Fond funciar. Speta. Decizia 243/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL Operator 2928
SECTIA CIVILĂ
DOSAR NR.-
DECIZIA CIVILĂ NR.243/R
Ședința publică din 16 martie 2009
PREȘEDINTE: Daniela Calai
JUDECĂTOR 2: Maria Petria Martinescu
JUDECĂTOR 3: Marinela
GREFIER:
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.857/A/9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de T, Municipiul T prin Primar și Consiliul Local al Municipiului T, având ca obiect fond funciar.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă reclamanta recurentă, iar pentru pârâții intimați Municipiul T prin Primar și Consiliul Local al Municipiului T se prezintă consilier juridic, lipsă fiind pârâtul intimat Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor reprezentat de
Procedura completă.
Recursul a fost declarat în termen și este legal timbrată cu suma de 20 lei taxă judiciară de timbru și timbru judiciar în sumă de 0,15 lei.
După deschiderea dezbaterilor și verificarea actelor și lucrărilor dosarului, se comunică 1 ex. de pe întâmpinarea depusă la dosar cu reclamanta recurentă care nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia.
Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.
Reclamanta recurentă solicită admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri recurate și rejudecând, pe fond, admiterea acțiunii civile astfel cum a fost formulată și motivată în scris, pentru motivele invocate în scris la dosar, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta pârâților intimați solicită respingerea recursului și menținerea hotărârilor atacate ca legale și temeinică, conform întâmpinării depuse la dosar.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Timișoara la data de 12.06.2008 sub nr-, reclamanta a solicitat inițial, în contradictoriu cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de T, Municipiul T prin Primar și Consiliul Local al Municipiului T, ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate dreptul de proprietate al reclamantei asupra terenului înscris în CF colectiv nr.7870 T, CF individual nr.7871 T, nr. cadastral 520-12521/1 în suprafață de 367. aferent imobilului situat în T-,.1, să se dispună intabularea terenului în CF pe numele reclamantei.
In motivarea cererii reclamanta a arătat că a dobândit imobilul identificat mai sus, sub durata căsătoriei sale cu, prin contractul de vânzare-cumpărare nr.11123/20.12.1996 încheiat cu Urbis T în baza art.9 al Legii nr.112/1995, ca urmare a aprobării cererii nr.19872/30.07.1996, terenul rămânând în continuare în proprietatea statului. Căsătoria a fost desfăcută prin sentința civilă nr.715/24.01.2006 pronunțată de Judecătoria Timișoara, rămasă definitivă și irevocabilă prin decizia civilă nr.5851/A/2006 pronunțată de Tribunalul Timiș, iar prin sistarea comunității de bunuri, prin sentința civilă nr.872/21.01.2008, locuința i-a fost atribuită reclamantei în cotă de 1/1.
Reclamanta a mai arătat că terenul în litigiu reprezintă terenul de sub construcție, curtea și grădina aferentă apartamentului nr.1 al imobilului situat în T,-, iar prin contractul de vânzare-cumpărare a cumpărat de la Statul Român numai casa, însă potrivit art.26 alin.ultim din Legea nr.112/1995 și a art.33 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin HG nr.20/1996, modificată și completată de HG nr.11/1997, aceasta apreciază că a dobândit în proprietate, prin efectul legii și terenul în litigiu aferent acestei case. De asemenea, se mai menționează că terenul solicitat este aferent casei de locuit, locuința fiind compusă din 3 camere + anexe gospodărești, împreună cu următoarele dependințe: bucătărie, baie, antreu, alimente, spălătorie.
In drept, reclamanta și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art.26 din Legea nr.112/1995, art.23 alin.2 din Legea nr.18/1991, art.37 din HG nr.20/1996.
Prin întâmpinare, T în reprezentarea Ministerului Finanțelor, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, iar pe fondul cauzei a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, arătând că prin contractul de vânzare-cumpărare a locuinței, reclamanții au dobândit dreptul de proprietate asupra locuinței, aceștia susținând că au dobândit și terenul de sub construcții. Pârâta a mai arătat că, potrivit art.9 din HG nr.11/1997 și art.26 alin.ultim din Legea nr.112/1995, asupra suprafeței de 367. reclamanta nu poate dobândi dreptul de proprietate în mod gratuit în temeiul prevederilor Legii nr.112/1995, întrucât terenul nu poate fi considerat ca fiind aferent.
La termenul de judecată din 30.07.2008, instanța de fond a pus în discuție excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat în teritoriu de T și a Municipiului T prin Primar, admițând aceste excepții avându-se în vedere obiectul acțiunii și temeiul juridic al acesteia, în speță Legea nr.112/1995.
Prin sentința civilă nr.12253/08.101.2008 pronunțată în dosarul nr-, Judecătoria Timișoaraa respins acțiunea formulată de reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Consiliul Local al Municipiului
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că textul de lege în baza căruia reclamanta a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului, art.9 din Legea nr.112/1995, face referire numai la vânzarea apartamentelor, fără însă a menționa modalitatea de dobândire a terenurilor aferente.
Art.37 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995 arată că se dobândește dreptul de proprietate asupra terenului aferent cu respectarea art.26 alin.3 din Legea nr.112/1995. Art.26 alin.3 din Legea nr.112/1995 prevede că "Suprafețele de teren preluate de stat sau de alte persoane juridice, aflate la data de 22 decembrie 2. în posesia acestora și care depășesc suprafața aferentă construcțiilor, rămân în proprietatea statului".
Deși este adevărat că în vechea reglementare din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.112/1995, în art.33 se prevedea că dreptul de proprietate asupra terenului situat sub construcție se dobândește în condițiile art.35 alin.2 din Legea nr.18/1991, după republicare această prevedere a fost înlăturată, astfel că nu mai poate fi aplicată prin analogie.
Din interpretarea sistematică a dispozițiilor art.9, 21 și 26 alin. ultim din Legea nr.112/1995 și art.37 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, reiese că dreptul de proprietate ce poartă asupra terenurilor aferente apartamentelor, care nu se restituie foștilor proprietari în natură, se dobândește de către chiriașii titulari de contract de închiriere, în urma vânzării, ca și construcția, cu plata integrală sau în rate a prețului.
Invocarea aplicabilității Legii nr.18/1991 și a Legii nr.85/1992, prin analogie, nu poate fi reținută ca argument în susținerea pretențiilor recurenților, cât timp interpretarea sistematică a dispozițiilor în materia situației juridice a imobilelor cu destinația de locuințe, trecute în proprietatea statului, permite identificarea modalității de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului aferent apartamentului.
Impotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs în termen legal, la 22 octombrie 2008, recalificată corect ca apel, iar prin decizia civilă nr.857/A/9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a respins ca neîntemeiat apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr.12253/8 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-.
In considerentele acestei hotărâri, s-a reținut că, așa cum vocația la dobândirea dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcției cumpărate în temeiul Legii nr.112/1995 s-a născut din aceeași lege, și modalitatea de dobândire este identică cu cea a construcției - în urma vânzării-cumpărării (concluzie de altfel, majoritar confirmată de doctrina și de practica jurisprudențială în materie), cu plata integrală sau în rate a prețului, care, la rândul lui, urmează a fi stabilit potrivit criteriilor cu nr.2665/1/C/311 din 28 februarie 1992, elaborate de Ministerul Finanțelor și Ministerul Lucrărilor Publice și Amenajării Teritoriului, cu completările ulterioare (așa cum rezultă din art.13 apartenent aceleiași Legi cu nr.112/1995).
Motiv pentru care nu pot fi reținute ca fiind întemeiate criticile aduse sentinței apelate, prin intermediul căii de atac de către reclamanta apelantă.
Impotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat recurs în termen legal, la data de 6 ianuarie 2009, solicitând în temeiul dispozițiilor art.304 pct.8 și 9.pr.civ. admiterea recursului, modificarea ambelor hotărâri și rejudecând, pe fond, admiterea acțiunii civile astfel cum a fost formulată în scris, fără cheltuieli de judecată.
In motivare, reclamanta a arătat că instanțele de judecată au interpretat greșit actul juridic dedus judecății, motiv de recurs prevăzut de art.304 pct.8 pr.civ. și hotărârile atacate au fost date cu încălcarea și aplicarea greșită a legii, acesta fiind motivul de recurs prevăzut de art.304 pct.9 pr.civilă.
Astfel, prima instanță și instanța de apel au reținut greșit că Legea nr.112/1995 nu i-ar fi conferit reclamantei dreptul asupra terenului aferent construcției dobândite prin cumpărare. In acest sens, prevederile legii sunt clare și fără echivoc, deoarece în temeiul art.26 alin.ultim din Legea nr.112/1995 și a art.33 din Normele metodologice de aplicare a acestei legi, aprobate prin HG nr.20/1996, modificată și completată de HG nr.11/1997, reclamanta consideră că a dobândit în proprietate, prin efectul legii, și terenul în litigiu aferent acestei case. Mai mult, art.21 din Legea nr.112/1995 stipulează că: "odată cu restituirea în natură și dobândirea dreptului de proprietate asupra apartamentelor se dobândește și dreptul de proprietate asupra terenurilor aferente, așa cum au fost determinate la data trecerii în proprietatea statului, cu excepția suprafețelor ocupate și aferente altor construcții și dotări edilitare realizate, cu aprobări legale, după această dată". Apoi, potrivit art.37 din Normele metodologice privind aplicarea Legii nr.112/1995, republicată în baza art.II din HG nr.11/1997, " în situațiile de vânzare către chiriași a apartamentelor și când este cazul, a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent, cu respectarea dispozițiilor art.26 alin.ultim din lege".
Noțiunea de teren aferent a fost definită în dispozițiile Legii nr.18/1991 care, în cuprinsul art.23 alin.2 definește terenurile aferente casei de locuit, anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora ca fiind "acelea evidențiate ca atare în acte de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente fiscale". Ori, ceea ce a solicitat prin acțiune, arată reclamanta, este tocmai terenul aferent casei.
Din acest punct de vedere s-a susținut că este greșită interpretarea instanțelor de judecată, care restrâng noțiunea de teren aferent construcției doar la terenul de sub construcție, un astfel de imobil nu se poate practic folosi, deoarece este strict necesară existența curții și a grădinii aparținând casei. Astfel, cum arată chiar instanța de apel, doar terenurile care depășesc suprafața aferentă construcțiilor rămân în proprietatea statului, ori în speță nu există un astfel de teren excedentar, ci doar terenul aferent construcției.
Reclamanta a subliniat că în cazul de speță, terenul aferent casei de locuit, proprietatea sa, este evidențiat în CF colectiv nr.7870 T, CF individual nr.7871 T, nr. cadastral 12520-12521/1 în suprafață de 367. constând în casă, curte și grădină, întregul teren fiind destinat folosirii construcției și formând în fapt o singură parcelă, conform evidențelor din cartea funciară, fiind în concordanță cu noțiunea de teren aferent, din cuprinsul Legii nr.112/1995 și definită de dispozițiile Legii nr.18/1991 care, în cuprinsul art.23 alin.2 definește terenurile aferente casei de locuit, anexelor gospodărești, precum și curtea și grădina din jurul acestora ca fiind "acelea evidențiate ca atare în acte de proprietate, în cartea funciară, în registrul agricol sau în alte documente fiscale".
In contextul necesității asigurării unei normale folosințe a construcției dobândite în baza Legii nr.112/1995, reclamanta arată că acțiunea sa este pe deplin întemeiată și legală sub aspectul dispozițiilor art.21 din Legea nr.112/1995 și ale art.37 din HG nr.20/1996, imobilul construcție fiind dobândit în baza art.9 din legea mai sus-arătată, astfel că în speță sunt aplicabile și prevederile art.21 și 23 din Legea nr.112/1995, potrivit cărora terenul aferent construcției se atribuie în proprietatea proprietarului construcției.
De asemenea, trebuie să fie avute în vedere și prevederile art.2 din T nr.13/2004, care prevede că terenurile aferente ale imobilelor, sunt "terenurile situate la aceeași adresă poștală cu clădirea de locuit, fiind delimitate prin împrejmuiri sau calcane, în conformitate cu planul parcelar". Și din acest punct de vedere, consideră reclamanta, că sunt îndeplinite toate condițiile pentru a intra în posesia terenului aferent construcției dobândit în baza Legii nr.112/1995, terenul din litigiu fiind situat la aceeași adresă cu casa, reprezentând terenul de sub casă, de sub anexe, curtea și grădina apartamentului nr.1 din-, teren care asigură o utilizare normală a construcției, în lipsa acestui teren neputând avea acces la anexele gospodărești cumpărate odată cu apartamentul.
In drept, au fost invocate dispozițiile art.299, art.301, art.303 alin.1, art.304 pct.8 și 9.pr.civ. art.309, art.312 alin.1, 2 și 3 și art.316 pr.civilă.
Reclamanta a depus la dosar releveul imobilului situat în T, str. - nr.30, din care rezultă situația de fapt a imobilului teren și amplasamentul construcțiilor și anexelor edificate pe el.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate de reclamantă, în raport de actele depuse la dosar, și dispozițiile art.299, 304 pct.9 și art.312 alin.1 pr.civ. Curtea constată recursul parțial fondat.
Prin cererea introductivă, reclamanta a solicitat instanței, să se constate dreptul ei de proprietate asupra terenului înscris în CF colectiv nr.7870 T, CF individual nr.7871 T, nr. cadastral 12520-12521/1 în suprafață de 367. aferent imobilului situat în T,-,.1, să se dispună intabularea terenului în CF pe numele reclamantei, cerere respinsă de ambele instanțe de judecată, fond și apel, pe considerentul că dreptul în discuție nu poate fi dobândit conform legilor menționate decât în aceleași condiții în care reclamanții au dobândit proprietatea construcțiilor existente pe teren, adică prin contract de vânzare-cumpărare, cu plata prețului corespunzător.
Curtea apreciază că o astfel de interpretare contravine atât literei cât și spiritului Legii nr.112/1995.
Se afirmă de către instituțiile pârâte că în prezent dobândirea terenului aferent construcțiilor nu operează de plin drept, ci prin vânzare, în condiții similare celor care permit cumpărarea locuințelor și anexelor, - teză pe care a îmbrățișat-o și instanța de apel - și că textele de lege care permit o astfel de interpretare sunt cele prevăzute de art.9 din Legea nr.112/1995, art.37 din nr.HG20/1996 republicată (Normele de aplicare a Legii nr.112/1995 și art.26 alin.3 din Legea nr.112/1995).
Curtea constată că din coroborarea textelor menționate nu rezultă o astfel de concluzie.
Astfel, art.9 din Legea nr.112/1995 este cel care prevede vânzarea locuințelor fără a menționa însă și modalitatea de dobândire a terenurilor aferente.
Art.37 din HG nr.20/1996 republicată, arată că se dobândește dreptul de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor, cu respectarea art.26 alin.3 din Legea nr.112/1995.
Art.26 alin.3 din Legea nr.112/1995 nu face însă nici o referire la modalitatea concretă de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului aferent, el prevăzând doar suprafața ce poate fi dobândită de cei care au cumpărat locuințele la Legea nr.112/1995, - în concret doar suprafața aferentă acestora - cu precizarea că tot ceea ce excede acestei suprafețe nu poate face obiectul înstrăinării către particulari, ea rămânând în proprietatea statului.
In aceste condiții, singurul text de lege al vreunui act normativ ce se referă la procedura concretă de dobândire a proprietății terenului aferent construcțiilor este art.36 alin.2 din Legea nr.18/1991 republicată - încă în vigoare - a cărui aplicabilitate, chiar și în absența unei trimiteri exprese la acesta, nu este exclusă explicit sau implicit de dispozițiile legale anterior menționate (acest text vorbește despre posibilitatea dobândirii terenului aferent la cererea cumpărătorilor locuințelor).
O interpretare contrară - ca cea acreditată de instituțiile pârâte - ar însemna ca legiuitorul, printr-o simplă imprecizie legislativă, generată de o modificare parțială a legii inițiale, să înlăture singura referință legală la procedura de dobândire a dreptului de proprietate asupra terenului aferent construcțiilor dobândite conform Legii nr.112/1995, ceea ce ar avea drept consecință precaritatea și nesiguranța statutului juridic al acestei categorii de bunuri.
Nu mai puțin adevărat este și faptul că refuzul luării în considerare a disp.art.36 alin.2 din Legea nr.18/1991 ar permite soluții neunitare de rezolvare a solicitărilor diferitelor subiecți de drept aflați într-o situație juridică similară și deci a unor discriminări nejustificate în situația în care atât proprietarii construcțiilor dobândite la Legea nr.112/1995 înainte de modificarea normelor ei de aplicare, cât și cei deveniți proprietari după acest moment îndeplinesc aceleași standarde legale pentru a se califica în dobândirea dreptului de proprietate și asupra terenului aferent.
Acest lucru este contrar principiului securității juridice care este inclus în mod implicit în conținutul Convenției Europene a Drepturilor Omului, care constituie unul din elementele fundamentale ale statului de drept și a cărui nesocotire de către instanțe a fost deja constatată - și sancționată - în cauza Beian c/a România (hotărârea din 6.12.2007 a Curții de la Strasbourg ).
Reclamanta își legitimează acțiunea pe baza prevederilor art.37 (corect, art.36) din nr.HG20/1996 (astfel cum a fost modificată prin nr.HG11/1997) - care constituie Normele de aplicare ale Legii nr. 112/1995 - care prevăd că în situația vânzării locuințelor către chiriași și când e cazul și a anexelor gospodărești și a garajelor aferente, dreptul de proprietate se dobândește și asupra terenului aferent.
Din examinarea literală a acestor termeni rezultă, fără echivoc, că dobândirea terenurilor aferente construcțiilor are loc prin însuși efectul legii, concomitent cu achiziția construcțiilor, valorificarea acestui drept fiind, într-adevăr, doar o posibilitate pentru proprietarii caselor însă o obligație pentru instituțiile care au efectuat vânzarea locuințelor din moment ce această posibilitate s-a valorificat printr-o solicitare, așa cum este și în cazul de față.
Prin urmare, fiind vorba de un drept subiectiv patrimonial recunoscut subiecților interesați ca luând naștere prin efectul legii iar nu prin dispoziția organelor administrative sau a instanțelor, este irelevant faptul că legiuitorul nu a stabilit (ca și în cazul construcțiilor) criterii concrete de determinare a valorii terenurilor, transferul lor în proprietatea actualilor deținători ai construcțiilor urmând a se face ca și consecință automată a dobândirii dreptului de proprietate asupra acestora din urmă.
In concluzie, rezultă că reclamanta au dreptate atunci când susțin că terenul aferent construcțiilor cumpărate în baza Legii nr.112/1995 trece de drept în proprietatea titularilor acestora din urmă, nu însă și atunci când susțin că întreg terenul unui imobil înscris în CF este, ca regulă, teren aferent.
Ceea ce legea definește foarte clar ca teren aferent este terenul de sub construcții, precum și cel necesar unei normale exploatări a acestora, iar nu cel expres menționat în CF care poate excede unui astfel de scop.
Din extrasul de CF al imobilului în litigiu rezultă că, casa cumpărată de reclamanta este evidențiată în CF colectivă nr.7870 T, CF individual nr.7871 T, nr. cadastral 12520-12521/1 în suprafață de 367. constând în casă, curte și grădină. Din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare depus la fila 4 dosar fond, rezultă că imobilul - casă este compus din bucătărie, antreu, baie, alimente, spălătorie, fiind amplasat pe parcela nr.top.12520-12521/I de 367. anexele fiind edificate în continuarea casei (fila 14 dosar), alcătuind un corp imobiliar liniar.
Deși suprafața de teren pe care se află edificată casa și anexele aferente este doar de 367. în lipsa unei expertize tehnice de specialitate care să stabilească care este suprafața de teren aferent pe care reclamanta poate dobândi în proprietate, conform legii, nu se poate soluționa cauza pe fond.
Intrucât, potrivit art.305 pr.civ. această probă nu poate fi admisă în recurs, iar reclamanta a solicitat atât la fond cât și în apel, în baza art.312 alin.3 pr.civ. Curtea va admite recursul, va casa a civilă și va dispune trimiterea cauzei pentru rejudecarea la Tribunalul Timiș, în vederea administrării probei cu expertiză topografică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.857/A/9 decembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Casează decizia civilă recurată și dispune trimiterea cauzei pentru rejudecare la Tribunalul Timiș.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16 martie 2009.
PRESEDINTE, JUDECATOR, JUDECATOR,
- - - - - -
GREFIER,
Red.: /26.03.2009
Dact. // 2 ex./31.03.2009
Inst.fond.: jud.
Inst.apel: jud.,
Președinte:Daniela CalaiJudecători:Daniela Calai, Maria Petria Martinescu, Marinela
