Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 161/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMANIA

CURTEA DE APEL Operator 2928

SECTIA CIVILĂ

DOSAR NR.-

DECIZIA CIVILĂ NR.161/

Ședința publică din 23 iunie 2008

PREȘEDINTE: Rujița Rambu

JUDECĂTOR 2: Maria Petria Martinescu

GREFIER: - -

S- luat în examinare apelul declarat de contestatoarea SC " REȘIȚA" SA, filială a CN "" SA, împotriva sentinței civile nr.115/24.034.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr.2614/2005, în contradictoriu cu intimata, prin mandatar, având ca obiect contestație la executare.

La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă pentru contestatoarea SC " REȘIȚA" SA, filială a CN "" SA, consilier juridic și pentru intimata se prezintă mandatar, asistat de avocat.

Procedura legal îndeplinită.

Apelul a fost declarat în termen și este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care se comunică 1 exemplar de pe întâmpinarea depusă la dosar cu reprezentantul apelantei, care nu solicită termen pentru a lua cunoștință de conținutul acesteia.

Reprezentantul contestatoarei apelante depune la dosar delegația de reprezentare, copia procesului-verbal de predare-primire nr.07644/7.03.2008, statutul societății și practică judiciară, reprezentând extrase din decizia nr.785/30.01.2007 și nr.437/22.01.2007 ale Inaltei Curți de Casație și Justiție.

Mandatarul intimatei depune la dosar procura judiciară de reprezentare.

Nemaifiind alte cereri formulate, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea apelului.

Reprezentantul contestatoarei SC " REȘIȚA" SA, filială a CN "" SA, consilier juridic, solicită admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul C-S pentru lămurirea dispozitivului sentinței civile nr.836/2006; în subsidiar, solicită admiterea apelului și lămurirea de către instanța de apel a dispozitivului sentinței civile nr.836/2006 a Tribunalului C-S, pentru motivele invocate în scris la dosar.

Reprezentanta intimatei, avocat, solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică, conform întâmpinării depuse la dosar, fără cheltuieli de judecată.

CURTEA

Deliberând asupra apelului de față, constată:

Prin sentința civilă nr.115/24.03.2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul C-S a respins contestația la executare formulată de contestatoarea SC " REȘIȚA" SA, filială a CN "" SA, în contradictoriu cu intimata.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că, prin contestația la titlu înregistrată la 4.03.2008, contestatoarea SC " REȘIȚA" SA a solicitat instanței ca, în contradictoriu cu intimata, să lămurească dispozitivul sentinței civile nr.836/30.03.2006 a Tribunalului C-S, în sensul de a stabili dacă societatea contestatoare trebuie să achite intimatei suma de 54.444 lei cu titlu de despăgubiri, conform Legii nr.10/2001 modificată, sau Autoritatea pentru Restituirea Proprietăților.

Prin sentința civilă nr. 836/30.03.2006, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr.2614/2005, s-a admis acțiunea formulată de reclamanta, s-a dispus anularea dispoziției nr.254/4.03.2005 emisă de către pârâtă și s-a constatat că reclamanta este titulara dreptului de restituire în natură sau prin echivalent a imobilului înscris în CF 749 Reșița Română, în, în suprafață de 5755 mp.

S-a dispus dezmembrarea parcelei cu nr.top.743/2/1/b, nr.cad.1836, teren cu construcția cantină, în suprafață totală de 1630 mp, înscris în CF 15403, proprietatea pârâtei, în două subparcele; subparcela nr.top.743/2/1/b/1, teren cu construcția cantină în suprafață de 860 mp, și subparcela nr.top.743/2/1/b/2, teren în suprafață de 770 mp.

A dispus obligarea pârâtei la emiterea unei noi dispoziții, prin care să-i atribuie la schimb reclamantei suprafața de 770 mp din imobilul înscris în CF 15403, subparcela cu nr.top.nou 743/2/1/b/2, iar pentru diferența de teren până la suprafața de 5755 mp, să-i fie acordate despăgubiri bănești în sumă de 54.444 lei.

A fost obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 1800 lei, cheltuieli de judecată.

Impotriva acestei sentințe contestatoarea pârâtă a formulat apel, iar cel de-al doilea motiv de apel l-a constituit aceeași solicitare a contestatoarei din dosarul de față.

Curtea de Apel Timișoara, prin decizia civilă nrt.37/30.01.2007, pronunțată în dosarul nr-, a respins apelul contestatoarei, iar în ceea ce privește critica adusă sentinței instanței de fond privind modul de acordare a despăgubirilor și neclaritatea dispozitivului, a constatat că este neîntemeiată, întrucât instanța de fond a dispus obligarea contestatoarei din prezenta cauză la emiterea unei noi dispoziții, prin care reclamantei să-i fie acordate despăgubiri.

Contestatoarea din prezenta cauză a uzitat și de calea de atac a recursului, în al cărui cuprins nu se mai face vorbire despre așa zisa "neclaritate" a dispozitivului sentinței civile nr.836/30.03.2006, pronunțată de către Tribunalul C-S în dosarul nr.2614/2005, care, prin respingerea recursului de către Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia civilă nr.5309/29.06.2007, a rămas neschimbată.

Impotriva sentinței civile nr.115/24.03.2008 a Tribunalului C-S a declarat apel în termenul legal contestatoarea SC " REȘIȚA" SA, filială a CN "" SA, și a solicitat, în principal, admiterea apelului, desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul C-S pentru lămurirea dispozitivului sentinței civile nr.836/2006.

În subsidiar, a solicitat admiterea apelului și lămurirea de către instanța de apel a dispozitivului sentinței civile nr.836/2006 a Tribunalului C-

In motivarea apelului, contestatoarea a arătat că deși la judecarea cauzei pe fond, în apel a invocat și a solicitat lămurirea dispozitivului sentinței, în sensul de a se preciza cui îi revine obligația efectivă de a plăti despăgubirile, instanța de apel nu a lămurit acest aspect.

De altfel, a arătat contestatoarea, chiar dacă nu era motiv de apel, avea posibilitatea formulării contestației pentru lămurirea înțelesului sentinței civile nr.836/2006 a Tribunalului C-S în baza art.400 alin.2 pr.civ. însă instanța refuză să facă această lămurire a dispozitivului sentinței pronunțate.

Intimata a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului ca nefondat, cu motivarea că în recursul declarat împotriva deciziei civile nr.37/2007, prin care Curtea de Apel Timișoara a soluționat apelul, contestatoarea (pârâtă în acel dosar) nu a invocat nelegalitatea obligării sale la despăgubiri.

Examinând hotărârea atacată în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu conform art.295 alin.1 pr.civ. față de probatoriul administrat în cauză, Curtea constată că apelul este întemeiat, urmând a fi admis pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.

Legea, prin art.400 alin.2 pr.civ. reglementează distinct calea contestației la executare pentru lămurirea înțelesului, întinderii sau aplicării unui titlu executoriu.

In speță titlul executoriu îl reprezintă sentința civilă nr.836/30.03.2006, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr.2614/2005.

Pe de altă parte, deși în apelul declarat împotriva acestei sentințe SC " REȘIȚA" SA a invocat și necesitatea lămuririi dispozitivului sentinței, nu s-a făcut o asemenea lămurire.

Faptul că în recurs SC " REȘIȚA" SA nu a reiterat acest motiv, nu-i paralizează accesul la contestația la executare bazată pe art.400 alin.2 pr.civ.

Tribunalul C-S, reținând că prin respingerea de către Înalta Curte de Casație și Justiție a recursului, în care nu s-a mai invocat nelămurirea din dispozitiv, sentința civilă nr.836/2006 a rămas irevocabilă și nu mai poate fi contestată, nu a soluționat pe fond contestația la executare.

Astfel i s-a încălcat contestatoarei dreptul la un proces echitabil și accesul la justiție, drept fundamental consacrat prin art.6 pct.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Față de aceste considerente, în baza art.297 alin.1 pr.civ. Curtea va admite apelul declarat de contestatoarea SC " REȘIȚA" SA, filială a CN "" SA, împotriva sentinței civile nr.115/24.034.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr.2614/2005, în contradictoriu cu intimata, prin mandatar.

In consecință, va desființa hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul C-

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul declarat de contestatoarea SC " REȘIȚA" SA, filială a CN "" SA, cu sediul în Reșița,-, jud.C-S, împotriva sentinței civile nr.115/24.034.2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr.2614/2005, în contradictoriu cu intimata, domiciliată în Reșița,-, jud.C-S, prin mandatar, domiciliat în Reșița,-,.1,.8, jud.C-S.

Desființează hotărârea atacată și trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul C-

Definitivă.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședință publică azi, 23 iunie 2008.

PRESEDINTE, JUDECATOR,

- - - - -

GREFIER

- -

Red.RR/4.07.2008

Dact.GK/4 ex./7.07.2008

Inst.fond.: jud.

Președinte:Rujița Rambu
Judecători:Rujița Rambu, Maria Petria Martinescu

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 161/2008. Curtea de Apel Timisoara