Pretentii civile. Speta. Decizia 1871/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
SECȚIA CIVILĂ MIXTĂ
DOSAR NR-
COMPLETUL - I/
DECIZIA CIVILĂ NR. 1871/2009 -
Ședința publică din 15 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Pantea Viorel judecător
- R - - JUDECĂTOR 2: Roman Florica
- - - - JUDECĂTOR 3: Bocșe Elena
- - - - grefier
Pe rol fiind soluționarea recursurilor civile declarate de pârâții MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE cu sediul în B,-, sector 5 și MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C S cu sediul în Reșița,-, județul C S, în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, toți cu domiciliul în C,-, județul C S, și intimații pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA cu sediul în T,-, județul T și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL C S cu sediul în Reșița,- - 4, județul C S, împotriva sentinței civile nr. 1570 din 25 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-, având ca obiect: litigiu de muncă - drepturi bănești.
La apelul nominal făcut în ședința publică de azi, nu se prezintă nimeni.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței că recursurile sunt scutite de plata taxei de timbru și timbru judiciar, în cauză s-a solicitat judecarea și în lipsă, după care:
CURTEA DE APEL
deliberând,
Constată că, prin sentința civilă nr. 1570 din 25 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul C S în dosar nr-, s-a respins excepția de necompetență materială a instanței, invocată de către pârâtul Ministerul Public -Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție; s-a admis acțiunea formulată de reclamanții, împotriva pârâților Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara și Parchetul de pe lângă Tribunalul C S și în consecință au fost obligați pârâții să plătească reclamanților drepturile bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2005 și 2006 și pentru reclamantul suma cuvenită cu titlu de primă de concediu aferentă anului 2005, actualizate cu rata inflației la data executării; au fost obligați pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara la plata actualizată la data executării, a drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă anului 2006 pentru reclamantul; s-a admis cererea de chemare în garanție a Ministerului Finanțelor Publice, formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a fost obligat Ministerul Finanțelor Publice să aloce fondurile necesare, fără cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Excepția necompetenței materiale a instanței a fost respinsă deoarece obiectul cauzei în reprezintă drepturi salariale neacordate, în înțelesul art. 155 din Codul muncii, iar nu modul de stabilire al salariilor, astfel încât în cauză nu sunt incidente dispozițiile art. 36 alin. 2 din nr.OUG 27/2006.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a inclus și art. 14 indice 1 alin. 1, în care se prevede că magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza acestei legi, au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat.
Ulterior, prin dispozițiile art. 3 (2) din nr.OUG 33/26.02.2001, se prevede că se suspendă până la data de 1.01.2002 aplicarea prevederilor art. 14 indice 1 alin. 1, care cuprind dispoziții referitoare la acordarea primei de concediu din legea nr. 50/1006 privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, republicată, modificată și completată prin nr.OG 83/2000, precum și aplicarea prevederilor art. 4 din nr.OUG 237/2000, referitoare la acordarea primei cu ocazia plecării în concediul de odihnă.
Potrivit legilor privind bugetul de stat, nr. 743/2001, nr. 631/2002, nr. 507/2003, nr. 511/2004, nr. 379/2005, aplicarea prevederilor din actele normative în vigoare referitoare la primele ce se acordă cu ocazia plecării în concediul de odihnă, s-au suspendat până la 31 decembrie 2006.
Conform dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional la Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale, orice persoană fizică sau juridică are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauză de utilitate publică și în condițiile prevăzute de lege și de principiile generale ale dreptului internațional.
Curtea a statuat cu valoare de principiu că noțiunea de bunuri din art. 1 al Protocolului nr. 1 al are o semnificație autonomă și nu se limitează numai la proprietatea unor bunuri corporale.
Cu privire la drepturile de creanță, Curtea a decis tot cu valoare de principiu cu acestea constituie un bun în sensul art. 1.
Văzând teza Iaa rt. 1 din Protocolul 1 al, instanța de fost a reținut că aceasta enunță principiul general al necesității respectării dreptului de proprietate. Altfel spus, această teză impune obligația statelor contractante de a respecta dreptul de proprietate ce aparține persoanelor fizice în sensul art. 34 din Convenție.
Instanța reține de asemenea că potrivit tezei a --a a art. 1 din Protocolul 1 al, posibilitatea privării unui titular, prin acțiunea organelor statului, de dreptul său de proprietate este supusă anumitor condiții.
Făcând aplicarea acestor dispoziții la speța de față, instanța a constatat că prin nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, privind salarizarea și alte drepturi ale personalului din organele autorității judecătorești, s-a inclus și art. 14 indice 1 alin. 1, în care se prevedea că magistrații și celelalte categorii de personal salarizate în baza acestei legi, au dreptul pe perioada concediului de odihnă, pe lângă indemnizația de concediu, la o primă egală cu indemnizația brută sau, după caz, salariul de bază brut din luna anterioară plecării în concediu, care se impozitează separat. Acesta este temeiul legal în baza căruia reclamanții au dobândit dreptul la plata primelor de concediu, drept de creanță și respectiv bun incorporal în înțelesul art. 1 din Protocolul 1 al
Relativ la suspendarea acordării acestui drept până la reactivarea acestuia prin introducerea în nr.OUG 27/2006 a art. 24 indice 1, de pct. 11 al art. I din Legea nr. 45 din 6 martie 2007, publicată în Monitorul Oficial nr. 169 din 9 martie 2007, instanța de fond a constatat că legiuitorul nu a motivat această intervenție legislativă (suspendarea) ca fiind fundamentată pe o cauză de utilitate publică, venind astfel în contradicție cu norma Protocolului 1 al
Potrivit art. 24 indice 1, la plecarea în concediul de odihnă, personalul salarizat potrivit prezentei ordonanțe de urgență are dreptul, în condițiile legii, pe lângă indemnizația de concediu aferentă acestei perioade, și la o primă de concediu egală cu indemnizația brută lunară din luna anterioară plecării în concediu. Indemnizația de concediu și prima de concediu se plătesc cumulat, cu cel mult 5 zile înaintea datei plecării în concediu. În cazul în care concediul de odihnă se efectuează fracționat, prima de concediu și indemnizația de concediu se acordă o singură dată.
Pe de altă parte, avându-se în vedere succesiunea în timp a actelor normative arătate anterior, dispozițiile art. 14 indice 1 din nr.OG 83/2000 pentru modificarea și completarea Legii nr. 50/1996, nu pot fi afectate de conținutul unor acte normative referitoare la stabilirea bugetelor de stat pe anii ulteriori, avându-se în vedere principiul neretroactivității legii, consacrat de Constituția României, aceasta cu atât mai mult cu cât noua lege ce reglementează efectele unei situații juridice, nu poate aduce atingere sau nici o îngrădire sau discriminare unui drept deja câștigat, dobândit, ce trebuie respectat, indiferent de situația elaborării unor legi succesive, deoarece legea întotdeauna trebuie să interzică orice discriminare și să garanteze tuturor persoanelor ocrotire legală și eficace contra oricăror discriminări, garantarea drepturilor omului fiind prevăzută și de Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale.
Potrivit art. 20 din Constituția României, dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile cetățenilor vor fi interpretate și aplicate în concordanță cu Declarația Universală a Drepturilor Omului, cu pactele și cu celelalte tratate la care România este parte.
Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.
În interpretarea dispozițiilor art. 20 din Constituție, prima instanță a constatat că în speța de față se aplică prevederile art. 1 din Protocolul 1.
Referitor la Decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 pronunțată în dosar nr. 31/2005 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, prin care s-a soluționat recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, instanța de fond a reținut că aceasta s-a pronunțat asupra drepturilor magistraților și personalului auxiliar de a beneficia de prima ce se acordă cu ocazia plecării în concediul legal de odihnă doar pentru perioada 2001 - 2004, deoarece hotărârile ce au primit o soluționare diferită din partea instanțelor judecătorești vizau doar această perioadă.
Astfel fiind, instanța a constatat că reclamanților li se cuvin drepturile bănești reprezentând prima de concediu aferentă anilor 2005 și 2006.
Avându-se în vedere dispozițiile art. 131 pct. 1 din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judecătorească, care prevede că activitatea instanțelor și parchetelor este finanțată de la bugetul de stat, și dispozițiile art. 19 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, care prevăd că Ministerul Finanțelor Publice coordonează acțiunile care sunt responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar, prin pregătirea proiectelor legilor bugetare anuale, ale legilor de rectificare, precum și a legilor privind aprobarea contului general anual de execuție și pentru a se putea asigura pârâtului Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în calitatea sa de ordonator principal de credite, fondurile necesare pentru plata acestor drepturi, instanța a admis cererea de chemare în garanție formulată de pârâtul Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
Cu privire la pretențiile reclamantului referitoare la obligarea pârâților la plata primei de concediu aferentă anului 2006, văzând adeverința nr. 3636/VI/14/2007 emisă de Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș, instanța a reținut că începând cu data de 15.03.2006 acesta a fost transferat în funcția de procuror la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deta, împrejurare față de care a constatat lipsa calității procesuale pasive a pârâtului Parchetul de pe lângă Tribunalul C S, și a obligat la plata drepturilor bănești reprezentând prima de concediu aferentă anului 2006 în favoarea acestui reclamant, doar pârâții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Împotriva acestei sentințe, în termen a declarat recurs Ministerul Economiei și Finanțelor B, prin Direcția Generală a Finanțelor Publice C S, solicitând modificarea hotărârii atacate și scoaterea din cauză a Ministerului Economiei și Finanțelor, având în vedere lipsa calității procesuale pasive a acestuia.
În motivare se arată că atribuții în angajarea și salarizarea reclamanților are Ministerul Public, fără ca recurentul să fie implicat în vreun fel.
Ministerul Economiei și Finanțelor este ordonator principal de credite așa cum este și Ministerul Public, Ministerul Finanțelor neputând fi obligat la plata salariaților altor instituții.
Se mai arată că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 60 - 63 Cod procedură civilă, în sensul că între recurent și Ministerul Public nu există nici o obligație de garanție, raporturile de muncă existând doar între instituția angajatoare - Ministerul Public și angajați - reclamanții din prezentul litigiu.
În drept, invocă dispozițiile art. 299, 301, 302, 303, 304 pct. 9 și art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Recurs a declarat și Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, solicitând casarea hotărârii atacate și trimiterea cauzei la Curtea de Apel București, pentru soluționarea în fond.
Criticile formulate vizează următoarele aspecte:
- hotărârea a fost pronunțată cu încălcarea competenței altei instanțe: astfel, potrivit art. 36 alin. 2 din nr.OUG 27/2006, competența de soluționare a cererilor judecătorilor și procurorilor, ale personalului de specialitate juridică asimilat judecătorilor, procurorilor și ale asistenților judiciari, cu privire la modul de stabilire a drepturilor salariale, revine în speță Curții de Apel București - Secția contencios administrativ;
- în mod eronat a reținut instanța de fond că prin decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 Înaltei Curți de Casație și Justiție s-a recunoscut dreptul magistraților și personalului auxiliar de specialitate de a beneficia de primă de concediu pentru perioada 2001 - 2004, când în realitate perioada vizată prin decizie este 2001 - 2002; ulterior instanța supremă, prin încheierea din 21 mai 2007 precizat că decizia se referă numai la judecători, procurori și personalul asimilat acestora, nu și la personalul auxiliar de specialitate, pentru această din urmă categorie de personal, dreptul nefiind abrogat;
- referitor la personalul auxiliar de specialitate, acțiunea este neîntemeiată, dreptul privind primele de vacanță fiind suspendat succesiv prin legile bugetare anuale.
Prin aceste legi s-a stabilit volumul veniturilor și a structurii acestora, precum și a cheltuielilor, ordonatorii principali de credite având obligația de a se încadra în aceste limite; prin urmare, se apreciază că instanța și-a depășit atribuțiile, arogându-și drepturi ce revin doar puterii legislative;
- în mod nelegal s-a dispus plata sumelor de bani actualizate cu indicele de inflație, în condițiile în care recurentul ca instituție bugetară, nu poate înscrie, angaja și efectua în bugetul propriu nici o cheltuială, dacă nu există o bază legală pentru respectiva cheltuială, prin urmare angajarea cheltuielilor se poate face numai în limita creditelor bugetare anuale aprobate.
În drept, invocă dispozițiile art. 304 pct. 3, 4, 9 Cod procedură civilă, art. 304 indice 1 Cod procedură civilă.
Examinând recursurile prin prisma motivelor invocate, precum și din oficiu, Curtea reține următoarele:
Referitor la excepțiile invocate de recurenți, în mod corect au fost ele respinse de instanța de fond, astfel:
- prin acțiunea introductivă reclamanții au solicitat obligarea pârâților la plata unor drepturi salariale neacordate în înțelesul art. 155 din Codul muncii, neînțelegând să conteste modul de stabilire a salariilor, astfel că nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 36 din nr.OUG 27/2006, competența de soluționare a cauzei revenind instanței de dreptul muncii;
- referitor la calitatea procesuală pasivă a recurentului Ministerul Economiei și Finanțelor, este de reținut că recurentul are atribuții privind coordonarea acțiunilor care sunt în responsabilitatea Guvernului cu privire la sistemul bugetar și anume, pregătirea proiectelor bugetare anuale ale legilor de rectificare, precum și legile privind aprobarea contului anual de execuții, conform art. 19 lit. a din Legea nr. 500/2002, iar art. 19 lit. g din același act normativ prevede că Ministerul Finanțelor Publice analizează propunerile de buget în etapele de elaborare a bugetelor și elaborează proiectele bugetelor anuale, ținând seama și de propunerile ordinatorilor principali de credite.
Cât privește activitatea instanțelor, aceasta este finanțată de la bugetul statului, conform art. 131 alin. 1 din Legea nr. 304/2004, astfel că, fără alocarea fondurilor necesare de către Ministerul Finanțelor Publice, plata drepturilor salariale acordate prin această hotărâre ar deveni neexecutabilă.
Pe cale de consecință, în mod corect s-a reținut calitatea procesuală pasivă a Ministerului Finanțelor Publice și s-a admis față de acesta cererea de chemare în garanție.
În ceea ce privește fondul cauzei, este de menționat că prin decizia nr. XXIII din 12 decembrie 2005 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în recursul în interesul legii promovat de Procurorul General al României, s-a statuat că magistrații și personalul auxiliar de specialitate sunt îndreptățiți să beneficieze de prima de concediu aferentă anilor 2001 - 2002.
Ulterior, prin încheierea din 21 mai 2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a îndreptat eroarea materială strecurată în dispozitivul deciziei în sensul că decizia se referă numai la judecători, procurori, nu și la personalul auxiliar de specialitate, pentru această din urmă categorie de personal dreptul nefiind abrogat.
Potrivit art. 329 (3) Cod procedură civilă, dezlegarea dată problemelor de drept judecate este obligatorie pentru instanțe.
Pe cale de consecință, Curtea urmează să admită recursul cu privire la procurori, în sensul modificării sentinței și respingerii acțiunii formulate de aceștia, menținând-o doar în ceea ce privește personalul auxiliar de specialitate, cu privire la care Înalta Curte de Casație și Justiție a apreciat că dreptul în litigiu nu a fost abrogat.
Acordarea primei de concediu pentru personalul auxiliar nu constituie o adăugare la lege, nici instituirea de norme juridice noi și nici o depășire a limitelor puterii judecătorești, ci reprezintă despăgubiri egale cu valoarea primei de concediu de care reclamanții respectivi au fost privați, în pofida faptului că textul de lege care reglementează acest drept nu a fost abrogat.
Față de considerentele mai sus reținute, Curtea urmează în baza art. 304 indice 1 și art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă, să admită recursurile declarate și să modifice în parte sentința atacată în sensul respingerii acțiunii față de reclamanții procurori, și, menținând restul dispozițiilor din sentință în ceea ce privește personalul auxiliar de specialitate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
RESPINGE ca nefondat recursul civil declarat de pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în B,-, sector 5, prin DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C S cu sediul în Reșița,-, județul C
În baza art. 312 alin. 1, combinat cu art. 296 și 316 Cod procedură civilă,
ADMITE recursul civil declarat de pârâtul MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE cu sediul în B,-, sector 5 în contradictoriu cu intimații reclamanți, -, toți cu domiciliul în C,-, județul C S, și intimații pârâți PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA cu sediul în T,-, județul T și PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL C S cu sediul în Reșița,- - 4, județul C S, împotriva sentinței civile nr. 1570 din 25 iunie 2007 pronunțată de Tribunalul C S, pe care o modifică în parte în sensul că:
Respinge acțiunea formulată de reclamanții, și.
restul dispozițiilor din sentință.
Fără cheltuieli de judecată în recurs.
Pronunțată în ședința publică, azi 15 decembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - R - - - - -
red.
în concept la 28.12.2009
jud.fond. -
dact.
20 ex./5.01.2010
- 18 com./
- MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE
- B,-, sector 5,
- MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE - B,-, sector 5,
- DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE C S - Reșița,-,
județul C S,
-,
-,
-,
-,
-,
-,
-,
-,
-,
-,
- -,
-,
- - C,-, județul C S,
- PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIȘOARA - T,-,
județul T,
- PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL C S - Reșița,- - 4, județul
C
Președinte:Pantea ViorelJudecători:Pantea Viorel, Roman Florica, Bocșe Elena
