Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 132/2008. Curtea de Apel Constanta
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 132/
Ședința publică din 2 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Paulina Georgescu
JUDECĂTOR 2: Vanghelița Tase
Grefier - -
S-a luat în examinare apelul civil declarat de apelantul pârât PRIMARUL ORAȘULUI, cu sediul în Sud,-, jud. C în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în B,-,.4,. 17, sect. 2, împotriva sentinței civile nr. 56 din 28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă apelantul pârât prin avocat, potrivit împuternicirii avocațiale seria - nr. 50398/2008 și intimata reclamantă prin avocat, conform împuternicirii avocațiale nr. 113/2008.
Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Luând act că nu mai sunt cereri prealabile de formulat ori înscrisuri de depus la dosar, instanța, fiind lămurită asupra cauzei, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra apelului.
Având cuvântul pentru apelantul pârât, apărătorul acestuia solicită admiterea apelului,schimbarea în tot a sentinței atacate întrucât din probatoriile administrate nu a rezultat că dosarul de notificare este complet și că intimata reclamantă și-a îndeplinit toate obligațiile referitoare la completarea acestuia.
În speță, nu există identificat un plan parcelar, iar imobilul nu poate fi identificat pentru a se putea stabili situația juridică și istoricul de rol matricol. Obligativitatea depunerii planului parcelar cu suprapunere cu cel existent în zonă sau a unei expertize de identificare a bunului revendicat cade în sarcina exclusivă a intimatei reclamante.
În atare situație, în mod greșit prima instanță a stabilit că este posibilă emiterea dispoziției motivate.
Solicită de asemenea, obligarea intimatei reclamante la plata cheltuielilor de judecată.
Pentru intimata reclamantă, avocatul acesteia pune concluzii de respingere a apelului și menținerea hotărârii atacate, apreciind că motivele invocate nu subzistă prin raportare la dispozițiile legale. În notificare s-a indicat parcela veche, reclamanta nu este în măsură să facă o suprapunere a parcelelor, toate actele de identificare a imobilului fiind în posesia apelantului pârât.
Depune la dosarul cauzei decizia civilă nr. 199/C/2007 a Curții de APEL CONSTANȚA cu titlu de practică judiciară.
Instanța rămâne în pronunțare asupra apelului.
CURTEA
Asupra cererii de apel;
Prin cererea înregistrată sub nr- la ribunalul Constanța, reclamanta, în contradictoriu cu pârâtul Primarul Orașului, a investit instanța cu acțiunea civilă având ca obiect obligarea pârâtului Primarul Orașului să emită dispoziție motivată pentru soluționarea cererii prin care s-a solicitat restituirea în natură și măsuri reparatorii, prin compensare, pentru imobilul teren în suprafață de 300. situat în Sud,-, prin notificarea înregistrată la. sub nr. 1216/11.07.2001, în baza art. 25 din Legea 10/2001.
Tribunalul Constanța prin sentința civilă nr. 56 din 28.01.2008 a admis acțiunea formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâtul Primarul Orașului.
A obligat pârâtul să soluționeze, prin dispoziție sau decizie motivată, notificarea înregistrată sub nr. 1216 din 11.07.2001 la., privind restituirea terenului în suprafață de 300. situat în -, fostul lot 977 din fosta localitate, str. - Nouă, matricola 1416, rol fiscal 464.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin notificarea înregistrată sub nr. 1216/11.07.2001 la., reclamanții au solicitat restituirea în natură a imobilului situat în Sud, notificare ce nu a fost soluționată nici până în prezent.
Conform art. 25 din Legea 10/2001, modificată, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare potrivit art. 23, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură.
Împotriva sentinței civile a tribunalului a declarat apel pârâtul Primarul orașului, criticând soluția instanței de fond, cu motivarea că nu a emis dispoziție la notificare întrucât nu s-au depus toate înscrisurile solicitate pentru identificarea imobilului pretins.
Examinând motivele de apel instanța constată că cererea este nefondată.
Astfel, reclamanta, în calitate de persoană îndreptățită a notificat pe apelant la data de 11.07.2001, prin notificarea înregistrată la. sub nr. 1216, prin care solicita restituirea terenului situat în -, identificat ca fiind lot nr. 977, din fosta localitate, str. - Nouă, având matricola nr. 1416, rol fiscal nr. 464, în suprafață de 300.
În conformitate cu disp.art. 23 al.1 din Legea nr. 10/2001 " în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, unitatea deținătoare este obligată să se pronunțe prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, asupra cererii de restituire în natură".
Din interpretarea acestui text rezultă că termenul de 60 de zile, prevăzut de lege pentru îndeplinirea obligației persoanei deținătoare de a răspunde la notificare, se calculează fie de la data notificării, fie de la data depunerii actelor doveditoare.
În speță, intimata a depus toate actele ce le are ( titlu de proprietate, acte doveditoare de identificare și corespondența cu diferite instituții ), depuse și în prezentul dosar, astfel că pârâtul avea obligația să emită, în termen de 60 de zile, dispoziție care să cuprindă soluția dată cererii adresate prin notificare.
Nu se pot reține apărările pârâtului, care în raport de actele doveditoare depuse odată cu notificarea și ulterior acestei date, să nu emită dispoziție motivată.
Pornind de la rațiunea adoptării Legii nr. 10/2001 privind situația juridică a unor imobile preluate abuziv în perioada 6.03.1945 - 22.12.1989, exprimată în caracterul profund reparatoriu, legiuitorul a urmărit să înlăture prejudiciile suferite de proprietar prin abuzurile săvârșite de stat, și reține că termenul de 60 de zile în care unitatea deținătoare trebuie să răspundă notificării este imperativ, iar nu unul de recomandare.
Drept urmare, prevederile legale citate ilustrează că, indiferent dacă persoanei îndreptățite i se restituie în natură imobilul ori se oferă măsuri reparatorii, sau chiar i se refuză un drept ca atare, unitatea deținătoare este obligată ca asupra solicitării adresate pe calea notificării, să se pronunțe printr-o decizie sau dispoziție motivată.
Pe cale de consecință, în conformitate cu disp. art. 296 Cod pr. civilă, instanța va respinge ca nefondat apelul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul civil declarat de apelantul pârât PRIMARUL ORAȘULUI, cu sediul în Sud,-, jud. C în contradictoriu cu intimata reclamantă, domiciliată în B,-,.4,. 17, sect. 2, împotriva sentinței civile nr. 56 din 28.01.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, ca nefondat.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 iunie 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Jud.fond
Red.dec.jud.
2.07.2008
Dact.gref.
4 ex./2.07.2008
Președinte:Paulina GeorgescuJudecători:Paulina Georgescu, Vanghelița Tase