Fond funciar. Speta. Decizia 387/2009. Curtea de Apel Iasi

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL IAȘI

SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 387

Ședința publică de la 07 Octombrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Cristina Văleanu

JUDECĂTOR 2: Viorica Olariu

JUDECĂTOR 3: Cristiana Angelescu

Grefier: - -

S-a luat în examinare cererea de recurs formulată de G împotriva încheierii de ședință din 22 iulie 2009 pronunțată de Tribunalul Iași,în contradictoriu cu intimata Comisia Județeană I de Fond Funciar,având ca obiect fond funciar - revizuire.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă recurentul G,lipsă fiind reprezentantul intimatei Comisia Județeană I de Fond Funciar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că recursul este la primul termen de judecată; recurentul Gaf ost citat cu mențiunea de a timbra cu 4 lei taxă judiciară de timbru și 0,15 lei timbru judiciar; nu se solicită judecata în lipsă.

Recurentul G depune la dosar chitanța - din 07 octombrie 2009 în sumă de 4 lei și timbru judiciar mobil în cuantum de 0,15 lei,prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru și a timbrului judiciar puse în vedere de instanță.

Instanța,din oficiu,pune în discuție admisibilitatea recursului exercitat de G,având în vedere că această cale de atac a fost exercitată împotriva unei încheieri dată de Tribunalul Iași ca instanță de recurs,având de soluționat o pricină de fond funciar.

Recurentul G având cuvântul față de excepția pusă în discuție de către instanță,apreciază că recursul este admisibil.

Declarându-se dezbaterile închise,după deliberare,

CURTEA DE APEL:

Asupra recursului civil de față;

Prin încheierea de ședință pronunțată de Tribunalul Iași la data de 22 iulie 2009 în dosarul nr- s-a dispus în temeiul dispozițiilor art. 1551Cod procedură civilă suspendarea judecării cauzei pentru neîndeplinirea obligației motivării în fapt și în drept a cererii de revizuire formulată, în raport cu cerințele prevăzute de dispozițiile art. 322 Cod procedură civilă.

Împotriva acestei încheieri de ședință, la data de 24 iulie 2009 fost înregistrat recursul revizuentului G, fără a se arăta motivele în fapt și în drept a cererii de recurs formulată.

În ședința publică din 07 octombrie 2009 instanța a plus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului, rămânând în pronunțare asupra acesteia.

Recursul este inadmisibil.

Prin decizia civilă nr. 140 din 01 aprilie 2009 pronunțată de Curtea de APEL IAȘIa fost declinată în favoarea Tribunalului Iași competența materială în soluționarea cererii de revizuire formulată de G împotriva deciziei civile nr. 62/16.01.2009 a Tribunalului Iași.

Prin decizia civilă nr. 62/16.01.2009 pronunțată de Tribunalul Iași - ce formează obiectul cererii de revizuire - a fost respins recursul declarat de reclamantul G împotriva sentinței civile nr. 496/15.05.2008 a Judecătoriei Hârlău, sentință ce a fost menținută.

În pronunțarea soluției, instanța de recurs a reținut că în speță reclamantul a investit instanța de fond cu o acțiune având ca obiect plângere împotriva Hotărârii nr. 3884/06.12.2006 emisă de Comisia Județeană I pentru stabilirea dreptului de proprietate privată asupra terenurilor, invocând ca motiv de nelegalitate împrejurarea că nu i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru întreaga suprafață de teren la care este îndreptățit - respectiv 10 ha pe raza comunei, 1 ha pe raza comunei Cotnari și 6 ha pe raza orașului.

Instanța de recurs a reținut că Hotărârea nr. 3884/2009 a fost emisă de Comisia Județeană I de fond funciar ca urmare a executării unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile, respectiv sentința civilă nr. 670/1995 pronunțată de Judecătoria Pașcani în dosarul nr. 2220/1994, astfel încât nu mai este posibilă reanalizarea situației de fapt stabilită prin această hotărâre judecătorească care a intrat în puterea lucrului judecat, drept pentru care recursul a fost respins ca neîntemeiat.

Urmare a declinării competenței materiale în soluționarea cererii de revizuire în favoarea Tribunalului Iași, cauza a fost înregistrată pe rolul instanței sub nr-. În vederea soluționării cererii, instanța a pus în vedere revizuentului să aducă la îndeplinire cerințele prev. de art. 322 Cod procedură civilă în sensul de a arăta motivele de fapt și de drept ale revizuirii formulate.

Întrucât revizuentul nu s-a conformat obligațiilor procedurale, la data de 22 iulie 2009 instanța a dispus în temeiul art. 1551Cod procedură civilă suspendarea judecării cauzei.

Recursul exercitat de revizuent împotriva acestei încheieri de ședință este inadmisibil întrucât a fost declarat împotriva unei hotărâri irevocabile conform art. 377 pct. 2 Cod procedură civilă.

Este cunoscut faptul că împotriva hotărârilor ori încheierilor se pot exercita acele căi de atac prevăzute de lege prin dispoziții imperative, de la care nu se poate deroga.

Întrucât cererea de revizuire este exercitată împotriva unei decizii pronunțată în calea de atac a recursului, rezultă că regulile și procedura jurisdicțională în soluționarea cererii de revizuire va fi cea prevăzută de lege pentru hotărârea supusă revizuirii, deci cea a recursului. În atare condiții, încheierea de ședință din 22 iulie 2009 pronunțată după regulile ce guvernează recursul, are caracter irevocabil și având în vedere dispozițiile art. 2441Cod procedură civilă potrivit cărora încheierea prin care s-a dispus suspendarea judecării procesului poate fi atacată separat cu recurs, cu excepția celor pronunțate în recurs, urmează a se constata că revizuentul nu are deschisă calea de atac a recursului întrucât în ipoteza de față calea de atac împotriva încheierii de suspendare dispusă de o instanță de recurs a fost suprimată.

Cum părțile pot exercita numai căile de atac prevăzute de lege, urmează a se constata că revizuentul G nu are opțiunea atacării cu recurs a încheierii de suspendare a judecății conform dispozițiilor art. 2441teza finală Cod procedură civilă și în consecință în temeiul dispozițiilor art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă recursul va fi respins ca inadmisibil.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul formulat de G împotriva încheierii de ședință din 22.07.2009 a Tribunalului Iași pronunțată în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 07 Octombrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

Grefier

- -

Red.

Tehnored.

Tribunalul Iași: -,

15.10.2009

2 ex.

Președinte:Cristina Văleanu
Judecători:Cristina Văleanu, Viorica Olariu, Cristiana Angelescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fond funciar. Speta. Decizia 387/2009. Curtea de Apel Iasi