Fond funciar. Speta. Decizia 754/2009. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 1782/2006)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE
DECIZIE Nr. 754
Ședința publică de la 06 Iulie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Viziteu Camelia JUDECĂTOR 2: Grosu Valerica Niculina
- - - - - JUDECĂTOR 3: Aștefănesei
- - -- JUDECĂTOR
GREFIER -
&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&
La ordine a venit spre soluționare recursul civil formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 485 din 22 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 3891/2005.
La apelul nominal făcut în ședință publică, au lipsit părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:
Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin.2 cod pr.civilă, de către intimata - pârâtă Comisia locală de aplicare a Legii 18/1991, instanța constată cauza în stare de judecată și trece la deliberare.
CURTEA
-deliberând-
Asupra recursului civil de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă 1806/2005, Judecătoria Bacăua admis în parte plângerea formulată de reclamantul în contradictoriu cu Comisia Locală de aplicare a Legii 18/1991 și Comisia Județeană pentru aplicarea Legii 18/1991, a anulat în parte 8525/2004 pentru suprafața de 155 mp situată în. în punctul "Pe șes", obligă pârâta Comisia Locală să întocmească și să înainteze Comisiei Județene B documentele pentru reconstituirea dreptului de proprietate în natură asupra suprafeței de 155 mp și la plata cheltuielilor de judecată de 4.106.000 lei.
Pentru a se pronunța astfel, instanța a reținut următoarele:
Dreptul de proprietate în natură asupra suprafeței de 3500 mp teren intravilan situat în., sat, în punctul "pe șes" 37 parcela 669/3, eliberându-i-se TP -/2002.
In același punct "Pe șes" reclamantul a avut o suprafață totală de teren de 0,85 ha, așa cum a rezultat din fișa rolului agricol.
Suprafața de 0,41 ha teren arabil din punctul "Pe șes" teren ce s-a aflat în proprietatea reclamantului a fost ocupată în perioada colectivizării de către Izvorul iar din 05.07.1995 SC Izvorul SA a deținut certificat de atestare a dreptului de proprietate nr. 112 seria - pentru suprafața de 4891,49 mp în intravilanul satului.
Ca urmare a acestui fapt, Comisia Județeană Baa preciat că reclamantului i se cuvin despăgubiri pentru nerestituirea în natură a 0,41 ha teren arabil, emițându-se în acest sens Hotărârea nr. 8525/27.04.2004 prin care a fost validată propunerea făcută de Comisia Locală în sensul înscrierii în anexa 39 - poziție nouă-a reclamantului cu suprafața de 0,41 ha.
Prin contractul nr. 1220/06.04.2000 SC Izvorul SA a vândut numitei suprafața de 4891,49 mp teren curți și construcții și o serie de construcții.
Din cuprinsul raportului de expertiză aflat la dosar a rezultat că în punctul "Pe șes" din intravilanul satului a rămas liberă suprafața de 1329 mp teren ce nu era cuprins în certificatul de atestare a dreptului de proprietate seria - nr. 1122 eliberat lui SC Izvorul SA.
Din această suprafață de 1329 mp i s-a reconstituit numitului dreptul de proprietate asupra unei suprafețe de 110 mp iar suprafața de 137. se află în proprietatea numitei.
Deci reclamantului i s-ar fi putut reconstitui dreptul de proprietate în natură pentru suprafața de 0,41 ha arabil dacă acest teren ar fi fost liber.
În baza art. 274 Cod procedură civilă au fost obligate pârâtele aflate în culpă procesuală să plătească reclamantului cheltuieli de judecată (taxă timbru, onorariu expert și onorariu avocat).
Împotriva hotărârii instanței de fond au promovat recurs reclamantul și pârâta Comisia Locală de aplicare a Legii 18/1991.
În rezumarea motivelor de recurs, reclamantul a arătat că la data solicitării, terenul situat la punctul "Pe șes" era liber, Comisia Locală în mod nelegal întocmind acte altor persoane fizice sau juridice; actele întocmite de SC Izvorul A nu sunt opozabile, cu atât mai mult Certificatul de atestare al dreptului de proprietate eliberat pentru această societate, la eliberarea titlului de proprietate pentru suprafața de 0,41ha teren s-au încălcat dispozițiile imperative ale Legii 18/1991. persoanele împroprietărite nu au putut face dovada deținerii terenului în acel punct anterior cooperativizării.
Apelanta pârâtă Comisia Locală pentru Aplicarea Legii 18 1991 a criticat hotărârea instanței de fond pentru atribuirea în proprietatea reclamantului a suprafeței de 155mp, motivat de faptul că acestuia i s-a reconstituit în proprietate întreaga suprafață deținută conform rolului agricol.
Prin încheierea din 28.11.2005 instanța în baza dispozițiilor art. III din Legea 195/2004 a calificat prezenta cale de atac - apel.
Astfel, prin decizia civilă nr.485 din 22.12.2005 a Tribunalului Bacău, a fost respins ca nefondat apelul declarat de apelantul, împotriva sentinței civile nr. 1806/21.03.2005 pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr. 12047/2005, în contradictoriu cu Comisia locală de aplicare a Legii 18/1991 din comuna și Comisia Județeană B de Aplicare a Legii 18/1991.
A fost admis apelul declarat de apelanta Comisia Locală de aplicare a Legii nr. 18/1991 din comuna, împotriva aceleiași sentințe. A schimbat în tot sentința apelată.
A fost respinsă plângerea formulată de reclamantul împotriva Hotărârii nr. 8525/2004 a Comisiei Județene B de aplicare a Legii 18/1991.
Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a avut în vedere următoarele:
Prin 8525/27.04.2004 Comisia Județeană a validat propunerea Comisiei Locale pentru aplicarea Legii 18/1991, dispunând înscrierea recurentului reclamant pentru suprafața de 0,41 ha intravilan în anexa 39.
Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză (exp. fi. 72) recurentul reclamant figura la rolul agricol 1959-1962 la punctul "Pe șes" cu suprafața de 0,85ha, suprafață din care prin titlul de proprietate -/2002 s-a reconstituit dreptul pentru 0,35ha /669/3. Diferența solicitată în suprafață de 4100mp a fost ocupată în timpul colectivizării de către Izvorul societății eliberându-i-se pentru această suprafață în anul 1995 certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. 1122 seria -.
Față de împrejurarea că certificatul de atestare a dreptului de proprietate 1122 seria - eliberat pentru suprafața în litigiu nu a făcut obiectul verificării legalității emiterii printr-o acțiune în anulare, hotărârea Comisiei Județene de acordare a despăgubirilor este legală.
Pe cale de consecință, instanța în baza art. 296 Cod procedură civilă a respins apelul reclamantului și a admis apelul Comisiei locale schimbând în totalitate sentința civilă apelată, respingând plângerea formulată.
Împotriva deciziei civile mai sus menționate, a declarat în termen legal recurs recurentul, criticând-o pe motiv că nu îi sunt opozabile titlurile deținute de SC Izvorul SA și, întrucât acesta a formulat cereri de reconstituire a dreptului de proprietate mai înainte de emiterea acestora.
Analizând decizia civilă recurată sub aspectul motivului de recurs invocat, Curtea reține următoarele:
Instanța de apel a stabilit corect situația de fapt și de drept în baza probatorului eficient administrat pe parcursul cercetării judecătorești, astfel că, reclamantului nu i se mai poate reconstitui dreptul de proprietate pentru aceeași suprafață de teren, asupra căreia s-a emis anterior un alt titlu valabil și necontestat.
Comisia județeană, prin Hot. nr.8525/27.04.2004, a validat propunerea Comisiei locale pentru aplicarea Legii nr.18/1991, și a dispus înscrierea recurentului reclam,ant pentru suprafața de 0,41 ha intravilan în anexa 39.
Conform concluziilor raportului de expertiză efectuat în cauză (exp. fi. 72) recurentul reclamant figura la rolul agricol 1959-1962 la punctul "Pe șes" cu suprafața de 0,85ha, suprafață din care prin titlul de proprietate -/2002 s-a reconstituit dreptul pentru 0,35ha /669/3. Diferența solicitată în suprafață de 4100mp a fost ocupată în timpul colectivizării de către Izvorul societății eliberându-i-se pentru această suprafață în anul 1995 certificatul de atestare a dreptului de proprietate nr. 1122 seria -.
Având în vedere că, titlul deținut de Izvorul, nr.1122 seria M 07, ce s-a eliberat, și pentru suprafața de teren în litigiu nu s-a formulat o acțiune în anulare pentru stabilirea legalității, Comisia Județeană nu va putea reconstitui dreptul de proprietate al reclamantului pentru suprafața de 155. teren.
Față de cele mai sus reținute, Curtea, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, va respinge recursul potrivit dispozitivului prezentei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul civil formulat de reclamantul împotriva deciziei civile nr. 485 din 22 decembrie 2005 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr. 3891/2005.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi 06.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
ptr.
plecată în CO
președinte instanță
ptr.
plecată în CO
grefier șef secție
red.sent. -
red.dec.apel - / St.
red.dec.rec. -
tehnored. BC/ 2 ex/ 30.07.2009
Președinte:Viziteu CameliaJudecători:Viziteu Camelia, Grosu Valerica Niculina, Aștefănesei