Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 191/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 191/A/2008
Ședința publică de la 20 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ioan Truță
JUDECĂTOR 2: Anca Neamțiu președinte secție
Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra apelurilor declarate de către pârâții STATUL ROMÂN REPREZENTAT DE MUN.S PRIN PRIMAR și împotriva sentinței civile nr.412 din 6 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar cu nr.unic - având ca obiect Legea 10/2001, în contradictoriu cu reclamantul intimat.
Procedura este îndeplinită fără citarea părților.
Se constată că la dosar s-au depus concluzii scrise atât din partea pârâtei recurente - cât și din partea reclamantului intimat.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 13 2008, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor de față reține:
Constată că prin sentința civilă nr.512/6.05.2008 a Tribunalului Sibiu -secția civilă au fost respinse în prealabil excepțiile inadmisibilității acțiunii și lipsei calității procesuale active a reclamantului invocată de pârâta -.
Pe fondul cauzei a fost admisă acțiunea reclamantului prin mandatarul de Avocați & Asociații în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Municipiul Sibiu prin Primar, SC SA Sibiu și - în sensul constatării nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.6428/11.02.2004, și actului adițional la contract nr.1/25.02.2004 încheiate între pârâții SC SA și -.
A fost constatată nulitatea absolută a încheierii de întabulare nr.2896/18.03.2004 din CF 48255 Sibiu.
Prealabil antamării fondului în contextul art.137 cod procedură civilă instanța de fond a conchis că excepțiile privind inadmisibilitatea acțiunii în raport de art.5 din Legea 10/2001 este nefondată dat fiind că Germania nu se află printre statele enumerate în această anexă.
Sub un alt aspect s-a susținut că inadmisibilitatea este determinată pentru că acel contract s-a încheiat în baza unei hotărâri irevocabile, instanța respingând și din acest punct de vedere excepția invocată. S-a susținut că sentința civilă 1741/2002 a Judecătoriei Sibiu nu-i este opozabilă reclamantului, în condițiile în care acesta nu a fost parte în proces, pentru el hotărârea se caracterizează prin relativitatea lucrului judecat.
În al doilea rând aceeași pârâtă a susținut că reclamantul este lipsit de calitate procesuală activă pentru că certificatul de moștenitor de care se prevalează nu a fost apostilat sau supralegalizat pentru a produce efecte juridice în România, în situația redobândirii este unicul moștenitor al tatălui său, astfel că nu ar putea solicita anularea contractului de vânzare-cumpărare decât pentru cota de parte.
Instanța sub acte aspect a reținut că din cuprinsul dispoziției nr.1520/2005 emisă de primar rezultă că la stabilirea calității de persoană îndreptățită în sensul Legii 10/2001 s-au avut în vedere și alte acte de stare civilă, astfel că dovedindu-se o atare calitate poate beneficia de prevederile art.4 alin.4 din Legea 10/2001.
A fost depusă întâmpinare de primar prin care solicita respingerea acțiunii.
Pe fondul cauzei s-a stabilit că cel în cauză este moștenitorul fostului proprietar tabular al imobilului situat în Sibiu- și înscris în CF 4348 Sibiu nr.top.1205/1, retranscris apoi în CF 48255 Sibiu, nr.top.1205/1/
În această calitate a formulat notificarea la 10.08.2001, prin care solicita restituirea în natură a imobilului.
La baza încheierii contractului a cărui nulitate de solicită a stat sentința civilă nr.1741/21.03.2002 a Judecătoriei Sibiu, întabularea dispunându-se prin încheierea nr.2896/18.03.2004.
Pe de altă parte s-a reținut că, potrivit art.44 din OUG nr.44/1999 sunt interzise sub sancțiunea nulității absolute, înstrăinările sub orice formă a bunurilor care fac obiectul unor notificări din partea persoanelor deposedate de aceste bunuri.
Faptul că pârâta a fost de bună credință la momentul perfectării contractului este irelevant, această împrejurare nefiind de natură a împiedica pe reclamant de a-și revendica imobilul a cărui proprietar este.
în jurisprudența CEDO s-a stabilit că vânzarea de către stat a unui bun ce aparținea unei persoane fizice către un terț, chiar și de bună credință, reprezintă o privare de acel bun și că o atare situație, combinată cu lipsa totală a despăgubirii este contrară art.1 din Protocolul nr.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că acțiunea a fost admisă în limitele menționate.
Împotriva sentinței civile nr.512/2008 a Tribunalului Sibiu au declarat apel pârâții Municipiul Sibiu prim Primar și -.
1.Prin apelul său pârâta - sub un prim aspect critic a invocat lipsa calității procesuale active a intimatului reclamant pe lipsa calității de moștenitor, eliberat de autoritățile române, condiții în care un atare act ar fi fost supus condițiilor de legalitate ale țării unde se află bunul revendicat, conform prevederilor dreptului internațional privat aplicabile speței. Dovada calității trebuie făcută indubitabil și nu prin analogie, cu atât mai mult că la dosar nu se află acte de stare civilă.
Chiar și peste acest aspect, nu poate revendica decât cel mult parte, cât a moștenit de la antecesorul său.
S-au ignorat dispozițiile art.43 din Legea 10/2001 care stabilesc că imobilele care nu se restituie persoanelor îndreptățite, în urma procedurilor prevăzute de lege se pot înstrăina chiriașilor, ca și dispozițiile art.46 alin.2 din același act normativ, privind buna credință, a susținut în continuare același apelant.
recunoașterea prevalenței interesului subdobânditorului de bună credință, a fost impusă în baza unor rațiuni cu aplicare mai largă și care au creat un principiu de asigurare a securității circuitului civil și a stabilității raporturilor juridice.
Soluția pronunțată are ca suport juridic rațiuni de ordin pragmatic concretizate în principiul validității aparenței în drept, a cărei esență este exprimată în adagiul "error communis facit ius". Contractul s-a încheiat cu respectarea art.9 din Legea nr.112/1995 și cu bună credință, imobilul fiind deținut de stat, neexistând elemente care să ateste că vânzătorul nu are însușirile cerute de lege pentru a vinde.
Nesocotindu-se sentința civilă care a stat la baza perfectării actului, înseamnă o gravă încălcare a puterii de lucru judecat.
Chiar și art.148 din Constituția României care recunoaște caracterul prioritar și obligatoriu al dreptului comunitar sau jurisprudența CEDO statuează că acest articol protejează punerea în practică a hotărârilor judecătorești care într-un stat de drept ce respectă supremația dreptului nu poate rămâne fără urmare în detrimentul unei părți. În acest context se solicită admiterea apelului cu consecința respingerii acțiunii reclamantului.
2.Municipiul Sibiu prim apelul său solicită admiterea acestuia, schimbarea în tot a hotărârii apelate și pe cale de consecință respingerea acțiunii reclamanților invocând în esență că pârâta nu a fost de rea credință la perfectarea actului întrucât contractul de vânzare-cumpărare s-a încheiat cu proprietarul tabular de la acel moment, respectiv Statul Român, care deținea imobilul în baza unui titlu ce nu a fost atacat în justiție.
prin notificare s-a solicitat restituirea în natură a imobilului din- și nu cel de la nr.21 care face obiectul acelui contract, context în care Comisia de aplicare a Legii - nu avea motiv să respingă cererea de cumpărare a pârâtei.
În speță nu sunt incidente cerințele impuse de art.44 din OUG nr.40/1999 ca să devină operantă sancțiunea nulității absolute.
Susținerea faptului că au fost încălcate dispozițiile art.9 din Legea 112/1995 în sensul că la data apariției ei -25.11.1995- pârâta nu deținea contract de închiriere este neîntemeiată întrucât aceasta era titulara locațiunii nr.7 din 1988, ca urmare a transmiterii contractului ce-l deținea tatăl său, respectiv contractul de închiriere nr.3650/17.12.1975.
În drept s-au invocat dispozițiile art.282 cod procedură civilă din OUG nr.40/1999 și art.9 din Legea 112/1995.
3.Municipiul Sibiu prin Primar, la data de 5.08.2008 a înregistrat separat apelul declarat împotriva sentinței civile nr.740/2008, prin care solicita schimbarea acesteia în sensul respingerii cererii reclamantului, privind completarea sentinței civile nr.512/2008 cu capătul de cerere prin care s-a dispus revenirea la situația anterioară de CF.
S-a invocat în esență că în contextul în care apelul declarat împotriva sentinței civile nr.512/2008 se va admite și va fi menținut contractul de vânzare-cumpărare contestat, nu se justifică nici această cerere de restabilire a situației de CF.
Reclamantul intimat prin mandatarul său a depus întâmpinare prin care solicită respingerea apelurilor, soluția instanței de fond fiind una legală, în contextul în care acțiunea sa a fost înregistrată la 6.10.2005, având ca temei de drept art.III din Legea 247/2005 care stipulează expres că nerespectarea art.44 din OUG nr.40/1999 pot fi atacate la secția civilă a tribunalelor.
Contractul contestat s-a încheiat ulterior datei de 14.02.2001, iar textul de lege invocat ca temei de drept nu ocrotește buna credință, impunând în esență pentru admiterea acțiunii 2 elemente: actul să fi fost încheiat după data susmenționată iar acesta să încalce dispozițiile art.44 din OUG nr.40/1999, respectiv ca imobilul să fi fost notificat de fostul proprietar la data încheierii contractului, criterii care se regăsesc în speța de față.
Analizând apelurile prin prisma criticilor invocate în scris și în considerarea art.295 cod procedură civilă se constată a fi nefondate pentru următoarele considerente:
Evident obiectul acțiunii introductive de instanță viza constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare nr.6428/11.02.2004 ca și a actului adițional nr.1/25.02.2004 încheiat între SC SA și pârâta apelantă cu privire la imobilul situat în Sibiu- înscris în CF 4348 Sibiu nr.top.1205/1, reînscris în CF 48255 Sibiu nr.top.1205/1/I cu argumentarea că s-au nesocotit dispozițiile imperative prevăzute de art.43 din Legea 10/2001.
Acțiunea intimatului reclamant s-au înregistrat la 6.10.2005 și are evident ca temei de drept art.III din Legea 247/2005, text în care se arată expres că actele juridice de înstrăinare încheiate după 14.02.2001 cu nerespectarea art.44 din OUG nr.40/1999 pot fi atacate la tribunal.
În speță așa cum în mod corect a reținut prima instanță, actul s-a încheiat ulterior datei de 14.02.2001, respectiv la 11.02.2004.
Art.III din Legea 247/2005 care a modificat Legea 10/2001 nu mai ocrotește buna credință, ci impune doar ca actul contestat să fie încheiat după data de 14.02.2001, iar actul încheiat să nesocotească art.44 din OUG nr.40/1999, respectiv că imobilul să fi fost notificat de fostul proprietar.
În speță, contractul s-a încheiat după acea dată, iar la momentul perfectării imobilul era notificat în vederea restituirii lui în natură (notificarea înregistrată la 10.08.2001).
Prin urmare invocarea bunei credințe a pârâtei apelante, pe considerentul că la baza încheierii contractului a stat sentința civilă din 2002 este irelevantă. Dealtfel sentința invocată nu este opozabilă reclamantului intimat și a fost pronunțată după data înregistrării notificării imobilului din litigiu.
Nulitatea contractului nu s-a solicitat în temeiul art.46 alin.5 din Legea 10/2001, unde se poate discuta buna sau reaua credință a părților contractante ci este întemeiat pe art.III din Legea 247/2005, care așa cum deja s-a menționat nu face referire la faptul ocrotirii bunei credințe.
Criticile sunt nefondate și cu privire la calitatea de moștenitor a reclamantului intimat, dovedită cu certificatul de moștenitor, neatacat de părți și chiar dacă nu face referire expresă la bunurile cuprinse, caracterul universal al moștenirii se regăsește în reglementările codului civil. Dealtfel, la baza emiterii lui au stat și actele de stare civilă depuse la comisia de aplicare a Legii 10/2001, toate acestea stând la baza emiterii dispoziției nr.1520/2005.
Notificarea s-a făcut pentru imobilul din- pentru că acea adresă figura în CF și în realitate acest număr îl avea imobilul la momentul naționalizării. Schimbarea ulterioară a acestuia în nr.21 pe cale administrativă este irelevantă în contextul în care dovada dreptului de proprietate rezidă din CF.
Prin urmare, în considerarea tuturor acestor aspecte de ordin faptic și în raport de textele de lege invocate, apelurile se privesc a fi nefondate urmând ca pe cale de consecință să fie respinse.
Se va lua act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată în apel.
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondate apelurile declarate de pârâții Municipiul Sibiu prin Primar și - împotriva sentinței civile nr.512/6.05.2008 a Tribunalului Sibiu -secția civilă.
Fără cheltuieli de judecată în apel.
Definitivă.
Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 20 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.6ex/12.12.2008
Jud.fond
Președinte:Ioan TruțăJudecători:Ioan Truță, Anca Neamțiu
