Incuviintare executare silita de catre instanta. Decizia 59/2009. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA COMERCIALĂ, MARITIMĂ ȘI FLUVIALĂ,
CONTENCIOS ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.59/COM
Ședința publică din data de 27 mai 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Adriana Gherasim
JUDECĂTOR 2: Elena Carina Gheorma
Grefier - - -
S-a luat în examinare apelul comercial d eclarat de apelanta pârâtă SC SA C - cu sediul în C,-, jud. C, împotriva sentinței civile nr. 5084/COM/23.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă AG PRIN MANDATAR SC SRL - cu sediul în C,-, jud.C, având ca obiect încuviințarea executării silite.
La apelul nominal făcut în ședința publică răspunde pentru apelanta pârâtă avocat în baza împuternicirii avocațiele depusă la dosar (fila 27), pentru intimata reclamantă se prezintă avocat în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar (fila 19).
Procedura de citare este legal îndeplinită conform dispozițiilor art. 87 și următoarele Cod de procedură civilă.
Apelul este declarat și motivat în termen și este timbrat cu taxă judiciară de timbru în cuantum de 12 lei conform chitanței seria - nr.-/16.03.2009 și seria - nr.-/16.03.2009.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință prin care s-au evidențiat părțile, obiectul litigiului, mențiunile privitoare la îndeplinirea procedurii de citare și stadiul procesual.
Întrebate fiind, părțile, prin apărători aleși, precizează că nu mai au cereri de formulat probe de administrat solicitând cuvântul pentru dezbateri asupra apelului.
Având cuvântul pentru apelanta pârâtă, avocat solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat și desființarea hotărârii apelate care este nelegală și netemeinică.
Apreciază că în mod eronat a reținut prima instanță că în speță își găsesc aplicabilitate normele cuprinse în Convenția pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrare străine adoptată la.
Învederează că instanța de fond a încuviințat executarea silită a hotărârii arbitrare fără a verifica respectarea condițiilor de formă prevăzute de art.4 din Convenție.
În referire la prescripția dreptului de a cerere executarea silită, nu s-au avut în disp. art.5 din Convenția d l New Z. conform cu care executarea unei hotărâri arbitrale ar putea fi refuzată dacă executarea sentinței este contrară ordinii publice a unei țări. Apreciază, în speță, aplicabilitatea art.5 din Convenție având în vedere prevederile interne privind terenul de prescripție de 3 ani.
În raport de data la care hotărârea arbitrară este definitivă și obligatorie - 20.07.2005 - de termenul de 14 zile de executarea de bună voie, stabilit de hotărârea arbitrară, rezultă că dreptul de a cerere executarea silită a hotărârii arbitrale s-a născut la 03.08.2005 și s-a prescris la 03.08.2008, potrivit legislației interne.
Critică hotărârea si sub aspectul motivării că odată cu recunoașterea hotărârii arbitrale, instanța investită cu cererea de recunoaștere a verificat condițiile de regularitate prevăzute de Convenția d l New Z. și Legii nr.105/1992. Prin această interpretare, se minimalizează rolul instanței investite cu cererea de încuviințare a executării silite, la o simplă formalitate.
Față de aceste considerente și că în speță nu se poate avea în vedere dreptul elvețian și termenul de prescripție de 10 ani prevăzut de acesta, întrucât nu derivă din aplicarea principiului disponibilității părților, solicită admiterea apelului în sensul respingerii cererii de încuviințare a executării silite a hotărârii arbitrare a Curții Internaționale de Arbitraj a Camerei de Comerț din Austria.
Solicită cheltuieli de judecată.
Apărătorul intimatei reclamante, având cuvântul, susține concluzii de respingere a apelului ca nefondat. Învederează că în dosarul de fond, la data de 24.10.2008, a anexat bibliografie generală și selectivă,cu opinii doctrinare relevante în speța de față, opinii ignorate de partea adversă și s-a consultat și cu prof. care a scris singurul tratat de prescripție extinctivă în materie.
Consideră că instanța de fond nu a făcut decât să aplice legea și a ales soluția cea mai în măsură sub aspectul protecției drepturilor creditorului.
Apreciază ca nefondate criticile referitoare la neîndeplinirea condițiilor de formalitate, care tind să încalce puterea de lucru judecat provenită din hotărârea irevocabilă dată în litigiul având ca obiect recunoașterea hotărârii arbitrale străine.
Nici motivele de apel privitoare la caracterul de ordine publică ale prescripției extinctive ale dreptului internațional privat nu sunt, fondate, potrivit doctrinei în sistemul raporturilor comerciale internaționale instituția prescripției extinctive nu are caracter de ordine publică și există diferențe între conceptele de ordine publică în dreptul intern și dreptul internațional privat.
Astfel cum a reținut prima instanță, în speță se aplică Convenția d l New Z. iar potrivit instanței arbitrale austriece termenul de prescripție este de 10 ani, prevăzut de dreptul elvețian.
În notele de concluzii depuse în dosarul de fond sunt inserate opinii constante în sensul că în atare situație se aplică prevederile Convenției d l New Z.
Învederează că apelanta pârâtă citează din lucrările prof., indicată de intimata reclamantă în notele depuse la dosar, dar nu până la capăt ci trunchiat și incomplet.
În ce privește valența întrerupătoare de prescripție a cererii de recunoaștere a hotărârii arbitrale străine, făcută și pe cale separată, solicită a se avea în vedere opiniile prof., și citate în notele și întâmpinarea depusă la dosar.
Învederează că Hotărârea a fost investită cu formulă executorie la 18.08.2005 iar cererea de încuviințare a executării silite a fost introdusă în termenul general de prescripție de 3 ani - 02.09.2008, având în vedere termenul de 14 zile libere încuviințat pentru executarea normală.
De vreme ce în materia hotărârilor judiciare civile și comerciale pronunțate în statele membre ale Uniunii Europene pentru recunoașterea recunoașterii și executării hotărârilor judecătorești Legea nr.187/2003 nu ase mai aplică, capitolul din Legea nr.105/1992a rămas fără aplicabilitate în cazul acestor state. ea urmând a se aplica in cazul țărilor neeuropene și care nu sunt semnatare ale Convenției d l New Z.
Pentru cele mai sus expuse și dezvoltate pe larg în întâmpinarea depusă la dosar, solicită respingerea apelului ca nefondat.
Nu solicită cheltuieli de judecată.
CURTEA
Asupra apelului comercial d e față:
Asupra apelului comercial d e față:
Prin sentința civilă nr. 5084/com/23.12.2008 a Tribunalului Constanțaa fost respinsă excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită, invocată de pârâta SC SA, fiind admisă cererea reclamantei prin mandatara sa SC SRL, sens în care s-a dispus încuviințarea executării silite, pe teritoriul României, a hotărârii arbitrale pronunțate de Curtea Internațională de Arbitraj a Camerei de Comerț din Austria, înregistrată sub nr. 4865/20.07.2005, iar pârâta SC SA a fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 10,3 lei cu titlul de cheltuieli de judecată.
A reținut instanța de fond că a fost investită cu cererea prin care reclamanta. reprezentatăprin mandataraSC "" SRL a solicitat ca, în contradictoriu pârâta SC "" SA, prin hotărâre judecătorească, să se încuviințeze executarea silită, pe teritoriul României, a Hotărârii arbitrale pronunțată de Curtea Internațională de Arbitraj a Camerei de Comerț din Austria, înregistrată sub nr. 4865/20.07.2005.
Reclamanta a mai solicitat obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
Cererea a fost înregistrată sub nr-.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, prin Hotărârea arbitrală pronunțată de Curtea Internațională de Arbitraj a Camerei de Comerț din Austria înregistrată sub nr. 4685, Viena 20.07.2005, pârâta SC "" SA a fost obligată la următoarele prestații:
- restituirea instalației de utilaj de prelucrare C 800 V;
- restituirea accesoriilor acestei instalații;
- plata sumei de 98.000 euro;
- plata dobânzii în cuantum de 10% din suma de 4.300 euro, pentru perioada 16.08.2003 - 16.08.2004;
- plata dobânzii în cuantum de 10% din suma de 98.000 euro, începând cu data de 17.08.2004 și până la executarea integrală a debitului principal;
- plata sumei de 42.937,56 euro cu titlu de cheltuieli de procedură arbitrală.
A învederat reclamanta că, prin sentința nr. 2397/com/25.04.2007 a Tribunalului Constanța - Secția comercială, rămasă definitivă prin decizia nr. 222/com/15.10.2007 a Curții de Apel Constanța și devenită irevocabilă prin decizia civilă fără număr din 23.05.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția comercială, hotărârea arbitrală a fost recunoscută în România.
Totodată, că în cuprinsul hotărârii arbitrale străine deja recunoscute în România, există mențiunea caracterului executoriu, potrivit legii austriece.
În drept, au fost invocate prevederile art. 173-177 din Legea nr. 105/1992; dispozițiile art. 1-6 din Convenția pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine, 10 iunie 1958, art. 370 ind. 2 Cod procedură civilă, art. 274 Cod procedură civilă.
Reclamanta a anexat cererii copii legalizate ale hotărârilor judecătorești, traducerea legalizată a hotărârii arbitrale.
Potrivit notelor de concluzii depuse de reclamanta la termenul de judecată din 20.11.2008, în materia încuviințării executării silite a hotărârii arbitrale străine, sunt incidente dispozițiile Convenției 1958, la care atât România, cât și Austria sunt părți.
A precizat reclamanta că, în reglementarea Convenției, prescripția dreptului de a cere executarea silită potrivit legii statului solicitat nu constituie o condiție pentru încuviințarea executării silite (exequatur).
Potrivit Convenției, prescripția executării hotărârii străine este cea a statului de origine. A mai învederat reclamanta cătermenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită a fost întrerupt prin cererea de recunoaștere a hotărârii arbitrale străine, la data de 11.11.2005. În fine, că momentul de la care începe să curgă termenul de prescripție a dreptului de a cere executarea silită (deci aplicabil și cererii de încuviințare a executării hotărârii străine) este reglementat potrivit legii statului de origine, consecința fiind aceea că,la data introducerii prezentei cereri - 2.09.2008 - prescripția nu era împlinită.
Pe calea întâmpinării depuse la data de 20.11.2008, pârâta SC "" SA a solicitat respingerea cererii reclamantei și a susținut, în esență, următoarele:
1. Au fost nesocotite prevederile art. 174 din Legea nr. 105/1992, în sensul cădreptul de a cere executarea silită este prescris potrivit legii române.
Reclamanta nu a prezentat dovada caracterului executoriu al hotărârii arbitrale.
Hotărârea arbitrală este definitivă și obligatorie din data de 20.07.2005 și este valabilă și executorie din data de 18.08.2005. Or, cererea reclamantei a fost introdusă la data de 2.09.2008,după împlinirea termenului de prescripție de 3 ani stabilit prin art. 405 Cod procedură civilă.
Îndeplinirea de către reclamantă a procedurilor de recunoaștere în România a hotărârii arbitrale străine nu este de natură a întrerupe ori suspenda cursul prescripției, Codul d e procedură civilă al României enumerând restrictiv cazurile de întrerupere ori de suspendare.
2. Au fost încălcate dispozițiile art. 167 lit. b din Legea nr. 105/1992, în sensul căhotărârea arbitrală străină este pronunțată de o instanță arbitrală necompetentă să judece procesul. Constituirea tribunalului arbitral și procedura de arbitraj nu au fost conforme cu convenția părților, ceea ce, potrivit art. V pct. 1 lit. d din Convenția 1958, conduce la refuzul executării hotărârii arbitrale.
Hotărârea arbitrală a fost pronunțată de către instituția arbitrală numită Arbitrajul Internațional al Camerei Economice a Austriei, organizat la Viena, aceasta nefiind instanța arbitrală desemnată de părți prin clauza compromisorie din contract.
Procedura arbitrală s-a desfășurat cu ignorarea caracterului strict al clauzei compromisorii încheiată conform art. V pct. 1 lit. a din Convenția europeană de arbitraj, încheiată la Geneva, la 21.04.1961.
Instituția arbitrală a ignorat clauza compromisorie și s-a învestit informal, iar până la închiderea procedurii, nu a comunicat pârâtei dreptul aplicabil în cauză, respectiv dreptul elvețian, încălcându-i dreptul la apărare și nesocotind principiul contradictorialității.
Din actele și lucrările dosarului, prima instanță a reținut că Hotărârea arbitrală înregistrată sub nr. - 4865/20.07.2005, a cărei executare silită, pe teritoriul României, se solicită a fi încuviințată, a fost pronunțată de Curtea Internațională de Arbitraj a Camerei de Comerț din Austria iar anterior promovării cererii de încuviințare a executării silite, reclamanta a învestit tribunalul cu o cerere de recunoaștere a aceleiași hotărâri, pe teritoriul României.
Prin sentința nr. 2397/com/25.04.2007, Tribunalul Constanța - Secția comercială a admis cererea reclamantei și a dispus recunoașterea în România a hotărârii pronunțată de Curtea Internațională de Arbitraj a Camerei de Comerț din Austria înregistrată sub nr. 4865 Viena, 20.07.2005.
Curtea de Apel Constanțaa respins apelul declarat de pârâta SC "" SA împotriva sentinței nr. 2397/com/25.04.2007, prin Decizia nr. 222/com/15.10.2007.
La data de 23.05.2008, Înalta Curte de Casație și Justiție a respins recursul formulat de SC "" SA împotriva Deciziei nr. 222/15.10.2007 a Curții de Apel Constanța.
Cu privire la cadrul legal al soluționării cererii de încuviințare a executării silite, prima instanța a reținut că,în raport de dispozițiile art. 10 din Legea nr. 105/1992cu privire la reglementarea raporturilor de drept internațional privat, în cauză, își găsesc aplicarea, cu prioritate, normele convenționale speciale cuprinse în Convenția privind recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine, 10.06.1958, ratificată prin Decretul nr. 186/24.06.1961, la care atât România, cât și Austria au aderat.
S-a mai reținut, în acest sens, că în Sistemul Convenției, condițiile pretinse prin art. 5 pentru a legitima efectele extrateritoriale ale hotărârii arbitrale străine sunt identice, pentru recunoaștere și pentru încuviințarea executării silite.
Or, tribunalul învestit cu cererea de recunoaștere a hotărârii arbitrale a efectuat analiza condițiilor de regularitate internațională atât prin prisma prevederilor Legii nr. 105/1992, cât și din perspectiva Convenției privind recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine, 10.06.1958 și a statuat, cu putere de lucru judecat, asupra întrunirii lor, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă.
Prin urmare, au fost înlăturate apărările reiterate de pârâta SC "" SA în cauza de față privitoare la pronunțarea hotărârii arbitrale de către un tribunal arbitral necompetent în raport de prevederile clauzei compromisorii ori referitoare la neregularități decurgând din încălcarea principiului contradictorialității și a principiului dreptului la apărare.
În ceea ce privește excepția de prescripție a dreptului de a cere executarea silită invocată de pârâta SC "" SA, a constatat instanța de fond că această condiție este consacrată deart. 174 lit. b din Legea nr. 105/1992.
Dispozițiile Legii nr. 105/1992, pe care și-a întemeiat pârâta excepția de prescripție, au fost însă înlăturate, ca efect al aplicării prioritare a Convenției d l New Z. 1958.
În absența unei trimiteri, în cuprinsul Convenției, la prescripția din legea statului solicitat, dreptul de a cere executarea silită urmează a fi supus termenului de 10 ani prevăzut de legea elvețiană (art. 137 alin. 2 din Codul federal elvețian al obligațiilor).
S-a reținut, în acest sens, că, în lipsa indicării de către părți a legii aplicabile fondului litigiului, Curtea Internațională de Arbitraj a Camerei de Comerț din Austria a statuat - în raport de normele conflictuale cuprinse în Convenția Europeană privind contractele neonorate - că dreptul aplicabil contractului estedreptul elvețian.
Cum, pentru hotărârea arbitrală pronunțată la data de 20.07.2005, definitivă și obligatorie, valabilă și executorie, potrivit mențiunii aplicate la data de 18.08.2005, cererea de încuviințare a executării silite formulată la data de 2.09.2008 a fost introdusă înăuntrul termenului de prescripție de 10 ani, excepția invocată de pârâta SC ""SA a apărut ca neîntemeiată și a fost respinsă.
Constatând, pentru considerentele expuse, că nu a existat niciun impediment care să se opună executării silite, instanța a admis cererea reclamantei și a încuviințat executarea silită, pe teritoriul României, a Hotărârii arbitrale înregistrată sub nr. 4865/20.07.2005.
În temeiul art. 274 Cod procedură civilă, la cererea reclamantei, a fost obligată pârâta la plata sumei de 10,3 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel pârâta SC SA, arătând că hotărârea este netemeinică, sub un prim aspect, pentru ignorarea, de către prima instanță, a apărărilor sale cu privire la încălcarea de către intimata reclamantă a prevederilor art. 4 din Convenția pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine, adoptată la la 10 iunie 1958.
A susținut apelanta că lipsesc din dosarul cauzei originalul sau copia legalizată a sentinței arbitrale apostilate și originalul sau copia legalizată și traducerea legalizată a convenției arbitrale apostilate, astfel că instanța de fond a încuviințat executarea silită a hotărârii arbitrale fără a verifica respectarea condițiilor de formă impuse de Convenție, deși este recunoscut faptul că era necesar să prezinte titlul executoriu în original.
Un al doilea motiv de apel invocat în cererea sa vizează greșita interpretare a normelor ce reglementează prescripția dreptului de a cere executarea silită a hotărâri arbitrale nr. 4865/20.07.2005.
Apelanta SC Sa a arătat că instituția prescripției este de ordine publică în România, iar potrivit prevederilor art. 5, pct. 2, lit. b din Convenția 1958, "executarea unei hotărâri arbitrale va putea fi refuzată dacă autoritatea competentă a țării în care se cere executarea constată că această executare ar fi contrară ordinii sale publice."
Astfel, în accepțiunea apelantei pârâte, este greșită opinia instanței de fond privind aplicarea în cauză a termenului de prescripție de 10 ani prevăzut în dreptul elvețian, durata prescripției dreptului de a cere executarea silită urmând a se stabili potrivit statului solicitat, doar dacă nu s-au stabilit termene mai reduse prin legislația statului de origine sau prin hotărâre.
A mai arătat apelanta că dreptul de a cere executarea silită a hotărârii arbitrale pronunțate de Curtea de Arbitraj a Camerei de Comerț din Austria s-a născut la data de 03.08.2005, după expirarea celor 14 zile prevăzute în hotărâre pentru executare benevolă, iar termenul de prescripție este cel prevăzut de art. 405 proc. civ. respectiv termenul general de 3 ani.
În raport de aceste coordonate temporale, a concis apelanta SC Sa că dreptul intimatei reclamante de a cere încuviințarea executării silite a hotărârii arbitrale nr. 4865/2005 s-a prescris la data de 03. 08. 2008, anterior sesizării instanței, cererea de încuviințare fiind înregistrată la data de 02.09.2008 pe rolul Tribunalului Constanța.
Pentru aceste motive a solicitat apelanta să se admită apelul său și, judecând cauza în fond, să fie respinsă cererea de încuviințare a executării silite a hotărârii arbitrale înregistrate sub nr. 4865/2005 ca netemeinică și nelegală,cu obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Legal citată, intimata reclamantă AG, prin mandatar SC SRL, a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, arătând că prima critică a apelantei tinde să încalce autoritatea de lucru judecat provenită din hotărârea irevocabilă având ca obiect recunoașterea hotărârii arbitrale străine.
În privința prescripției extinctive, intimata a opinat că prima instanță a reținut corect că legea aplicabilă prescripției dreptului de a cere executarea silită este legea aplicabilă fondului raporturilor dintre părți, respectiv legea elvețiană, iar criticile apelantei referitoare la caracterul de ordine publică a normelor prescripției în materia dreptului internațional privat sunt nefondate.
În sensul acestei interpretări a intimatei reclamante au fost citate opinii din doctrina juridică internă.
În măsura în care s-ar aprecia de către instanța de control judiciar că termenul de prescripție este cel prevăzut de legea română, a învederat intimata AG prin mandatara sa că acest termen a fost întrerupt prin cererea de recunoaștere a hotărârii arbitrale străine, astfel că cererea de încuviințare nu era prescrisă la data sesizării instanței.
Dintr-un alt punct de vedere a apreciat intimata reclamantă că cererea sa nu era prescrisă la data sesizării instanței pentru că, în raport de data menționată în cuprinsul hotărârii ca fiind cea a aplicării formulei executorii, respectiv 18.08.2005, precum și de termenul de executare de 14 zile stabilit pentru executarea normală, cererea formulată la 02.09.2008 era evident înregistrată în interiorul termenului de 3 ani calculat în conformitate cu dispozițiile art. 102 proc. civ.
Examinând apelul declarat de pârâta SC SA prin prisma criticilor aduse sentinței civile nr. 5084/com/23.12.2008 a Tribunalului Constanța, Curtea reține caracterul său nefondat pentru următoarele considerente:
Pretinsa încălcare de către intimata SC Gad ispozițiilor art. 4 din Convenția pentru recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine, adoptată la la 10 iunie 1958, fost analizată de către prima instanță, arătându-se în sentința apelată că "tribunalul investit cu cererea de recunoaștere a hotărârii arbitrale a efectuat analiza condițiilor de regularitate internațională atât prin prisma prevederilor Legii nr. 105/1992, cât și din perspectiva Convenției privind recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine de la din 1958, statuând, cu putere de lucru judecat, asupra întrunirii lor, printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă".
Potrivit prevederilor art. alin.1 din Convenția suscitată, "pentru a obține și executarea arătată în articolul precedent, partea care cere recunoașterea și executarea trebuie să producă, odată cu cererea, originalul sentinței autentificate în mod cuvenit, sau o copie a acestui original întrunind condițiile cerute pentru autenticitatea sa."
Procedând mai întâi la parcurgerea etapei de recunoaștere a hotărârii arbitrale străine de către instanța competentă de pe teritoriul României, intimata SC a supus controlului judiciar analiza existenței cerințelor solicitate de normele Convenției d l New Z. inclusiv cele referitoare la depunerea sentinței a cărei recunoaștere s-a solicitat în forma cerută de normele legale aplicabile în cauză.
Prin urmare, fiind statuat asupra regularităților procedurale ce au fost respectate la momentul recunoașterii hotărârii arbitrale străine pe teritoriul României, nu mai poate fi repusă în discuție cerința de a fi fost depusă respectiva hotărâre în original sau copie autentificată, fără a aduce atingere autorității de lucru judecat pe care o are în prezent sentința civilă nr. 2397/25 aprilie 2007 Tribunalului Constanța, rămasă definitivă și irevocabilă după epuizarea tuturor căilor de atac.
În aceste condiții, primul motiv de apel invocat de pârâta apelantă SC SA este nefondat, prima instanță reținând judicios că, anterior sesizării sale cu cererea de încuviințare a executării silite a hotărârii arbitrale înregistrate sub nr. 4865/20.07.2005, în procedura recunoașterii acestei hotărâri străine, au fost verificate și constatate ca fiind îndeplinite cerințele cuprinse în Convenția 1958, inclusiv cele ale art. 4 privind forma de depunere la dosar a hotărârii a cărei recunoaștere s-a solicitat.
În privința celui de-al doilea motiv de apel, referitor la prescripția dreptului de a cere executarea silită a hotărârii arbitrale înregistrate sub nr. 4865/20.07.2005, Curtea reține caracterul neîntemeiat al acestei excepții de fond, pentru următoarele considerente:
Sub un prim aspect, s-a invocat de către apelantă neluarea în considerare, de către prima instanță, a dispozițiilor art. 5, pct.2, lit. b din Convenția 1958, deși s-a reținut de către aceeași instanță aplicabilitatea respectivei convenții.
Astfel, potrivit acestor prevederi la care a făcut trimitere critica apelantei, "recunoașterea și executarea unei sentințe arbitrale vor putea fi, de asemenea, refuzate, dacă autoritatea competentă a țării în care se cere recunoașterea și executarea constată că recunoașterea și executarea ar fi contra ordinii publice a acestei țări.
Hotărârea arbitrală a cărei executare silită se solicită în prezenta cauză, dată în urma soluționării diferendului ivit în derularea unui contract comercial, a statuat fără echivoc aplicabilitatea legii elvețiene în acest litigiu, fără ca părțile să-și poată exprima o altă opțiune ulterior.
În ceea ce privește prescripția dreptului de a cere executarea silită a unei hotărâri arbitrale străine, dispozițiile art. 3702proc. civ. statuează că aceste hotărâri pot fi puse în executare silită pe teritoriul României, prin aplicarea în mod corespunzător a prevederilor art. 173-177 din Legea nr. 105/1992.
Potrivit prevederilor art. 174 din legea ce reglementează raporturile de drept internațional privat, executarea silită se încuviințează"dacă dreptul de executare nu a fost prescris potrivit legii române", iar acest termen de prescripție, stabilit prin dispozițiile art. 405 proc. civ. este de 3 ani, dacă legea nu prevede altfel.
Însă, fiind prioritar aplicabilă în cauză Convenția privind recunoașterea și executarea sentințelor arbitrale străine de la din 1958, ceea ce nu s-a contestat de către niciuna dintre părți litigante și s-a stabilit în mod irevocabil în procedura de recunoaștere a hotărârii arbitrale străine, termenul de prescripție pentru executarea silită a acestei hotărâri este supus legii străine, fiind astfel înlăturată aplicarea legii române.
Dat fiind faptul că prin Convenție se poate refuza încuviințarea executării silite a unei hotărâri arbitrale în măsura în care această executare ar fi contra ordinii publice a acestei țări (art.5, pct. 2, lit. b din Convenție ), ceea ce este esențial a fi lămurit în cauza pendinte este analiza instituției prescripției dreptului de a cere executarea silită în raport de ceea ce reprezintă ordinea publică a statului solicitat (statul român).
Astfel cum se face distincție chiar de către legiuitor în reglementarea raporturilor de drept internațional privat, condiția prescripției dreptului de a cere executarea silită, prevăzută de art. 174, alin.1, lit.b din Legea nr. 105/1992, nu intră în sfera elementelor de ordine publică la care face trimitere art. 168, pct. 2 din aceeași lege, fiind privită ca o instituție de interes privat în sfera raporturilor juridice guvernate de convențiile internaționale la care România este parte.
Fiind calificată instituția prescripției dreptului de a cere executarea silită a hotărârii arbitrale străine ca una de ordine privată, este de reținut că cererea intimatei reclamante nu încalcă prevederile art. 5, pct. 2, lit. b din Convenția 1958, nefiind dovedită nicio altă neregularitate ce ar putea afecta ordinea publică a statului solicitat în raportul juridic legat prin cererea de încuviințare a cestei executări.
Având în vedere natura juridică unică a prescripției extinctive, nefiind făcută distincția între prescripția dreptului de a obține titlul executoriu și prescripția dreptului de a cere executarea silită a acestui titlu, astfel cum este reglementată această instituție juridică în dreptul elvețian, stabilit ca fiind dreptul material aplicabil în hotărârea arbitrală străină supusă încuviințării executării silite în cauza pendinte, Curtea reține că în mod judicios s-a apreciat de către prima instanță a fi aplicabil termenul de prescripție de 10 ani, potrivit dispozițiilor art. 137, alin. 2 din Codul Elvețian al Obligațiilor.
Reținându-se aplicarea prioritară a regulilor instituite prin Convenția d l New Z. din 1958, criticile apelantei privind neluarea în considerare de către prima instanță a dispozițiilor referitoare la prescripția executării silite în dreptul intern sunt neîntemeiate, fiind analizată excepția invocată în lumina reglementărilor internaționale ce guvernează raportul juridic dedus soluționării în prezenta cauză.
Pentru aceste considerente, apreciind că excepția prescripției dreptului de a cere executarea silită a unei hotărâri arbitrale străine nu este fondată, fiind corectă soluția primei instanțe, Curtea va respinge apelul declarat de pârâta SC SA împotriva sentinței civile nr. 5084/com/23.12.2008 a Tribunalului Constanța, urmând a fi menținută această sentință ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat apelulcomercial d eclarat de apelanta pârâtă SC SA C - cu sediul în C,-, jud. C, împotriva sentinței civile nr. 5084/COM/23.12.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimata reclamantă AG PRIN MANDATAR SC SRL, cu sediul în C,-, jud.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 mai 2009.
Președinte, - - | Pt.Judecător, - - -, aflată în CO, semnează conf.art.261 al.2, Președinte instanță, |
Pt.Grefier, - -, aflată în CO, semnează conf.art-261 al.2 grefier șef, |
jud.fond: Th.Th.
Red.dec.jud.G 30.06.2009
Președinte:Adriana GherasimJudecători:Adriana Gherasim, Elena Carina Gheorma
