Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 16/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ

DECIZIE Nr. 16

Ședința publică de la 28 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Elena Gheorghiu

JUDECĂTOR 2: Georgeta Pavelescu

Grefier - -

La ordine fiind judecarea apelului civil declarat de apelanții, și împotriva sentinței civile nr.1240 din 03 09 2008, pronunțată de Tribunalul Iași, în contradictoriu cu intimații UNIVERSITATEA TEHNICĂ " GH. " și, având ca obiect legea 10/2001;

La apelul nominal din ședința publică se prezintă apelanții, și, avocat pentru intimatul -, lipsă intimata UNIVERSITATEA TEHNICĂ " GH. ".

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S- prezentat referatul asupra cauzei de către grefier care învederează că pricina - în stadiul procesuala la apelului -, se află la al treilea termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită.

Apelanții, și depune la dosar răspuns la întâmpinare cu titlu de note de concluzii scrise.

Nemaifiind cereri de formulat, se constată recursul în stare de judecată și s-a dat cuvântul la dezbateri.

Apelanții cer admiterea apelului așa cum a fost formulat și cum au precizat în notele de concluzii scrise.

Avocat, pentru intimatul -, solicită respingerea apelului ca nefondat, cu cheltuieli de judecată.

CURTEA DE APEL,

Asupra apelului civil de față;

Prin sentința civilă nr. 1240 din 03.09.2008 pronunțată de Tribunalul Iașia fost respinsă acțiunea reclamanților, și, în contradictoriu cu pârâții - și Universitatea Tehnică "Gh. "

A fost respinsă cererea pârâtului - de acordare a cheltuielilor de judecată.

Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, în fapt, a formulat împreună cu cei trei contestatori notificările nr. 361/13.07.2001 și nr. 840/10.08.2001 prin care solicitau măsuri reparatorii în echivalent pentru terenul situat în I, Universitar, fosta-) în suprafață de 1400 mp și imobilul - casă de locuit situat pe acest teren.

Prin decizia nr. 786 din 24 iunie 2003 se resping cele două notificări de către Universitatea Tehnică "Gh. "

Această decizie a fost comunicată imediat după emitere tuturor părților, în anul 2003.

Nici unul din cele 4 persoane nu au formulat contestație în cele 30 de zile de la comunicare prevăzute de lege. O singură persoană, respectiv, a fost împiedicată a formula contestație, motivat de faptul că la data comunicării deciziei 826.06.2003) era decedat (12.06.2003), așa cum rezultă din dovada comunicării.

Toți ceilalți trei, respectiv, și, deși au primit această decizie, au înțeles să nu o conteste niciodată.

În anul 2004 -, ca succesor al defunctului, a solicitat Universității Gh. comunicarea deciziei și către el, decizie pe care apoi a contestat-o la ribunalul Iași.

Prin sentința civilă nr. 676/8.09.2004, pronunțată de Tribunalul Iași în dosarul nr. 2753/2004 s-a dispus admiterea contestației, soluție definitivă și irevocabilă prin respingerea apelului, respectiv a recursului formulate de către Universitatea Tehnică "Gh. "

Prin decizia nr. 1316/12.06.2007, în urma admiterii contestației formulate de - s-a admis de către Universitatea Tehnică "Gh. " I cererea de acordare a măsurilor reparatorii în echivalent pentru construcția și imobilul teren în suprafață de 1400 mp situat în I,-, jud. I și dosarul înaintat la pentru acordarea despăgubirilor.

În speță, contestatorii au formulat notificări în baza legii nr. 10/2001, care au fost respinse prin decizia nr. 786 din 24 iunie 2003, comunicată acestora, necontestată însă niciodată.

Contestatorii nu erau îndreptățiți să mai formuleze o nouă notificare.

Contestatorii au formulat notificare în anul 2001, aceasta le-a fost respinsă în 24 iunie 2003 prin decizia nr. 786 din 24 iunie 2003 pe care nu au contestat-o, deci nu și-au exercitat acest drept.

Față de aceste considerente instanța a respins ca nefondată acțiunea formulată de, și în contradictoriu cu pârâții și Universitatea Tehnică "Gh. ".

Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamanții, criticând-o ca netemeinică și nelegală.

Au invocat apelanții că în mod greșit prima instanță a rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, ignorând faptul că imobilul ce face obiectul litigiului are regimul juridic reglementat prin Legea nr. 18/1991, fiind scos de sub incidența Legii nr. 10/2001 prin modificarea adusă de Legea nr. 247/2005.

Apelanții au solicitat desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare aceleiași instanțe pentru judecarea fondului.

Prezentă în instanță pârâta Universitatea Tehnică "Gh. " I, prin reprezentant legal, a invocat excepția de tardivitate a declarării apelului, excepție ce a fost însă respinsă de instanță ca nefondată, întrucât apelul a fost declarat în termen procedural.

În cauză pârâtul - a formulat întâmpinare solicitând respingerea apelului ca nefondat.

Apelul nu este fondat.

Potrivit disp. art. 24 alin. 31din Legea nr. 10/2001 astfel cum a fost modificată și completată prin Legea nr. 247/2005 - "dispoziția sau decizia motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură, poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărei circumscripție se află sediul entității deținătoare, sau după caz investite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".

Curtea constată că dispozițiile legale sus enunțate nu au fost însă valorificate de către apelanții-reclamanți, care, nu au înțeles să conteste decizia nr. 786 din 24.06.2003 emisă de Universitatea Tehnică "Gh. " I, astfel încât pentru ei decizia de respingere a notificării a rămas irevocabilă.

Curtea mai constată că în mod corect prima instanță a reținut că reclamanții nu mai erau îndreptățiți de a mai formula o nouă notificare după apariția Legii nr. 247/2005.

Cât privește susținerile apelanților formulate prin motivele de apel potrivit cărora instanța de judecată ar fi interpretat și aplicat greșit dispozițiile legale incidente în cauză, Curtea constată că și aceste critici sunt nefondate.

Susținerea apelanților privind aplicabilitatea Legii nr. 18/1991 în cauza de față, este total eronată în contextul în care însăși apelanții au uzat de procedura Legii nr. 10/2001, notificând entitatea deținătore în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001.

Nu poate fi primită nici susținerea potrivit căreia imobilul ce face obiectul litigiului, ar fi fost scos prin Legea nr. 247/2005 de sub incidența Legii nr. 10/2001 și că în cauză, urmare a acestor modificări aduse în 2005, regimul lui juridic ar fi reglementat de Legea nr. 18/1991. aceasta întrucât potrivit disp. art. 294 alin. 1 Cod procedură civilă, în apel nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

Ori, atâta timp cât apelanții și-au întemeiat la fond acțiunea pe disp. Legii nr. 10/2001 și a Legii nr. 247/2005, în apel aceștia nu-și pot modifica cauza acțiunii susținând că în cauză obiectul dedus judecății ar fi reglementat de Legea nr. 18/1991.

Aceasta întrucât, ceea ce s-a contestat prin acțiunea introductivă a fost în realitate dispoziția nr. 1417 din 20.06.2007 emisă de intimata Universitatea "Gh. ", în favoarea unui comoștenitor, acesta din urmă fiind singurul care a înțeles să conteste decizia inițială de respingere a notificărilor, dispoziție emisă în temeiul Legii nr. 10/2001.

Așa fiind, Curtea urmează să respingă susținerile formulate de apelanți ca lipsite de temei legal, respingând în baza disp. art. 296 Cod procedură civilă apelurile contestatorilor.

Văzând și disp. art. 274 Cod procedură civilă,

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge apelul formulat de reclamanții, și împotriva sentinței civile nr. 1240 din 03.09.2008 a Tribunalului Iași, pe care o păstrează.

Obligă apelantele să plătească intimatului suma de 300 lei cheltuieli de judecată.

Definitivă. Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 28 ianuarie 2009.-

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

Grefier,

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași:

13.02.2009

2 ex.-

Președinte:Elena Gheorghiu
Judecători:Elena Gheorghiu, Georgeta Pavelescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 16/2009. Curtea de Apel Iasi