Fond funciar. Speta. Decizia 1692/2009. Curtea de Apel Oradea
Comentarii |
|
ROMÂNIA |
CURTEA DE APEL ORADEA |
- Secția civilă mixtă - |
completul II recurs |
Dosar nr- |
DECIZIA CIVILĂ NR. 1692/2009-
Ședința publică din data de 25 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Dana Cigan | - - | - JUDECĂTOR 2: Felicia Toader |
- - | - JUDECĂTOR 3: Doina Măduța | |
- - | - judecător | |
- - | - grefier |
Pe rol fiind soluționarea recursului civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în O,-, -/A,.G,.2,. 130, județul B și cu domiciliul ales în O,-, -.1,.3, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți COMISIA LOCALĂ O DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991, O, județul B și COMISIA JUDEȚEANĂ B DE APLICARE A LEGII NR.18/1991, județul B, împotriva încheierii din 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, având ca obiect: fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi nu se prezintă nimeni, părțile fiind lipsă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul recurs este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și al timbrului judiciar, având în vedere natura cauzei dedusă judecății, precum și faptul că la dosar a parvenit prin Serviciul Registratură, la data de 25.11.2009 întâmpinare din partea intimatei pârâte COMISIA LOCALĂ O DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991, după care:
Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, văzând de asemenea faptul că părțile au solicitat judecarea recursului de față și în lipsa acestora, în conformitate cu prevederile art. 242 pct. 2 Cod procedură civilă, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea prezentei căi de atac.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului civil de față, instanța constată următoarele:
Prin încheierea din 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor în dosar nr-, s-a respins cererea formulată de petentul, pentru lămurire dispozitiv, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța în acest mod, tribunalul a reținut următoarele aspecte:
Prin Decizia civilă nr. 254/A/16.05.2005 pronunțată în prezentul dosar al Tribunalului Bihor, rămasă irevocabilă prin Decizia Curții de Apel Oradea nr. 1237/R/2008, a cărei lămurire se solicită, instanța a admis acțiunea petentului și a dispus obligarea pârâtelor la emiterea titlului de proprietate pentru suprafața de 0,50 ha, conform adeverinței nr.3820/1993.
Instanța a constatat că potrivit art.129 al.6 Cod procedură civilă, judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății, neputând să acorde mai mult decât s-a cerut sau altceva decât s-a cerut.
Prin decizia a cărei lămurire se solicită, nu s-a făcut decât să se admită acțiunea formulată de petentul, așa cum a solicitat acesta prin cererea introductivă de instanță, judecătorii neputând acorda mai mult decât a solicitat petentul sau ceea ce el nu a solicitat.
Din examinarea adeverinței nr.3850/14.09.1993 (fila 3 dosar), nu rezultă că pe verso-ul acesteia este înscrisă parcela nr. top A 3730/1, P 311, astfel încât susținerea petentului din motivele cererii de lămurire a dispozitivului s-a apreciat a fi nefondată.
Potrivit art.2811Cod procedură civilă în cazul în care sunt necesare lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, părțile pot cere instanței să lămurească dispozitivul hotărârii.
Prin urmare, s-a apreciat că tribunalul nu poate dispune lămuriri cu privire la înțelesul, întinderea sau aplicarea dispozitivului hotărârii, deoarece din actele de la dosarul cauzei nu rezultă sub nici o formă că parcela nr. top A 3730/1, P 311 fost menționată în acțiunea petentului sau a rezultat sub alt aspect din actele dosarului și chiar mai mult, petentul nici nu a solicitat acest lucru prin cererea introductivă de instanță, iar instanța nu a acordat decât ceea ce a solicitat contestatorul.
Având în vedere considerentele anterior menționate, în temeiul art.129 al.6 și art.2811Cod procedură civilă, instanța a respins cererea de îndreptare a erorii materiale strecurate în decizia civilă nr.254/A/16.05.2005 pronunțată de Tribunalului Bihor, ca neîntemeiată.
Împotriva încheierii reclamantul a formulat recurs, solicitând modificarea în întregime a acesteia în sensul admiterii cererii și indicării în mod expres a terenului pentru care urmează să i se elibereze titlu de proprietate.
Prin întâmpinarea depusă Comisia Locală de Aplicarea a Legii nr. 18/1991 Oap recizat că cererea nu poate fi admisă așa cum a fost formulată deoarece pentru toate terenurile ce se regăsesc în parcela A 3730/1 au fost emise titluri de proprietate, astfel încât petentului i s-au făcut două oferte din terenuri care se află la dispoziția comisiei, dar acesta nu a răspuns ofertelor făcute.
Analizând actele și lucrările dosarului se constată că discuțiile prezentate de intimată exced cadrului stabilit prin decizia nr. 254/16.05.2005 a Tribunalului Bihor rămasă irevocabilă ca urmare a pronunțării deciziei civile nr. 1237/R/11.09.2008 a Curții de Apel Oradea.
Potrivit dispozitivului hotărârii ce trebuie executată, instanța a dispus eliberarea titlului de proprietate în favoarea recurentului pentru suprafața de 0,50 ha conform adeverinței nr. 3820/1993. Chiar și Comisia Local O de Aplicarea a Legii nr. 18/1991 confirmă faptul că potrivit adeverinței din anul 1993 recurentului i s-a atribuit un teren în parcela A 3730/1, fiind irelevant din punctul de vedere al prezentei cereri ce s-a întâmplat ulterior acestei atribuiri.
În procedura pe care o urmează prezenta cerere instanța nu mai poate să repună în discuție existența sau inexistența dreptului petentului, ci poate doar să identifice parcela ce cuprinde terenul atribuit inițial recurentului și pentru care instanța a dispus eliberarea titlului de proprietate.
Nimic nu împiedică efectuarea unui schimb de terenuri pentru a ușura situația intimatei ulterior identificării terenului care a fost avut în vedere de instanță în momentul pronunțării hotărârii. Dar și pentru a opera un astfel de schimb recurentul trebuie să fie în măsură să ofere ceva, ori în prezent nu are decât o hotărâre judecătorească lipsită de conținut, deoarece intimatele refuză executarea acesteia cu motivarea că dispozitivul nu este suficient de clar, acesta fiind singurul aspect asupra căruia instanța a fost chemată în prezent să se pronunțe.
Apreciind cererea întemeiată în temeiul art. 2811Cod procedură civilă, instanța va admite recursul potrivita art. 304 pct.9 combinat cu art. 312 al. 1-3 Cod procedură civilă, și va modifica în întregime încheierea în sensul admiterea acesteia.
Se constată că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite ca fondat recursul civil declarat de recurentul reclamant, domiciliat în O,-, -/A,.G,.2,. 130, județul B și cu domiciliul ales în O,-, -.1,.3, județul B, în contradictoriu cu intimații pârâți COMISIA LOCALĂ O DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991, O, județul B și COMISIA JUDEȚEANĂ B DE APLICARE A LEGII NR.18/1991, județul B, împotriva încheierii din 25 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul Bihor,pe care o modifică în sensul că:
Admite cererea formulată de reclamantul, în contradictoriu cu pârâții COMISIA LOCALĂ O DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991, O, județul B și COMISIA JUDEȚEANĂ B DE APLICARE A LEGII NR.18/1991, județul B,lămurește dispozitivul deciziei civile nr. 254/A din 16 mai 2005, în sensul că:
Dispune eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 0,50 ha în tarlaua T 311, parcelele A 3730/1-scara 1:10.000.
Fără cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunțată în ședința publică din data de 25 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR GREFIER
- - - - - - - -
- judecători fond -
- redactat decizie - judecător - 10.12.2009
- dactilografiat grefier - 10.12.2009 -6 ex.
- comunicat - 11.12.2009 -4 ex.
-, domiciliat în O,-, -/A,.G,.2,. 130, județul
- și cu domiciliul ales în O,-, -.1,.3, județul
-COMISIA LOCALĂ O DE APLICARE A LEGII NR. 18/1991, O, județul
- COMISIA JUDEȚEANĂ B DE APLICARE A LEGII NR.18/1991, județul
Președinte:Dana CiganJudecători:Dana Cigan, Felicia Toader, Doina Măduța