Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 137/2008. Curtea de Apel Constanta
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CONSTANȚA
SECȚIA CIVILĂ, MINORI ȘI FAMILIE, LITIGII DE MUNCĂ ȘI
ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 137/
Ședința publică din 04 iunie 2008
Completul de judecată constituit din:
PREȘEDINTE: Daniela Petrovici
JUDECĂTOR 2: Irina Bondoc
Grefier - - -
Pe rol, soluționarea apelurilor civile declarate de:
1. reclamanta, domiciliată în B, strada - - nr. 21,.A, sector 1 și
2. pârâta PRIMĂRIA ORAȘULUI C, cu sediul în C,-,
în contradictoriu cu intimata pârâtă SC SA, cu sediul în, 26 județul C, împotriva încheierii din 17.04.2007 și a sentinței civile nr. 1490 din 18.09.2007 pronunțate de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru apelanta reclamantă și intimată, avocat, pentru apelanta pârâtă și intimată Primăria Municipiului C, răspunde avocat, iar pentru intimata pârât SC SA, consilier juridic.
Procedura este legal îndeplinită, conform art. 87 și urm. Cod procedură civilă.
Grefierul de ședință se referă asupra cauzei, învederând că la data de 29 mai 2008 a fost comunicată încheierea din 17 aprilie 2007 apelantei reclamante.
Întrebate fiind, părțile prezente, arată că nu mai au alte cereri de formulat sau probe de depus în apărare și solicită acordarea cuvântului pe fond, pentru dezbateri.
Instanța ia act de declarația părților prezente, potrivit cu care acestea arată că nu mai au cereri prealabile de formulat sau probe de depus și, în temeiul dispozițiilor art. 150 din Codul d e procedură civilă, constată încheiată cercetarea judecătorească, acordându-le pe rând cuvântul, pe fond, pentru dezbateri.
Apărătorul apelantei reclamante și intimate, învederează că a formulat motive de apel împotriva încheierii din data de 17 aprilie 2007, prin care instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei; a încheierii din 17 mai 2007 prin care s-a respins cererea de recuzare și a sentinței civile nr. 1490/18.09.2007 a Tribunalului Constanța.
Învederează că în mod greșit Tribunalul Constanțaa dispus citarea reclamantei la adresa din B,-, domiciliul său fiind în B, strada - -, nr.21, sector 1. În recursul formulat de avocatul său de la acea dată, s-a indicat domiciliul procesual ales. Invocă dispozițiile art. 93 Cod procedură civilă.
Judecătorul, în casare, nu a remarcat acest viciu și a pășit la invocarea din oficiu a excepției, cu admiterea ei, care a avut consecințe deosebite pe fondul cauzei.
Învederează că terenul în litigiu eeste în proporție de 99% la Primărie și de 1% la
Face un scurt istoric al speței.
Arată că este clară antepronunțarea, iar judecătorul a fost în eroare cu privire la Legea nr. 10/2001.
Consideră că este în situația - că o parte din terenul reclamantei se află la Primărie, iar o altă parte la
Nu poate fi primită motivarea Tribunalului Constanța, cum că nu s-ar fi procedat la notificarea și a Unitatea deținătoare - Primăria era obligată să trimită notificarea la
Întrebat fiind de către instanță, față de excepția lipsei calității procesuale pasive a, ce punct de vedere are,apărătorul apelantei reclamante și intimateînvederează că s-a gândit mult la soluția tehnică și că normal ar fi - reluarea judecății de la fond, deoarece este privată de o cale de atac.
Mai arată - în referire la dispozițiile art. 297 prima teză Cod procedură civilă, că nu se pate merge pe acest text. Și nici nu are o soluție viabilă. Să se aprecieze conform art. 297 teza unu sau art. 297 alin.2 teza finală Cod procedură civilă - care dintre acestea sunt aplicabile.
Învederează, în continuare, că sunt contrare concluziile expertizei; instanța stabilind că nu are nici o utilitate. Se întreabă de unde această concluzie; s-a deschis sezonul estival și, atâta timp cât pe spațiile verzi din fața hotelurilor "au crescut" o mulțime de construcții, nu înțelege de ce nu își poate primi și ea terenul de la tatăl său.
Concluzionând, solicită admiterea apelului și să se aprecieze cu privire la aplicarea art. 297 teza unu sau 297 alin.2 teza finală Cod procedură civilă.
Cu cheltuieli de judecată. Depune la dosar chitanța din 01 aprilie 2008, cu care face dovada achitării onorariului pentru avocat, în sumă de 1.200 lei.
Apărătorul apelantului pârât și intimat, cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a, consideră că soluția este de desființare a hotărârii atacate și trimiterea cauzei spre rejudecare primei instanțe, pentru a se soluționa pe fond și în contradictoriu cu cealaltă persoană.
Pe fondul cauzei, solicită respingerea apelului ca nefondat.
Cu privire la apelul apelantului pârât și intimat pune concluzii de admitere, modificarea hotărârii atacate și respingerea contestației; cu cheltuieli de judecată.
Reprezentantul intimatei pârâte, învederează că a indicat și prin întâmpinare că obiectul cauzei este anularea unui act administrativ emis de Primarul Municipiului nu a fost notificată în temeiul Legii nr. 10/2001. La această dată se putea judeca dacă ar mai fi avut teren la, însă, societatea s-a dizolvat și nu are acel teren în proprietate. Terenul a fost dat prin Protocol societății rezultată din divizare.
Întrebat fiind de către instanță dacă a depus la dosar vreo dovadă în sensul celor susținute, respectiv Protocolul menționat,reprezentantul intimatei pârâtearată că și în celelalte dosare a susținut același lucru, dar nu a depus înscrisuri .
Din raportul de expertiză rezultă că terenul face parte din terenul privat al municipiului
Solicită respingerea apelului formulat de apelanta reclamantă și intimată.
În legătură cu apelul apelantei pârâte și intimate, arată că nu a înțeles dacă se restrânge doar asupra cheltuielilor.
Apărătorul apelantei pârâte și intimate arată că nu le-a detaliat, dar le susține după cum a menționat în motivele de apel.
În replică, apărătorul apelantei reclamante și intimate, pentru a răspunde la poziția Primăriei Orașului C, consideră că este simplă chestiunea: dacă se susține că a încetat acel contract, din punctul său de vedere strict juridic să se spună că s-a dispus rezoluțiunea contractului, precum și motivul. Însă Primăria, în toate dosarele, precizează că decizia administrativă din 1958 a trecut ca urmare a acestui act.
Ori, este de notorietate că terenurile din au fost restituite conform acestor acte. În nici un caz nu s-a produs rezoluțiunea contractului în felul în care s-a susținut, în condițiile în care se spune că a fost aplicabilă decizia din 1958.
Consideră că este, cel puțin ciudat, ce susține astăzi intimata pârâtă; după cinci ani de zile află că acel petic de teren, prin divizare, a fost dat altcuiva. Este un abuz de drept; are calitate procesuală pasivă.
CURTEA
Asupra apelului civil de față:
Prin acțiunea înregistrată la 05.08.2002, reclamanta a solicitat instanței, în contradictoriu cu pârâții Primăria municipiului C și, ca prin hotărâre judecătorească să anuleze dispoziția nr.2524/22.07.2002, să oblige pârâții să îi lase în deplină proprietate și posesie terenul în suprafață de 375 mp situat în Stațiunea, lotul nr.9, careul nr.49 și să constate nulitatea absolută, inopozabilitatea și ineficiența juridică a oricăror acte de preluare sau înstrăinare ce s-ar fi făcut cu privire la acest imobil din 1950 și până la data introducerii acțiunii.
Prin sentința civilă nr.788/23.06.2003 Tribunalul Constanțaa admis excepția tardivității formulării acțiunii, a cadrului procesual prin introducerea în cauză, în calitate de pârât, a Municipiului C și a respins cererea modificatoare ca tardiv formulată, a admis excepția lipsei calității calității procesual pasive a pârâtei și a respins acțiunea reclamantei față de această pârâtă ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate, a respins acțiunea față de Primăria municipiului C ca fiind formulată împotriva unei persoane fără capacitate procesuală și a obligat reclamanta la 400 lei cheltuieli de judecată.
La pronunțarea hotărârii s-a avut în vedere că acțiunea opusă Municipiului C este întemeiată pe prevederile art.57 din Codul d e procedură civilă, privind chemarea în judecată a altor persoane, iar reclamanta a depășit termenul procedural - prima zi de înfățișare - în care putea formula o astfel de cerere; că nu are calitate procesuală pasivă pentru că reclamanta a contestat o dispoziție emisă în temeiul Legii nr.10/2001 de Primarul municipiului C, iar nu de care, de altfel, nici nu a fost notificată în temeiul acestui act normativ.
Apelul declarat împotriva acestei sentințe de reclamantă a fost respins ca nefondat de Curtea de APEL CONSTANȚA prin decizia civilă nr.199/C/26.11.2003 în considerentele căreia s-au reținut următoarele:
- instanța a admis excepția tardivității modificării cererii de chemare în judecată a unui nou pârât, nu excepția tardivității formulării acțiunii, formularea din dispozitiv, infirmată de minută și considerentele sentinței, fiind rezultatul unei erori de dactilografiere care putea fi îndreptată, eventual, printr-o cerere de îndreptare a erorii materiale.
- excepția tardivității cererii întemeiată pe prevederile art.57 din Codul d e procedură civilă a fost corect admisă în raport de prevederile art.132, art.134 și art.135 din Codul d e procedură civilă, dat fiind că nu a fost formulată până la prima zi de înfățișare;
- Primăria municipiului C nu are capacitate de folosință față de prevederile art.67 alin.1 din Legea nr.215/2001, iar calitatea procesual pasivă a nu poate fi reținută câtă vreme reclamanta nu a notificat această pârâtă în temeiul Legii nr.10/2001;
- excepția admisibilității acțiunii nu este determinantă în soluționarea cauzei și nu creează efecte juridice pentru că nu a fost pusă în discuția contradictorie a părților și nu este cuprinsă în dispozitivul hotărârii.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta, iar prin decizia civilă nr.5333/31.05.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, ca urmare a admiterii căii de atac, au fost casate decizia și sentința atacate și trimisă cauza spre rejudecare instanței de fond.
S-a reținut că excepția tardivității cererii modificatoare a fost soluționată greșit de tribunal, cu încălcarea principiului contradictorialității și a principiului disponibilității, ceea ce echivalează cu o greșită soluționare a cauzei, fără cercetarea fondului; totodată, împrejurarea că în dispozitivul sentinței apelate se face referire in terminis la "excepția tardivității formulării acțiunii" nu constituie decât un viciu procedural în plus, de natură să oblige la rejudecarea de către instanța de trimitere a excepției tardivității.
După casare, litigiul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Constanța sub nr-.
La termenul din 24.04.2007 instanța a admis excepția lipsei calității procesual pasive a cu motivarea că restituirea terenului din a fost solicitată de reclamantă, prin notificare, numai Primăriei municipiului C, nu și societății comerciale menționată anterior; la termenul din 11.09.2007 reclamanta a solicitat rectificarea încheierii de ședință pronunțată la 15.05.2007 în privința susținerilor referitoare la textul pe care s-a întemeiat cererea sa, de comunicare a încheierii din 24.04.2007.
Prin sentința civilă nr.1490/18.09.2007 Tribunalul Constanțaa admis cererea de îndreptare a erorii materiale, a îndreptat eroarea materială strecurată în cuprinsul încheierii din 15.05.2007, alineatul ultim, în sensul că în loc de "arată că nu cunoaște textul" se va scrie "arată că nu cunoaște numărul textului", a admis în parte acțiunea reclamantei, a anulat dispoziția nr.2524 emisă de Primarul municipiului C la 22.07.2002 și a obligat persoana juridică notificată să soluționeze notificarea potrivit art.26 și 27 din Legea nr.10/2001. A respins acțiunea formulată în contradictoriu cu ca introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, a respins restul pretențiilor ca neîntemeiate și a obligat Primăria municipiului C la plata către reclamantă a 1400 lei cheltuieli de judecată către reclamantă.
La pronunțarea hotărârii s-a avut în vedere că nu este posibilă reluarea discuțiilor asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a, solicitare formulată de reclamantă cu motivarea că nu a fost legal citată la termenul la care excepția a fost examinată, pentru că potrivit art.108 alin.4 din Codul d e procedură civilă nimeni nu poate invoca neregularitatea pricinuită prin propriul său fapt, ori nerespectarea prevederilor art.93 din același cod, privind alegerea de domiciliu, este imputabilă reclamantei, care nu a desemnat persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură; în același fel s-a apreciat și cu privire la situația renunțării la serviciile avocatului reținându-se că potrivit art.72 alin.2 din Codul d e procedură civilă această împrejurare trebuia comunicată instanței cu 15 zile înainte de termen.
Pe fondul cauzei s-a reținut că reclamanta a făcut dovada calității de persoană îndreptățită la acordarea măsurilor reparatorii pentru imobilul în litigiu și a demonstrat că autorul său a fost proprietarul terenului a cărui restituire o solicită și că bunul a fost preluat în mod abuziv în proprietatea statului.
Referitor la calitatea de moștenitor și la existența proprietății imobilului s-a reținut că prin certificatul de moștenitor nr. 552/1971 emis de notariatul de Stat local al sectorului 8 B reclamanta a făcut dovada că este unica moștenitoare a defunctului, care a dobândit dreptul de proprietate asupra terenului revendicat prin actul de vindere cumpărare încheiat cu Primăria C la 21.07.1916 și actul rectificativ autentificat la Tribunalul județului C sub nr.1570/22.04.1936, prin care autorului său i-a fost atribuit, în schimbul lotului cumpărat în 1916, lotul nr.9 din careul nr.49 de pe plaja, în suprafață de 375 mp.
S-a constatat că modalitatea de deposedare a proprietarului bunului litigios a avut caracter abuziv și că interpretarea clauzelor inserate în contractul de vânzare-cumpărare încheiat de cu Primăria municipiului C în 1936 - conform cărora cumpărătorul avea obligația de a construi o casă de locuit sau în termen de 4 ani (termen prelungit ulterior la 6 ani) și să contribuie cu 25% la toate cheltuielile edilitare, sub sancțiunea rezilierii de plin drept a contractului, fără nici o altă formalitate sau punere întârziere - nu conduce la o concluzie contrară.
Sub acest aspect s-a reținut că cerințele rezoluțiunii trebuie îndeplinite și în cazul pactului comisoriu de gradul IV, când părțile înscriu clauza desființării de plin drept a contractului în situația neexecutării obligației, fără somație sau punere în întârziere, și s-a constatat că cerința culpei debitorului cumpărător în neexecutarea obligației de a construi nu este îndeplinită în cauză.
Astfel, termenul în care autorul reclamantei avea obligația de a construi - 6 ani de la perfectarea vânzării - s-ar fi împlinit, în condiții normale, la 22.11.1945, însă în decembrie 1941 România a devenit parte beligerantă în război, intrând în luptă alături de forțele.
Ulterior încheierii contractului a intrat în vigoare Legea nr. 4215/1938 pentru crearea zonelor militare și pentru măsurile necesare apărării țării, care prevedea căpot fi interzise, prin decizia Ministerului Apărării Naționale și Ministerului și, în tot sau în parte, construcțiile de orice natură la suprafață sau subterane ( art.9 pct.1), că orice construcție pe care orice particular vrea să o facă pe terenul situat într-o zonă militară,trebuie autorizată de cele două ministere(art.13) și că orice proprietar particular esteobligat să cedeze spre folosință terenurile ce erau situate în zonă militară, contra unei indemnizații.
Prin urmare, în privința terenurilor situate într-o zonă militară - cum în conformitate cu art.2 lit.c din Legea nr. 4215/1938 era și cel situat în apropierea plajei - exista un regim foarte restrictiv, care mergea până la lipsirea dreptului de folosință asupra acestora - chiar în lipsa acordului proprietarului; această restricție echivala cu o scoatere din circuitul civil a bunurilor și atrăgea o imposibilitate fortuită de executare pentru proprietarul ținut la o obligație, cu consecința liberării lui de îndeplinirea acesteia.
A mai reținut instanța că și în ipoteza prorogării efectelor contractului de vânzare cumpărare încheiat de autorul reclamantei până la încetarea cauzei care a generat imposibilitatea fortuită de executare, îndeplinirea obligației de construire nu a fost posibilă nici după încetarea războiului pentru că ulterior a intervenit oimposibilitate morală, rezultată din regulile de funcționare a regimului politic dictatorial-opresiv instaurat la 6.03.1945, care nega principiile de organizare statală bazate pe democrație și reguli de drept, în care mijloacele de producție și bunurile solului și subsolului aparțineau întregului popor și în care inițiativa particulară, proprietatea privată și respectul acesteia, erau total negate.
În susținerea acestei imposibilități morale de executare a obligației de a construi au fost invocate și prevederile art.2 alin. 2 din Legea nr.10/2001 - care dispun că, pentru perioada 06.03.1945-22.12.1989, persoanele ale căror imobile au fost preluate fără titlu valabil își păstrează calitatea de proprietar - precum și motivarea deciziei 22043/24.10.1958, care face vorbire de "hotărârea democrației populare de a valorifica pe plan social și politic litoralul balneo-climateric, care trebuie sau constituie un beneficiu legitim al oamenilor muncii".
Referitor la această din urmă decizie s-a arătat că a dispus o preluare la comun a tuturor proprietăților ce se aflau pe plaja Mării Negre din Stațiunea, indiferent că titularii lor își îndepliniseră sau nu obligațiile asumate - de construire sau de achitare a prețului - și că, pe cale de consecință, preluarea în proprietatea statului a terenurilor de genul celui deținut de autorul reclamantei a avut caracter abuziv, invocarea desființării de plin drept fiind doar o încercare de a da o aparență de legalitate unor acte de samavolnicie generate de "hotărârea democrației populare".
Pe cale de consecință, tribunalul a constatat că terenul în litigiu intră sub incidența prevederilor Legii nr.10/2001 și că unitatea deținătoare are obligația de a soluționa notificarea conform dispozițiilor art.26 din acest act normativ dat fiind faptul că din probele administrate rezultă că terenul este ocupat parțial de terasa Hotelului -, iar diferența, deși liberă de construcții, este traversată de conducte de apă și cabluri subterane.
Făcând aplicarea prevederilor art.281 din Codul d e procedură civilă, instanța a rectificat încheierea din 15.05.2007 cu privire la susținerile apărătorului reclamantei.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Primăria municipiului C și reclamanta care a atacat, pe aceeași cale, și încheierile de ședință pronunțate la 17.04.2007 - prin care tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a - și la 17.05.2007 - prin care a fost respinsă cererea de recuzare a judecătorului fondului.
Nelegalitatea încheierii din 17.04.2007 a fost întemeiată pe încălcarea dispozițiilor procedurale referitoare la citarea părților și a celor ce instituie principiile contradictorialității, oralității și al dreptului la apărare.
În motivare s-a arătat că pentru termenul de judecată la care a fost soluționată excepția lipsei calității procesuale pasive a reclamanta nu a fost legal citată în sensul că, deși domiciliul acesteia este situat în B,-, sector 1, instanța a dispus citarea la adresa indicată în cererea de recurs, care era sediul profesional al apărătorului ales de la acel moment al reclamantei, ignorând faptul că persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură nu fusese indicată și că, potrivit art.93 din Codul d e procedură civilă, în lipsa unei asemenea arătări citarea trebuia făcută la domiciliul părții.
A mai susținut apelanta reclamantă că soluția dată excepției menționată a influențat și modalitatea de rezolvare a fondului cauzei - deoarece nu s-a mai putut da eficiență cererii de restituire a unui teren aflat la o persoană juridică care nu mai era parte în proces - că această neregularitate atrage incidența prevederilor art.297 alin.1 din Codul d e procedură civilă și că instanța de fond a încălcat prevederile procedurale și prin refuzul de a comunica părții încheierea pronunțată la 15.04.2007, deși aceasta întrunea toate cerințele prevăzute de art.255, art.261 alin.3 și art.266 alin.3 din Codul d e procedură civilă.
Referitor la încheierea din 17.05.2007, prin care a fost respinsă cererea de recuzare, s-a arătat că prin reținerea lipsei de calitate a unuia dintre cei doi pârâți chemați în judecată în revendicare judecătorul recuzat s-a antepronunțat asupra fondului cauzei și, urmare a acestei antepronunțări, s-a aflat în imposibilitate de a dispune asupra restituirii în natură a terenului, deși acesta este liber de construcții.
Critica adusă sentinței civile a vizat soluția dată cererii de restituire în natură a terenului în litigiu, iar în susținerea ei s-a arătat că această hotărâre contravine expertizei tehnice imobiliare - care a concluzionat că terenul nu este ocupat de construcții - prevederilor Legii nr.10/2001, care permit și restituirea parțială a terenului revendicat, și chiar evoluției ulterioare a bunului, pentru că în aceeași zonă, în fața Hotelului -, s-a ridicat o construcție care infirmă teza imposibilității restituirii terenului în natură.
Primăria municipiului Cai nvocat greșita aplicare a prevederilor referitoare la rezoluțiunea convențională și eronata apreciere a efectelor stării de război asupra obligației cumpărătorului de a construi.
A susținut apelanta că posibilitatea edificării construcției a existat pe întreg intervalul cuprins între data încheierii, de către defunctul, a contractului de vânzare cumpărare și cea a emiterii deciziei prin care s-a manifestat dreptul creditorului de a da eficiență pactului comisoriu și de a prelua efectiv posesia terenului, cu atât mai mult în perioada anterioară intrării României în război, când edificarea construcțiilor nu era interzisă și nu exista nici un impediment legal în acest sens; referitor la Legea pentru crearea zonelor militare și pentru măsurile necesare apărării țării, din 1938, s-a arătat că a creat doar condițiile necesare unei bune apărări a teritoriului țării, fără a institui și măsuri specifice stării de război, și că reclamanta nu a făcut dovada că autorul său a solicitat autorizație de construcție conform prevederilor art.13 din acest act normativ.
S-a invocat de către apelanta pârâtă și greșita aplicare a principiului repunerii părților în situația anterioară cu motivarea că, în raport de natura clauzelor stipulate de părți, riscul contractului se impunea a fi suportat de către cumpărător, în calitatea sa de debitor al obligației imposibil de executat.
Intimata pârâtă a solicitat prin întâmpinare respingerea apelului reclamantei ca nefondat, iar în susținere a arătat că nu deține titlu de proprietate asupra terenului aflat în litigiu, că nu a fost parte în nici un act translativ de proprietate cu privire la acest imobil și că procedura de citare cu reclamanta a fost corect îndeplinită la adresa indicată în cererea de recurs.
Analizând legalitatea încheierilor de ședință și a sentinței atacate în raport cu criticile formulate instanța reține următoarele:
1. Apelul declarat împotriva încheierii din 17.05.2007, prin care s-a respins cererea de recuzare formulată de reclamantă împotriva judecătorului fondului, nu este întemeiat.
Recuzarea constituie mijlocul procedural prin intermediul căruia părțile pot solicita, în cazurile prevăzute de lege, îndepărtarea unuia sau mai multor judecători din completul de judecată, iar potrivit
art.27 alin.1 pct.7 din Codul d e procedură civilă, pe care a fost întemeiată cererea reclamantei, ea poate solicitată dacă judecătorul și-a spus părerea cu privire la pricina care se judecă.
În speță, motivele cererii de înlocuire a judecătorului fondului nu se încadrează în ipoteza prevăzută de text pentru că nemulțumirile exprimate de reclamantă vizează soluția dată excepției lipsei calității procesuale pasive a, greșita aplicare a dispozițiilor procedurale referitoare la citarea și lipsa de apărare a părților, a celor privind comunicarea încheierii de ședință prin care s-a stabilit cadrul procesual al litigiului, deci privește soluții și măsuri dispuse de instanță în timpul procesului, care pot fi valorificate în căile de atac prevăzute de lege.
Pe cale de consecință, cum legiuitorul a stabilit expres motivele care justifică recuzarea judecătorului, iar acestea sunt de strictă aplicare, în mod corect a apreciat tribunalul că prevederile art.27 alin.1 pct.7 din Codul d e procedură nu sunt incidente în cauză.
2. Referitor la apelul declarat împotriva încheierii de ședință din 17.04.2007:
Art.85 din Codul d e procedură civilă dispune că judecătorul nu poate hotărî asupra unei cereri, decât după citarea sau înfățișarea părților, afară numai dacă legea nu dispune altfel, iar prevederile art.107 din același cod obligă instanța să amâne judecarea pricinii ori de câte ori constată că partea care lipsește nu a fost citată cu respectarea cerințelor prevăzute de lege, sub pedeapsa nulității.
În conformitate cu dispozițiile art.88 din Codul d e procedură civilă, părțile din proces se citează la domiciliu, care poate fi cel real sau un domiciliu ales, caz în care pentru corecta îndeplinire a procedurii de citare este necesar ca actul de procedură să indice și persoana însărcinată cu primirea lui.
În speță, pentru termenul de judecată din 17.04.2007, când tribunalul a soluționat excepția lipsei calității procesuale pasive a, reclamanta a fost citată la domiciliul ales indicat în cererea de recurs, în B,-, -A,.10, sector 3, ignorându-se faptul că persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură nu a fost desemnată odată cu alegerea domiciliului, că reclamanta renunțase pe parcursul soluționării cauzei în recurs la serviciile apărătorului ales de la momentul declarării căii de atac - la al cărui sediu profesional se făcuse alegerea de domiciliu - și că domiciliul real al acesteia fusese indicat în cererea de chemare în judecată.
Rezultă, deci, că procedura de citare a părții pentru termenul la care instanța de fond a stabilit cadrul procesual pasiv al litigiului s-a realizat cu nesocotirea prevederilor art.93 din Codul d e procedură civilă, care impun ca partea să fie citată la domiciliul real și în caz de alegere de domiciliu dacă, odată cu domiciliul ales, nu a fost arătată și persoana însărcinată cu primirea actelor de procedură, iar această împrejurare atrage nulitatea încheierii atacate.
Nelegalitatea încheierii din 17.04.2007 rezultă și din greșita aplicare a prevederilor art.9 din Legea nr.10/2001, care prevăd că imobilele preluate în mod abuziv, indiferent în posesia cui se află în prezent, se restituie în natură în situația în care se aflau la data depunerii cererii de restituire și libere de orice sarcini.
Normele metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001 precizează în art. 9.1 că sintagma "indiferent în posesia cui se află în prezent" are semnificația, pe de o parte, că incidența legii este stabilită erga omnes, indiferent de calitatea deținătorului (minister, primărie, instituție publică, societate comercială cu capital de stat, organizație cooperatistă și alte asemenea) și, pe de altă parte, are semnificația stabilirii momentului în funcție de care se face calificarea unității deținătoare, respectiv cel care deținea imobilul respectiv la data intrării în vigoare a legii. În cazul în care, după data intrării în vigoare a acestui act normativ, un imobil notificat potrivit dispozițiilor sale a fost transferat în administrarea unei alte entități, aceasta din urmă devine entitate deținătoare investită cu soluționarea notificării.
Rezultă, din textele menționate, că în sensul Legii nr.10/2001 unitate deținătoare este fie entitatea cu personalitate juridică care exercită, în numele statului, dreptul de proprietate publică sau privată cu privire la un bun ce face obiectul legii (minister, primărie, prefectură sau orice altă instituție publică) dar și entitatea cu personalitate juridică care are înregistrat în patrimoniul său, indiferent de titlul sub care s-a realizat înregistrarea, bunul care face obiectul legii (regii autonome, societăți/companii naționale și societăți comerciale cu capital de stat, organizații cooperatiste).
În speță, din raportul de expertiză tehnică imobiliară efectuat în primul ciclu procesual rezultă că parte din terenul revendicat, respectiv suprafața de 31,98 mp, este ocupată de terasa Hotelului -, iar diferența de 343,02 mp este liberă de construcții și se află în domeniul privat al municipiului
Constatarea expertului este,însă, infirmată de mențiunile certificatului de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor seria - nr.0898 eliberat pârâtei la 12.03.2001, din care rezultă că terenul aferent hotelului -, în suprafață de 1589,70 mp, se află în proprietatea exclusivă a societății, înscris care demonstrează calitatea acestei pârâte, de unitate deținătoare obligată la soluționarea notificării formulată de reclamantă pentru terenul în litigiu, justificând pe deplin calitatea sa procesuală pasivă în prezenta cauză.
Nu prezintă relevanță, sub acest aspect, precizarea făcută de pârâtă la instanța de fond - conform căreia terenul menționat în certificat este cel ocupat efectiv de construcția hotelului - - sau cea de la ultimul termen de judecată din apel - potrivit căreia societatea s-a divizat, iar terenul ce i-a aparținut în proprietate a fost transmis prin protocol societății rezultată din divizare - pentru că la dosar nu au fost depuse înscrisuri din care să rezulte suprafața construită a hotelului menționat sau transferul de proprietate la care s-a făcut referire, iar în lipsa unor astfel de probe, calitatea pârâtei, de persoană obligată în raportul juridic născut din prevederile speciale ale Legii nr.10/2001, nu poate fi contestată.
Considerentele ce preced conduc la concluzia că excepția lipsei calității procesuale pasive a Aa fost în mod greșit soluționată și că, urmare a neexaminării pe fond a pretenției reclamantei în contradictoriu și cu această parte, în cauză sunt incidente prevederile art.297 alin.1 din Codul d e procedură civilă, care fac inutilă examinarea criticilor formulate de reclamantă și Primăria municipiului C cu privire la fondul litigiului și atrag consecința admiterii apelurilor și a trimiterii cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat apelul declarat de reclamanta, domiciliată în B, strada - - nr. 21,.A, sector 1 împotriva încheierii din 17 mai 2007, pronunțată de Tribunalul Constanța în dosarul nr-.
Admite apelul reclamantei împotriva încheierii din 17 aprilie 2007, pronunțată în dosarul menționat anterior.
Schimbă în tot încheierea apelată, în sensul că respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a, cu sediul în, 26, județul
Admite apelurile declarate de reclamanta și pârâta Primăria Municipiului C, cu sediul în C,-, împotriva sentinței civile nr. 1490 din 18 septembrie 2007 a Tribunalului Constanța.
Desființează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare primei instanțe.
Definitivă.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 04 iunie 2008.
PREȘEDINTE, - - | Pentru judecător, aflat în concediu de odihnă, conform art. 261(2) Cod procedură civilă, semnează Președinte de instanță, |
Grefier,
- -
Red.hot.jud.fond
Red.dec./tehnored.jud.apel /14.07.2008
Gref.AB/7 ex./22.07.2008
Emis 3 com.
azi, 22 iulie 2008
Președinte:Daniela PetroviciJudecători:Daniela Petrovici, Irina Bondoc
