Investire cu formulă executorie hotarare, contract. Decizia 1467/2009. Curtea de Apel Pitesti

Operator date 3918

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE

DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE

CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR- DECIZI CIVILĂ NR.1467/

Ședința publică din 22 octombrie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Florinița Ciorăscu judecător

JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim

JUDECĂTOR 3: Veronica

Grefier:

S-a luat spre soluționare recursul declarat de petentul împotriva încheierii de ședință din 01 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns recurentul.

Procedura, legal îndeplinită.

Recursul, legal timbrat, cu timbru judiciar de 0,15 lei și taxă judiciară de 2 lei.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Recurentul-petent depune la dosar note de ședință, copia deciziei civile nr.2/R-CC din 6 februarie 2009, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-, încheierea de ședință din 15 mai 2009, pronunțată în același dosar și decizia civilă 2/A-CC din 17 februarie 2006, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI, în dosarul nr.3149/civ/2005. Precizează că nu mai are cereri de formulat în cauză.

Curtea constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra lui.

Recurentul-petent, având cuvântul, solicită admiterea recursului așa cum a fost motivat în scris și să se dispună ca investirea cu formulă executorie să se facă de către Curtea de APEL PITEȘTI. Arată că, deși sentința civilă a fost investită cu formulă executorie, executorul judecătoresc refuză să o pună în aplicare. Totodată, solicită a se ține cont de faptul că, prin decizia a cărei copie s-a depus la termenul de astăzi, deja Curtea și-a investit soluția dată ca instanță de apel, așa încât, se impune a nu fi pronunțată o decizie contrară. Apreciază că tribunalul nu era competent să investească sentința.

CURTEA

Deliberând, în cond.art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului de față:

Constată că, prin încheierea dată în camera de consiliu din data de 1 iulie 2009, Tribunalul Argeșa respins cererea prin care solicitase investirea cu formulă executorie a deciziei civile nr.2/A-CC din data de 17 februarie 2006 Curții de APEL PITEȘTI.

În motivare, s-a reținut în fapt că, prin această decizie, este admis apelul formulat de către părți împotriva sentinței civile nr.72/23 mai 2001 Tribunalului Argeș, pe care a schimbat-o, soluția dată dosarului fiind deja investită cu formulă executorie, așa cum rezultă din copia înscrisului depusă la dosar.

În ceea ce privește competența soluționării cererilor de investire cu formulă executorie s-a constatat că, potrivit art.374 alin.2 Cod procedură civilă, aceasta revine primei instanțe ce a soluționat fondul, indiferent de faptul că el a fost schimbat într-un alt ciclu procesual și de faptul că partea susceptibilă de executare a fost pronunțată de una din instanțele superioare, în calea de atac.

Cum o astfel de investire s-a făcut, cererea a fost respinsă, ca lipsită de obiect.

Împotriva încheierii, în termen, a declarat recurs petentul, criticând-o pentru motive prevăzute de art.304 pct.3 și 9 Cod procedură civilă, în sinteză, în sensul că tribunalul nu era competent să se pronunțe asupra cererii de investire a unei hotărâri pronunțate de către curtea de apel, iar pe de altă parte, pentru faptul că, în mod greșit a interpretat legea în sensul că investirea soluției primei instanțe cu modificările aduse într-o cale de atac ar fi suficiente și ar face lipsită de obiect cererea sa de investire a soluției acelei căi de atac.

În ședința publică de astăzi, 22 octombrie 2009, recurentul prezent a solicitat instanței să ia act că, deja, prin decizia civilă nr.2/R-CC din 6 februarie 2009 Curții de APEL PITEȘTI, irevocabilă, a fost admisă o altă cerere a sa, respinsă de către Tribunalul Argeș în dosarul nr- și s-a dispus investirea cu formulă executorie a deciziei dată în apel, de către Curtea de APEL PITEȘTI.

În atare situație, Curtea a luat în discuție, din oficiu, excepția autorității lucrului judecat, față de faptul că, prin ambele cereri de investire, aceiași parte și pentru aceiași cauză, a solicitat investirea aceleiași deciziei, aparținând aceleiași instanțe de apel, soluția pronunțată la 6 februarie 2009 fiind irevocabilă la data prezentei judecăți, ca de altfel și la data pronunțării încheierii atacată cu recursul de față.

Cum se poate observa, în dosarul de față este vorba despre același petent, același obiect și aceiași cauză, între cele două pricini, fiind pe deplin întrunită tripla identitate cerută de dispozițiile art.1201 Cod civil.

De aceea, prezenta instanță fiind ținută de autoritatea lucrului judecat a deciziei mai înainte pronunțate, urmează a respinge, ca nefondat recursul, constatând că este inadmisibilă o nouă judecată asupra aceleiași chestiuni.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul, domiciliat în B,-, bloc 17,.A,.4, împotriva încheierii de ședință din 01 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 22 octombrie 2009, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.

, -,

Grefier,

.-

Tehnored.

Ex.3/28.10.2009.

Jud.fond:.

Președinte:Florinița Ciorăscu
Judecători:Florinița Ciorăscu, Corina Pincu Ifrim, Veronica

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Investire cu formulă executorie hotarare, contract. Decizia 1467/2009. Curtea de Apel Pitesti