Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 104/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA I CIVILĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIE Nr. 104

Ședința publică de la 25 Martie 2009

PREȘEDINTE: Nela Drăguț

JUDECĂTOR 2: Mariana Mudava

Grefier: - - -

Pe rol, judecarea apelului formulat de reclamanta, domiciliată în B,-, jud. O, împotriva sentinței civile nr. 1727 din 4 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL ORAȘULUI B, cu sediul în B,-, jud. O, având ca obiect legea 10/2001.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, a răspuns apelanta reclamantă, personal, lipsind intimatul pârât PRIMARUL ORAȘULUI

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Interpelată de instanță, apelanta reclamantă a precizat că suprafața de teren intravilan de 350. cuprinsă în titlul de proprietate nr. 15340/7/25.11.2002 nu face parte din terenul solicitat a fi restituit în baza Legii nr. 10/2001, ci este un teren cumpărat ulterior exproprierii și demolării construcției proprietate personală. A precizat că terenul solicitat este ocupat în prezent de blocuri. A confirmat faptul că în localitatea B deținea o suprafață de 0,75 ha și nu a mai avut în posesie alte suprafețe de teren, decât cele evidențiate în filele registrului agricol, respectiv 2,75 ha din care 0,75 ha, teren situat în B, în care se include și terenul ce face obiectul Legii nr. 10/2001, iar restul terenului de 2 ha este situat în comuna, jud.

A învederat instanței că nu mai are alte probe de solicitat în susținerea apelului formulat în cauză.

Nemaifiind cereri de formulat sau excepții de invocat, instanța, constatând cauza în stare de soluționare, a acordat cuvântul asupra apelului.

Apelanta reclamantă a depus concluzii scrise, solicitând admiterea apelului așa cum a fost formulat.

CURTEA

Asupra apelului de față;

Prin cererea înregistrată sub nr- pe rolul Tribunalului O l t, reclamanta a formulat contestație împotriva dispoziției nr. 104/2008 emisă de Primarul orașului B, solicitând ca prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea acesteia și obligarea pârâtului să emită dispoziție în care să fie reținută suprafața de 2500 mp. și nu 250 mp. cum eronat s-a menționat.

În motivarea contestației a arătat că potrivit Legii nr.10/2001, a formulat notificare pentru acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent pentru casa demolată și terenul aferent de 2500 mp. situate în B- județul O, preluate de stat prin Decretul de expropriere nr.200/1980.

Că, în momentul exproprierii, a primit despăgubiri derizorii pentru aceste imobile.

Deși, a solicitat acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 2.500 mp. în mod nelegal a fost emisă dispoziția numai pentru suprafața de 250 mp., fără să se aibă în vedere că diferența de teren la data exproprierii, era scoasă din circuitul civil.

În susținerea contestației, a depus copia dispoziției nr. 104/2008, copie registru agricol al numitului -, declarații extrajudiciare de martori, titlul de proprietate emis în favoarea lui -.

Pârâta Instituția Primarului Orașului Baf ormulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea contestației, întrucât nu au fost depuse acte din care să rezulte că suprafața de teren pentru care urma să i se acorde măsuri reparatorii era de 2500 mp. și nu 250 mp.

Prin sentința civilă nr.1727 din 04 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, s-a respins ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatoarea, împotriva Dispoziției nr. 104 din 22.07.2008 emisă de pârâtul Primarul Orașului B - Instituția Primarului

Pentru a decide astfel, tribunalul a reținut că reclamanta a făcut dovada că prin Decretul de expropriere nr.200/1980 s-a procedat la exproprierea imobilelor casă de locuit, anexă și suprafața de 250., ce a aparținut proprietarului -, iar pentru teren autorul reclamantei a fost despăgubit cu suma de 62.427 lei.

Că, deși s-a solicitat acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 2500. din decretul de expropriere și adresa emisă de SA, rezultă că suprafața expropriată a fost de 250.

Tribunalul a apreciat că declarațiile martorilor nu sunt de natură să înlăture mențiunile din decretul de expropriere pentru suprafața de teren.

S-a concluzionat că dispoziția fiind în concordanță cu actele privind dreptul de proprietate, contestația a fost respinsă ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat apel reclamanta, susținând că este nelegală și netemeinică.

În motivele de apel reclamanta apreciază că soțul său - a figurat în registrul agricol cu suprafața de 2500., din care 1000. curți - construcții și 1500. grădină.

Că, prin Dispoziția nr.104/2008 a Primarului Orașului B s-au acordat despăgubiri pentru construcții și suprafața de 250. cu toate că terenul aferent era de 2500.

Reclamanta a solicitat admiterea apelului, schimbarea sentinței și admiterea contestației, cu obligarea intimatei la emiterea unei dispoziții pentru suprafața de 2500. teren aferent casei de locuit.

Apelul este fondat.

Reclamanta - persoană îndreptățită în sensul art. 4 alin 2 din Legea nr.10/2001, a declanșat procedura administrativă prealabilă obligatorie prevăzută de art.22 din lege, prin notificarea nr.94 N/2001, solicitând restituirea suprafeței de 2500. situată în B,- și măsuri reparatorii pentru construcțiile expropriate în 1978.

Procedura administrativă a fost finalizată prin Dispoziția nr.104/22.01.2008 emisă de Primarul Orașului B, prin care s-a propus acordarea de despăgubiri pentru construcțiile demolate și suprafața de 250. menționându-se că din valoarea despăgubirilor ce se vor acorda, se va scădea valoarea actualizată despăgubirilor primite.

Reclamanta a uzat de faza juridică și a contestat dispoziția sub aspectul întinderii suprafeței de teren expropriate, criticând dispoziția și soluția instanței de fond sub acest aspect.

Critica reclamantei este întemeiată.

Deși, reclamanta a solicitat măsuri reparatorii pentru 2500. din evidențele registrului agricol al anului 1961, la poziția defunctului St. -, soțul reclamantei, apare evidențiată suprafața de 0,10 ha. teren curte, celelalte suprafețe de teren fiind arabile.

În atare situație, în mod greșit tribunalul a apreciat ca legală și temeinică dispoziția și a respins contestația.

Soluția care se impune, în raport de probele administrate, este de admitere a apelului, în sensul schimbării sentinței.

Urmează a se admite contestația, a se anula în parte Dispoziția nr.104/2008 emisă de Primarul Orașului B și a se constata îndreptățirea reclamantei la măsuri reparatorii pentru suprafața de 1000., în loc de 250.

Celelalte mențiuni ale dispoziției, urmează a fi menținute.

Față de cele ce preced, în conformitate cu dispozițiile art. 296 Cod pr. civilă, urmează a se admite apelul.

Se va anula în parte dispoziția și se va constata îndreptățirea reclamantei la măsuri reparatorii pentru suprafața de 1000., în loc de 250.

Se vor menține restul dispozițiilor Dispoziției nr.104/2008 emisă de Primarul Orașului

PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de reclamanta, împotriva sentinței civile nr. 1727 din 4 noiembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Olt în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul pârât PRIMARUL ORAȘULUI

Schimbă sentința apelată, în sensul că admite contestația.

Anulează în parte Dispoziția nr.-104/2008 emisă de Primarul Orașului

Constată îndreptățirea reclamantei la măsuri reparatorii pentru suprafața de 1000., în loc de 250.

Menține restul dispozițiilor Dispoziției nr.104/2008, emisă de Primarul Orașului

Cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică de la 25 Martie 2009.

Președinte,

- -

Judecător,

- -

Grefier,

- -

Red.Judec.-

Tehn./4 ex.

23.04.2009

Jud.fond

Președinte:Nela Drăguț
Judecători:Nela Drăguț, Mariana Mudava

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 104/2009. Curtea de Apel Craiova