Fond funciar. Speta. Decizia 977/2009. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

-SECȚIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE-

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 977

Ședința publică din 30 noiembrie 2009

PREȘEDINTE: Andra Corina Botez

JUDECĂTORI: Andra Corina Botez, Veronica Grozescu Cristina

- - -

Grefier -

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de petenta, domiciliată în com. sat, jud.B, împotriva sentinței civile nr.582/29.09.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău în contradictoriu cu intimata, domiciliată în com. sat, jud.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimata personal, lipsind recurenta-petentă.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Curtea, în baza disp.art.137 alin.1 Cod pr.civilă rap. la art.129 Cod pr.civilă, invocă din oficiu și pune în discuție excepția inadmisibilității recursului, având în vedere că acesta vizează o hotărâre irevocabilă.

Intimata având cuvântul solicită admiterea excepției inadmisibilității recursului invocată din oficiu de instanță și, pe cale de consecință, respingerea recursului ca inadmisibil.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului civil de față, constată;

Prin cererea înregistrată la Judecătoria Buzău sub nr.418/2007, reclamanta a solicitat în contradictoriu cu pârâta revizuirea sentințelor civile nr.2007/2004 și nr.3123/2005, pronunțate de Judecătoria Buzău.

În motivarea cererii de revizuire, revizuenta a invederat instanței că cele două hotărâri menționate conțin dispoziții potrivnice, precum și faptul că procesul- verbal aflat în dosarul nr.1358/2004 a fost întocmit de nepotul intimatei, la fel ca și procesul- verbal ce a făcut obiectul dosarului nr.380/2005.

În continuare s-a precizat că, din actul de proprietate aflat la dosarul cauzei, rezultă că intimata nu avea livadă în punctul "", ci abia în anul 2005 plantat pruni în acel loc.

În dovedirea susținerilor sale, revizuenta a depus la dosar sentința civilă nr.2007/19.04.2004, iar din oficiu instanța a dispus atașarea dosarului de fond nr.380/2005.

După administrarea probatoriilor prin sentința civilă nr. 3415/13.06.2007 Judecătoria Buzăua respins cererea de revizuire formulată reținând că în cauză nu sunt incidente prevederile art.322 pct.7 Cod proc.civilă, conform cărora revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanța de apel sau prin neapelare, precum și a unei hotărâri dată de o instanță de recurs atunci când se evocă fondul se poate cere dacă aceste hotărâri conțin dispoziții potrivnice în una și aceeași pricină, între aceleași persoane și având aceeași calitate.

A concluzionat instanța că în speța dedusă judecății, nu sunt întrunite cerințele mai sus menționate, în sensul că cele două hotărâri nu conțin dispoziții potrivnice, nu sunt pronunțate în aceeași pricină și între aceleași persoane.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs revizuenta, fără însă a-l motiva, iar prin decizia civilă nr.983/24.10.2007 Tribunalul Buzău în baza art.306 Cod proc. Civilă constatat nulitatea acestuia ca urmare a faptului că nu a fost motivat în termenul prevăzut de art. 301 Cod proc. Civilă.

La data de 28.08.2009, revizuenta a depus la dosar un memoriu în care a invocat motive de netemeinicie a sentinței pronunțată în dosarul - întrucât prin sentința 3123/2006 a Judecătoriei Buzăus -a stabilit că este nevinovată, nu există pagubă și nici posibilitatea solicitării de despăgubiri.

Ulterior la 15.09.2009, la dosar a fost depus un nou memoriu, prin care s-a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurată in dosarul -, invocându-se însă tot motive de netemeinicie a hotărârii pronunțate, revizuenta învederând că se impune efectuarea de noi probatorii, respectiv cercetare la fața locului și a fost depusă la dosar sentința civilă nr. 3123/13.06.2006.

Prin decizia civilă nr. 582/29.09.2009, Tribunalul Buzăua respins ca inadmisibil recursul promovat de împotriva sentinței civile nr. 3415/13.06.2007, pronunțată de Judecătoria Buzău în dosarul nr.-, reținând că, din conținutul memoriilor depuse precum și din precizările făcute la termenul din 28.09.2009, în speță este vorba despre un recurs declarat împotriva sentinței 3415/13.06.2007 și nu o cerere de îndreptare eroare materială.

S- stabilit că, în speță, dosarul invocat de recurentă a avut ca obiect revizuire, iar sentința pronunțată a fost deja recurată, recursul fiind soluționat de Tribunalul Buzău prin decizia nr.983/24.10.2007, astfel că aceasta a devenit irevocabilă potrivit art. 377 alin. 2 pct. 5 Cod proc. Civilă, iar în aceste condiții o nouă cerere de recurs este inadmisibilă.

Împotriva acestei decizii a promovat recurs reclamanta, criticând-o pentru nelegalitate, pe considerentul că instanța de judecată,în mod eronat a reținut că animalele sale au produs stricăciuni intimatei, deși o atare împrejurare nu corespunde realității.

A învederat recurenta că faptele pretinse de intimată nu există, iar prin sentința civilă nr.3123 din 13.06.2004 a Judecătoriei Buzău au fost anulate procesele verbale în baza cărora fusese sancționată motivat de faptul că ar fi lăsat nesupravegheate animalele, iar acestea au distrus pomii fructiferi ai intimatei.

Pe cale de consecință, s-a solicitat admiterea recursului și " îndreptarea erorii comise în dosarul nr.417 /2007", deoarece animalele sale nu au provocat nicio pagubă intimatei.

La termenul din 30 noiembrie 2009, Curtea, în baza disp.art.137 alin.1 Cod pr.civilă rap. la art.129 Cod pr.civilă a invocat din oficiu și a pus în discuția părților excepția inadmisibilității recursului, având în vedere că acesta vizează o hotărâre irevocabilă.

Examinând decizia atacată prin prisma actelor și lucrărilor dosarului și în raport de excepția inadmisibilității recursului invocată din oficiu de instanță, Curtea reține următoarele:

Art. 299 alin.1 Cod proc.civilă stabilește obiectul recursului, prevăzând că sunt supuse acestei căi de atac hotărârile date fără drept de apel, cele date în apel, precum și în condițiile legii, hotărârile altor organe cu activitate jurisdicțională, fiind aplicabile în mod corespunzător dispozițiile art. 282 alin.2 Cod proc.civilă.

Prezentul recurs declarat de reclamantă vizează decizia civilă nr. 582/28 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în cuprinsul căii de atac expunându-și nemulțumirile în legătură cu această hotărâre.

Prin decizia menționată anterior, Tribunalul Buzăua respins ca inadmisibil recursul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 3415/13.06.2007 a Judecătoriei Buzău, pe considerentul că sentința pronunțată în cauză mai fusese recurată, iar recursul declarat împotriva acesteia fusese soluționat prin decizia civilă nr. 983/2007 a Tribunalului Buzău.

Întrucât decizia civilă nr. 582/2009 a Tribunalului Buzău este irevocabilă, recursul declarat împotriva acesteia apare ca fiind inadmisibil prin raportare la disp.art. 299 Cod proc.civilă.

Pe cale de consecință, Curtea, în raport de considerentele expuse anterior, în baza art. 312 alin.1 Cod proc.civilă va respinge ca inadmisibil recursul declarat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibil recursul declarat de petenta, domiciliată în comuna, sat, jud.B, împotriva deciziei civile nr. 582/29.09.2009 pronunțată de Tribunalul Buzău, în contradictoriu cu intimata -, domiciliată în comuna, sat, jud.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30 noiembrie 2009.

Președinte, JUDECĂTORI: Andra Corina Botez, Veronica Grozescu Cristina

--- - - - -- -

Grefier,

Red.VG

Tehnored.CC

4 ex/9.12.2009

nr.- Judecătoria Buzău

nr. - Tribunalul Buzău

,

operator de date cu caracter personal

notificare nr. 3120/2006

Președinte:Andra Corina Botez
Judecători:Andra Corina Botez, Veronica Grozescu Cristina

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Fond funciar. Speta. Decizia 977/2009. Curtea de Apel Ploiesti