Fond funciar. Speta. Decizia 192/2010. Curtea de Apel Craiova
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIE Nr. 192
Ședința publică de la 15 Februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Ionela Vîlculescu
JUDECĂTOR 2: Maria Cumpănașu
JUDECĂTOR 3: Stela Popa
Grefier - -
Pe rol, judecarea recursului formulat de pârâtele, și împotriva deciziei civile nr.596 din data de 13 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, intimații Prefectura T - Comisia Județeană de Fond Funciar și Primăria Mun.A - Comisia Locală de Fond Funciar, având ca obiect revendicare și grănițuire.
La apelul nominal, făcut în ședință publică au răspuns recurentele pârâte, personal și asistate de avocat - care reprezintă și pe recurenta pârâtă, intimatul reclamant personal și asistat de avocați și care reprezintă și pe intimata reclamantă lipsind intimații PREFECTURA T - COMISIA JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR și PRIMĂRIA MUN. A- COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat, pentru intimații reclamanți, a susținut că în mod greșit a fost stabilit cuantumul taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar, având în vedere că unul din petite este revendicare imobiliară, iar la judecarea căii de atac a apelului s-a achitat taxă judiciară de timbru de 351.000 lei ROL și de 10.000 lei ROL timbru judiciar. A depus încheierea de ședință din 06 aprilie 2005, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr.247/2005 din care rezultă cuantumul taxei judiciare de timbru și timbru judiciar, achitate în această cale de atac.
Avocat -, pentru recurentele pârâte, a arătat că sunt de acord să achite taxa judiciară de timbru calculată la valoarea terenului revendicat solicitând lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a avea posibilitatea achitării taxei fixată de instanță.
Instanța, a stabilit taxa judiciară de timbru în cuantum de 36 lei și timbru judiciar de 2 lei și a încuviințat cererea formulată de recurenții pârâți prin apărător, privind lăsarea cauzei la a doua strigare la sfârșitul ședinței.
La a doua strigare a cauzei, au răspuns recurentele pârâte, personal și asistate de avocat - care reprezintă și pe recurenta pârâtă, intimatul reclamant personal și asistat de avocați și care reprezintă și pe intimata reclamantă lipsind intimații PREFECTURA T - COMISIA JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR și PRIMĂRIA MUN. A- COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Avocat -, pentru recurenții pârâți, au depus chitanța nr.560-46-0156 din 15.02.2010 și timbru judiciar de 2 lei pentru a face dovada achitării taxei judiciare de timbru.
Instanța, constatând că prin întâmpinare intimații reclamanți au invocat nulitatea recursului prevăzută de art.3021întrucât cererea nu cuprinde numele și domiciliul intimaților, a pus în discuția părților excepția.
Apărătorul recurentelor a solicitat respingerea excepției întrucât textul a fost declarat neconstituțional prin Decizia nr.176 din 24 martie 2005 Curții Constituționale.
Instanța, având în vedere că prin decizia Curții Constituționale susmenționată s-a constatat că textul art. 3021Cod procedură civilă este neconstituțional în ceea ce privește sancționarea cu nulitate absolută a omisiunii de a preciza în cuprinsul cererii de recurs " numele, domiciliul sau reședința părților" a respins excepția.
Constatând că nu mai sunt alte cereri de formulat sau excepții de invocat, a acordat cuvântul asupra recursului.
Avocat -, pentru recurenții pârâți,a susținut că în mod greșit s-a stabilit că a fost încălcat dreptul de proprietate al reclamanților întrucât nu s-a dovedit strămutarea hotarului și nici faptul că terenul a fost stăpânit de reclamanți înaintea pârâților.
Susținând oral motivele scrise, a solicitat, în principal, admiterea recursului, modificarea deciziei în sensul respingerii apelului și menținerii hotărârii instanței de fond, cu cheltuieli de judecată, iar în subsidiar, admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei la instanța de apel pentru refacerea raportului de expertiză. A depus concluzii scrise.
Avocat, pentru intimații reclamanți,a arătat că în mod legal s-a schimbat sentința și s-a admis acțiunea întrucât pârâții au acaparat terenul revendicat fapt ce rezultă din proba testimonială și din faptul că nu sunt respectate dimensiunile din actul inițial de proprietate, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Avocat, pentru intimații reclamanți,a arătat că, potrivit actelor de proprietate deschiderea stradală a terenului reclamanților ar trebui să fie de 24, însă în prezent această deschidere este doar de 20. și se datorează ocupării terenului revendicat de către intimații pârâți. la concluziile avocatului a solicitând respingerea recursului, cu cheltuieli de judecată. A depus note scrise.
CURTEA
Asupra recursului civil de față:
Prin sentința civilă nr. 3468/1 noiembrie 2004, Judecătoria Alexandriaa respins ca nefondată acțiunea civilă având ca obiect anularea titlului de proprietate, revendicare și grănițuire formulată de reclamanții și, domiciliați în A,-, județul T, împotriva pârâților și, domiciliați în A,-, Comisia Județeana T pentru Stabilirea Dreptului de proprietate Privată asupra terenurilor, cu sediul în A,-, județul T și Comisia Locală A pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Privată asupra Terenurilor, cu sediul în A,-, județul
Au fost obligați reclamanții la plata cheltuielilor de judecată către pârâți în cuantum de 8.000.000 lei vechi, reprezentând onorariu de avocat și onorariu de expert.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că față de întreg probatoriul administrat, inclusiv rapoartele de expertiză, ambele părți dețin în minus suprafețe de teren, față de cele menționate în actele de proprietate (în cazul pârâților raportat la actul de vânzare-cumpărare nr.2595/1981 în baza căruia prin ordinul prefectului au dobândit un drept de proprietate pentru suprafața de 1408.).
S-a mai reținut de către prima instanță că, prin contractele de vânzare-cumpărare nr.2629/1999 și nr.3336/1997, reclamanții au dobândit mai puțin teren decât cel menționat în susmenționatul act juridic, iar această situație a fost cunoscută de către reclamanți de la vânzătoarea, aspect rezultat din depoziția acesteia (fila 43 ) din decizia civilă nr.1986/1998, precum și din faptul că la momentul cumpărării suprafeței de 1050. prin contractul de vânzare-cumpărare nr.3386/1997 exista un gard despărțitor între proprietăți, care nu suferit modificări ca întindere și configurație.
Pe de altă parte reclamanții nu au dovedit că pârâții le-au ocupat suprafața de 280. din terenul proprietatea lor.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal au declarat apel reclamanții și, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate.
În motivele de apel, s- arătat că instanța de fond a constatat nefondată cererea de anulare parțială a titlului de proprietate, deși Comisia Județeană T pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate confirmă că pârâtul nu a respectat distanța dintre proprietăți, mărind întinderea suprafeței sale pe lățimea terenului și din toate actele aflate la dosar rezultă că lățimea maximă a terenului pârâților este de 16 m ( în unele acte este de 10 ) iar toate expertizele efectuate au concluzionat că lungimea terenului este de 70, în mod greșit prima instanță nu avut în vedere aceste probe.
Deși concluziile expertizei au fost clare, în acest sens instanța în mod greșit a reținut că pârâții au teren în minus față de actele de proprietate.
În ceea ce privește grănițuirea, au arătat că deși instanța de fond a reținut controversele existente cu privire la limitele de hotar, în mod greșit a respins cererea de grănițuire, ignorând împrejurările că ambele părți dețin titluri de proprietate, pe care avea obligația să le compare în vederea unei juste soluționări a cauzei.
Au mai arătat că, așa cum au stabilit toate expertizele, hotarul despărțitor este sinuos, nu are semne vechi, de unde concluzia că pârâții și-au lățit curtea prin mutarea gardului, neavând cine să li se opună deoarece până în anul 1991, terenul a fost proprietate de stat.
Pe de altă parte, pârâții au cumpărat în anul 1981 un teren care, potrivit dimensiunilor înscrise în act (10 lățime și 88 lungime) poate avea suprafața de cel mult 880. iar dacă se rețin concluziile celor două expertize tehnice efectuate în cauză, potrivit cărora toate terenurile din str.G - au o lungime de circa 70 luând în considerare și lățimea de 16 înscrisă în procesul-verbal din anul 1985, ar rezulta că pârâții au cumpărat o suprafață de 1120.
În motivele de apel formulate de reclamantul - s- arătat că stabilirea dreptului de proprietate prin Ordinul T nr.238/28 decembrie 1992 s-a efectuat prin nesocotirea dispozițiilor art.36 alin.6 teza finală din Legea nr.18/1991, adică fără o verificare din perspectiva suprafeței reale, a situației juridice terenului dobândit de intimații pârâți.
Prin decizia civilă nr.764 R/25 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr.247/2005 a fost admis recursul declarat de recurenții reclamanții și, împotriva sentinței civile nr.3468/1 noiembrie 2004 a Judecătoriei Alexandria.
A fost schimbată în tot sentința civilă nr.3468/1.XI.2004 a Judecătoriei Alexandria în sensul că a admisă în parte acțiunea formulată de reclamanți împotriva pârâților și .
S-a dispus anularea parțială a titlului de proprietate nr.- emis de Comisia Județeană T pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate asupra Terenurilor și anume pentru suprafața de 245
Au fost obligați pârâții să lase reclamanților suprafața de 245. teren situat între punctele A-B-M- a schiței raportului de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic ing. ( filele 221-224 dosar de fond ).
S-a stabilit linia de hotar pe aliniamentul N- - 69,20. cu roșu pe planul anexat raportului de expertiză tehnică întocmit de expert tehnic ( filele 221 -224 dosar fond ).
Au fost obligați pârâții să plătească reclamanților suma de 8.873.000 lei (887,3 lei RON) reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva deciziei civile nr.764 R/25 noiembrie 2005, pronunțată de Tribunalul Teleormana formulat contestație în anulare .
A motivat în esență că nu a fost legal citată la soluționarea recursului, cu toate că este moștenitoarea pârâtului, decedat pe parcursul procesului.
Prin încheierea nr. 2164/2006, ICCJ a dispus strămutarea judecării cauzei la Tribunalul Dolj.
Prin decizia civilă nr.1330/11.07.2006, pronunțată de Tribunalul Dolja fost admisă contestație în anulare formulată de numita.
Au fost anulate deciziile civile nr.851 R/16.12.2005 și nr.764 R/25 noiembrie 2005, pronunțate de Tribunalul Teleorman, fiind reținută cauza pentru soluționarea recursului.
Prin încheierea pronunțată de Tribunalul Dolj la data de 21.11.2006 a fost calificată ca fiind apel cale de atac, potrivit disp. art. 725 cpc.
Prin încheierile pronunțate de Tribunalul Dolj la data de 12.12.2006 și 27.03.2007 a fost suspendată judecata prezentei cauze până la soluționarea acțiunii care face obiectul dosarului nr- al Judecătoriei Alexandria.
Cauza a fost repusă pe rol, urmare a cererii formulate de apelanți la data de 13.10.2008 și a soluționării irevocabile a dosarului nr- al Judecătoriei Alexandria, prin decizia civilă nr. 372R/22.07.2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman.
Instanța s-a pronunțat cu prioritate în raport de disp. art. 137 cpc asupra excepțiilor invocate de Avocat - pentru intimați și susținute în cursul acestei faze procesuale, respectiv excepția lipsei de interes, excepția inadmisibilității acțiunii și totodată excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și pasive a intimaților, și.
Excepția inadmisibilității acțiunii în raport de dispozițiile Legii nr.10/2001 s-a constatat nefondată, din moment ce dispozițiile Legii nr. 10/2001 reglementează retrocedarea unei suprafețe de teren care a fost preluată în mod abuziv de stat, pe când în acțiunea pendinte se urmărește dobândirea unui teren de la persoane fizice care l-ar ocupa fără titlu.
S-a respins excepția lipsei de interes a reclamanților în promovarea cererii în anularea titlului de proprietate nr. -/12.09.1995 instanța motivând că interesul este justificat de eventualitatea existenței unei suprafețe de teren care se regăsește și în actul de proprietate al reclamanților.
Excepțiile lipsei calității procesuale active a reclamanților și respectiv pasive a intimaților, și au fost respinse având în vedere disp. art. III din lg. nr. 169/1997 potrivit cărora nulitatea poate fi invocată de primar, prefect, procuror și de alte persoane care justifica un interes legitim.
Cu privire la calitatea procesuală în acțiunea în revendicare, cercetarea calității de proprietar a fiecăreia din părți este strâns legată de fondul litigiului, devenind deci o apărare de fond.
Prin decizia civilă nr.596 din 13 octombrie 2009, Tribunalul Dolja admis apelul declarat de reclamanți, a schimbat sentința, a admis în parte acțiunea, a obligat pârâții să le lase în deplină proprietate și liniștită posesie suprafața de 237 mp. a stabilit linia de hotar dintre proprietățile părților, pe aliniamentul care unește punctele 4-9 conform schiței anexă la raportul de expetiză întocmit de expertul și a dispus ridicarea părții din construcția 5 edificată de pârâți pe terenul reclamanților, individualizată prin schița anexă la raport.
S-a respins capătul de cerere privind anularea titlului de proprietate nr.50/704/12.09.1995.
Au fost obligați intimații pârâți la plata sumei de 3488,3 lșei cheltuieli de judecată către apelanți.
Instanța de apel a motivat că în primă instanță nu s-au elucidat cauzele ce au determinat diminuarea suprafețelor deținute în fapt de părți în raport cu titlurile de proprietate și că analiza probatoriului s-a limitat la declarația martorei cu ignorarea celorlalte probe administrate.
A reținut tribunalul că chestiunea litigioasă privitoare la întinderea dreptului de proprietate al reclamanților a fost tranșată prin decizia civilă nr.37202 din 22-.07.2008, pronunțată de Tribunalul Teleorman prin care s-a stabilit că prin contractele de vânzare-cumpărare nr.3336/30.12.1997 și 2629/1999 reclamanții au cumpărat întreaga suprafață de 1680 mp. ce a aparținut anterior antecesorului - pe care acesta a redobândit-o prin revendicare prin sentința civilă nr.2000 din13.09.1991 a Judecătoriei Alexandria.
Analizând și titlul pârâților, instanța a constatat că aceștia au dobândit conform contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu în 1981 o suprafață de 1408 mp- teren cu lungimea de 88. și o lățimea aparentă de 10. - dar care conform actului de dotă al vânzătoare, este de 16.
În baza contractului s-a emis pârâților ordinul prefectului nr.238/1992 și titlul de proprietate nr.-/1995 pentru suprafața de 1367 mp.
A mai reținut instanța că la identificarea în fapt a terenurilor expertul a avut în vedere atât actele primare de proprietate ale autorilor părților, cât și actele emise acestora, iar măsurătorile s-au făcut cu mijloace tehnice corespunzătoare și s-a stabilit că în fapt pârâții ocupă un teren cu o lățime mai mare de 16. și prin aceasta s-a diminuat lățimea terenului reclamanților care trebuie să fie de 24. ocupând din proprietatea acestora 237 mp. teren.
La stabilirea hotarului despărțitor s-a avut în vedere varianta propusă prin expertiză, prin care se respectă întinderea proprietăților, și cum aceasta trece prin construcția C 5 de pe schița la raportul de expertiză, instanța a analizat buna credință a constructorilor și a concluzionat că nu poate fi reținută de îndată ce pentru edificarea construcției nu s-au obținut autorizațiile legale.
Privitor la anularea titlului de proprietate emis pârâților, s-a argumentat că nu se impune întrucât pârâții sunt îndreptățiți la suprafața înscrisă în titlu, dar în fapt nu respectă configurația terenului la care sunt îndreptățiți, la punerea în posesie nerespectându-se dimensiunile din actele primare.
În drept s-au avut în vedere dispozițiile art.480, 494 cod civil.
Împotriva deciziei a declarat recurs, în comun cu și - prima pârâtă depunând și o cerere separată de recurs dar instanța se consideră investită cu un singur recurs declarat de cele trei pârâte, având în vedere raporturile de indivizibilitate ce există între pârâte și efectele coparticipării procesuale.
Recurentele și-au întemeiat recursul pe dispozițiile art.304 pct.9 cod procedură civilă și în susținerea acestui motiv de nelegalitate au adus următoarele argumente.
Instanța de apel a comis greșeli grave pentru că nu a avut în vedere probe esențiale și a reținut eronat că decizia civilă nr.372 R/2008 a Tribunalului Teleormana tranșat chestiunea litigioasă în privința proprietății reclamanților deși obiectul acelui litigiu l-a reprezentat doar contractul de vânzare-cumpărare nr.2629/1999.
Eronat a reținut instanța că a redobândit, prin sentința civilă nr.2000/1991 a Judecătoriei Alexandria întreaga suprafață de 1680 mp. dobândită prin contractul de vânzare-cumpărare din 22.09.1945, deși expertizele efectuate au demonstrat că i s-a retrocedat doar 1380-1400 mp. și nici nu i se putea retroceda o suprafață mai mare deoarece conform declarației de impunere acesta mai deține după 1950 doar această suprafață - act ignorat de instanță ca și declarația martorei.
Atâta vreme cât vânzătorul nu deținea decât 1400 mp. nu avea cum să transmită reclamanților 1680 mp.
Întregul raționament al instanței este limitat la analizarea dreptului de proprietate al pârâților și greșit a considerat instanța că situația din 1945 rămas absolut neschimbată că proprietatea antecesorului nu a suferit modificări deși, potrivit declarației de impunere, acesta în 1950 mai deținea doar 1400 mp.
Instanța s-a preocupat doar de neconcordanțele apărute în contractul de vânzare-cumpărare din 1981 în privința dimensiunilor, act căruia greșit îi conferă efecte translative de proprietate și nu a dat nici o valoare probantă planurilor fotogrametrice (care dovedesc indubitabil că încă din 1950 proprietatea din str.-.- nr.28 avea configurația actuală) și nici autorizației de construcție depusă de reclamanți, din care rezultă că dețin terenul cumpărat, în act apărând și terenul pârâților cu actuala configurație.
Nu s-a dovedit acapararea unei părți din proprietatea reclamanților de către pârâți, reclamanții revendicând un teren pe care nu l-au deținut niciodată și care le-a fost vândut de pe baza unei simple declarații că mai deține din suprafața inițială - 628 mp.
Hotarul despărțitor - ca urmare a soluției nelegale dată revendicării, nu este corect stabilit și în cauză nu s-a stabilit existența acestuia pe un alt amplasament decât cel actual.
Instanța recunoscând legalitatea titlului pârâților nu poate schimba configurația terenului acestora - titlul fiind eliberat conform celor comunicate de comisia locală după efectuarea măsurătorilor, iar dreptul conferit asupra terenului deținut este legal conform Decretului Lege 42/1990 - astfel că prin admiterea acțiunii s-au încălcat dispozițiile art.480 și ale Decretului Lege 42/1990.
Prin cel de al doilea motiv de recurs pârâtele au invocat încălcarea dreptului lor de apărare a prevederilor art.21 alin.3 din Constituție și ale art.6 din Convenția Europeană a Dreptului Omului.
În concret, recurentele au arătat că în mod nejustificat instanța a respins obiecțiunile pe care le-au formulat la raportul de expertiză prin care au solicitat ca expertul să precizeze cum a stabilit amplasamentul punctului 4 al hotarului, să analizeze planurile fotogrametrice și să refacă raportul de expertiză în raport de declarația de impunere dată de în 1950.
Au mai susținut că refacerea expertizei se impunea cu atât mai mult față de concluziile contradictorii reținute de instanță pe baza expertizei potrivit cărora, o suprapunere a proprietăților rezultă numai prin raportarea la actualele acte ale părților, nu și prin raportarea la actele primare.
Recurentele au criticat decizia și sub aspectul acordării cheltuielilor de judecată întrucât nu s- a arătat componența acestora.
Prin recursul declarat separat de s-a invocat anterioritatea titlului pârâților și s-a susținut că instanța nu poate dispune ridicarea de construcții pentru lipsa autorizației, apreciind că acesta este un atribut al autorității locale.
Intimații reclamanți au formulat întâmpinare prin care au solicitat respingerea recursului, invocând nulitatea prevăzută de art.3021pr.civ. întrucât în recurs nu este indicat numele și domiciliul intimaților.
În subsidiar au solicitat respingerea recursului ca nefondat, susținând în esență că instanța de apel a soluționat corect apelul având în vedere situația juridică a proprietăților, rezultată din actele de proprietate, pe când pârâții invocă acte nerelevante ce atestă starea de fapt - precum sunt planurile fotogrametrice și declarația de impunere.
Instanța a respins excepția nulității recursului, invocată prin întâmpinare, având în vedere decizia nr.176 din 24.03.2005, prin care Curtea Constituțională a constatat că textul art.3021pr.civ. este neconstituțional în ceea ce privește sancționarea cu nulitate absolută a omisiunii de a se preciza în cuprinsul cererii de recurs numele și domiciliul sau reședința părților.
Recursul este nefondat.
În soluționarea cauzei s-a respectat regula înscrisă în art.1169 civ. conform căreia reclamantul trebuie să facă dovada că el este proprietarul bunului revendicat - precum și principiile dovedirii proprietății - aplicabile în ipoteza comparării titlurilor părților.
În soluționarea capetelor de cerere în revendicare și grănițuire instanța a pornit corect de la situația juridică a proprietății părților rezultată din titluri și nu de la situația de fapt a deținerii.
Posesia de fapt nu valorează titlu de proprietate decât în cazul în care se invocă uzucapiunea lungă, ceea ce nu-i cazul în speță, părțile prevalându-se de acte juridice în dovedirea dreptului de proprietate, iar nu de efectele prescripției achizitive.
Pe de altă parte nici nu este vorba de o posesie utilă cerută pentru a uzucapa pentru că pârâții nu au stăpânit terenul în litigiu sub nume de proprietar decât de la data emiterii titlului lor de proprietate (- din 12.09.1995 în baza Legilor fondului funciar), până la acea dată având terenul în folosință.
Prin contractul de vânzare-cumpărare nr.2595 din 28 septembrie 1981, pârâții au dobândit proprietatea doar asupra casei cu 3 camere, hol, cu o suprafață de 76,85 mp. - terenul trecând în proprietatea statului în baza art.30 din Legea nr.58/1974 în vigoare la acea dată. Pârâții au primit în folosință o suprafață de 100 mp. - conform deciziei nr.203 din 11 decembrie 1981 fostului Consiliu Popular al Municipiului
Titlul de proprietate emis pârâților cuprinde doar suprafața și vecinătățile, nu este însoțit de o schiță cu configurația acestuia și nici chiar de un proces verbal de punere în posesie care să cuprindă datele de individualizare a terenului, iar comisia locală de fond funciar prin datele comunicate instanței (fila 132 din dosarul 1898/civ/2006 - dosar nr- al Tribunalului Dolj ) arată că măsurătorile efectuate de reprezentantul în vederea aplicării Legii nr.18/1991 nu au avut la bază actele de proprietate primareci doar situația de fapt existentă la fața locului.
Instanța de apel a menținut soluția de respingere a capătului de cerere privitor la anularea titlului de proprietate al pârâților reținând că pârâții erau îndreptățiți la reconstituirea dreptului asupra suprafeței de teren înscrisă în titlu, dar prin această soluție nu a confirmat și valabilitatea configurației terenului deținut în fapt de pârâți, întrucât titlul de proprietate nu cuprinde decât suprafața de teren reconstituită și vecinătățile (date necontestate în speță), nu însă și dimensiunile acestuia.
Prin urmare, nu există contradicții între soluțiile date în apel capetelor de cerere din acțiunea reclamanților.
Reclamanții și-au dovedit dreptul de proprietate asupra terenului în litigiu cu cele două contracte de vânzare-cumpărare autentice - (nr.3336 din 30.12.1997 și 2629 din 05.07.1999) și și-au înscris dreptul de proprietate asupra imobilului dobândit în cartea funciară, făcându-l opozabil terților, deci și pârâților.
Acțiunea prin care pârâții au solicitat anularea celui de-al doilea contract de vânzare-cumpărare încheiat de reclamanți, cu motivarea că vânzătoarea nu era proprietara terenului înstrăinat reclamanților, a fost respinsă prin sentința civilă nr.247 din 12 februarie 2008 Judecătoriei Alexandria, menținută prin decizia nr.372 R din 22 iulie 2008 Tribunalului Teleorman.
În considerentele acestor hotărâri s-a analizat situația proprietății vânzătorilor asupra întregului imobil situat în A, str.-.- nr.28, înstrăinat reclamanților prin cele două contracte, imobil provenind de la autorul inițial, care la rândul lui a cumpărat terenul în suprafață de 1680 mp. prin contractul de vânzare-cumpărare din 22.09.1945 - instanțele stabilind că vânzătorii erau proprietarii terenului înstrăinat reclamanților.
Au mai reținut instanțele că fostul proprietar și-a redobândit proprietatea asupra imobilului preluat de stat în baza Decretului 92/1950 - prin revendicare și chiar dacă în dispozitivul sentinței civile nr.2000 din 13.09.1991 pronunțată în revendicare de Judecătoria Alexandria nu s-a indicat expres suprafața terenului, din considerentele hotărârii rezultă că s-a redobândit întreaga suprafață cumpărată de prin contractul din 1945, deci suprafața revendicată de 1680.
Prin urmare, corect a reținut instanța de apel, în motivarea deciziei, confirmarea valabilității titlurilor de proprietate ale reclamanților, prin hotărârile susmenționate iar reclamanții, cu cele două contracte de vânzare-cumpărare fac dovada proprietății asupra terenului cumpărat.
Actele anexă la aceste contracte ca și documentația tehnică întocmită pentru înscrierea imobilului în cartea funciară stabilesc amplasamentul și dimensiunile celor două suprafețe de teren cumpărate iar acestea sunt în concordanță cu actul primar de proprietate - contractul din 1945 încheiat de (în care apar dimensiunile 70 lungime și 24. lungime).
fotogrametrice nu au valoare probatorie sub aspectul situației de drept pentru că acestea atestă doar o stare de fapt.
Nici declarația de impunere nu produce efecte juridice în privința întinderii dreptului de proprietate și nu are valoare probatorie în cauză.
Cum din titlul de proprietate emis pârâtului nu rezultă dimensiunile terenului - pentru stabilirea acestora corect instanța a avut în vedere actul primar, mai exact actul de proprietate al vânzătoarei - respectiv actul de dotă în care apar dimensiunile de 16.lățime și 88. lungime - aceleași dimensiuni fiind preluate și în autorizația de înstrăinare emisă la data încheierii contractului din 1981.
Prin interogatoriul luat pârâților, aceștia au recunoscut că lățimea terenului lor nu a avut niciodată mai mult de 16.
Toate aceste elemente s-au avut în vedere de expert la identificarea terenului și prin măsurătorile efectuate a constatat că pârâții stăpânesc un teren cu o lățime mai mare, respectiv cu o lățime de 20.și astfel ocupă o suprafață din terenul reclamanților, ce are o lățime de 4. pe întreaga lungime.
S-a demonstrat astfel dreptul de proprietate al reclamanților și ocuparea terenului revendicat de către pârâți.
În speță nu ne aflăm în ipoteza clasică a suprapunerii terenurilor întrucât pârâții nu stăpânesc terenul lor în configurația corespunzătoare dimensiunilor, astfel că nu se pune în discuție anterioritatea titlurilor părților.
De altfel, terenurile nu provin de la același autor, iar din compararea titlurilor autorilor părților rezultă că este preferabil dreptul reclamanților pentru că respectă configurația terenului autorului lor.
Cât privește grănițuirea, aceasta s-a făcut corect, hotarul fiind astfel stabilit încât să respecte întinderile proprietăților părților iar ridicarea construcției pârâților aflată pe terenul reclamanților s-a dispus corect prin aplicarea corespunzătoare a dispozițiilor art.494 cod civil.
Instanța s-a referit la lipsa autorizației pentru a argumenta reaua-credință a și instanța este competentă să dispună, la cererea proprietarului terenului, ridicarea construcțiilor de pe teren edificate cu rea credință, în baza art. 494 alin 2 din Codul civil.
Se reține astfel că instanța de apel a interpretat și aplicat corect în soluționarea cauzei dispozițiile legale incidente.
Nu se poate reține nici încălcarea dreptului la apărare al pârâților ori încălcarea art.21 alin.3 din Constituție, a art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului - pârâtul având asigurat accesul la justiție prin examinarea cererilor și apărărilor sale, beneficiind de apărare calificată, având posibilitatea a de a-și expune punctul de vedere asupra tuturor aspectelor cauzei în fața instanței în condiții care să nu o dezavantajeze în mod semnificativ în raport cu partea adversă.
Respingerea motivată a obiecțiunilor formulate de pârâți la raportul de expertiză nu contravine acestor principii.
Instanța de apel a aplicat corect și dispozițiile art.274 pr.civilă, obligând intimații pârâți la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de apel - ca părți căzute în pretenții.
Suma de 3488 lei se compune din 1200 lei onorariu expert, 2000 lei onorariu apărător, 600 lei cheltuieli de deplasare și 9 lei taxă timbru.
Față de aceste considerente nu se constată temeiuri de casare ori de modificare a deciziei urmând, ca în baza art. 312 Cod procedură civilă să se respingă, ca nefundat, recursul.
În baza art. 274 Cod procedură civilă, recurentele fiind în culpă procesuală, se vor obliga la cheltuielile de judecată suportate de intimați în recurs, în sumă de 1000 lei. reprezentând onorariu apărător, conform chitanței nr.255 din 15 02 2010, depusă la dosar.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele, și împotriva deciziei civile nr.596 din data de 13 octombrie 2009, pronunțată de Tribunalul Dolj, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații reclamanți, intimații PREFECTURA T - COMISIA JUDEȚEANĂ DE FOND FUNCIAR și PRIMĂRIA MUN.A - COMISIA LOCALĂ DE FOND FUNCIAR, având ca obiect fond funciar.
Obligă recurenții la 1000 lei cheltuieli de judecată către intimații reclamanți.
Decizie irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 15 Februarie 2010.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
25.02.2010
Red.jud.-
Tehn.MC/2 ex.
Președinte:Ionela VîlculescuJudecători:Ionela Vîlculescu, Maria Cumpănașu, Stela Popa
