Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 178/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 178/
Ședința publică din 2 iunie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Vanghelița Tase
JUDECĂTOR 2: Eleonora Spiridon
JUDECĂTOR 3: Paulina Georgescu
Grefier - -
S-a luat în examinare recursul civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în C, str. -, nr. 122, -A,.B,.1,. 26, în contradictoriu cu intimații pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sect. 5, CONSILIUL LOCAL C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediile în C, bd. -, nr. 51 și C, cu sediul în C,-, împotriva deciziei civile nr. 22 din 22.01.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, având ca obiect revendicare.
La apelul nominal făcut în ședință publică se constată lipsa părților.
Procedura este legal îndeplinită, în conf. cu disp.art. 87 și urm. Cod pr. civilă.
După referatul grefierului de ședință;
Fiind lămurită asupra cauzei, instanța, în temeiul art. 150 Cod pr. civilă declară dezbaterile închise, constată dosarul în stare de judecată și rămâne în pronunțare asupra recursului, luând act că recurenta a solicitat judecata în lipsă.
După luarea cauzei în pronunțare, se prezintă d-na cons.jur. pentru C - potrivit delegației 2864/29.05.2008 - și solicită respingerea recursului pentru motivele expuse în întâmpinare.
CURTEA
Asupra recursului de față;
Prin cererea adresată Judecătoriei Constanța, înregistrată sub nr. 12819/2004, reclamanta a solicitat obligarea pârâtei Regia Autonomă de Transport în Comun C la plata de despăgubiri actualizate reprezentând contravaloarea unui autobuz preluat abuziv în anul 1948.
Prin cererea înregistrată la 19.01.2005 reclamanta și-a precizat valoarea obiectului cererii la 3.900.000.000 lei vechi.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 24.01.2005 pârâta Cai nvocat excepția lipsei sale de capacitate procesuală pasivă.
Prin cererea înregistrată la 5.04.2005 reclamanta a solicitat scutirea de taxă de timbru și a precizat valoarea obiectului cererii la 4.000.000.000 lei vechi.
Judecătoria Constanța prin sentința civilă nr. 3570 din 7.04.2005 și-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Constanța în considerarea valorii obiectului cererii, în baza art. 2 pct. 1 lit. b Cod pr. civilă în forma modificată prin OUG nr. 65/2004.
Prin cererea înregistrată la 18.10.2005 reclamanta și-a completat cadrul procesual cu pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Local C și Municipiul C prin primar, în contradictoriu cu care a formulat aceleași pretenții.
Prin precizările orale făcute la acel termen reclamanta a arătat că obiectul cererii îl constituie obligarea pârâților la plata sumei de 2.000.000.000 lei vechi, reprezentând contravaloarea autobuzului preluat abuziv.
Prin sentința civilă nr. 1832 din 15.11.2005 Tribunalul Constanța și-a declinat competența în favoarea Judecătoriei Constanța în baza art. 2 din Legea 219/2005, fără sesizarea instanței superioare pentru conflict de competență, întrucât noua lege privind competența intervenită în timpul judecății la tribunal a conținut o dispoziție tranzitorie de imediată aplicare și proceselor în curs.
Cauza a fost înregistrată la Judecătoria Constanța sub nr. 13479/9.12.2005.
Prin încheierea din 3.03.2006, instanța a admis cererea reclamantei de scutire de taxă de timbru.
Prin cererea înregistrată la data de 17.07.2006 pârâții Municipiul C prin Primar și Consiliul Local C au invocat excepția prescripției extinctive.
Această excepție a fost invocată și de pârâta C prin cererea înregistrată la 19.11.2006 și de pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, prin întâmpinarea depusă la 8.09.2006.
Prin încheierea din 13.11.2006 Judecătoria Constanțaa sesizat curtea Constituțională pentru soluționarea excepției de neconstituționalitate a art. 1,3 și 8 al.1 din Decr. 167/1958, în măsura în care se referă la cereri pentru despăgubiri ca urmare a preluării de bunuri în perioada regimului comunist, prin raportare la art. 16,44,46 și 154 al.1 din constituție, invocată din oficiu de instanță.
Curtea Constituțională prin decizia nr. 216/13.03.2007 a respins excepția ca inadmisibilă.
La termenul de judecată din 12.06.2007 reclamanta a solicitat repunerea în termenul de prescripție extinctivă.
Pentru dovedirea pretențiilor și a apărărilor formulate, instanța a administrat proba cu înscrisuri, precum și proba cu martori.
Prin sentința civilă nr. 7649 din 19.06.2007 Judecătoria Constanțaa respins cererea reclamantei de repunere în termenul de prescripție extinctivă ca neîntemeiată, a admis excepția prescripției dreptului la acțiune în contradictoriu cu toți pârâții și a respins acțiunea formulată de reclamantă, astfel cum a fost precizată, ca fiind prescrisă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, împreună cu soțul ei, G, în prezent decedat, reclamanta a avut un autobuz destinat transportului rutier de persoane care, după o scurtă perioadă de exploatare, a fost preluat abuziv de către autorități, fiind exploatat ulterior de întreprinderea locală de transport în comun, atunci creată.
S-a apreciat că acțiunea de față este o acțiune în pretenții ca urmare a unei fapte ilicite, în contextul în care nu exista în domeniu vreo lege specială de reparație, iar o premisă a acestei acțiuni o constituie dispariția fizică a autobuzului, aspect necontestat de părți. De altfel, această situație nici nu trebuie dovedită fiind la nivelul conștiinței colective generale că un autobuz exploatat pentru transport în comun din 1948 nu mai există în prezent. Dacă prin absurd ar mai exista, ar fi impropriu folosirii potrivit destinației sale, ceea ce echivalează cu o dispariție fizică, o pieire a bunului.
Față de precizarea făcută de reclamantă în ședința publică din 18.10.2005, în sensul că obiectul cererii îl reprezintă obligarea pârâților la plata sumei de bani considerată ca echivalent al bunului, instanța a apreciat că acțiunea dedusă judecății nu este una în revendicare, ci una în pretenții, reținând că dreptul de proprietate există numai atâta timp cât există bunul asupra căruia se poartă. În lipsa bunului, nu există proprietate, niciuna din prerogativele acesteia - posesia, folosința și dispoziția - neputând fi exercitate.
Prin urmare, s-a reținut că reclamanta afirmă un drept de creanță decurgând din principiile răspunderii civile delictuale, ca urmare a preluării bunului de către autorități, lucru care a constituit în susținerea sa o faptă ilicită.
Având în vedere regulile din materia prescripției extinctive instituite de art. 1,3 și 8 al.1 din Decr. 167/1958, s-a considerat că acțiunea de față este supusă termenului legal de prescripție extinctivă, dreptul la despăgubire afirmat având obiect patrimonial și nefiind între acele drepturi declarate de lege imprescriptibile extinctiv.
Totodată, în raport de prev. art. 8 al.1 din Decr. 167/1958 s-a reținut că termenul de prescripție curge de la data la care reclamanta a cunoscut pieirea bunului, respectiv de la 8.12.1991, când prin Constituția actuală a fost recunoscut dreptul de proprietate, încetând violența morală exercitată de stat prin care cei păgubiți fuseseră împiedicați să facă acte de întrerupere a prescripției.
Instanța și-a însușit punctul de vedere al instanței supreme exprimat în deciziile menționate în încheierea de sesizare a Curții Constituționale, în sensul că termenul de prescripție curge de la 8.12.1991, când prin Constituția actuală a fost recunoscut dreptul de proprietate, încetând violența morală exercitată de stat prin care cei păgubiți fuseseră împiedicați să facă acte de întrerupere a prescripției. Prin urmare, începând să curgă la 8.12.1991, termenul de prescripție era împlinit la data formulării prezentei acțiuni.
Prin coroborarea celor două momente, este la nivel de conștiință generală colectivă că la 8.12.1991 autobuzul, construit din piese în 1947, potrivit martorului, nu mai exista, nimeni neafirmând contrariul. precum acesta nu erau folosite în transportul în comun în anul 1991 și nici în anii anteriori, iar considerentele de mai sus cu privire la certitudinea inexistenței fizice a autobuzului în prezent sunt valabile și pentru momentul 1991.
Cu privire la cererea reclamantei de repunere în termenul de prescripție extinctivă, s-a apreciat că nu sunt incidente în cauză motive temeinic justificate pentru care termenul de prescripție a fost depășit, cerute de art. 19 din Decr. 167/1958 pentru a se dispune repunerea în termen. Nu constituie astfel de motive lipsa de probe invocată de reclamantă, mai ales că probele din acest dosar sunt în mod esențial cu acelea care ar fi putut fi făcute și în termenul de prescripție extinctivă, în perioada 1991-1994.
A mai arătat prima instanță că dacă ar decide neaplicarea prescripției acțiunilor în despăgubiri ca urmare a preluărilor abuzive de bunuri în perioada regimului comunist, pe considerentul că se încalcă Constituția, ar trece în domeniul altei puteri constituite de stat și astfel și-ar încălca atribuțiile constituționale. Aceasta, deoarece competența de a înlătura de la aplicare un text legal pentru neconstituționalitate în forma discriminării prin soluții diferite în situații identice este atribuția exclusivă a curții Constituționale și instanța este obligată să respecte decizia acesteia, chiar dacă prin încheierea de sesizare a acestei instanțe și-a spus părerea cu privire la incidența unei discriminări create prin acțiunea prescripției extinctive, datorită legilor speciale de reparație pentru alte categorii de bunuri.
Împotriva acestei sentințe, în termen legal, a declarat apel reclamanta criticând.-o pe considerentul că instanța de fond a admis în mod greșit excepția prescripției.
Apelanta reclamantă a arătat că decretul referitor la prescripție prevede posibilitatea repunerii în termen pentru motive temeinice, iar în cazul ei există asemenea motive, în condițiile în care a făcut dovada faptului că a luat cunoștință despre scrisoarea trimisă abia acum doi ani.
A susținut apelanta că i s-a încălcat grav dreptul de proprietate de către organele competente, care nu i-au trimis nici un act pentru a-i comunica motivul și temeiul juridic pentru care a fost luat autobuzul. Au trimis o carte poștală abia după trei luni, când ea și soțul ei nu se aflau în oraș, iar această carte poștală au găsit-o întâmplător după anul 2002, după moartea mamei și a surorii ei, deși după 1989 au căutat la toate organele competente care au beneficiat de acest autobuz, fără a afla ceva.
Tot sub aspectul datei la care, în calitate de păgubit, a cunoscut sau trebuia să cunoască paguba potrivit art. 8 al.1 din Decr. 167/1958, apelanta a mai precizat că în împrejurările în care a fost luat autobuzul în perioada comunismului, soțul său a fost luat la securitate, torturat și trecut pe lista neagră ca dușman al poporului și cu prima ocazie au fost trimiși cu domiciliu forțat și obligați să lucreze la linia ferată la.
Intimații pârâți C și Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice au depus întâmpinări, prin care au solicitat respingerea apelului, cu consecința menținerii ca temeinică și legală a sentinței atacate, motivând că reclamanta nu a făcut dovada existenței unor motive temeinice, independente de voința ei, care să ateste imposibilitatea exercitării dreptului legitim la acțiune după anul 1989, în interiorul termenului de prescripție de trei ani, prevăzut de art. 3 din Decr. 167/1958.
Cererea de apel a fost înregistrată inițial sub nr- la secția comercială a Tribunalului Constanța, iar prin încheierea nr. 374/COM/24.10.2007 s-a constatat natura civilă a cauzei și s-a declinat competența de soluționare în favoarea Tribunalului Constanța - secția civilă.
S-a reținut în motivarea încheierii menționate că hotărârea judecătorească prin care s-a stabilit competența de soluționare în primă instanță a calificat cererea ca având o natură civilă, iar în prezent această hotărâre se bucură de autoritate de lucru judecat.
Pe rolul Tribunalului Constanța - secția civilă, apelul reclamantei a fost înregistrat sub nr-.
Soluționând cauza Tribunalul Constanțaa pronunțat decizia civilă nr. 22 din 22.01.2008, prin care a respins ca nefondat apelul civil formulat de apelanta reclamantă, împotriva sentinței civile nr. 7649 din 19.06.2007 pronunțată de Judecătoria Constanța în contradictoriu cu Statul român prin Ministerul Finanțelor Publice, Consiliul Local C, Municipiul C reprezentat prin Primar și Regia Autonomă de Transport în Comun
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut că acțiunea în pretenții prin care reclamanta a solicitat ca pârâții să fie obligați la despăgubirea actualizată a valorii a unui autobuz, a fost introdusă după împlinirea termenului de prescripție.
Acțiunea reclamantei este supusă regulilor de drept comun, inclusiv în ceea ce privește prescrierea dreptului la acțiune ( Decr. 167/1958).
În termen legal, împotriva deciziei civile nr. 22 din 22.01.2008, pronunțată de Tribunalul Constanța, a declarat apel reclamanta cu motivarea că în mod greșit instanța de apel a reținut că acțiunea a fost introdusă după împlinirea termenului de prescripție.
că prin deposedarea de autobuzul pentru care se solicită despăgubiri, a fost prejudiciată moral și material și consideră că termenul de prescripție pentru prezenta acțiune a început să curgă după anul 2002.
Pentru cele menționate mai sus, a solicitat admiterea recursului, modificarea deciziei recurate în sensul admiterii apelului, schimbării în tot a sentinței apelate și pe fond admiterea acțiunii astfel cum a fost formulată.
Analizând decizia recurată în baza motivelor de recurs invocate, curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele:
Prin acțiunea dedusă judecății, recurenta reclamantă a solicitat ca pârâții să fie obligați la plata unor despăgubiri actualizate, reprezentând contravaloarea unui autobuz preluat de autorități în anul 1948, în valoare de 2.000.000.000 de lei vechi.Ulterior a precizat valoarea obiectului cererii la 4.000.000.000 de lei vechi.
Față de precizarea făcută de reclamantă în sensul că obiectul cererii îl reprezintă obligarea pârâților la plata sumei de mai sus, considerată că echivalent al bunului, corect s-a apreciat că acțiunea dedusă judecății nu este una în revendicare, ci una în pretenții, reținând că dreptul de proprietate exista atâta timp cât exista și bunul.
În lipsa bunului, nu există proprietate, niciuna dintre prerogativele acesteia - posesia, folosința și dispoziția - neputând fi exercitate.
În aceste împrejurări, în mod corect instanțele au reținut că acțiunea reclamantei este supusă termenului de prescripție extinctivă ( art. 1,3,8 al.1 din Decr. 167/1958) întrucât dreptul la despăgubire afirmat are un obiect patrimonial și nu se regăsește între acele drepturi declarate de lege imprescriptibile extinctiv.
În cauza dedusă judecății, termenul de prescripție a început să curgă de la data la care reclamanta a cunoscut pieirea bunului, respectiv 8.12.1991 când prin Constituția adoptată a fost recunoscut dreptul de proprietate, încetând violența morală exercitată de autoritățile de stat anterioare, prin care cei păgubiți fuseseră împiedicați să facă acte de întrerupere a prescripției.
Susținerea reclamantei că termenul de prescripție a început să curgă deabia în anul 2002, când "întâmplător a găsit o carte poștală în care se stipula că nu s-a prezentat să ridice suma de bani reprezentând contravaloarea autobuzului", este înlăturată de către instanță întrucât prin cererea de chemare în judecată însăși reclamanta a recunoscut că Primăria Cae valuat autobuzul la preț derizoriu, fapt care a revoltat-o și nu a ridicat acei bani.
Toate cele menționate mai sus demonstrează faptul că acțiunea a fost introdusă de către reclamantă după împlinirea termenului de prescripție de trei ani ( termenul de prescripție a început să curgă la 8.12.1991 odată cu adoptarea actualei Constituții a României și acțiunea a fost introdusă la 13.12.2004).
Pentru considerentele expuse, curtea în baza art. 312 Cod pr. civilă va respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta împotriva deciziei civile nr. 22 din 22.01.2008.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul civil declarat de recurenta reclamantă, domiciliată în C, str. -, nr. 122, -A,.B,.1,. 26, în contradictoriu cu intimații pârâți STATUL ROMÂN PRIN MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sect. 5, CONSILIUL LOCAL C și MUNICIPIUL C PRIN PRIMAR, cu sediile în C, bd. -, nr. 51 și C, cu sediul în C,-, împotriva deciziei civile nr. 22 din 22.01.2008 pronunțată de Tribunalul Constanța - secția civilă - în dosarul nr-, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 2 iunie 2008.
Președinte, Judecători,
- - - -
Grefier, - -
- -
05 Iunie 2008
Jud.fond
Jud apel;
Red.dec.jud.
3iulie 2008
Dact.gref.
2 ex./8 iulie 2008
Președinte:Vanghelița TaseJudecători:Vanghelița Tase, Eleonora Spiridon, Paulina Georgescu
