Investire cu formulă executorie hotarare, contract. Decizia 538/2009. Curtea de Apel Cluj

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CLUJ

secția civilă, de muncă și asigurări sociale,

pentru minori și familie

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 538/R/2009

Ședința publică din 6 martie 2009

Instanța constituită din:

PREȘEDINTE: Alina Rodina judecător JUDECĂTOR 2: Ioan Daniel Chiș

JUDECĂTOR 3: Anca

GREFIER:

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamantul G, împotriva încheierii civile nr.2/C din 9 ianuarie 2009 Tribunalului Sălaj, pronunțată în dosar nr-, având ca obiect investire cu formulă executorie.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă recurentul G, personal.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei după care, recurentul depun la dosar chitanța privind achitarea taxei judiciare de timbru în sumă de 2 lei și 0,15 lei timbru judiciar, aferente citației și concluzii scrise la care a atașat sentința civilă nr. 1720 pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Zalău, decizia civilă nr. 206 din data de - al Tribunalului Sălaj, hotărârea nr. 566 din 19 februarie 1993, emisă de către Comisia pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate S și un plan de situație.

Curtea, din oficiu, invocă excepția inadmisibilității acelor motive de recurs ce vizează aspecte de netemeinicie, având în vedere că în recurs pot fi invocate doar motive de nelegalitate.

Recurentul arată că nu are cereri de formulat în probațiune.

Nefiind alte cereri, Curtea declară închisă faza cercetării judecătorești și acordă cuvântul în susținerea recursului.

Recurentul solicită admiterea recursului și a cererii de investire astfel cum a fost formulată, pentru motivele invocate în scris, pe care le susține și oral.

CURTEA

Reține că prin Încheierea civilă nr.2/C din 09 ianuarie 2009 pronunțată de Tribunalul Sălaj, s-a respins cererea reclamantului G pentru investire cu formulă executorie a sentinței civile nr.5/1996 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr.113/1995 a Tribunalului Sălaj.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut că prin sentința civilă nr.5/1996 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr.113/1995, s-a admis acțiunea reclamanților G, și împotriva pârâților Comisia municipală Z pentru aplicarea Legii nr.18/1991 și.

Pârâta Comisia municipală Z pentru aplicarea Legii nr.18/1991 a fost obligată să procedeze la punerea în posesie a reclamanților cu suprafața de 8,59 ha teren în parcela, "

Pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților 10.000 lei pe zi daune cominatorii.

Examinând hotărârea a cărei investire se solicită, tribunalul a constatat că aceasta nu este susceptibilă de executare silită, în primul rând pentru că raportat la data introducerii cererii - 06.01.2009- a intervenit termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art.405 din Codul d e procedură civilă.

În al doilea rând, fiind vorba despre o obligație,intuitu personae" în sarcina Comisiei locale de fond funciar - Z, daunele - cominatorii" ca măsură de constrângere, nu pot să vizeze decât pe președintele acestei comisii, Primarul municipiului Z, nu și pe pârâtul care, în prezent nu mai ocupă această funcție.

S-a reținut că, în ce privește executarea obligației principale, aceea de punere în posesie, reclamanții au pornit în instanță un nou proces, finalizat prin sentința civilă nr. 1720/2007 a Judecătoriei Zalău și decizia civilă nr.206/2008 a Tribunalului Sălaj (așa cum rezultă din decizia civilă nr. 813/2008 a Tribunalului Sălaj ) demers care se justifică tocmai prin faptul că Sentința civilă nr.5/1996 a Tribunalului Sălaj era lipsită la acel moment de putere executorie, pentru motivele mai sus arătate.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs reclamantul G, solicitând investirea cu formulă executorie a sentinței civile nr.5 din 26.01.1996, rămasă definitivă, prin care a fost obligată Comisia municipală Z pentru aplicarea Legii nr.18/1991 să pună în posesie pe reclamanții G, și cu suprafața de 8,59 ha teren în parcela ""

Examinând hotărârea recurată și actele dosarului, Curtea reține următoarele:

Potrivit art.374 proc.civ.pentru ca executarea silită să fie pornită este necesar ca hotărârea să fie învestită cu formula executorie prevăzută de art. 269 alin.1 proc civ. ceea ce înseamnă că cererea de învestire cu formulă executorie se încuviințează pentru ca hotărârea să devină executorie.

Totodată, în conformitate cu dispozițiile art.405 proc. civ, dreptul de a cere executarea silită se prescrie în termen de 3 ani, iar prin împlinirea termenului de prescripție orice titlu executoriu își pierde puterea executorie.

În speță, reclamantul a solicitat învestireasentinței civile nr.5 din 26ianuarie 1996 pronunțată de Tribunalul Sălaj în dosar nr.113/1995, prin care s-a admis acțiunea reclamanților G, și împotriva pârâților Comisia municipală Z pentru aplicarea Legii nr.18/1991 și. În consecință, pârâta Comisia municipală Z pentru aplicarea Legii nr.18/1991 a fost obligată să procedeze la punerea în posesie a reclamanților cu suprafața de 8,59 ha teren în parcela, "

Totodată, pârâtul a fost obligat să plătească reclamanților 10.000 lei pe zi daune cominatorii.

Această hotărâre nu este însă susceptibilă de a fi executată silit, raportat la dispozițiile legale menționate, având în vedere faptul că de la data rămânerii definitive a hotărârii și până la data introducerii cererii, 06.01.2009, au trecut mai mult de 3 ani, respectiv 13 ani, intervenind termenul de prescripție extinctivă prevăzut de art.405 proc.civ.

Față de cele expuse,recursul fiind nefondat urmează a fi respins conform art.312 alin 1.proc.civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul G împotriva încheierii civile nr. 2/C/ din 09.01.2009 a Tribunalului Sălaj pronunțată în dosar nr-, pe care o menține.

Decizia este irevocabilă.

Dată și pronunțată în ședința publică din 06 martie 2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTORI

- - --- - -- -

GREFIER

Red.

Dact. Sz./2ex.

27.03.2009

Președinte:Alina Rodina
Judecători:Alina Rodina, Ioan Daniel Chiș, Anca

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Investire cu formulă executorie hotarare, contract. Decizia 538/2009. Curtea de Apel Cluj