Fond funciar. Speta. Decizia 13/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 13

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Gheorghiu

JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu

Grefier - -

La ordine fiind judecarea cererii de revizuire formulată de revizuenta " " I - PRIN AD.- împotriva deciziei civile nr. din, pronunțată de Curtea de APEL IAȘI, în contradictoriu cu

intimații ȘI, " GLOBAL " I, intimat, chemat în garanție DIRECȚIA SILVICĂ I, intimat " GLOBAL " I - PRIN ADM. și " GLOBAL " I - PRIN ADM., având ca obiect fond funciar;

La apelul nominal din ședința publică, lipsă părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a prezentat referatul asupra cauzei de către grefier care învederează că pricina se află la al șaselea termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită, prin serviciul registratură s-a depus la dosar cererea reprez. contestatoarei de amânare a cauzei.

Instanța respinge cererea de amânare a cauzei, dat fiind că este la șaselea termen de judecată, în baza disp.art.150 Cod procedură civilă declară închise dezbaterile și, în baza actelor și lucrărilor dosarului, reține cauza în pronunțare.

CURTEA DE APEL;

Prin sentința civilă nr. 2050/23.02.2004 pronunțată de Judecătoria Iașis - anulat ca netimbrată cererea de chemare în garanție a Direcției Silvice I, formulată în contradictoriu cu reclamanta și în numele și pentru Mănăstirea - și cu pârâții - I, Global I, și, s-au respins excepțiile invocate de pârâta - I privind autoritatea de lucru judecat și lipsa calității procesuale active a reclamantei; s-a disjuns și s-a suspendat judecata acțiunii principale și a cererii reconvenționale până la rămânerea definitivă a hotărârii.

Pentru a se pronunța în acest sens, instanța a reținut că pârâta - reclamantă - I nu s-a conformat solicitării instanței de a achita taxa judiciară de timbru pusă în vedere (86.000 lei și timbru judiciar de 27.000 lei) la termenul acordat, în cauză fiind incidente dispozițiile art. 20 din Legea nr. 146/97.

S-a mai reținut, în mod sumar că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de dispozițiile art. 166 Cod procedură civilă și 1201 cod civil pentru a se constata existența puterii de lucru judecat, neregăsindu-se tripla identitate (obiect, cauză, părți) cerute de lege în cele două cauze.

Referitor a calitatea procesual activă a reclamantei, instanța a constatat că însăși pârâta a recunoscut prin cererea reconvențională, dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului în litigiu, drept susținut și de titlul de proprietate nr. 4/9 aprilie 2003, excepția lipsei calității procesuale active a reclamantului fiind respinsă ca neîntemeiată.

În baza dispozițiilor art. 165 a dispus disjungerea și suspendarea judecății acțiunii principale și a cererii reconvenționale până la rămânerea definitivă a sentinței.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel -

Prin decizia civilă nr. 1779 din 10.11.2004 a Curții de Apel Iași se respinge apelul formulat de pârâta - reclamantă - I împotriva sentinței civile nr. 2050 din 23 februarie 2004 Judecătoriei Iași pe care o păstrează.

Pentru a hotărî astfel s-au reținut următoarele:

Prin cererea introductivă reclamanta și în numele și pentru Mănăstirea - a solicitat în contradictoriu cu pârâta - evacuarea de pe suprafața de 2,50 ha. teren situat la intersecția dintre str. - și b-dul. - și șos. I - - și obligarea pârâtei să-și demoleze clădirile și gardurile ridicate pe acest teren.

Pârâta-apelantă a formulat întâmpinare și cerere reconvențională (fila 20 doar fond) precizând că este de acord să lase reclamantei suprafața revendicată, nefiind însă de acord cu demolarea construcțiilor și a împrejmuirilor, acestea fiind edificate cu respectarea legii și solicitând obligarea reclamantei la plata despăgubirilor reprezentând contravaloarea lucrărilor de construcții.

Ulterior pârâta - reclamantă depune o completare la cererea inițială invocând existența autorității de lucru judecat în capătul de cerere privind demolarea și totodată dreptul de superficie asupra terenului, în calitate de constructori de bună-credință (fila 24 dosar fond).

Analizând excepția autorității de lucru judecat, Curtea reține că prin sentința civilă nr. 16050/29 noiembrie 1999 pronunțată de Judecătoria Iași, rămasă irevocabilă prin respingerea recursului, instanța a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta Regia Națională Pădurilor Direcția Silvică în contradictoriu cu pârâtele Casa și -, a obligat pârâtele să lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 6.900. și a respins cererile având ca obiect demolarea construcțiilor, rezilierea contractului nr. 24/1991 și plata chiriei.

Întrucât părțile din cele două cauze nu sunt aceleași, reclamanta și (Mănăstirea -) nefigurând ca parte în primul proces, Curtea constată că în mod justificat instanța de fond a reținut inexistența triplei identități cerute de dispozițiile art. 1201 Cod civil. Referitor la calitatea procesuală activă a reclamantei, Curtea reține că prin întâmpinarea depusă la fila 20 dosar pârâta apelantă a recunoscut calitatea de proprietar a reclamantei, în acest temei solicitând obligarea reclamantei la contravaloarea construcțiilor edificate pe teren cu bună-credință și cu respectarea prevederilor legale.

Coroborând aceste susțineri cu titlul de proprietate nr. 4/9.04.2003 emis în favoarea reclamantei pentru suprafața de 30 ha. teren cu vegetație forestieră, Curtea constată că în mod temeinic și legal instanța de fond a respins excepția lipsei calității procesuale active ca neîntemeiate.

Instanța nu poate primi susținerea apelantului potrivit căreia terenul în litigiu se afla în intravilan iar titlul de proprietate este emis pentru terenul extravilan având în vedere anexa 1 la titlul de proprietate nr. 4 potrivit căreia intimata deține în intravilan suprafața de 3191 p amplasată în parcela 809.

De asemenea instanța a respins critica privind ignorarea cererilor de suspendare întemeiate pe formularea cererii de strămutare, nefiind obligatorie suspendarea judecății cauzei pentru acest motiv și, mai mult, cererea de strămutare a fost respinsă.

Pentru aceste considerente, constatând apelul neîntemeiat, instanța l-a respins, urmând ca, în baza dispozițiilor art. 296 Cod procedură civilă, să păstreze hotărârea apelată, ca fiind temeinică și legală.

Împotriva acestei decizii a formulat cerere de revizuire - I prin administrator pentru următoarele motive:

- decizia pronunțată este nelegală și netemeinică, fiind dată cu încălcarea art. 129 și 261 Cod procedură civilă și art. 16, 21, 44 din Constituția României și art. 6, prin depunerea în dosarul cauzei, după dezbateri, a unui act fals nul.

Această împrejurare este susținută cu actul nou, respectiv adresa I nr. 40330/09.05.2008 prin care dovedesc existența la data judecății cauzei că acel titlu de proprietate fără dată, fără toate semnăturile este fals și nul, ducând în eroare instanța de judecată care pronunțat o hotărâre nelegală.

Se susține că se impune admiterea cererii de revizuire și să se constate că Mănăstirea - nu deține în primul titlu de proprietate (nr. 4/09.04.2004) terenul societății, iar cel de al doilea titlu de proprietate fără dată este emis în fals, prin fraudarea legii, astfel că Mănăstirea - nu are calitate procesuală activă.

Alăturat cererii de revizuire s-a anexat înscrisul invocat ca fiind nul și anume răspunsul la cererea reprezentatului recurentei dat de către Oficiul de cadastru și Publicitate Imobiliară - Serviciul de Publicitate Imobiliară, la data de 30.09.2008.

Din conținutul acestui înscris rezultă că dreptul de proprietate al Mănăstirii - nu figurează transcris în registrul de transcripțiuni și inscripțiuni și nici înscris în cartea funciară.

De asemenea se consemnează că titlul de proprietate nr. 4, nedatat, și anexa nr. 1 în copie, nelegalizate nu sunt în concordanță cu înscrisurile aflate în arhiva I și precizează numerele cadastrale atribuire anumitor puncte din titlu

Se menționează prin același înscris că dreptul de proprietate asupra suprafeței de 4811,20. figurează transmis către și, prin contract de schimb - dosar respins.

Temeiul de drept al revizuirii îl constituie art. 322 pct. 5 Cod procedură civilă.

Potrivit acestui text revizuirea unei hotărâri, potrivit art. 322 pct. 5, poate fi cerută dacă după darea hotărârii s-au descoperit înscrisuri doveditoare, reținute de partea potrivnică sau care nu au putut fi înfățișate într- împrejurare mai presus de voința părților, ori dacă s-a desființat sau s- modificat hotărârea unei instanțe pe care s-a întemeiat hotărârea a cărei revizuire se cere.

Pentru ca înscrisul prezentat să fie avut în vedere la anularea unei hotărâri definitive prin admiterea cererii de revizuire, trebuie să fi existat la data când s-a pronunțat hotărârea a cărei revizuire se cere și pe care partea nu l-a putut prezenta instanței pentru că a fost reținut de partea adversă ori dintr- împrejurare de forță majoră.

Astfel nu poate constitui înscris doveditor să conducă la admiterea unei cereri de revizuire în temeiul textului actul unei autorități emis după pronunțarea hotărârii, indiferent de ce ar confirma acesta.

Aceasta deoarece în nici un caz răspunsul emis de la solicitarea revizuentului nu poate fi asimilat unui înscris nou deținut de partea potrivnică sau care nu a putut fi înfățișat dintr-o împrejurare mai presus de voința părților.

Așa fiind, cum condiția impusă de text nu este îndeplinită urmează ca cererea de revizuire să fie respinsă.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge cererea de revizuire formulată de - I împotriva deciziei civile nr. 1779 din 19 noiembrie 2004 pronunțată de Curtea de APEL IAȘI.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFEIR,

Red.

Tehnored.

02 ex.

25.02.2009

Curtea de APEL IAȘI

Jud.

Jud.

Președinte:Elena Gheorghiu
Judecători:Elena Gheorghiu, Georgeta Pavelescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fond funciar. Speta. Decizia 13/2009. Curtea de Apel Iasi