Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 143/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE

DECIZIE CIVILĂ NR. 143/

Ședința publică 27 mai 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Vanghelița Tase

JUDECĂTOR 2: Mihaela Ganea

Grefier - -

S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelanta pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T, cu sediul în-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1099/22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în T,-, având ca obiect contestație în temeiul Legii nr. 10/2001.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică din 18.05.2009 și au fost consemnate în încheierea din acea dată ce face parte integrantă din prezenta decizie, iar instanța având nevoie de timp pentru a delibera a amânat pronunțarea la data de 25.05.2009 și respectiv 27.05.2009.

CURTEA

Asupra apelului civil de față;

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Tulcea la nr-, reclamanta a formulat contestație împotriva dispoziție nr. 679/31 ianuarie 2007 Primarului Municipiului T, prin care a fost respinsă notificarea nr. 101/2001.

Prin cererea separată, înregistrată la nr-, reclamantul a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 1535 din 16 iulie 2003, emisă de Primarul Municipiului T prin care s-a respins notificarea nr. 102/2001.

Intrucât ambele contestații vizează același imobil pentru care s-au formulat însă două notificări pentru o corectă soluționare a cauzei s-a dispus conexarea celor două dosare.

In motivarea contestației, reclamantul a arătat că prin dispozițiile emise de către Primarul Municipiului T s-au respins cele două notificări formulate pentru același imobil, respectiv din T,- (fostă - nr. 4, fostă nr. 10) în mod nelegal, cu motivarea că nu s-a făcut dovada proprietății și a preluării abuzive.

Contestatorul a arătat că s-au depus înscrisuri din care rezultă că bunica petentului a avut în proprietate acest imobil.

In ce privește preluarea abuzivă, reclamantul a arătat că imobilul a fost preluat de stat prin Decretul nr. 513/1953, preluare cu titlu în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, aceasta rezultând din adresa Primăriei T nr. 321 din 15 martie 1954.

In dovedirea cererii, reclamantul a depus la dosar dispoziția nr. 279 și nr. 1535 emise de Primarul Municipiului T, notificările cu nr. 101 și 102 privind imobilul revendicat, act de vânzare nr. 356 din 4 februarie 2001 eliberat de Direcția Generală a Arhivelor Statului, Copie extras de pe borderoul general al recensământului populației din 1948, chitanțe, acte de stare civilă și a solicitat audierea martorilor și.

Primarul Municipiului Taf ormulat întâmpinare la acțiunea reclamantului, solicitând respingerea acțiunii ca nefondată întrucât notificatorul nu a făcut dovada proprietății, nici a preluării abuzive.

Soluționând pe fond cauza, Tribunalul Tulceaa pronunțat sentința civilă nr.1099 din 22 mai 2008, prin care a admis acțiunea având ca obiect Legea nr.10/2001 formulată de reclamantul împotriva pârâtei Primăria Municipiului

S-a dispus anularea dispoziției nr.679 din 31 ianuarie 2007 emisă de Primarul Municipiului T, ca netemeinică și nelegală.

S-a dispus restituirea în natură a imobilului situat în T,- (fostă - - nr.4, fostă nr.10), județul T către reclamant.

S-a luat act că reclamantul renunță la judecata cu privire la dispoziția Primarului Municipiului T nr.1535 din 16 iulie 2003 (dosar nr-) al Tribunalului Tulcea.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța de fond a reținut că deși reclamantul nu a prezentat titlu de proprietate, din declarațiile martorilor audiați în cauză și extrasul de pe borderoul general al recensorului județului T, a făcut dovada că autoarea sa a dobândit în proprietate imobilul situat în T,-.

În baza Decretului nr.513/1953 și Ordinul nr.113/1991, /1954 a Sfatului Popular Regional G imobilul în litigiu a fost preluat de stat pentru administrare.

Acest imobil făcea parte din imobilele proprietatea repatriaților bulgari.

Pentru imobilul preluat de către stat cu titlu fostul proprietar nu a primit despăgubiri.

Reținându-se că imobilul a fost preluat abuziv cu titlu și că reclamanta are calitatea de persoană îndreptățită, instanța a dispus restituirea în natură a imobilului situat în T,- către aceasta.

În termen legal împotriva sentinței civile nr.1099 din 22 mai 2008 declarat apel pârâta Primăria Municipiului T ca fiind nelegală pentru următoarele motive:

Motivează apelul arătând că imobilul a fost preluat în baza unui act,încheiat în afara perioadei reglementată de Legea nr.10/2001.

În aceste condiții nu a avut loc o preluare abuzivă așa cum prevăd dispozițiile Legii nr.10/2001.

Decretul nr.513/1953 ratifică acordul între România și Bulgaria și reglementa situația bunurilor urbane din D de Nord și de Sud ce decurgeau din Tratatul d l Craiova din anul 1940.

Avându-se în vedere acest decret ce reglementează o situație ce decurgea din aplicarea acestui tratat, cât și o problemă financiară apelanta susține că nu poate fi vorba de o preluare abuzivă a acestui imobil.

De altfel,reclamantul cu extrasul de pe borderoul general al recensorului unde se făcea mențiunea că autoarea sa deținea imobilul în litigiu sub un alt titlu de proprietate decât cel de proprietar-nu a făcut dovada proprietății asupra imobilului în litigiu.

Pentru cele menționate mai sus,apelanta a solicitat admiterea apelului, restituirea în tot a sentinței apelate și pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.

Analizând sentința apelată,în baza motivelor de apel formulate, curtea constată că apelul este nefondat pentru următoarele:

Legea nr.10/2001 vizează întreaga arie a imobilelor preluate în orice mod de stat, de organizații cooperatiste sau orice alte persoane juridice, fiind irelevant că sunt imobile cu destinație de locuințe sau cu altă destinație decât cea de locuință.

Prin imobile, în sensul acestei legi, nu sunt vizate numai construcțiile, precum în cazul Legii nr.112/1995, ci sunt vizate atât imobilele terenuri cu și fără construcții, cât și construcții și, mai mult, se crează posibilitatea restituirii și bunurilor mobile devenite imobile prin încorporare în construcții,precum și utilaje și instalații preluate de stat sau alte persoane juridice odată cu imobilul.

Pentru a beneficia de dispozițiile acestei legi,persoana în cauză să facă dovada că are calitatea de persoană îndreptățită și că imobilul a cărei restituire o solicită a fost preluat în mod abuziv.

Art.2 din Legea nr.10/2001enumeră categoriile de imobile preluate în mod abuziv în baza unor acte normative.

Cu alte cuvinte, constituie preluare abuzivă orice naționalizare indiferent dacă aceasta s-a realizat sau nu în baza vreunui titlu valabil sau nevalabil.

În cauza dedusă judecății reclamantul solicită restituirea imobilului în litigiu preluat în baza Decretului nr.513/1953 - ratifică acordul între România și Bulgaria și reglementa situația bunurilor urbane din D de Nord și de Sud ce decurgeau din Tratatul d l Craiova din anul 1940.

Având în vedere că acest decret reglementează atât o situație ce decurge din aplicarea Tratatului d l Craiova din anul 1940 cât și o problemă financiară, nu se impune admiterea notificării formulate de către reclamant în vederea restituirii imobilului,întrucât preluarea s-a făcut în baza unui act încheiat ce nu intră sub incidența Legii nr.10/2001.

În concluzie nu a avut loc o preluare abuzivă a imobilului situat în T,- județul T,așa cum prevăd dispozițiile art.5 al.1 din Legea nr.10/2001.

Ca atare, curtea în baza art.296 Cod pr.civilă va admite apelul, va schimba în tot sentința apelată în sensul că va respinge ca nefondată acțiunea formulată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul civil declarat de apelanta pârâtă PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T, cu sediul în-, județul T, împotriva sentinței civile nr. 1099/22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Tulcea, în dosarul civil nr-, în contradictoriu cu intimatul reclamant, domiciliat în T,-.

Schimbă în tot sentința apelată,în sensul că pe fond respinge acțiunea ca nefondată.

Definitivă.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică,astăzi 27.05.2009.

Președinte Judecător

- - - -

Grefier

- -

Jud.fond:

Red.dec.jud./30.06.2009

Tehnored.gref./01.07.2009

4 ex.

Președinte:Vanghelița Tase
Judecători:Vanghelița Tase, Mihaela Ganea

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 143/2009. Curtea de Apel Constanta