Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia /2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr- (1984/2009)

Completul 6

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI

SECȚIA A III A CIVIL ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Decizia civil nr.

Ședința public de la 29.10.2009

Curtea constituit din:

PREȘEDINTE: Ilie MARI -

JUDECTOR - - -

GREFIER - I -

Pe rol se afl pronunțarea asupra cererii de apel formulat de apelantul - reclamant, împotriva sentinței civile nr. 88 din 01.06.2009, pronunțat de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât MUNICIPIUL A PRIN PRIMAR.

are ca obiect - Legea nr. 10/2001.

Dezbaterile cauzei au avut loc în ședința public de la 22.10.2009, susținerile prților fiind consemnate în încheierea de la acea dat, care face parte integrant din prezenta decizie și când curtea - pentru a da posibilitate prților s depun note scrise și în vederea deliberrii - a amânat pronunțarea cauzei la 29.10.2009, hotrând urmtoarele:

CURTEA,

Deliberând asupra apelului civil de faț, constat urmtoarele:

Prin cererea înregistrat sub nr- pe rolul Tribunalului Teleorman - Secția Civil, petentul a formulat în contradictoriu cu intimatul Primarul Municipiului A, contestație împotriva Dispoziției nr.430/2009.

În motivare, s-a artat c prin notificarea nr.13126/2001, reclamantul a solicitat restituirea în natur a terenului și reactualizarea despgubirilor bnești pentru locuința situat în A,-, județul T, depunând și înscrisuri doveditoare.

A artat reclamantul c suprafața preluat de stat a fost de 880 mp. iar nu de 742 mp. și c se impune anularea dispoziției atacate și obligarea intimatului la plata despgubirilor bnești prin reevaluarea imobilelor expropriate.

Prin sentința civil nr.88 din 01.06.2009 Tribunalul Teleormana dispus respingerea contestației ca nefondat.

Pentru a reține astfel, tribunalul a apreciat c reclamantul împreun cu procuratorul s au refuzat acordarea msurilor în compensare sub forma unui teren în suprafața de 31684,78 mp. teren situat în municipiul A, DJ 504 A -.

Din actele dosarului rezult c suprafața de teren a crei retrocedare în natur s-a soluționat este ocupat de blocurile de locuințe -, iar restul de teren este afectat pentru funcționarea acestora cu destinația de alei pietonale și carosabile. Ca atare,s-a apreciat c restituirea în natur a terenului este imposibil ca și restituirea imobilului cas de locuit, imobil care a fost demolat în baza nr.406/1986.

Pentru acest imobil fostul proprietar, defunctul, a fost despgubit cu suma total de 26.734 lei.

Având în vedere c restituirea în natur nu mai este posibil, iar reclamantul a refuzat msurile reparatorii sub forma compensrii, tribunalul a constatat c nu se pot acorda decât despgubiri în condițiile legii speciale și anume Legea nr.247/2005, Titlul VII privind Regimul stabilirii și plții drepturilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv.

Susținerea reclamantei c suprafața de teren preluat a fost de 880 mp. și nu 742 mp. așa cum s-a reținut în decizia emis de Primarul municipiului A, nu poate fi primit.

Prin dispoziția nr.430/2009, Primarul municipiului Aap ropus acordarea de msuri reparatorii în echivalent pentru imobilul construcții de 196,45 mp. și terenul aferent de 742,00 mp. în total 888,45 mp.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Cererea de apel a fost înregistrat pe rolul Curții de Apel Bucure ști, sub nr-.

În dezvoltarea motivelor de apel, apelantul a artat c se impunea stabilirea de despgubiri bnești, atât pentru locul de cas în suprafaț de 880 mp. iar nu 742 mp, cât și pentru locuinț, conform opțiunii sale, și practicii anterioare a intimatului, în acest ultim sens, apelantul artând c vecinii si au primit despgubiri în numerar.

În apel, nu s-au administrat probe noi.

Intimatul, legal citat, nu a formulat aprecieri în cauz și nu a depus întâmpinare.

Analizând actele și lucrrile dosarului în limitele stabilite prin criticile formulate, și de dispozițiileart.294 și 296 Cod procedur civil, Curtea reține urmtoarele:

În ceea ce privește critica referitoare la întinderea dreptului la despgubiri recunoscut în favoarea apelantului:

Critica este fondat.

Astfel, potrivit sentinței civile nr.88/2008, din actul de vânzare - cumprare nr.1170/1923 rezult c numitul a cumprat imobilele compuse din teren și locuinț în suprafaț de 880 mp. situate în A,-, județul T, ulterior devenind proprietar.

S-a mai reținut c imobilele au fost expropriate și demolate în baza nr.406/1986 pe terenul expropriat ridicându-se blocurile -, alei pietonale și platforme, înainte de anul 1989.

S-a mai reținut c apelantul este singurul moștenitor al defunctei Chiar și Chiar și c apelantul are calitatea de persoan îndreptțit în înțelesul Legii nr.10/2001.

Aceast hotrâre judectoreasc este irevocabil - potrivit mențiunilor existente pe înscrisul existent la fila 18 dosar fond.

Având în vedere puterea de lucru judecat de care se bucur aceast hotrâre judectoreasc, aspectele vizând calitatea de persoan îndreptțit la primirea msurilor reparatorii a reclamantului și a întinderii drepturilor ce au fcut obiectul prelurii de ctre stat, nu mai pot face obiectul cenzurii în cauza de faț, constatrile din hotrârile judectorești irevocabile se impun irefragabil atât instanțelor cât și prților.

De altfel, verificând aprrile intimatului, se reține c nici intimata nu contest c suprafața de teren pentru care s-au propus msuri reparatorii prin echivalent, este cea menționat în actul de vânzare nr.1170/1923.

Potrivit art.11 alin.4 din Legea nr.10/2001 în cazul în care lucrrile pentru care s-a dispus exproprierea ocupa funcțional întreg terenul afectat msurile reparatorii se stabilesc în echivalent pentru întreg imobilul.

Având în vedere considerentele anterior expuse, Curtea constat c prima instanț a fcut o greșit aplicare în cauz a dispozițiilor înscrise în art.11 alin.4 din Legea nr-10/2001, reținând c suprafața de teren expropriat în raport de care urmeaz a se stabili msurile reparatorii prin echivalent este de 742 mp. iar nu de 880 mp. la care se face referire în sentința civil nr.88/2009 a Tribunalului Teleorman.

În acest sens, Curtea are în vedere jurisprudența, potrivit cu care constatarea c terenurile proprietatea reclamanților au fost preluate de stat fr titlu valabil, chiar dac nu a fost menționat în dispozitivul unei hotrâri judectorești irevocabile, fiind cuprins doar în considerente, echivaleaz cu existența unei valori patrimoniale, și este determinant pentru recunoașterea indirect a dreptului de proprietate al reclamanților deposedați abuziv - cauza Czaran și Grofcsik contra României.

Curtea apreciaz ca vdit neîntemeiat și nelegal aprecierea primei instanțe referitoare la faptul c dispoziția contestat, msurile reparatorii pentru care s-a emis propunerea, privesc întregul imobil - întrucât prin însumarea suprafețelor terenului și construcției rezult o suprafaț total de 888,45 mp. - aceasta nefiind susținut nici de probatoriul anterior evaluat și nici de dispozițiile legale înscrise în art.11 alin.4 din Legea nr.10/2001.

În acest sens, Curtea reține c textul de lege citat - art.11 alin.4 din legea nr. 10/2001 - face trimitere la întreg imobilul - or, în speț, acesta era alctuit din teren în suprafaț de 880 mp. și construcția edificat pe teren.

Un argument suplimentar în susținerea acestei interpretri îl constituie prevederile art.11 alin.2 din Legea nr.10/2001, text de lege în care legiuitorul menționeaz neechivoc ce face obiect al msurilor "terenul liber pe care s-au aflat construcțiile demolate", iar pentru construcțiile demolate, se stabilesc msuri reparatorii prin echivalent.

În ceea ce privește critica referitoare la neacordarea unor despgubiri bnești, Curtea o privește ca nefondat, având în vedere data pronunțrii dispoziției contestate-dup intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005, instanța de fond fcând, din aceast perspectiv o just aplicare în cauz a dispozițiilor art.26 din Legea nr.10/2001, procedura de acordare a despgubirilor fiind cea prevzut în titlul VII al Legii nr.247/2005, cu atât mai mult cu cât, din actele dosarului a rezultat lipsa acordului prților în ceea ce privește stabilirea unor msuri reparatorii prin modalitatea atribuirii unor terenuri în compensare - filele 13 - 15 dosar fond.

În raport de toate considerentele anterior expuse, Curtea, în baza art.296 Cod procedur civil, va admite apelul, va schimba în parte sentința apelat în sensul c va admite contestația în parte și va dispune modificarea dispoziției nr.430/2009,în parte, constatând c reclamantul are dreptul de a obține msuri reparatorii în echivalent, în condițiile titlului VII al Legii nr.247/2005, pentru suprafața de 880 mp. teren, imposibil de restituit în natur, situat în A,-, județul

Vor fi menținute celelalte msuri ale dispoziției atacate.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelul formulat de apelantul-reclamant cu domiciliul ales în A, str.-, -.1,.2,.3, județul T la procurator, împotriva sentinței civile nr.88 din 01.06.2009, pronunțat de Tribunalul Teleorman - Secția Civil, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimatul - pârât MUNICIPIUL A PRIN PRIMAR cu sediul în A,-, județul

Schimb în parte sentința apelat în sensul c:

Admite, în parte, contestația formulat de contestatorul.

Modific, în parte, dispoziția nr.430/2009 emis de Primarul Municipiului

Constat c reclamantul are dreptul de a obține msuri reparatorii în echivalent, în condițiile titlului VII al Legii nr.247/2005, pentru suprafața de 880 mp. teren, imposibil de restituit în natur, situat în A,-, județul

Menține celelalte msuri ale dispoziției atacate.

Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședinț public, azi 29.10.2009.

PREȘEDINTE JUDECTOR

MARI - - -

GREFIER

I -

Red.

Tehnodact./

Ex.4/19.11.2009

Tribunalul Teleorman -

Președinte:Ilie
Judecători:Ilie, Ionelia Drăgan

Vezi şi alte speţe de drept civil:

Comentarii despre Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia /2009. Curtea de Apel Bucuresti