Expropriere. Speță. Decizia 90/2008. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ Nr. 90/A/2008

Ședința publică de la 15 Mai 2008

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție

JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean Grefier - -

Cu participarea din partea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA

Procuror G

Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de reclamanta - SUCURSALA DE TRANSPORT S, și pârâții, și, împotriva sentinței civile nr. 143/04.02.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar civil nr-, având ca obiect expropriere.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă consilier juridic - cu delegație la dosar pentru reclamanta apelantă, și avocat cu delegație la dosar pentru pârâții apelanți, lipsă fiind aceștia și restul părților.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Intrucât unuia dintre membrii titulari ai completului de judecată C 4 - apel civil, special și proprietate intelectuală, respectiv d-nei judecător, i-a încetat activitatea de judecător, completul de judecată a fost complinit, în conformitate cu prevederile art. 99(1) din Regulamentul de Ordine Interioară al Instanțelor Judecătorești, prin participarea d-nei judecător - -, desemnată din lista de permanență pentru soluționarea incidentelor procedurale ivite la acest termen de judecată.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează instanței, că s-a înregistrat la dosar, prin serviciul registratură al instanței, întâmpinare formulată de apelanta reclamantă din care un exemplar se comunică cu reprezentanții părților, taxă judiciară de timbru de 4 RON prin nr. 351/23.04.2008 și timbru judiciar de 0.15 RON.

De asemenea, mandatarul apelanților pârâți depun la dosar tacă judiciară de timbru de 4 RON și timbru judiciar de 0.15 RON. planșe fotografice și contractele de vânzare - cumpărare în copie. De asemenea depune practică judiciară a Op recum și cerere în probațiune, prin care solicită efectuarea unui supliment de expertiză de către Comisia de experți, desemnată potrivit legii nr. 33/1994, care să stabilească valoarea de piață a terenului supus exproprierii, prejudiciul produs proprietarilor prin exproprierea unei suprafețe de teren raportat la scăderea valorii de piață a suprafețelor rămase în proprietatea pârâților. De asemenea depune întâmpinare, din care un exemplar se comunică cu reprezentanții prezenți ai părților.

Reprezentanta apelantei reclamante - solicită respingerea cererii în probațiune formulată de apelanții pârâți, întrucât nu este concludentă și pertinentă soluționării cauzei. Invocă faptul că în fața instanței de fond, pârâții nu au făcut obiecțiuni la expertiza efectuată. In discuție, de fapt, se află zona de siguranță și protecție din jurul stâlpului de electricitate amplasat pe terenul în litigiu, pentru care se solicită de către apelanții pârâți o valoare separată, ceea ce nu este cazul, întrucât terenul este arabil.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA - cu privire la proba solicitată de pârâții apelanți, consideră că expertiza efectuată în fața instanței de fond este clară, și nu este necesară efectuarea unei noi expertize.

Instanța, deliberând, în lipsa unei cereri reconvenționale formulate de pârâți în fața instanței de fond, respinge ca nefondată cererea în probațiune formulată.

Nefiind alte cereri formulate și probe de administrat, instanța constată închisă faza probatorie și acordă cuvântul în dezbateri.

Reprezentanta apelantei reclamante - consilier juridic - solicită admiterea apelului formulat de reclamantă, și modificarea în parte a sentinței instanței de fond, în sensul respingerii sumei de 8125 Euro ca despăgubiri pentru zona de siguranță și protecție din imobilul în litigiu. Consideră că pentru cei 44 mp în discuție, ar fi aplicabilă suma de 25 E/MP. De asemenea, prejudiciul pe care îl pretind pârâții nu a fost dovedit în conformitate cu prevederile art. 23 din Legea nr. 33/1994, pentru a justifica o justă despăgubire, așa cum susțin. Invocă faptul că terenul în litigiu poate fi folosit ca și până în prezent pentru agricultură, fiind un teren arabil, și nu ne putem raporta la ceea ce va fi în viitor, ci doar la natura sa în momentul exproprierii.

Cu privire la apelul formulat de pârâți, solicită respingerea acestuia ca nefondat.

Mandatarul apelanților pârâți - avocat, solicită admiterea apelului pârâților așa cum a fost formulat, invocând prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994 și expertiza efectuată de expertul. Invocă faptul că chiar dacă suprafața expropriată este una modică, cu restul de teren nu se mai pot face tranzacții pe piața imobiliară, iar prejudiciul rezultat din acest aspect este destul de mare. Din planșele fotografice depuse la dosar, reiese faptul că nu se poate efectua nici agricultura imobilului în litigiu. Depune în acest sens practică O datând din 1996 și respectiv 2005, și invocă prevederile art. 1 din Protocolul nr. 1 al

Solicită admiterea apelului pârâților așa cum a fost formulat și respingerea ca nefondat a apelului reclamantei.

Reprezentantul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA solicită admiterea apelului reclamantei, întrucât existența zonei de siguranță și protecție nu afectează terenul în litigiu, și respingerea ca nefondat a apelului pârâților, întrucât, luându-se în calcul expertiza efectuată, s-a acordat o justă despăgubire.

Instanța, deliberând, față de actele și lucrările dosarului, lasă cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL

Asupra apelurilor civile de față,

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Sibiu reclamanta - a chemat în judecată pârâții, și solicitând exproprierea pentru cauză de utilitate publică a suprafeței de 44 mp teren arabil proprietatea acestora în calitate de moștenitori ai defunctului.

În motivarea cererii se arată că terenul este necesar pentru montarea stâlpului 282 N din 220kV - Sibiu din lucrarea "mărirea gradului de siguranță a instalațiilor aferente stației 400/220/100 kV Sibiu" lucrare de interes național a cărei utilitate publică a fost declarată prin HG 1271/2005.

În drept s-a invocat Legea 33/1994.

Prin sentința civilă nr. 143/04.02.2008 Tribunalul Sibiu a admis acțiunea, a dispus exproprierea pentru cauză de utilitate publică a suprafeței de 44 mp teren arabil situat în extravilanul com. sat identificat în Tarlaua 17 parcela A 260/28 imobil în suprafață totală de 5600 mp înscris în titlul de proprietate 1487/5 eliberat la data de 27.05.2002 astfel cum această suprafață este oglindită în schița aflată la fila 42 din dosar. A fost stabilită despăgubire pentru suprafața expropriată suma de 25 euro/mp (1100 euro pentru întreaga suprafață) precum și suma de 8260 euro pentru zona de siguranță și protecție sau echivalentul acestor sume în lei la data plății.

În considerente s-a reținut că sunt îndeplinite condițiile art. 21 și urm. din Legea 33/1994 pentru exproprierea suprafeței de teren susmenționate, iar pentru stabilirea cuantumului despăgubirilor instanța a dispus efectuarea unei expertize de către trei experți. Expertul numit de instanță și cel al reclamatei au propus o despăgubire de 20 euro/mp, iar cel al pârâtului - de 38 euro/mp. Instanța a apreciat că în raport de prețul stabilit pentru alte terenuri expropriate suma de 25 euro/mp este valoarea reală a imobilului. Expertul propus de pârâți a considerat că există și un alt prejudiciu adus proprietarilor cu prilejul exproprierii în sensul că o suprafață de 1180 mp reprezintă zona de siguranță și protecție pentru lucrare, căreia nu i se va putea schimba niciodată destinația în teren pentru construcții. De aceea, instanța a apreciat că li se creează proprietarilor un prejudiciu pentru repararea căruia suma de 7 euro/mp reprezintă o justă despăgubire.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, solicitând modificarea în parte în sensul respingerii sumei de 8250 euro ce reprezintă daune pentru zona de protecție și siguranță.

În motivarea apelului, reclamanta arată că este de acord cu suma acordată ca despăgubiri pentru suprafața expropriată, respectiv de 25 euro/mp, însă contestă acordarea sumei de 8250 de Euro ca despăgubiri, pentru zona de siguranță și protecție. Apelanta susține că în mod netemeinic instanța de fond a reținut opinia expertului pârâților în privința prejudiciului cauzat pârâților, de existența unei zone de siguranță și protecție. O asemenea zonă a existat întotdeauna, dar nu aduce nici un prejudiciu terenului agricol, pe care îl traversează aerian și care poate fi folosit în continuare ca și teren agricol. Motivarea expertului pârâților intimați, că o suprafață de 1180 mp reprezintă o zonă căreia nu i se va putea schimba destinația în teren pentru construcții, ca și opinia exprimată de instanța de fond, încalcă prevederile art. 26 din Legea nr. 33/1994. Terenul de 44 mp expropriat se găsește în plin câmp, unde nu există nici o utilitate( gaz, lumină, canalizare), unde pe zeci de hectare de jur împrejur nu este decât teren agricol. Instanța de fond, fără nici o dovadă a prejudiciului, a apreciat că suma de 7 Euro/mp pentru zona de protecție și siguranță de 1180 mp, aduce proprietarilor o justă despăgubire. Apelanta consideră că această apreciere a instanței încalcă prevederile legale, nu are nici o fundamentare tehnică sau economică, iar proprietarii terenului îi vor putea folosi în continuare pentru agricultură.

In conformitate cu Legea nr. 13/2007, legea energiei electrice, proprietarii terenurilor vor fi despăgubiți pentru prejudiciile cauzate acestora, având în vedere următoarele criterii: suprafața de teren afectată cu ocazia efectuării lucrărilor, tipurile de culturi și plantații precum și amenajările efectuate de lucrări și activitățile restrânse cu ocazia lucrărilor.

Reclamanta susține că va acorda toate despăgubirile care se vor stabili, însă reiterează împrejurarea că trebuie să se țină cont de toate consecințele exproprierii la data întocmirii raportului de expertiză și nu de aspecte viitoare.

In drept se invocă art. 282 cod procedură civilă și Legea nr. 13/2007.

Pârâții și, au declarat de asemenea apel, solicitând schimbarea în parte a hotărârii atacate, și stabilirea valorii despăgubirilor care li se cuvin, la suma de 29.010 Euro.

Pârâții apelanți critică soluția instanței de fond, sub aspectul valorilor stabilite, și solicită să fie stabilite despăgubirile, la rezultate din expertiza realizată de expertul, respectiv la suma de 29.010 Euro, sumă reprezentând: 1870 Euro ( 44 mp x 42,5 Euro) - valoarea terenului efectiv expropriat și 27.140 Euro ( 1180 mp x 23 Euro) - scăderea de valoare a terenului învecinat suprafeței expropriate și cuprins în zona de siguranță și protecție. Apelanții susțin că suprafața propusă pentru expropriere, suprafața de 44 mp, nu reprezintă un imobil individualizat ci doar o parte a terenului de 5800 mp, iar tranzacțiile efectuate pe piața imobiliară, nu au avut ca obiect o suprafață atât de redusă ca întindere, astfel încât raportarea instanței la prețul cu care se vând terenurile în zonă nu este relevantă. Această dezmembrare a terenului și instalarea unui stâlp de susținere a rețelei electrice, de mare capacitate, afectează și suprafața rămasă în suprafața pârâților, astfel că pentru a stabili despăgubirile cuvenite, se impunea stabilirea valorii actuale a întregului teren, și apoi a valorii terenului rămas în proprietate după expropriere. Apelanții apreciază valoarea de piață a întregului teren la suma de 246.500 Euro, iar după expropriere, la suma de 217.490 Euro.

In drept se invocă art. 26 din Legea nr. 33/1994.

Apelanta reclamantă a depus întâmpinare, solicitând respingerea în totalitate a apelului pârâților, susținând că apelanții pârâți au fost de acord cu exproprierea suprafeței de 44 mp, însă nu au fost de acord cu oferta de 25 Euro/mp. Cu toate că expertiza efectuată a stabilit o valoare de 42 Euro/ mp iar în supliment, de 36,86 Euro/mp, pârâții au solicitat 42,5 Euro/mp, valoare care nu are nici un temei. stabilite de expertul nu au temei întrucât adeverințele depuse în dosar, sunt doar păreri personale ale firmelor respective; dovada se putea face cu un contract care să ateste valoarea invocată. Pretențiile intimaților nu au nici o dovadă, astfel încât, în mod corect instanța de fond a stabilit despăgubirile acordate pentru suprafața de 44 mp expropriată. Terenul în litigiu este teren arabil, și poate fi folosit în continuare potrivit destinației actuale, de aceea consideră că nu există prejudicii care să fie cauzate terenului care nu a fost expropriat.

Pârâții intimați, prin întâmpinarea depusă, au solicitat respingerea apelului declarat de reclamantă, susținând că se cauzează prejudicii și restului de teren care nu a fost expropriat și că proprietatea lor este într-o zonă favorabilă extinderii urbane, fiind situată în aproprierea celui mai mare parc din centrul țării, " ". De aici rezultă valoarea ridicată a terenului în zonă. Terenul aflat în zona de protecție și siguranță, chiar dacă nu este supus exproprierii, este afectat de realizarea capacității energetice, prin interdicțiile legale instituite odată cu stabilirea acestei zone. In susținerea apărărilor, pârâții invocă art. 1 din Protocolul Adițional la Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale de la - 20 martie 1952 și practica O, care stabilește necesitatea existenței unui raport echitabil între interesul general și cel ale apărării drepturilor fundamentale ale individului.

Pârâții apelanți au depus copii ale unor contracte de vânzare - cumpărare pentru a face dovada prețului practicat pentru terenurile vândute în zonă, precum și planșe fotografice a terenurilor și stâlpilor de înaltă tensiune din zonă.

Analizând legalitatea și temeinicia sentinței atacate, din oficiu și prin prisma motivelor de apel, Curtea reține următoarele:

Ca un prim aspect care se impune a fi menționat, este împrejurarea că obiectul cauzei îl reprezintă exproprierea pentru cauze de utilitate publică a suprafeței de 44 mp, cu o dreaptă și prealabilă despăgubire pentru această suprafață, acțiune formulată de reclamanta -. Pârâții nu au formulat în cadrul acestei acțiuni, nici un fel de pretenții pe cale principală sau incidentală. De aceea, instanța de fond a acordat mai mult decât s-a cerut, stabilind despăgubiri pentru zona de siguranță și protecție, astfel că sunt incidente prevederile art. 304 pct. 6 cod procedură civilă. Consecința acordării plus petitului este admiterea apelului, și schimbarea sentinței în sensul înlăturării din dispozitiv a ceea ce s-a acordat peste limitele cu care a fost investită instanța.

Apelanta reclamantă a menționat expres în motivele de apel că este de acord cu stabilirea despăgubirilor pentru cei 44 mp teren expropriat la valoarea de 25 Euro/mp, astfel că din apelul lor nu va mai fi analizat acest aspect.

Reclamanta a criticat acordarea despăgubirilor de 7 Euro/mp pentru terenul aflat în zona de siguranță și protecție, critică pe care instanța o va admite și pe fond, ca fiind întemeiată. Din probele administrate, respectiv din lucrarea tehnică de expertiză întocmită în fața instanței de fond, nu reiese că s-ar cauza reclamanților vreun prejudiciu prin instituirea zonei de protecție și siguranță pentru suprafața de 1180 mp, astfel experții desemnați de reclamantă și instanță au fost fermi în a preciza că valoarea terenului rămas în proprietatea pârâților după expropriere nu este afectată, față de categoria de folosință a terenului, arabil, la momentul întocmirii raportului de expertiză. Concluziile expertului desemnat de pârâți care a participat la expertiză, precizează că prejudiciile aduse proprietarului ar putea rezulta doar din faptul că nu se poate schimba destinația și categoria de folosință a terenului pentru construcții.

Potrivit art. 26 din Legea nr. 33/1994, despăgubirile se compun din valoarea reală a imobilului și prejudiciul cauzat proprietarului, calculate în momentul efectuării raportului de expertiză.

Ori, prejudiciul avut în vedere de expertul se referă la o posibilitate, la o intenție viitoare și eventuală a proprietarilor de a schimba destinația terenului, deci nu poate fi cuantificată și stabilită cu certitudine la momentul efectuării raportului de expertiză.

Această critică fiind considerată întemeiată, va fi reținută de instanța de apel, care în temeiul art. 296 cod procedură civilă, va admite apelul reclamanților, și va modifica sentința atacată în sensul menționat. Despăgubirile vor fi stabilite ca echivalent în lei a sumei de 25 Euro/mp la data plății, având în vedere prevederile legale, potrivit cărora în România plățile se fac în lei.

Cu privire la apelul pârâților, instanța de apel reține că, instanța de fond a stabilit în mod temeinic despăgubirile care se cuvin pârâților pentru suprafața de 44 mp teren expropriat, având în vedere atât prețurile de circulație a terenurilor în zonă propuse de expertul desemnat de instanță și cel desemnat de reclamantă pe de o parte și expertul desemnat de pârâți pe de altă parte, dar și contractele de vânzare cumpărare a unor terenuri în zonă, identificate cu numere cadastrale. Contractele de vânzare - cumpărare depuse la dosar în apel, cu titlu probă, de către apelanți, nu pot fi luate în considerare întrucât vizează terenuri identificate cu numere topografice de carte funciară, și nu se poate determina dacă sunt învecinate sau situate în aceeași zonă cu terenul în litigiu( terenul pârâților fiind identificat cu numere cadastrale).

In ceea ce privește reducerea valorii terenului au fost expuse motivele pentru care se va respinge această critică de către instanța de apel. Suprafața de 44 mp expropriată este redusă ca întindere raportat la întreaga proprietate a pârâților, astfel încât nu afectează valoarea de piață a întregului teren, modalitatea de calcul a despăgubirilor propuse de pârâți, fiind nefondate.

Față de aceste aspecte reținute, instanța de apel va respinge ca nefondat apelul pârâților, în temeiul art. 296 cod procedură civilă.

Pentru aceste motive:

In numele legii

DECIDE

Admite apelul declarat de reclamanta - Sucursala de Transport Sibiu împotriva sentinței civile nr. 143/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosar nr- și în consecință:

Schimbă în parte sentința apelată în sensul că înlătură dispoziția de stabilire a despăgubirii în sumă de 8200 Euro pentru zona de siguranță și

( continuarea dispozitivului deciziei civile nr. 90/A/15.05.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar civil nr-)

protecție și stabilește despăgubirea pentru suprafața expropriată ca fiind echivalentul în lei la data plății a sumei de 25 euro/

Menține celelalte dispoziții ale sentinței.

Respinge apelul declarat de pârâții, și împotriva aceleiași sentințe.

Fără cheltuieli de judecată.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 15.05.2008

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

.

Tehn.

7 ex/18.06.2008

-

Președinte:Anca Neamțiu
Judecători:Anca Neamțiu, Daniela Mărginean

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Expropriere. Speță. Decizia 90/2008. Curtea de Apel Alba Iulia