Speta Legea 10/2001. Decizia 79/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIE Nr. 79

Ședința publică de la 06 Iulie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Doru Octavian Pîrjol Năstase

JUDECĂTOR 2: Camelia Viziteu

Grefier - -

&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&&

La ordine a venit spre soluționare apelul civil formulat de pârâții PRIMĂRIA COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI împotriva sentinței civile nr. 1082/03.12.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns av. pentru apelanții - pârâți și avocat pentru intimatul - reclamant.

Procedura legal îndeplinită.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

Avocat pentru apelanți arată că renunță la efectuarea unei expertize topocadastrale.

Avocat pentru intimatul - reclamantă arată că nu este o renunțate la efectuarea expertizei ci doar opinia este că primează excepția invocată de instanță, deci cererea rămâne fără obiect.

La solicitarea instanței, părțile arată că nu mai au alte cereri de formulat.

Nemaifiind chestiuni prealabile de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbateri.

Avocat pentru apelantul - pârât având cuvântul pe excepție solicită admiterea acesteia să constatați că hotărârea este nulă întrucât apelanții nu au calitate procesuală activă iar pe fond solicită admiterea apelului, reținerea cauzei pentru rejudecare să respingeți contestația. Arată că conform Legii 10/2001 nu mai este îndreptățit să obțină teren pe raza comunei întrucât în baza legilor funciare anterioare a obținut titluri de proprietate și despăgubiri. Solicită cheltuieli de judecată din apel și fond conform fl. 210 - 216 dosar fond.

Avocat pentru intimatul - reclamant având cuvântul pe excepție solicită respingerea acesteia cererea a fost formulată de persoană în calitate de moștenitor a soției supraviețuitoare iar pe fond solicită respingerea apelului. Arată că intimatul avea dreptul să formuleze contestație în fața instanței pentru a se stabili ce anume se vor acord despăgubiri și pentru ce imobile se vor dau în natură și valoarea acestora mai mult de atât intimatul putea să se adreseze instanței pentru orice nemulțumire, iar instanța de fond s-a pronunțat doar pentru ce s-a cerut și în baza a ce a dat Primăria care ar fi trebuie să emită o altă dispoziție, motiv pentru care consideră că hotărârea instanței de fond este temeinică și legală. Mai arată că la Primăria s-a cerut mai multe imobile de către care sunt individualizate și urmează revendicarea imobilelor și a terenului cu vegetație forestieră. In anul 1995 intimatul are hotărâre de respingere a cererii prin care i se aduce la cunoștință că toate aceste imobile sunt sub incidența legii agrare. Intimatul împreună cu soția sa au formulat cerere la Legea 10/2001, cerere care a fost formulată și de către pentru a se reface dosarul pentru care i s-au solicitat acte doveditoare, cerere prin care a solicitat toate imobilele care au aparținut socrului său defunct, revenindu-se ulterior la adresa din 2003 în care este menționat și terenul. Solicită cheltuieli de judecată. Mai arată că au fost solicitate imobilele și terenul prin cerere formulată de către intimat și întrucât sunt libere și a fost realizate la solicitarea Primăriei și a Prefecturii.

Avocat arată că prima cerere formulată este din februarie 2004 de către aflată la fl. 123 dosar fond, iar celelalte cereri nu fac referire la terenul aferent. Intimatul a solicitat imobilele și 10 ha teren vegetație forestieră și că instanța de fond în mod corect a sesizat acest lucru întrucât nu s-a cerut și terenul aferent imobile și că nu avea calitate procesuală.

S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.

CURTEA

-deliberând-

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Bacău sub nr- reclamantul a chemat în judecată Primăria com., Real B, Primarul com., Comisia de analiză a notificărilor din cadrul Primăriei și Comisia de Evaluare internă a imobilelor solicitate prin Legea 10/20001, contestând dispoziția cu nr. 1833/15.05.2007 emisă de Primarul com. în aplicarea Legii 10/2001.

S-a arătat în motivarea contestației că în mod nejustificat prin dispoziția contestată s-a dispus restituirea în natură numai pentru suprafața de 709,7 mp deși prin notificare s-a solicitat restituirea pentru o suprafață mai mare de 3100 mp.

S-a solicitat obligarea pârâtei la emiterea unei noi dispoziții prin care să se restituie întreaga suprafață solicitată.

În dovedirea contestației au fost depuse înscrisuri, respectiv xerocopii după notificarea cu nr. 6134 din 25.07.2001, tabelul cuprinzând centralizarea fișelor de expropriere a moșiilor de pe raza Ocolului agricol din anul 1945, decizie din 18.04.1946 a Comisiei Județene de îndrumare a aplicării reformei agrare din jud. B, titlul de proprietate nr. 40843 din 30.11.1994 și dispoziția cu nr. 1833/15.05.2007 emisă de Primarul com., jud.

Prin întâmpinare a fost invocată excepția lipsei calității procesuale pasive pentru toți pârâții chemați în judecată.

Prin încheierea din 09.01.2008 excepția a fost admisă cu privire la Comisia de analiză și primar ca persoană fizică.

Tot prin întâmpinare s-a solicitat respingerea contestației pe motiv că de la data preluării abuzive a suprafeței de teren s-a micșorat datorită amenajării cursului unui râu, crearea malului râului, au fost eliberate titluri de proprietate pe numele altor persoane pentru o parte din terenul în litigiu, petentul nu mai este îndreptățit să solicite practic nicio suprafață de teren pe raza comunei deoarece pe baza legilor fondului funciar a deținut titlu de proprietate și despăgubiri pentru suprafața maximă admisă, respectiv 50 ha.

A fost depusă de către intimată în xerocopie și documentația care a stat la baza dispoziției contestate.

În cauză s-a procedat la audierea de martori propuși de reclamant și pârâți precum și la efectuarea unei expertize topo-cadastru.

Prin sentința civilă nr.1082/D/3.12.2008 pronunțată de Tribunalul Bacăus -a admis contestația și a fost obligată pârâta să emită o nouă dispoziție în completarea dispoziției nr. 1833 din 15.05.2007 emisă de Primarul com., prin care să se dispună restituirea în natură a suprafeței situată în intravilanul com. la punctul "Curtea grădiniței " și evidențiată în schița anexă la raportul de expertiză întocmit de expert, cu obligația respectării de către contestator a dispozițiilor art. 16 din Legea 10/2001.

Prin expozitivul sentinței s-au reținut următoarele:

Prin notificarea înregistrată sub nr. 6130 din 25.07.2001 s-a solicitat de către prin procurator G înscrierea mai multor imobile situate în intravilanul com. printre care și suprafața de 3100 mp situați în sat

Prin dispoziția cu nr. 1833 din 15.05.2007 emisă de Primarul com. s-a dispus restituirea în natură a mai multor imobile - construcții și a suprafeței de teren aferente de 709,7 mp omițându-se însă de către emitent să se pronunțe asupra suprafeței de teren solicitate.

După cum rezultă din extrasul după tabelul cuprinzând centralizarea fișelor de expropriere a moșiilor din raza ocolului agricol din anul 1945, înscris eliberat de Arhivele Statului și care face pe deplin dovada dreptului de proprietate în conformitate cu prevederile art. 23.1 din HG 250/2007 autorul contestatorului a deținut pe raza satului suprafața de 1,00 ha.

Din această suprafață a fost restituită în baza legilor fondului funciar suprafața de 6900 mp conform titlului de proprietate nr. 40843/30.11.1994.

Cu privire la restul suprafeței de 3100 mp, astfel după cum rezultă din raportul de expertiză tehnică, suprafața obținută prin măsurare pe limitele de hotar indicate de părți a fost de 1.292,5 mp restul suprafeței de teren fiind traversată de un care și-a schimbat cursul astfel după cum rezultă din declarațiile de martori.

Suprafața de teren identificată de expert nu este ocupată de construcții și face parte din domeniul public și are ca destinație "C de joacă pentru copiii de la Grădinița ".

Sunt aplicabile astfel dispozițiile art. 16 al. 1 din Legea 10/2001 în sensul că se impune restituirea în natură a imobilului solicitat, astfel cum acesta a fost identificat, cu obligația însă pentru beneficiar de a-i menține afectațiunea pe o perioadă de 5 ani de la data emiterii noii dispoziții.

Împotriva acestei sentințe au declarat apel pârâții. Aceștia au invocat în esență următoarele motive de apel:

În mod greșit s-a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a lor. Potrivit Legii nr. 215/2001 republicată, persoana juridică de drept public ce poate reprezenta Comuna nu este Primăria, ci unitatea administrativ teritorială.

În mod nelegal s-au respins obiecțiunile la expertiza tehnică.

Hotărârea pronunțată este nelegală deoarece nu mai este îndreptățit să obțină teren pe raza Comunei în baza Legii nr.10/2001, deoarece a obținut anterior în baza legilor funciare anterioare titlu de proprietate și despăgubiri pentru suprafața de 50 ha.

Intimatul nu a depus întâmpinare la apel și nu au fost administrate probe noi în apel.

La termenul de judecată din 29 iunie 2009 instanța de apel a invocat din oficiu și a pus în discuția părților un motiv de apel d e ordine publică, și anume nelegalitatea hotărârii primei instanțe în raport de dispozițiile art.22 alin.5 din Legea nr.10/2001 republicată și modificată.

Apelul este fondat pentru considerentele ce succed:

Din coroborarea mențiunilor din notificarea întocmită la 23.07.2007 de către contestator, cu conținutul cererii din 18 august 2004 adresată de același contestator Primăriei ( filele 153 și 123 dosar primă instanță) rezultă fără echivoc faptul că terenul în suprafață de 3.100 mp aferent grădiniței nu a făcut obiectul notificării.

Terenul a fost solicitat pentru prima dată de contestator la 18.08.2004.

Prima instanță a apreciat eronat probele administrate în cauză atunci când a reținut că terenul în suprafață de 3100mp ar fi făcut obiectul notificării din 23.07.2002.

Conform art. 22 alșin.5 din Legea 10/2001 republicată și modificată, " nerespectarea termenului de 6 luni prevăzut pentru trimiterea notificării atrage pierderea dreptului de a solicita în justiție măsuri reparatorii în natură sau prin echivalent".

Termenul de 6 luni a fost prelungit succesiv prin OUG nr.109/2001 și OUG nr. 145/2001 pânăla 14.02.2002,or, contestatorul a solicitat pentru prima dată restituirea terenului la 18.08.2004 cu mult peste termenul imperativ prevăzut de lege.

Termenul de 6 luni de zile este unul imperativ, astfel că sancțiunea prevăzută pentru nerespectarea sa este absolută (de ordine publică).

Contestatorul nemaifiind în drept să solicite în justiție măsuri reparatorii pentru teren, acțiunea acestuia trebuia respinsă ca nefondată.

Pentru aceste considerente, Curtea, va admite apelul și va schimba în tot sentința apelată, în sensul că va respinge contestația ca nefondată.

Văzând și dispozițiile art.274 Cod procedură civilă, contestatorul va fi obligat la plata cheltuielilor de judecată în apel și la instanța de fond, efectuate de pârâți.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de pârâții PRIMĂRIA COMUNEI și PRIMARUL COMUNEI împotriva sentinței civile nr. 1082/03.12.2008 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul-reclamant, domiciliat în B sector 4,-, -.2,. 40.

Schimbă în tot hotărârea apelată și pe fond respinge contestația ca nefondată.

Obligă contestatorul să plătească pârâților 1000 lei cheltuieli de judecată în apel și 2000 lei la instanța de fond.

Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică, azi, 6 iulie 2009.

Președinte, pt. Judecător,

Aflată în CO, semnează Vicepreședinte

instanță

pt. Grefier,

, aflată în CO, semnează grefier șef secție

Red.

Red.

Tehn.6 ex.AA 11.08.2009 com. părților la _________2009

Președinte:Doru Octavian Pîrjol Năstase
Judecători:Doru Octavian Pîrjol Năstase, Camelia Viziteu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Speta Legea 10/2001. Decizia 79/2009. Curtea de Apel Bacau