Actiune in granituire fara revendicare. Decizia 542/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
Secția civilă, de muncă și asigurări sociale
pentru minori și familie
Dosar nr-
DECIZIA CIVILĂ NR. 542/R/2009
Ședința publică din 9 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Silvia Nicorici
JUDECĂTORI: Silvia Nicorici, Alina Rodina Carmen Maria
- -
GREFIER:
S-a luat în examinare, în vederea pronunțării, recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 605 din 11 noiembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, privind și pe reclamanta, având ca obiect grănițuire.
dezbaterilor și concluziile puse de reprezentanta pârâtului recurent au fost consemnate în încheierea ședinței publice din 23 februarie 2009, parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 7731/2008 a Judecătoriei Cluj -N, a fost espinsă acțiunea civila formulată de către reclamanta împotriva pârâtului, având ca obiect grănițuire, pe motiv că între părți există o stare conflictuală de mai mulți ani și că, în timp s-au judecat mai multe procese, prezenta acțiune fiind, de fapt, formulată pe fondul acestor tensiuni. Pentru verificarea susținerilor reclamantei negate de către pârât, a fost efectuată și o cercetarea la fața locului, iar nstanța constatat că terenul reclamantei este clar delimitat de terenul pârâtului, respectiv porțiunea pe care a fost instituită servitutea de trecere auto în favoarea pârâtului prin hotărâre judecătorească anterioară irevocabilă, în partea dinspre imobilul pârâtului, este bine delimitată de terenul pârâtului și că nu există nici un fel de discuții între părți în ceea ce privește acest aspect, ambele părți indicând aceleași limite ale proprietăților. De la poarta casei pârâtului și până la coltul casei acestuia, pe granița dintre cele două proprietăți, există un fel de gard, respectiv sunt amplasate țevi de metal pe care este montată plasa din metal, iar în spatele acestui gard este vița de vie, vița de vie care este înălțată paria la streașină casei pârâtului.
La solicitarea instanței, reclamanta a indicat și a arătat posibilitățile sale de acces în gradina amplasată în spatele casei acesteia. S-a constatat că accesul poate fi făcut printr-o ușă de la garajul care este în continuarea casei reclamantei, garaj care este folosit ca și depozit de către reclamantă, intrarea în garaj făcându-se din curtea aceleiași reclamante. A doua posibilitate de acces în gradina indicată de către aceeași reclamantă este prin holul casei si apoi prin bucătărie. Reclamanta a arătat că are nevoie de calea de acces pentru a ajunge cu utilajele agricole la gradina din spatele casei. S-a mai constatat ca grădinile celor două părți litigante sunt delimitate printr-un gard despărțitor si au aproximativ aceleași suprafețe.
Față de constatările instanței și ținând seama de înscrisurile depuse la dosar, respectiv având în vedere ca de la data sistării stării de indiviziune dintre părți și până în prezent nu au intervenit nici un fel de modificări in situația imobilului, instanța a concluzionat că acțiunea reclamantei este neîntemeiată, fiind respinsă de către instanță.
Instanța a reținut că reclamanta nu a dovedit că ar fi utilizat în vreun fel anume terenul afectat de drumul de servitute (ca și gradina sau straturi de sau cu altă destinație), nici în timpul procesului din anul 2001, nici în prezentul litigiu nefăcându-se vorbire despre faptul că acea porțiune de teren ar fi adus beneficii reclamantei.
În aceste împrejurări, judecătoria a respins cererea acesteia privind efectuarea expertizei prin care să se stabilească contravaloarea lipsei de folosință a porțiunii respective de teren. Niciun expert nu ar fi putut să răspundă acestei solicitări, în condițiile în care reclamanta nu a indicat în ce constă folosința de care a fost lipsită. Expertul ar fi putut să verifice dacă sunt corecte estimările reclamantei doar cu condiția ca aceasta să se raporteze la fapte concrete.
Neîntemeiată este și cererea privind instituirea unei servituți de trecere în favoarea imobilului reclamantei asupra imobilului pârâtului, reclamanta având acces la gradina prin ușa de la așa-zisul garaj (care este folosit ca și magazie de către reclamantă) sau prin casa acesteia, prin baie si bucătărie. Sunt nefondate susținerile acesteia în sensul că ar avea nevoie să intre cu mijloace mecanice să-și lucreze gradina din spatele casei, în realitate gradina reclamantei, ca și gradina pârâtului, fiind destul de redusă ca și suprafață, nefiind posibil accesul mijloacelor mecanice. Nu este posibil accesul cu astfel de mijloace si pentru că distanta dintre clădiri, respectiv dintre casa reclamantei și casa pârâtului, este destul de mică. Această chestiune a mai fost reținută, de altfel, prin concluziile uneia dintre expertizele efectuate într-un litigiu purtat între aceleași părți.
Mai mult, pârâtul a depus la dosar copia unei autorizații de construire, din care rezultă că își va edifica un garaj în spatele casei sale, adică pe porțiunea pe care reclamanta ar fi solicitat instituirea servituții de trecere.
In concluzie, având în vedere că reclamanta are acces la terenul din spetele casei sale, acesta nefiind un loc înfundat, instanța a respins cererea privind instituirea servituții de trecere, cu consecința respingerii și a cererii privind înscrierea în Cf a acestei servituți.
A mai solicitat reclamanta să se dispună grănițuirea celor două proprietăți, în așa fel încât să existe o delimitare, prin semne exterioare, a fondului dominant de fondul dominat și să fie obligat pârâtul să suporte J din costul acestei granituri.
Cu ocazia cercetării la fata locului, instanța a constatat că terenul reclamantei este clar delimitat de terenul pârâtului, respectiv porțiunea pe care a fost instituita servitutea de trecere auto în favoarea pârâtului, în partea dinspre imobilul paratului, este bine delimitată de terenul pârâtului și că nu există nici un fel de discuții între părți în ceea ce privește acest aspect, ambele părți indicând aceleași limite ale proprietăților. De la poarta casei pârâtului si până la coltul casei acestuia, pe mejdia dintre cele două proprietăți, exista un fel de gard, respectiv sunt amplasate țevi de metal pe care este montată plasa din metal, iar in spatele acestui gard este vița de vie, de vie care este înălțată pana la streașină casei pârâtului.
În consecință, în aceste împrejurări, cererea reclamantei, a considerat instanța de fond că nu poate fi primita de către instanță. In realitate, reclamanta este nemulțumită de aspectul acestui gard, însă această chestiune nu poate fi tranșată de către instanța pe calea cererii in discuție.
În ceea ce privește susținerile aceleiași reclamante efectuate cu ocazia cercetării la fața locului, în sensul obligării pârâtului la ridicarea gardului până la colțul garajului reclamantei, instanța a reținut că acestea exced cererii formulate, cerere prin care era vizată doar porțiunea afectată de dreptul de servitute de trecere instituit în favoarea imobilului pârâtului, nu și restul suprafeței de teren.
Pentru toate aceste considerente, in baza art. 1169.civ. si art. 584, art. 616.civ. instanța de fond a respins în întregime acțiunea reclamantei ca fiind vădit nefondată.
Prin decizia civilă nr. 605 din 11.11.2008 Tribunalului Cluj, a fost admis apelul declarat de reclamanta împotriva sentinței civile nr. 7731 din 18 iunie 2008, pronunțată în dosar nr- al Judecătoriei Cluj N, ce a fost desființată și cauza trimisă spre rejudecare, pe motiv că acțiunea promovată la fond de către reclamantă nu putea fi soluționată doar în baza probelor existente la dosar.
Acțiunea în grănițuire nu poate fi respinsă pe considerentul că nu s-a schimbat nimic în starea de fapt de la pronunțarea sentinței de partaj și până în prezent.
În cauză, s-ar fi impus cercetarea împrejurării dacă planul de situație întocmit cu ocazia partajului este în mod corect materializat în teren.
De asemenea, tribunalul a apreciat că grănițuirea fondurilor învecinate trebuie să fie stabilită pe baza unui traseu materializat prin semne exterioare, pe anumite puncte.
Prin urmare, s-ar fi impus în cauză efectuarea unui raport de expertiză care să ia în considerare planul de situație efectuat cu ocazia sistării indiviziunii și să îl verifice.
Referitor la capătul de cerere ce vizează stabilirea despăgubirii pentru echivalentul lipsei de folosință, tribunalul a apreciat că și acesta putea fi stabilit tot pe calea efectuării unui raport de expertiză.
De altfel, reclamanta a solicitat efectuarea unei expertize atât din punctul de vedere al grănițuirii, cât și din punctul de vedere al despăgubirilor depunând în mod clar și obiectivele acesteia, însă solicitarea nu a fost agreată de către instanța de fond.
Și celelalte capete de cerere ale acțiunii reclamantei referitoare la stabilirea unei noi servituți și la locul înfundat puteau fi soluționate doar în baza verificărilor efectuate de către expert.
Având în vedere aspectele menționate, tribunalul a apreciat că nu au fost administrate la fond probe relevante în raport cu cele solicitate prin acțiunea introductivă de instanță.
Înscrisurile existente la dosar pe baza cărora și-a fundamentat instanța de fond soluția pot fi interpretate doar în coroborare cu proba expertizei așa cum s-a arătat anterior.
Neefectuarea rapoartelor de expertiză la fond pentru grănițuire și pentru stabilirea echivalentului lipsei de folosință, probe esențiale în cauză, a pus instanța în situația de a nu cerceta fondul, astfel încât s-a impus trimiterea cauzei spre rejudecare pentru cercetarea stării de fapt și pentru pronunțarea unei soluții pe fond în baza tuturor probelor necesare a fi efectuate în cauză.
Nu se poate susține că a fost cercetat fondul cauzei, mai ales cu privire la despăgubiri, când singura probă solicitată de către reclamantă a fost respinsă,iar instanța a respins acțiunea reproșând reclamantei că nu și-a dovedit acțiunea.
Chiar dacă și în apel pot fi administrate probe, tribunalul a apreciat că efectuarea unor rapoarte de expertiză direct în apel ar încălca drepturile procedurale ale părților, lipsind părțile de un grad de jurisdicție.
Împotriva acestei decizii, declarat recurs în termenul legal pârâtul, solicitând modificarea ei, în sensul respingerii apelului, cu cheltuieli de judecată, pe motiv că servitutea de trecere în favoarea fondului proprietatea pârâtului fost instituită prin hotărâre judecătorească intrată în autoritate de lucru judecat, fără plata vreunei sume, astfel că, în prezent, pârâtul nu mai poate fi obligat la plata vreunor despăgubiri, neimpunându-se, astfel, efectuarea unei expertize de evaluare a acestora.
Hotărârea de instituire a servituții fost pronunțată în baza unei expertize, fiind pusă în executare, inclusiv prin folosirea unor Ť. pentru delimitarea materială, între cele două proprietăți existând un gard, ce le delimitează și care constituie un semn exterior, neimpunându-se, nici în acest sens, efectuarea vreunei expertize.
Reclamanta intimată, prin întâmpinare, solicitat respingerea recursului ca nefondat, pe motiv că nu există autoritate de lucru judecat în ceea ce privește grănițuirea și lipsa de folosință, o astfel de cerere putând fi formulată oricând, neacordarea despăgubirilor într-o altă acțiune datorându-se împrejurării că nu a fost formulat un capăt de cerere în acest sens. Reclamanta fiind lipsită de folosința unei porțiuni din imobilul proprietatea ei, are dreptul la despăgubiri.
Analizând recursul formulat prin prisma motivelor invocate, raportat la disp. art. 304 pct. 9 Cod pr. civ, ce constituie temeiul său în drept, curtea apreciază că acesta este fondat, întrucât judecătoria s- pronunțat pe fondul cauzei, apreciind că acțiunea este nefondată, pe motiv că, în ceea ce privește grănițuirea dintre cele două proprietăți vecine, constatat, cu ocazia cercetării la fața locului, că există limite exterioare și că nu s-a schimbat nimic în folosința terenurilor de la data punerii în executare hotărârii de instituire servituții de trecere; referitor la servitutea de trecere, terenul reclamantei nu constituie loc înfundat, împrejurare constatată tot cu ocazia cercetării la fața locului, acesta fiind motivul pentru care, justificat din punctul de vedere al primei instanțe, a fost respinsă cererea privind efectuarea unei expertize.
Cu privire la despăgubiri, motivul pentru care instanța a respins proba privind efectuarea unei expertize de evaluare a acestora a fost că reclamanta nu indicat în ce constă aceste despăgubiri pentru a fi stabilite obiectivele expertizei, ceea ce nu a stabilit nici tribunalul în apel.
Prin urmare, greșit a reținut tribunalul că prima instanță nu s-ar fi pronunțat pe fondul cauzei, trimițând cauza spre rejudecare judecătoriei și nepronunțându-se, astfel, pe fondul apelului.
În măsura în care instanța de apel apreciază că este necesară suplimentarea probațiunii, apelul fiind devolutiv, conform disp. art. 295 alin.2 pr.civ. poate să dispună în apel efectuarea unei expertize. De altfel, aceasta a și fost cererea reclamantei apelante, respinsă de tribunal, așa cum rezultă din practicaua deciziei obiect al recursului, reclamanta fiind partea care avea interesul să invoce privarea sa de un grad de jurisdicție.
În temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9. pr. civ. în condițiile în care tribunalul nu s-a pronunțat asupra fondului apelului, curtea,
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâtul împotriva deciziei civile nr. 605 din 11 noiembrie 2008 Tribunalului Cluj, pronunțată în dosarul nr-, pe care o casează și trimite apelul spre judecare pe fond aceluiași tribunal.
Decizia este irevocabilă.
Dată și pronunțată în ședința publică din 9 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - -
Red. dact. GC
3 ex/11.03.2009
Jud.apel:,
Președinte:Silvia NicoriciJudecători:Silvia Nicorici, Alina Rodina Carmen Maria
