Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 172/2008. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ Nr. 172/2008
Ședința publică de la 22 Mai 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Anca Neamțiu președinte secție
JUDECĂTOR 2: Daniela Mărginean
Judecător - -
Grefier - -
Pe rol fiind pronunțarea asupra recursului declarat de contestatoarea, împotriva deciziei civile nr. 23/A/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar civil nr-, având ca obiect revendicare imobiliară.
Procedura legal îndeplinită.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 15 mai 2008, încheiere ce face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului civil de față,
Prin sentința civilă nr.4186/2007 pronunțată de Judecătoria Alba Iulia în dosar nr- s-a constatat inadmisibilă în procedura dreptului comun acțiunea civilă formulată de reclamanta în contradictoriu cu pârâții Primăria mun.A I, Ministerul Finanțelor Publice și Direcția Generală a Finanțelor Publice A în calitate de reprezentante ale Statului Român, Consiliul Județean A și și în consecință a fost respinsă acțiunea civilă cât și cererile de intervenție în interes propriu și respectiv în interesul reclamantei formulate de intervenienții, G și.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că imobilul revendicat de reclamantă face obiectul Legii 10/2001, act normativ special față de dispozițiile în materie ale dreptului comun, respectiv art.480-481 cod civil.
Prin decizia civilă nr.23/A/2008 pronunțată de Tribunalul Alba în același dosar a fost respins apelul declarat de reclamantă împotriva sentinței menționate.
În considerentele deciziei s-a reținut că apelanta a avut la îndemână legea specială care reglementează restituirea imobilului de natura celui în litigiu astfel că acțiunea fundamentată pe reglementări legale de drept comun nu poate fi analizată în sensul celor solicitate de reclamantă.
S-a constatat că deciziile ICCJ invocate de apelantă vizează soluții pronunțate în anii 2004-2005, apelanta omițând cu bună știință să facă trimitere la decizia nr.2217/2007 a aceleiași instanțe supreme care a statuat asupra inadmisibilității promovării acțiunilor în revendicare întemeiate pe dispozițiile Codului civil după intrarea în vigoare a Legii 10/2001.
În privința celorlalte critici aduse sentinței s-a constatat că apelanta nu a precizat în ce anume constă vătămarea acesteia sau dacă motivele invocate, respectiv nerespectarea, în opinia sa, a unor norme de procedură ar fi de natură a atrage nulitatea hotărârii astfel că au fost apreciate ca fiind nefondate.
Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii susținând că instanța de apel nu a luat în considerare dovezile administrate cauzei respectiv sentința civilă nr.24/F/CC/2007 care stabilește cadrul procesual "instanța nu poate schimba temeiul de drept al acțiunii dacă ar proceda altfel ar aduce atingere principiului disponibilității".
Instanța a ignorat jurisprudența ICCJ care s-a pronunțat pentru restituirea proprietăților confiscate de regimul comunist dar și jurisprudența Curții de Apel Alba Iulia.
Motivele de nelegalitate invocate vizează încălcarea formelor de procedură prevăzute sub sancțiunea nulității de art.105 alin.2 Cod procedură civilă și faptul că hotărârea instanței de apel cuprinde motive străine de natura pricinii și a fost dată cu încălcarea legii.
Consideră că în condițiile în care recursul în interesul legii promovat de procurorul general se va judeca pe 07.04.2008 și până atunci art.480, 481 cod civil rămân nemodificate, refuzul de a judeca pe acest temei juridic este abuz în serviciu prin denegare de dreptate (art.3 cod civil).
Prin întâmpinarea formulată în cauză, intimata a solicitat respingerea recursului arătând că soluția instanței de apel a avut în vedere toate apărările reclamantei apelante, iar acțiunea este inadmisibilă în condițiile în care procedura instituită de Legea 10/2001 are un caracter prioritar obligatoriu.
Verificând decizia atacată prin prisma motivelor invocate și în raport cu normele legale incidente, Curtea constată că recursul este nefondat.
Punctul de plecare al argumentației instanței de apel este tocmai constatarea că esența litigiului constă în revendicarea imobilului preluat de stat în baza Decretului 92/1950, imobil de natura celor menționate la art.2 alin.1 lit.a al Legii 10/2001, cerere întemeiată de reclamantă pe dispozițiile art.480-481 Cod civil. Această constatare este întrutotul conformă celor reținute de instanța regulatorului de competentă prin sentința civilă nr.24/F/CC/2007 a Curții de Apel Alba Iulia, astfel că motivul de recurs vizând neluarea în considerare de către tribunal a acestei sentințe nu poate fi primit.
Nici ignorarea de către instanța de apel a jurisprudenței instanțelor superioare nu poate fi reținută în condițiile în care în considerentele deciziei se face referire la practica recentă a ICCJ-secția civilă, respectiv la decizia civilă nr.2217/2007 a acestei instanțe care a concluzionat în sensul inadmisibilității promovării acțiunilor în revendicare întemeiate pe prevederile codului civil după intrarea în vigoare a Legii 10/2001.
În privința celor trei motive de nelegalitate invocate de către reclamanta recurentă, se constată, pe de o parte că acestea nu sunt dezvoltate, neindicându-se în mod concret situațiile care ar atrage incidența acestora.
Chiar și așa, pe de altă parte, Curtea consideră că nu se poate reține încălcarea niciunei forme de procedură pe care art.105 alin.2 cod procedură civilă le prevede sub sancțiunea nulității, motivele hotărârii din apel se referă strict la susținerile apelantei, nefiind străine de natura pricinii iar soluția pronunțată este conformă textelor de lege incidente.
Sub acest din urmă aspect vizat de disp.art.304 pct.9 cod procedură civilă, se constată că în mod corect instanțele fondului au reținut inadmisibilitatea acțiunii în revendicare promovată de reclamantă.
Atât Constituția României prin art.15 alin.2 cât și Codul civil în art.1 instituie principiul neretroactivității legii civile potrivit căruia, legea veche trebuie să admită aplicarea imediată și fără rezerve a legii noi, principiu confirmat și de jurisprudența Curții de la Strasbourg.
În speță, fiind vorba de un imobil preluat abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, legea nouă, de imediată aplicare, este Legea 10/2001 care practic a paralizat posibilitatea recurgerii la dreptul comun respectiv la Codul civil (art.480-481), în cazul nevalabilității actelor de preluare a imobilelor naționalizate.
Curtea constituțională a stabilit prin decizia nr.373 din 4 mai 2006 că "Legea 10/2001 recunoaște persoanelor îndreptățite la restituirea imobilelor preluate abuziv calitatea de proprietar avută la data preluării, însă, restituirea în natură a imobilului și implicit exercitarea dreptului de proprietate se face numai în urma constatării dreptului de proprietate fie prin decizie a autorității administrative implicate în aplicarea legii, fie prin hotărâre judecătorească, în cazul în care deciziile acesteia sunt atacate în justiție.
Astfel încât, dispunând că proprietarul se poate bucura de toate atributele dreptului său numai pentru viitor, după primirea deciziei sau hotărârii judecătorești de restituire, legiuitorul nu a făcut altceva decât să stabilească cadrul juridic pentru exercitarea atributelor dreptului de proprietate, instituind limitări rezonabile în exercitarea acestui drept, în vederea asigurării securității circuitului juridic, în deplină conformitate cu dispozițiile art.44 alin.1 din Legea fundamentală".
Astfel, reglementarea conținută de Legea 10/2001 este de imediată aplicare, cu excluderea procedurii de drept comun, fapt statuat dealtfel și de art.6 alin.2 din Legea nr.213/1998 care prevede că bunurile preluate de stat fără titlu valabil pot fi revendicate de foștii proprietari dacă nu fac obiectul unor legi speciale de reparație.
cu caracter special din Legea 10/2001 oferă cadrul juridic complet pentru restituirea în natură și prin măsuri reparatorii prin echivalent a imobilelor de natura celui revendicat de reclamantă și asigură realizarea în practică a întregii proceduri de restituire, constituind singurul cadru juridic ce poate fi invocat după intrarea în vigoare a dispozițiilor acestei legi.
În concluzie, Legea 10/2001 suprimă acțiunea dreptului comun al revendicării după intrarea sa în vigoare, constituind, dreptul comun în materia retrocedării imobilelor în perioada de referință a legii, în acord cu soluțiile adoptate de Curtea Constituțională privind domeniul de aplicare a Legii 10/2001 și în limitele date de art.6 alin.2 din Legea 213/1998.
Într-o altă ordine de idei se impune a se observa că în speță pârâta a câștigat în instanță dreptul de proprietate asupra imobilului revendicat (fila 67 dosar fond), aspect necontestat de reclamantă.
În jurisprudența CEDO (cauza Raicu contra România) s-a statuat că persoanele care și-au dobândit bunurile cu bună credință nu trebuie să fie aduse în situația de a suporta ponderea responsabilității statului care a confiscat în trecut aceste bunuri.
Altfel, s-ar încălca criteriul proporționalității, dobânditorul bunului neavând la îndemână o acțiune care să ducă la acordarea unei compensații, cu o valoare apropiată, în mod rezonabil, de valoarea imobilului.
În raport de cele statuate de Curtea de la Strasbourg, art.1 din Protocolul nr.1 al CEDO nu ar putea fi aplicat în favoarea reclamantei în cauza de față deoarece tinde la lipsirea pârâtei de un bun recunoscut prin hotărâre judecătorească și implicit la lipsirea de efecte a acestei hotărâri cu consecințe asupra securității raporturilor juridice, principiu de asemenea consacrat de jurisprudența CEDO.
Față de toate aceste considerente, motivul de nelegalitate conținut de art.304 pct.9 Cod procedură civilă apare ca fiind nefondat, instanțele fondului apreciind corect asupra inadmisibilității acțiunii în revendicare promovată de reclamantă.
Admiterea excepției inadmisibilității acțiunii în revendicare nu poate echivala cu un refuz de a judeca în sensul art.3 Cod civil așa cum afirmă recurenta, fiind vorba de opțiunea instanței argumentată în fapt și în drept, prealabilă și prioritară examinării fondului în condițiile legii și permisă de normele procedurale civile, respectiv de art.137 Cod procedură civilă.
Pentru motivele expuse, în temeiul art.312 Cod procedură civilă Curtea va respinge ca nefondat recursul reclamantei.
Nu s-au solicitat cheltuieli de judecată de către intimați.
(continuarea deciziei civile nr.172/2008)
Pentru aceste motive,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta împotriva deciziei civile nr.23/A/2008 pronunțată de Tribunalul Alba.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din 22 Mai 2008.
Președinte, - - | Judecător, - - | Judecător, - - |
Grefier, - - |
Red.
Dact.CC 2ex/20.06.2008
Jud..,
Jud.fond
Președinte:Anca NeamțiuJudecători:Anca Neamțiu, Daniela Mărginean
