Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 193/2008. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA CIVILĂ
Dosar nr-
DECIZIE Nr. 193
Ședința publică de la 19 noiembrie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Georgeta Buliga
JUDECĂTOR 2: Elena Gheorghiu
GREFIER: -
Pe rol pronunțarea asupra cererilor de apel formulate de reclamantul și de către Primarul Municipiului I, prin reprezentant legal, împotriva sentinței civile nr.686 din 14 mai 2008 Tribunalului Iași; cauza având ca obiect anularea dispoziției nr.895/14.05.2007.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsesc părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează că:
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 12 noiembrie 2008, susținerile părților consemnându-se în încheierea din acea zi. Din lipsă de timp pentru deliberare s-a amânat pronunțarea cauzei pentru astăzi.
. termenului de pronunțare, la data de 14.11.2008, prin serviciul registratură, reclamantul-apelant, a depus la dosar concluzii scrise.
Ulterior deliberării;
CURTEA DE APEL
Asupra apelurilor civile de față;
Prin sentința civilă nr.686 din 14 mai 2008 Tribunalului Iașis -a admis în parte cererea formulată de reclamantul în contradictoriu cu pârâtul Primarul Municipiului
S-a anulat în parte dispoziția nr.895/14.05.2007 a Primarului Municipiului
A fost obligat pârâtul să emită o nouă dispoziție prin care să fie recunoscut reclamantului dreptul de proprietate pentru suprafața de 1476,75m.p. situată în I,-.
S-a dispus restituirea în natură reclamantului a suprafeței de 113,16. situată în I,-, suprafață delimitată de punctele 512, 519, 563, 522, 508 în raportul de expertiză ing. - planșa anexă nr.1, raport ce face parte integrantă din prezenta sentință.
S-a dispus acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv pentru suprafața de 1363,59. situată în I,-.
Pentru a hotărî astfel, se rețin următoarele:
Prin notificarea nr.476/2001 înregistrată sub numărul 62163/16.10.2001 la Primăria Municipiului I reclamantul a solicitat restituirea în natură sau acordarea de despăgubiri pentru suprafața de 1499. teren situat în I,- (fila 33 dosar).
Prin dispoziția nr. 895/14.05.2007 a Primarului Municipiului I s-a respins cererea de restituire pentru suprafața de 738,25. teren motivat de faptul ca nu s-a făcut dovada dreptului de proprietate și a preluării abuzive, iar în ce privește suprafața de 1126,75. teren s-a dispus acordarea de despăgubiri și s-a respins cererea de restituire în natură motivat de faptul că suprafața de 275. teren a fost restituită în baza Legii 18/1991 notificatorului iar suprafața de 851,75. este ocupata de carosabil, punct trafo, curte școală.
Tribunalul constată că dispoziția nr.895/2007 a Primarului Municipiului I se impune a fi în parte anulată întrucât în primul rând suprafața imobilului pentru care reclamantul este îndreptățit la acordarea de măsuri reparatorii este de 1476,75. și, în al doilea rând, pentru o parte din teren este posibilă restituirea în natură fiind aplicabile dispozițiile art.11 alin.3 din Legea 10/2001.
În ce privește întinderea vechii proprietăți a autorilor reclamantului si tribunalul reține că aceasta a fost de 1876. astfel cum rezultă din concluziile raportului de expertiză ing., coroborat cu actele depuse la dosar, respectiv contractul de vânzare-cumpărare nr.2186/1950, actul de vânzare-cumpărare nr.47680/12.10.1925, certificat de moștenitor nr.305/1989 și nr.173/27.03.1968, testamentul autentificat sub nr.171/2.02.1956.
Din această suprafață urmează a fi înlăturată suprafața de 100. care, potrivit raportului de expertiză, necontestat, a fost înstrăinată de reclamant cu actul autentificat sub nr.5022/06.09.1970 și suprafața de 275. care a fost restituită acestuia în baza Legii nr.18/1991, împrejurare consemnată în cuprinsul dispoziției nr.895/14.05.2007 și care nu a fost negată de reclamant.
În consecință, instanța va dispune obligarea pârâtului la emiterea unei noi dispoziții prin care să-i fie recunoscut reclamantului dreptul de proprietate asupra terenului în suprafață de 1476,75. (1851,75. - 100. - 275.) teren preluat abuziv in baza Decretului 932/1967 și nr.198/1960.
În ceea ce privește posibilitatea restituirii în natura a imobilului, tribunalul constată că doar suprafața de 113,16. identificată în planșa anexă nr.1 a raportului este liberă, în accepțiunea dispozițiilor art.10 din Legea nr.10/2001.
În ce privește suprafața de 648,11. deși a fost propusă de expert a fi restituită în natură, fiind identificată în planșa 1 anexă la raport, tribunalul, având în vedere destinația acesteia, respectiv curte școală, constată că nu se poate dispune restituirea în natură fiind necesară desfășurării activităților școlare (fiind amenajat teren de sport, conform planșelor foto) și creării unui spațiu de protecție între construcție (școală) și zona stradală.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel reclamantul și Primarul municipiului
Prin cererea de apel formulată de reclamant se aduc următoarele critici sentinței:
- în mod greșit instanța de fond stabilește că reclamantul poate beneficia doar de restituirea în natură a suprafeței de 113,16. situată în-, deoarece instanța omite a avea în vedere la calculul acestei suprafețe actul de vânzare-cumpărare nr.5022/1978 din care rezultă că deținătorii terenului soții au cumpărat doar suprafața de teren construit și neconstruit de 240. astfel că diferența deținută de aceștia fără titlu este de 256,66.
Este dovedit că suprafața totală a proprietății a fost de 1876. teren.
Din aceasta trebuie scăzută suprafața de 240. înstrăinată prin contractul menționat mai sus și suprafața restituită reclamantului în baza Legii 18/1991, de 257. rezultând o diferență de 1379. ce ar fi trebuit restituită reclamantului.
Instanța constată în mod greșit că suprafața ce urmează a fi restituită în natură este de numai 113,16. iar pentru restul suprafețelor i se cuvin măsuri reparatorii prin echivalent.
În realitate doar suprafața de 617,89. este ocupată de carosabil și de un punct trafo, restul suprafeței nefiind afectată de amenajări sau utilități publice.
În mod greșit apreciază instanța că terenul în suprafață de 648,11. este necesar activității sportive. În realitate acest teren nu mai este folosit, pentru că în vecinătatea terenului s-au edificat două săli acoperite de sport.
De asemenea și restul suprafețelor se impune a fi restituit în natură, respectiv suprafețele cu o întindere de 102,15. 156,60. fiind neafectate de amenajări de utilitate publică.
Prin apelul formulat de Primarul municipiului I se formulează următoarele critici:
- în mod greșit instanța de fond a stabilit dreptul reclamantului la măsuri reparatorii prin echivalent de 1876. teren.
În realitate din înscrisurile depuse la dosarul cauzei singura suprafață certă este cea de 1126. teren cumpărat de autorii reclamantului cu contractul de vânzare-cumpărare nr.2186/1950 și actul de vânzare-cumpărare nr.47680/1925.
Suprafața de 750. teren nu este confirmată de un înscris încheiat în formă autentică, ci dimpotrivă, dacă se are în vedere faptul că potrivit contractului de vânzare-cumpărare J din proprietatea vânzătorului reprezenta 1015. implicit Ja lui G avea aceeași suprafață și nu 1500. așa cum apare în certificatul de moștenitor. Această suprafață este infirmată de contractul de vânzare-cumpărare prin care I, moștenitoarea celeilalte jumătăți a imobilului care a aparținut lui G, vinde locuința, iar terenul aferent de 381. trece în proprietatea statului și nu se face dovada că autorii reclamantului ar fi plătit impozit pe suprafața de 1876.
Din actele de preluare rezultă că suprafața trecută în proprietatea statului este de 851,75. instanța având obligația să dea eficiență art.24 al.1 din Legea 10/2001.
Greșită este soluția instanței de fond și în ce privește restituirea în natură a terenului în suprafață de 113,16. ocupat de parcare, care este o amenajare de utilitate publică, în acest caz incidente fiind dispozițiile art.11 al.4 din Legea 10/2001.
Apelul formulat de Primarul municipiului I este nefondat.
În mod corect instanța de fond a stabilit întinderea dreptului reclamantului de a obține măsuri reparatorii prin echivalent pentru suprafața de 1476,75. teren.
Aceasta deoarece din interpretarea logico-juridică a dispozițiilor art.24 al.(1) din Legea 10/2001, numai în absența unor probe care să ateste întinderea dreptului de proprietate se prezumă că suprafața de teren este cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
Or, în speță reclamantul a depus înscrisuri autentice cu care a dovedit întinderea dreptului de proprietate.
Susținerile apelantului în legătură cu împrejurarea că în mod greșit s-a trecut o suprafață de teren de 1500. în loc de 1015. nu pot fi primite, deoarece certificatul de moștenitor este un înscris autentic cu valoare probantă până la înscrierea în fals.
Totodată suprafața de teren înscrisă în certificatul de moștenitor de pe urma defunctului G corespunde cu suprafața de teren dovedită de acesta prin act autentic de vânzare-cumpărare.
Gat estat prin testament autentificat autorilor reclamantului toată averea sa, deci și suprafața de teren menționată în certificatul de moștenitor, certificat care a avut în vedere contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.872/1919 și care atestă dobândirea de testator a suprafeței de teren de 1500. teren.
Cu celelalte înscrisuri autentice depuse de reclamant și avute în vedere de instanță acesta a dovedit întinderea dreptului de proprietate astfel cum a stabilit instanța de fond, astfel că toate criticile formulate sub acest aspect sunt nefondate.
Nici critica vizând greșita restituire în natură a suprafeței de 113,16. teren nu este fondată.
Astfel, în mod corect a stabilit instanța de fond că suprafața de 113,16. identificată în planșa anexă nr.1 a raportului, este liberă, în accepțiunea dispozițiilor art.10 din Legea 10/2001.
Apelul formulat de reclamantul este fondat pentru considerentele ce se vor dezvolta în continuare.
Din interpretarea sistematică, logico-juridică a Legii 10/2001, rezultă că prevalează principiul restituirii în natură a terenurilor preluate în mod abuziv de către stat, pentru că numai în acest mod se realizează repararea integrală a prejudiciului suferit de persoanele cărora le-au fost preluate în mod abuziv de către stat.
Potrivit art.10 al.2 din Legea 10/2001 sunt exceptate de la restituirea în natură numai terenurile care sunt afectate de amenajări de utilitate publică ale localităților urbane și rurale, respectiv suprafețele de teren afectate unei utilități publice și supuse unor amenajări destinate a deservi nevoilor comunității.
Or, în speță din expertiza efectuată în cauză și care nu a fost contestată de intimat se constată că parte din suprafețele de teren solicitate a fi restituite de către reclamant nu sunt afectate de amenajări de utilitate publică, astfel încât se impune restituirea în natură și a următoarelor suprafețe de teren, respectiv:
- 102,15. teren deținută de reclamant și care face parte din fosta sa proprietate ce a fost preluată de către stat în mod abuziv și care nu a format obiectul reconstituirii în temeiul Legii 18/1991;
- 156,60. teren aflat în deținerea unor persoane fizice, pe care le dețin fără nici un titlu și care sunt libere de orice construcții și sarcini;
- 113,16. - suprafață de teren neafectată de detalii de sistematizare, nici amenajări de utilitate publică autorizate.
Aceasta deoarece suprafața de teren deși este folosită ca și parcare nu este ocupată în sensul art.10 din Legea 10/2001.
- suprafeței de 648,11. teren i se aplică dispozițiile art.10 al.4 din Legea 10/2001, potrivit cărora se restituie în natură inclusiv terenurile fără construcții, afectate de investiții de interes public aprobate, dacă nu a început construcția, ori lucrările aprobate au fost demolate.
În speță s-a dovedit că pe acest teren nu a fost aprobată nici o construcție, sala de sport a fost deja construită pe alt amplasament, astfel că terenul în suprafață de 648,11. este liber, astfel cum stabilește și expertul în raportul efectuat.
Prin urmare urmează a fi admis apelul reclamantului și schimbată în parte sentința primei instanțe în sensul că pe lângă suprafața de 113,16. care deja a fost restituită în natură, urmează a-i fi restituite în natură și suprafețele de teren arătate mai sus, astfel cum au fost identificate prin raportul de expertiză efectuat în cauză.
Drept urmare reclamantului urmează să i se recunoască dreptul la măsuri reparatorii prin echivalent pentru diferența de teren preluată de stat și care nu este liberă în sensul art.10 din Legea 10/2001, respectiv suprafața de 456,73.
Se vor păstra dispozițiile sentinței cu privire la recunoașterea întinderii dreptului de proprietate al reclamantului, respectiv 1476,75. și la restituirea în natură a suprafeței de 113,16.
Se va respinge apelul formulat de Primarul municipiului I împotriva aceleiași sentințe.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Admite apelul formulat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.686 din 14.05.2008 a Tribunalului Iași, pe care o schimbă în parte.
Dispune restituirea în natură reclamantului și a următoarelor suprafețe de teren situate în I,--32:
- 102,15. teren identificat prin expertiza efectuată în cauză de ing. și care face parte integrantă din prezenta decizie, în perimetrul 504-508-507-528-550-547-546-545-505-504;
- 156,60. teren identificat prin aceeași expertiză în perimetrul 508-522-554-547-550-528-507-508;
- 648,11. teren identificat prin aceeași expertiză în perimetrul C-519-512-513-562-514-A-B-
Dispune acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent potrivit titlului VII din Legea nr.247/2005 pentru suprafața de 456,73. teren.
dispozițiile sentinței cu privire la întinderea dreptului recunoscut reclamantului, respectiv 1476,75. și la restituirea în natură a suprafeței de 113,16. teren.
Respinge apelul formulat de Primarul Municipiului I împotriva aceleiași sentințe.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 19.XI.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
Grefier,
Red.
Tehnored.
Tribunalul Iași:
-
17.XII.2008.-
2 ex.-
Președinte:Georgeta BuligaJudecători:Georgeta Buliga, Elena Gheorghiu