Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 170/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 170/2008
Ședința publică de la 22 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean
Judecător - - Grefier - -
Pe rol se află pronunțarea asupra contestației în anulare formulată de contestatoarea )., împotriva deciziei civile nr. 86/07.02.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar civil nr-, având ca obiect Legea 10/2001.
Procedura legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 15 mai 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra contestației în anulare de față,
Prin decizia civilă nr. 86/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar civil - a fost respinsă excepția ridicată din oficiu privind competența Curții de APEL ALBA IULIA, a fost admis recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr. 187/2007 a Tribunalului Sibiu, modificată în parte această decizie cât și sentința civilă nr. 2917/2005 a Judecătoriei Sibiu.
In consecință, s-a admis în parte acțiunea civilă formulată de reclamantă, împotriva pârâtului Consiliul Local al Municipiului Sibiu prin Primar în sensul constatării că imobilul înscris în CF nr. 342 Sibiu, nr. top. 318/1 a fost trecut în proprietatea statului fără titlu valabil.
S-au menținut în rest dispozițiile sentinței atacate.
A fost respinsă cererea reclamantei de obligare la plata cheltuielilor de judecată.
In considerentele deciziei s-a reținut că din probele administrate rezultă că valoarea de impozitare a unui apartament depășește suma de 1 miliard de lei ceea ce face inaplicabile dispozițiile art. 282/1 cod procedură civilă.
S-a constatat ca fiind întemeiat primul capăt de cerere al acțiunii, întrucât antecesorul reclamantei era exceptat de la preluarea imobilului de către stat în baza Decretului nr. 92/1950.
In privința contractelor de vânzare - cumpărare contestate, s-a apreciat că acestea nu intră în sfera actelor juridice de înstrăinare supuse reglementării art. 44 din OUG nr. 40/1999 și art. III din Titlul I al Legii nr. 247/2005, deoarece au fost încheiate în temeiul unei hotărâri judecătorești și nu ca urmare a acordului de voință al părților.
Impotriva acestei decizii a formulat contestație în anulare contestatoarea solicitând admiterea acesteia și trimiterea cauzei spre rejudecarea fondului la Tribunalul Sibiu ca primă instanță competentă.
In expunerea motivelor contestației se susține că potrivit art. 2 lit. b cod procedură civilă, competența pentru judecarea litigiului în primă instanță revine tribunalului deoarece valoarea imobilului este de peste 5 miliarde lei, aspect pe care contestatoarea afirmă că l-a invocat și în fața instanței de recurs.
In drept invocă dispozițiile art. 317 alin. 1 pct. 2 cod procedură civilă.
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata DGFP Sibiu a solicitat respingerea contestației în anulare ca neîntemeiată și menținerea deciziei contestate.
Verificând decizia atacată prin prisma motivului invocat, Curtea constată următoarele:
Pentru folosirea contestației în anulare de drept comun, art. 317 cod procedură civilă cere, pe de o parte, ca hotărârea să fie irevocabilă, iar pe de altă parte, ca motivul pe care se sprijină această cale de atac să nu fi putut fi invocat pe calea apelului ori recursului.
Cea de-a doua condiție de admisibilitate constituie o aplicare a principiului conform căruia nu se poate folosi o cale extraordinară de atac atunci când s-ar fi putut folosi calea de atac ordinară.
In speță, contestatoarea nu a înțeles să invoce necompetența materială prin intermediul căilor de atac a apelului și a recursului.
Deși prin contestația în anulare se susține că această excepție ar fi fost învederată instanței de recurs, Curtea constată că această afirmație nu este probată de actele și lucrările dosarului, recurenta nefăcând nici o referire concretă nici la valoarea de peste 5 miliarde a imobilelor și nici la excepția necompetenței materiale a instanței de fond în fața instanței de recurs.
In raport de această situație și având în vedere că recurenta era obligată să-și valorifice eventualul motiv de contestație prin intermediul recursului împotriva deciziei pronunțate în apel, aspectul de nelegalitate vizat de art. 317 cod procedură civilă constituind în același timp și motiv de casare, Curtea, în temeiul art. 320 cod procedură civilă va respinge ca nefondată prezenta contestație în anulare.
Nu s-a dovedit de către intimați efectuarea vreunor cheltuieli de judecată astfel că acestea nu vor fi acordate.
Pentru aceste motive:
( continuarea dispozitivului deciziei civile nr. 170/22.05.2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA în dosar civil nr-)
In numele legii
DECIDE
Respinge contestația în anulare formulată de contestatoarea împotriva deciziei civile 86/2008 pronunțată de Curtea de APEL ALBA IULIA.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
.
Tehn.
2 ex/24.06.2008
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Daniela Mărginean