solicită respingerea ca nefondat a apelului de față, față de probatoriul administrat în cauză.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA - solicită respingerea ca nefondat a apelului, hotărârea instanței de fond fiind judicioasă având în vedere și Decizia de casare a Inaltei Curți de Casație și Justiție

Mandatara contestatorilor, în replică, solicită instanței a se avea în vederea Decizia Secțiilor Unite a ICCJ din 9 iunie 2008.

Instanța, deliberând, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelului civil de față,

Prin acțiunea civilă înregistrată la Tribunalul Hunedoara, reclamanții și au chemat în judecată pârâții Statul român prin Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului H, solicitând ca prin hotărâre să se constate caducitatea decretului nr. 479/1967 prin care s-a expropriat imobilul teren în suprafață de 3006 mp, înscris în CF 413 și să se retrocedeze acest teren.

În motivarea cererii, reclamanții au arătat că imobilul respectiv a aparținut antecesorilor lor, lucrările de investiții pentru care s-a expropriat imobilul nu s-au realizat în termenul de un an prevăzut, că aceste lucrări nu au fost începute, astfel că se impune restituirea terenului.

La un termen ulterior, reclamanții și-au precizat acțiunea în sensul că au cerut acordarea de despăgubiri în echivalentul valorii reale a imobilului expropriat.

În drept s-a invocat Legea 33/1994.

În cauză a formulat cerere de intervenție în interes propriu - SA P - în calitate de lichidator judiciar al - SA P - în faliment -, solicitând instanței să constate calitatea sa de proprietar asupra imobilului în suprafață de 3006 mp, înscris în CF 413, expropriat prin Decretul 479/1967, dobândit în baza HG 834/1991 și a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 2017/1995 eliberat de fostul Minister al Industriilor și să se respingă, ca inadmisibilă acțiunea reclamanților.

Intervenienta a arătat că terenul în litigiu a devenit proprietatea fostei - SA în temeiul Legii 15/1990, este îngrădit de mai mulți ani, și este amplasată o hală industrială pe teren, astfel că acțiunea nu poate fi admisă.

Prin sentința civilă nr. 79/14.05.2008 Tribunalul Hunedoaraa fost respinsă acțiunea civilă formulată de reclamanți și cererea de intervenție formulată de - SA P - în calitate de lichidator judiciar al - SA

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că imobilul în litigiu în suprafață de 3006 mp, înscris în CF 413 top 1544-1546;1548-1553/3, a fost expropriat antecesorilor reclamanților, defuncții și - conform Decretului 479/1967 și anexei la acesta. Decretul respectiv nu a fost operat în cartea funciară. Deci, imobilul intră sub incidența art. 11 din Legea 10/2001 și poate fi revendicat de proprietari sau moștenitorii acestuia prin procedura specială reglementată de acest act normativ. Acest regim juridic exclude aplicarea Legii 33/1994, aspect stabilit prin decizia LIII/2007 pronunțată în recursul în interesul legii de Secțiile Unite ale ICCJ. Cu această motivare, instanța de fond a respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de reclamanți.

Cererea de intervenție a fost respinsă atât pe excepția lipsei calității procesual active ( pentru că intervenienta nu poate justifica vreun interes) și a lipsei calității procesual pasive ( întrucât reclamanții nu pot justifica vreun titlu față de teren).

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, solicitând schimbarea în tot a sentinței atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea apelului, reclamanții susțin că hotărârea atacată este netemeinică și nelegală. Astfel, dispozițiile Legii 33/1994, care privește "exproprierea pentru cauză de utilitate publică" arată în mod explicit care sunt condițiile în care o persoană poate fi expropriată, iar în cazul în care exproprierea nu s-a făcut în condițiile legii sau nu și-a produs efectul în termenul prevăzut de lege, care sunt condițiile pentru a repara orice prejudiciu adus persoanei prin aplicarea defectuoasă a legii. Față de împrejurarea că reclamanții au făcut dovada că au fost expropriați, că nu au fost despăgubiți cu vreo sumă de bani și figurează în continuare proprietari tabulari ai imobilului, consideră că trebuia judecată acțiunea de către instanță.

Apelanții apreciază că acțiunea nu intră sub incidența art. 11 din Legea 10/2001, întrucât atunci ar fi îngrădit accesul la justiție în sensul art. 21 alin. 1 și 3 din Constituția României și ar fi în situația lipsei egalității de drepturi în fața legii, mai ales că anterior anului 2007 (înaintea apariției deciziei LIII/2007 a Secțiilor Unite ale ICCJ) s-au pronunțat asemenea soluții.

În drept se invocă art. 282-298 cod procedură civilă.

Prin întâmpinarea depusă, intimata - D prin lichidator judiciar - SA Pas olicitat respingerea apelului, susținând că acțiunea formulată de reclamanți este inadmisibilă. Terenul în litigiu a fost expropriat odată cu alte terenuri pentru construirea platformei industriale din municipiul P, și societatea are și pentru acest teren certificat de atestare a dreptului de proprietate, deci scopul exproprierii a fost realizat.

A depus întâmpinare și DGFP a județului H pentru Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, cerând respingerea apelului, ca nefondat și pe cale de excepție solicită a se constatat lipsa calității procesual pasive a Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice. Susține că nici nu era necesară întabularea dreptului său de proprietate, întrucât potrivit art. 28 din Legea 7/1996 drepturile reale dobândite de stat prin expropriere sunt opozabile terților prin efectul legii, fără înscriere în cartea funciară. Pe fondul cauzei, apreciază că imobilul putea face obiectul Legii 10/2001, însă față de decizia nr. LIII/2007 a Secțiilor Unite ale ICCJ acțiunea nu este admisibilă.

Analizând legalitate și temeinicia sentinței atacate din oficiu și prin prisma motivelor de apel, Curtea reține următoarele:

Potrivit art.35 din Legea 33/1994 acă bunurile imobile expropriate nu au fost utilizate în termen de un an, potrivit scopului pentru care au fost preluate de la expropriat, respectiv lucrările nu au fost începute, foștii proprietari pot să ceară retrocedarea lor, dacă nu s-a făcut o nouă declarare de utilitate publică.

Acțiunea formulată de reclamanți are exact această motivare, respectiv faptul că în termen de un an nu s-a realizat scopul exproprierii, astfel că cer restituirea terenului sau despăgubiri.

Prin decizia dată în interesul legii de Secțiile Unite ale ICCJ, nr. LIII/2007, s-a stabilit că dispozițiile art. 35 din Legea 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică nu se aplică acțiunilor având ca obiect imobile expropriate în perioada 6.03.1945-22.12.1989, introduse după intrarea în vigoare a Legii 10/2001.

Așa cum corect a motivat instanța de fond, acțiunea de față este inadmisibilă, terenul în litigiu intrând sub incidența Legii 10/2001.

Celelalte aspecte invocate sunt circumstanțiale, față de decizia pronunțată în recursul dat în interesul legii, a cărui aplicare este obligatorie.

Excepția lipsei calității procesual pasive a Statului Român este nefondată și va fi respinsă, pentru că față de modul în care a fost formulată acțiunea.

Având în vedere aceste considerente, instanța va respinge ca nefondat apelul reclamanților, în temeiul art. 296 cod procedură civilă, menținând ca legală și temeinică sentința instanței de fond.

În temeiul art. 274 cod procedură civilă, apelanții vor fi obligați la cheltuieli de judecată către intimata - D prin lichidator judiciar - SA P de 1200 lei reprezentând onorar de avocat.

Pentru aceste motive:

In numele legii

DECIDE

Respinge apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile 79/2008 pronunțată de Tribunalul Hunedoara.

Obligă apelanții să plătească intimatei - SA prin lichidator, cheltuieli de judecată de 1200 lei.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 20 2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

.

Tehn.

7 EX/27.11.2008

-

Președinte:Ioan Truță
Judecători:Ioan Truță, Anca Neamțiu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Expropriere. Speță. Decizia 189/2008. Curtea de Apel Alba Iulia