Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 117/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA CIVILA, CAUZE MINORI, FAMILIE, CONFLICTE DE MUNCA, ASIGURARI SOCIALE

DECIZIA CIVILĂ NR. 117

Ședința publică de la 4 noiembrie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Sorina Romașcanu

JUDECĂTOR 2: Daniela Părău

GREFIER - - -

La ordine a venit spre soluționare apelul civil declarat de pârâtul MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 807/13.05.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.

S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că:

- procedura de citare legal îndeplinită;

- în cauză s-a solicitat judecata în lipsă - fila 8 dosar;

Față de împrejurarea că s-a solicitat judecata în lipsă,nefiind alte cereri de formulat și/sau excepții de invocat, Curtea constată apelul în stare de judecată și trece la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra apelului civil de față constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 807 din 13.05.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-, s-a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul, reținându-se, în esență, următoarele:

Prin cererea înregistrată la Tribunalul Bacău cu nr- reclamantul a solicitat obligarea pârâtului mun. B prin primar să răspunsă la notificarea înregistrată cu nr. 1575/12.02.2002 precum și obligarea la daune cominatorii. În motivarea cererii reclamantul a arătat că prin notificarea cu nr. 1575/12.02.2002 a solicitat pârâtei restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul situat în B- jud. B, compusă din teren în suprafața de 210. și clădiri.

În susținerea cererii au fost depuse înscrisuri.

În apărarea pârâte a depus o adresă din care rezultă că reclamantului i s-au solicitat înscrisuri în vederea soluționării notificării.

Din analiza actelor și lucrărilor dosarului instanța a reținut că prin notificarea înregistrată cu nr. 1575/12.02.2002 reclamantul a solicitată restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru imobilul din B- jud. B, compusă din teren în suprafața de 210. și clădiri.

Deși pârâtei îi revenea obligația de a soluționa notificarea într-un termen de 60 de zile de la primirea acesteia, potrivit art. 25 din Legea 10/2001, aceasta nu s-a conformat, refuzând, în mod nejustificat, timp de aproximativ 7 ani, să răspundă cererii reclamantului cu privire la un imobil preluat abuziv de stat.

Această împrejurare atrage în mod firesc culpa pârâtei, iar adresa depusă de aceasta, după introducerea prezentei acțiuni, demonstrează cu atât mai mult că pârâta nu a avut nici o intenție să rezolve notificarea.

În consecință a fost admis capătul principal de cerere și a fost obligată pârâta să răspundă la notificare.

Cu privire la cererea de obligare la plata daunelor cominatorii, aceasta a fost respinsă în temeiul art. 5803al.5 Cod pr. civilă.

Împotriva sentinței civile nr. 807 din 13.05.2009 a Tribunalului Bacău, în termen legal, a formulat apel Primarul municipiului B, arătând că singurul motiv pentru care nu s-a emis dispoziția este pentru că dosarul nu era complet, în cauză nefiind îndeplinite astfel condițiile art. 23(1) din Legea nr. 10/2001.

Apelul este întemeiat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin decizia nr. XX din 19.03.2007 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea unui recurs în interesul legii, s-a stabilit, în aplicarea dispozițiilor art. 26 al.3 din Legea nr. 10/32001 că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.

Se reține în considerentele hotărârii că, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin art. 25 și 26 din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art. 297 alin.1 din Codul d e procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.

Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art. 2 1 alin.(2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.

Față de considerentele Deciziei nr.XX din 19.03.2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție și ale dispozițiilor art. 329 al.3 Cod pr. civilă se constată că hotărârea primei instanțe rezolvat procesul fără a intra în cercetarea fondului, motiv pentru care, în baza art. 297 al.1 Cod pr. civilă, se va admite apelul, se va desființa sentința apelată și se va trimite cauza spre rejudecare aceleași instanțe pentru a evoca fondul și a constata, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite apelul civil declarat de pârâtul MUNICIPIUL B PRIN PRIMAR împotriva sentinței civile nr. 807/13.05.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Desființează sentința civilă apelată și trimite cauza aceleași instanțe pentru soluționarea pe fond a notificării.

Cu recurs în 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi 04 nov. 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,

red.sent.

red.dec. /12.11.

tehnored./6 ex./16.11.

Președinte:Sorina Romașcanu
Judecători:Sorina Romașcanu, Daniela Părău

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 117/2009. Curtea de Apel Bacau