Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 104/2009. Curtea de Apel Oradea

ROMÂ NIA

CURTEA DE APEL ORADEA

- Secția civilă mixtă -

completul - II/a-apel

Dosar nr-

DECIZIA CIVILĂ NR. 104/A/2009

Ședința publică din 10 iunie 2009

PREȘEDINTE: Dana Cigan JUDECĂTOR 2: Doina Măduța

Judecător - -

Grefier - -

Pe rol fiind soluționarea apelului civil declarat de apelanta pârâtă SC SA, cu sediul în S M,-, județul S M, în contradictoriu cu intimații reclamanți,domiciliată în O,-, județul S M, domiciliat în O,-, județul S M, domiciliat în O,-, județul S M, domiciliat în O,-, județul S M, G, domiciliat în O,-, județul S M, domiciliat în O,-, județul S împotriva sentinței civile nr. 1452/D din 30 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare în dosar nr-; având ca obiect: Legea nr. 10/2001.

La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă:

-av.,în reprezentarea apelantei pârâte, în baza împuternicirii avocațiale nr. 49 din 5 noiembrie 2008 emisă de Baroul Satu Mare - Cabinet Individual

-av. și av.,în reprezentarea intimatei reclamante, în baza împuternicirilor avocațiale aflate la dosar;

lipsă intimații.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei, învederându-se instanței faptul că prezentul apel este scutit de la plata taxei judiciare de timbru; după care:

Nefiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursului.

Reprezentantul apelantei pârâte solicită admiterea apelului, schimbarea în întregime a hotărârii atacate în sensul respingerii plângerii reclamantei, cu cheltuieli de judecată în toate instanțele, în sumă de 13 000 lei, reprezentând onorariu avocațial.

În motivare arată că terenul din litigiu nu a fost niciodată proprietatea reclamantei și nici autorilor acesteia. Acest teren a ajuns în proprietatea Statului Român ca urmare a unui schimb făcut cu CAP O, iar acest schimb nu a avut loc cu apelanta sau autorii săi, care, de altfel, nu au figurat ca proprietari în cartea funciară.

Mai arată că, reclamantei în temeiul procedurii reglementate de Legea nr. 18/1991 i s-a asigurat prin compensare suprafața aflată în prezentul litigiu și ca atare nu mai este în prezent îndreptățită la restituirea acestei suprafețe în temeiul Legii nr. 10/2001

Învederează că în mod greșit instanța de fond a reținut că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 societatea apelantă ar fi avut ca acționar și FPS, astfel încât sunt aplicabile prevederile art. 21 alin 1 și 2 din Legea nr. 10/2001 - ceea ce justifică soluția de restituire în natură a imobilului - dar conform adresei emise de AVAS și a contractului din 14 aprilie 2000 ( depuse în recurs) rezultă că la intrarea în vigoare a Legii 10/2001 societatea era în întregime privatizată, Statul nemaiavând nici o acțiune, astfel că nu își mai găsește loc aplicarea art. 21 din lege ci se aplică art. 45 din aceeași lege.

Reprezentanții intimatei reclamante solicită respingerea apelului, admiterea cererii de aderare la apel, cu cheltuieli de judecată.

În motivare arată că, contrar susținerilor apelantei pârâte mama reclamantei nu a afirmat că terenul în litigiu ar fi fost cooperativizat ci, dimpotrivă, a susținut și dovedit faptul că terenul a fost preluat în mod abuziv de către Statul Român, că diferența de teren amplasată în continuarea parcelei preluate de Statul Român a fost în posesia sa netulburată în toată perioada regimului comunist.

Mai arată că în mod corect, instanța de fond a constatat faptul că în data de 21 septembrie 2001 s-a realizat privatizarea integrală a societății apelante, dată până la care în structura acționariatului a figurat și FPS, apreciind că sunt incidente dispozițiile art. 21 alin 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, că este întemeiată cererea mamei reclamantei de a se admite plângerea la Legea nr. 10/2001 și de a i se restitui terenul liber de construcții în natură.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND:

Asupra apelului civil de față, constată următoarele:

Prin plângerea la Legea nr.10/2001 înregistrată la Tribunalul Satu Mare sub dosar nr.5868/2003, reclamanta a chemat în judecată pe pârâta SC SA S M, solicitând obligarea pârâtei să-i restituie în natură terenul liber de construcții aferent topograficului nr.180/2 înscris în CF 3154

În motivare arată că prin Notificarea nr.3328/2001 a solicitat restituirea în natură a terenului liber de construcții care a fost proprietatea antecesorilor ei, și. Pârâta este persoană juridică deținătoare a terenului, teren ce a fost cumpărat de APAPS.

Prin sentința civilă nr.252/2004 pronunțată în dosar cu nr.5868/2003, tribunalul a respins plângerea reclamantei, reținând că nu a făcut dovada că ar exista o notificare în condițiile art.21 din Legea nr.10/2001 cu privire la terenul din litigiu.

Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, care a fost admis prin decizia civilă nr.540/2005 a Curții de APEL ORADEA, pronunțată în dosar nr.4086/2004 și hotărârea Tribunalului Satu Marea fost desființată cu trimiterea cauzei pentru o nouă judecare la aceeași instanță.

Din considerentele deciziei se reține că în cuprinsul notificării nr.31/2001 din 22.06.2001 a fost indicat corect unul dintre elementele de identificare ale imobilului din litigiu sub aspect administrativ și instanța de fond nu s-a ocupat de lămurirea problemei supuse judecății și anume de cercetarea susținerilor reclamantei, potrivit cărora imobilul ce a constituit obiectul notificării este identic cu cel asupra căruia poartă litigiul de față. În această fază procesuală s-a făcut identificarea topografică a terenului din litigiu de către exp., arătând că imobilul din litigiu este cuprins în CF nr.3154 O, nr.top 180/2, proprietar tabular fiind SC SA.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată sub dosar nr.4228/2005 al Tribunalului Satu Mare, soluționată prin sentința civilă nr.940/2006 prin respingerea acțiunii civile a reclamantei, fiind admisă excepția lipsei calității procesuale active a acesteia și a fost respinsă, fără obiect, excepția nulității absolute a actului de partaj.

Împotriva acestei sentințe, reclamanta a declarat apel în dosar nr- al Curții de APEL ORADEA, soluționat prin decizia civilă nr.140/2007, prin admiterea apelului, hotărârea instanței de fond a fost din nou desființată și trimisă cauza pentru o nouă judecare la Tribunalul Satu Mare, reținând că instanța de fond, în mod greșit, a considerat că reclamanta nu are legitimare procesuală activă, mai precis că nu a făcut dovada calității de moștenitor după proprietarul tabular, considerând că, cauza a fost soluționată pe cale de excepție în mod greșit, fără a se fi cercetat fondul litigiului.

În rejudecare, cauza a fost înregistrată la Tribunalul Satu Mare sub dosar nr-.

Prin sentința civilă nr. nr. 1452/D din 30 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare s-a admis plângerea la Legea nr. 10/2001 a reclamantei în contradictoriu cu pârâta SC SA, cu sediul în S M,- și în consecință:

S-a dispus restituirea în natură a terenului liber de construcții în suprafață de 618 mp. înscris în CF 3154 O, nr.top 180/2 în suprafață de 728 mp. identificat în cadrul raportului de expertiză întocmit de ing.exp. înregistrat la Biroul local de expertize judiciare contabile și tehnice SM4 70/06.06.2005 (filele 31-34 din dosar nr.4086/2004 al Curții de APEL ORADEA ), ce face parte integrantă din hotărâre.

Din considerentele sentinței se reține că prin decizia nr.140/2007 a Curții de APEL ORADEAa fost stabilită calitatea moștenitor a reclamantei după proprietarul tabular a în cotă de parte, fiind înscris alături de acesta în cotă de parte.

Din certificatul de naștere și de căsătorie al reclamantei (fila 19 din dosar nr.4228/2005) rezultă că aceasta s-a născut în data de 02.11.1931 din părinții și. Din certificatul de deces a lui (fila 17 din dos.nr.4228/Rj/2005) rezultă că acesta are ca tată pe numitul, fapt ce concordă cu CF, unde figurează ca fiind "a lui ".

Reclamanta a depus certificatul de calitate de moștenitor nr.24/2004 de pe urma defunctului, decedat la data de 15.05.1949, în care se arată că, în calitate de fiică, este moștenitoarea defunctului său tată, așa cum rezultă din actele de stare civilă depuse la dosar, are calitatea de moștenitoare după proprietarul tabular, înscris în CF nr.2161 O (filele nr.28-30 din dosar). Din cuprinsul CF rezultă că parcela nr.top 180 de sub, în baza adresei nr.4619/78 a Consiliului Județean S M, a fost dezmembrată în nr.top nou 180/1 în suprafață de 3534 mp. în nr.top 180/2 în suprafață de 782 mp. Și a fost retranscrisă sub și 3. Apoi parcela cu nr.180/2 de sub s-a transcris în CF nou deschisă nr.3154 O, în favoarea Statului Român cu titlu juridic schimb cu CAP.

Din CF-ul 3154 O rezultă că proprietar în prezent asupra parcelei 180/2, transferată aici, este SC SA, cu titlu juridic reconstituire în baza HG nr.834/1991, conform Încheierii de CF nr.1358/2003.

Din raportul de expertiză întocmit în cauză în dosarul nr.4086/2004 al Curții de APEL ORADEA, de către exp., rezultă că terenul din litigiu a fost identificat ca fiind înscris în CF-ul nr.3154 O, în nr.top 180/2, având o suprafață de 782 mp. fiind vecin cu proprietatea reclamantei, respectiv cu terenul ce a fost reconstituit în baza Lg.nr.18/1991, nr.top 989/2b, căruia în natură îi corespunde teren cu casă de locuit.

Din schița cu nr.2, anexă la raport, precum și din conținutul raportului de expertiză, rezultă că terenul în litigiu se compune astfel: curte cu suprafața de 186 mp. teren cu construcții în suprafață de 59 mp. drum cu servitute de trecere cu suprafața de 250 mp. teren liber în suprafață de 122 mp. reprezentând curtea, teren liber în suprafață de 60 mp. Reprezentând grădină și teren cu construcții, respectiv fabrica de pâine cu suprafața construită de 105 mp.

Din fișa privind istoricul privatizării societății deținătoare a terenului (filele 12 -32 din dosarul nr- a Tribunalului Satu Mare ) rezultă că societatea avea capital social privat 100% la data de 21.09.2001. Până la acea dată în structura acționariatului figura și FPS, care, așa cum rezultă din fișa societății, era acționar minoritar.

Raportat la această situație a structurii acționariatului, precum și ținând cont și de data când societatea a devenit societate cu capital privat integral, tribunalul consideră că în cauză sunt incidente disp.art.21 alin.1 și 2 din Lg.nr.10/2001, respectiv "imobilele - terenuri și construcții preluate în mod abuziv, indiferent de destinație, care sunt deținute la data intrării în vigoare a prezentei legi, de o regie autonomă, o societate sau companie națională, o societate comercială la care statul sau o autoritate a administrației centrale sau locale este acționar ori asociat majoritar, de organizație cooperatistă sau de orice altă persoană juridică de drept public, vor fi restituite persoanei îndreptățite în natură prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată a organelor de conducere ale unității deținătoare". Conform alin.2 al aceluiași text de lege rezultă că prevederile alin.1 sunt aplicabile și în cazul în care statul sau o autoritate publică centrală sau locală, ori o organizație cooperatistă este acționar sau asociat minoritar al unității care deține imobilul dacă valoarea acțiunilor sau părților sociale deținute este mai M sau egală cu valoarea corespunzătoare a imobilului a cărui restituire în natură este cerută.

Reținând textul de lege mai sus invocat, tribunalul a dispus restituirea în natură a terenului liber de construcții, astfel cum a fost identificat în cadrul raportului de expertiză aflat în dosarul nr.4086/2004 al Curții de APEL ORADEA,(filele 31-43) respectiv va dispune restituirea în natură a suprafeței de 618 mp. Teren liber din suprafața de 782 mp. nr.top 180/2 înscris în CF nr.3154 O, restul terenului în suprafață totală de 164 mp. Reprezintă teren ocupat de construcții, respectiv 105 mp. Teren ocupat de fabrica de pâine și 59 mp. Teren ocupat cu rezervoare carburanți.

Din relațiile comunicate de Comisia locală de aplicare a Lg.nr.18/1991 O rezultă că reclamanta a beneficiat și de reconstituirea dreptului de proprietate a terenurilor în baza legii fondului funciar, însă în schimbul acestui teren ocupat de SC SA O nu s-a atribuit alt teren (fila 53 din dosar).

Faptul că prin sentința civilă nr.1163/2004 a Judecătoriei Negrești O a ș, rămasă definitivă și irevocabilă prin deciziile civile nr.304/2005 a Curții de APEL ORADEA, respectiv nr.328/2006 a Curții de APEL ORADEA, a fost stabilită în favoarea reclamantei un drept de servitute de trecere asupra terenului de 250 mp. Din terenul din litigiu, nu reprezintă un impediment la restituirea în natură a terenului liber de construcții în baza Lg.nr.10/2001, având în vedere că în vecinătatea terenului din litigiu exista casa de locuit a reclamantei împreună cu terenul aferent, care nu avea ieșire la calea publică, iar notificarea formulată în baza legii era formulată la unitatea administrativ-teritorială și în curs de soluționare.

Împotriva sentinței a declarat apel SC. S M, solicitând instanței schimbarea în întregime a hotărârii în sensul respingerii plângerii reclamantei, formulate în temeiul Legii nr. 10/2001.

În motivarea cererii sale, apelanta precizează că terenul care este în litigiu a fost cooperativizat inițial iar ulterior el a fost atribuit antecesoarei în drepturi ai societății apelante- Întreprinderea Județeană de Industrie Locală 1 mai S M-, intervenind în anul 1978 un schimb între CAP și Statul Român, schimb înscris în CF 3154.

Cum, în temeiul procedurii reglementate de Legea nr. 18/1991, reclamantei i s-a asigurat prin compensare suprafața aflată în prezentul litigiu, acesta nu mai este în prezent îndreptățită la restituirea acestei suprafețe în temeiul Legii nr. 10/2001, deoarece în caz contrar ar însemna că reclamanta a obținut măsuri reparatorii de două ori, urmând atât procedura reglementată de legea fondului funciar, cât și procedura prevăzută de Legea nr. 10/2001.

Un al doilea motiv de apel este acela că hotărârea instanței de fond s-a fundamentat pe ideea că la data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001 societatea apelantă ar fi avut ca acționar și FPS, astfel încât sunt aplicabile prevederile art. 21 alin 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, ceea ce justifică soluția de restituire în natură a imobilului, fără ca acest aspect să fie pus în discuția părților și fără a permite apelantei să facă dovada netemeiniciei acestei afirmații, netemeinicie pe care o face în recurs prin depunerea adresei emise de AVAS( fila 49 dosar) și a contractului din 14 aprilie 2000 ( fila 33 dosar).

În fața instanței de apel au fost introduși în cauză moștenitorii defunctei reclamante iar, la 12 ianuarie 2009 s-a formulat o cerere de aderare la apel prin care reprezentantul masei succesorale a solicitat schimbarea în parte a sentinței în sensul de a se dispune restituirea în natură a suprafeței de 667 mp teren și în sensul acordării tuturor cheltuielilor de judecată ocazionate de parcurgerea tuturor fazelor procesuale.

Pe cale de întâmpinare, moștenitorii reclamantei au solicitat respingerea ca neîntemeiat a apelului formulat de SC. SM.

Analizând actele și lucrările dosarului, instanța reține că imobilul înscris în CF 3154 a intrat în posesia și proprietatea Statului Român cu titlu de schimb, mențiunea fiind făcută și sub B9 din CF 2161, coală în care au fost inițial înscrise parcelele ce fac obiectul litigiului, înscrierea subliniind faptul că schimbul s-a făcut cu CAP, de unde rezultă că termenul fusese cooperativizat, înscrierea dreptului Statului Român făcându-se în 1978.

Trebuie menționat faptul că în celelalte cicluri procesuale, într-o prima fază plângerea reclamantei a fost respinsă deoarece nu ar fi fost clar indicat imobilul pentru care se cerea restituirea iar prin sentința civilă nr. 940 din 30 octombrie 2006 Tribunalului Satu Mares -a reținut lipsa calității procesuale active a reclamantei, sentință care a fost de asemenea desființata, astfel încât nu a fost soluționată până în prezent problema ridicată de apelantă privind modul în care cererea formulată de reclamantă în temeiul Legii nr. 18/1991 a fost rezolvată.

Se constată astfel că la fila 55 dosar fond, există cererea lui - șotul reclamantei, în prezent decedat - de înscriere în cu o suprafață de 2,76 ha teren, formulată la 4 martie 1962.

La fila 54 dosar fond se află cererea formulată de același la 13 martie 1991 prin care în temeiul Legii nr. 18/1991 se solicită reconstituirea direptului de proprietate pentru un total general de 6,22 ha, făcându-se mențiunea că în intravilan se solicită 20 ari formate din grădina de acasă și fabrica de pâine.

Prin Titlul de proprietate nr. 31-20130 eliberat la 14 octombrie 1994, lui l se reconstituie dreptul de proprietate pentru o suprafață totală de 6,3463 ha teren, din care în intravilan 1766 mp.

Adeverința existentă la fila 53 eliberată de Primăria O cuprinde mențiunea că instituția emitentă nu are cunoștință să se fi atribuit un teren în schimbul celui ocupat de SC., dar această concluzie se poate trage deoarece titlul de proprietate cuprinde în întregime, și chiar mai mult, suprafața solicitată de antecesorul intimatelor.

Este întemeiată și cea de-a doua critică a apelantei în sensul că la data intrării în a Legii nr. 10/2001, societatea fusese în întregime privatizată ca urmare a încheierii celor două contracte din 23 decembrie 1996 și, respectiv, 14 aprilie 2000, prin acest din urmă contract FPS înstrăinând diferența pe care o mai deținea de 6,57% din valoarea capitalului social subscris, astfel încât nu sunt aplicabile în cauză dispozițiile art. 21 alin 1 și 2 din Legea nr. 10/2001, așa cum greșit a reținut instanța.

Față de toate cele precizate, făcând aplicarea dispozițiilor art. 296 cod procedură civilă, se va admite apelul și se va schimba în întregime hotărârea instanței de fond, respingându-se plângerea formulată de și însușită de moștenitorii acesteia și,corelativ, se va respinge cererea de aderare la apel formulată de intimați.

Apelanta a solicitat cheltuieli de judecată în toate instanțele în cuantum de 13 000 lei, din care,însă, vor fi acordați doar 5000 lei cheltuieli parțiale în toate instanțele,operând o compensare raportat la deciziile prin care căile de atac ale reclamantei au fost admise, nefiind culpa acesteia că intimata apelantă și instanțele nu au ridicat și nu au soluționat toate excepțiile întru cadru unic fiind nevoie de câte un ciclu procesual pentru rezolvarea fiecăreia dintre excepțiile ridicate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

ADMITE ca fondat apelul civil declarat de apelanta pârâtă SC SA, cu sediul în S M,-, județul S M, în contradictoriu cu intimații reclamanți,domiciliată în O,-, județul S M, domiciliat în O,-, județul S M, domiciliat în O,-, județul S M, domiciliat în O,-, județul S M, G, domiciliat în O,-, județul S M, domiciliat în O,-, județul S împotriva sentinței civile nr. 1452/D din 30 septembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Satu Mare pe care o schimbă în întregime în sensul că:

RESPINGE cererea formulată de reclamanta, în prezent decedată, însușită de moștenitorii, G și în contradictoriu cu pârâta SC SA.

RESPINGE cererea de aderare la apel formulată de reclamanta intimată.

OBLIGĂ partea intimată reclamantă să plătească părții apelante suma de 5000 lei cheltuieli parțiale în toate instanțele.

DEFINITIVĂ.

Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 10 iunie 2009.

Președinte, Judecător, Grefier,

- - - - -

Red dcz

5.07.2009

Jud fond

Dact CC

9ex/9.07.2009

Pt conf 7 com/

Președinte:Dana Cigan
Judecători:Dana Cigan, Doina Măduța

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 104/2009. Curtea de Apel Oradea