Jurisprudenta Legea 10/2001.
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
-Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie-
Dosar nr-
D CIZIA NR.60
Ședința publică din data de 19 martie 2009
PREȘEDINTE: Mioara Iolanda Grecu
JUDECĂTOR 2: Elena Costea
Grefier - - -
Pe rol fiind judecarea apelului formulat de reclamantaprin procurator, domiciliată în B,-, -. 30, sector 5, Cod poștal - împotriva sentinței civile nr. 2622 pronunțată la 15 octombrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL P- prin primar, cu sediul în P,--4, Cod poștal -, Județ
Apel scutit de taxă de timbru.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns apelanta-reclamantă prin procurator și reprezentată de avocat din Baroul Prahova și intimatul-pârât Municipiul P prin consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Avocat depune la dosar 4 planșe foto.
Părțile, având pe rând cuvântul, arată că alte cereri nu mai au de formulat.
Curtea, ia act că nu mai sunt cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Avocat, având cuvântul, arată că instanța de fond nu s-a pronunțat pe toate capetele de cerere din acțiunea formulată de reclamantă, astfel că, sunt incidente dispozițiile art. 297 alin.1 pr.civilă și solicită admiterea apelului și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul Prahova.
Arată că, prin acțiunea formulată, reclamanta a solicitat, într-un prim capăt de cerere, constatarea caracterului abuziv al preluării de către stat a imobilului proprietatea reclamantei, iar al doilea capăt de cerere avea ca obiect revendicarea imobilului, solicitându-se obligarea pârâtului la restituirea imobilului ocupat în mod abuziv, fără titlu.
Instanța de fond s-a pronunțat cu prioritate asupra excepției inadmisibilității acțiunii, pe care a invocat-o din oficiu, fără a analiza cererea reclamantei cu privire la caracterul abuziv al preluării imobilului de către stat.
În subsidiar, solicită admiterea apelului, anularea în tot sentinței, iar pe fond, să se admită acțiunea în sensul de a fi obligată pârâta să restituie reclamantei suprafața de teren de 198 mp, conform raportului de expertiză.
Arată că potrivit art. 6 alin. 3 din Legea nr. 213/1998, instanțele de judecată au competența deplină să stabilească valabilitatea titlului statului.
Instanța trebuia să constate că, din probele administrate în cauză, rezultă că imobilul a fost expropriat în baza Decretului nr. 80/1985, pentru o cauză de utilitate publică, însă, până în prezent, nu a fost realizat scopul pentru care a fost expropriat terenul și nici nu s-a făcut o nouă declarație de utilitate publică.
În cauză, trebuie să se acorde prioritate titlului de proprietate al reclamantei, și nu statului care este detentor precar.
În expunerea de motive la proiectul Hotărârii nr. 84/2003, cât și în raportul de specialitate întocmit de Consiliul local P, se arată că pentru terenurile ce fac obiectul hotărârii nu există acte autentice de preluare și proveniență.
Reclamanta a mai formulat o cerere de retrocedare, întemeiată în mod exclusiv pe dispozițiile Legii 33/1994, cerere care a fost admisă la instanța de fond și în apel, și, chiar dacă prin decizia pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă, dreptul de proprietate al reclamantei a fost recunoscut, deci operează autoritatea de lucru judecat.
În mod greșit instanța a considerat ca reclamanta nu a făcut dovada dreptului de proprietate asupra imobilului revendicat.
Solicită admiterea apelului, anularea în tot a sentinței, iar pe fond, să se admită acțiunea în sensul de a fi obligată pârâta să restituie reclamantei suprafața de teren de 198 mp, conform raportului de expertiză.
Consilier juridic, având cuvântul, solicită respingerea apelului ca nefondat întrucât instanța de fond s-a pronunțat asupra ambelor capete de cerere, în mod unitar.
În considerentele sentinței, instanța apreciază că reclamanta nu a făcut dovada că terenul revendicat ar fi făcut obiectul exproprierii, deci, pe cale de consecință, nu avea cum să se pronunțe pe cel de-al doilea capăt de cerere.
Nu este reală susținerea apelantei că instanța s-a pronunțat numai pe excepția inadmisibilității acțiunii, din lecturarea deciziei atacate putându-se constata că instanța a analizat cauza pe fond.
Reclamantei i s-a expropriat doar construcția, nu și terenul, din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare rezultând că terenul aferent construcției, de 295 mp, nu a făcut obiectul vânzării.
O parte din teren era deja proprietate de stat, iar cealaltă parte a intrat în proprietatea statului în baza art.30 din Legea nr.58/1974.
Solicită respingerea apelului ca nefondat.
CURTEA:
Asupra apelului civil de față:
Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Ploiești la data de 21.02.2007 sub nr-, reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul P, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să se constate caracterul abuziv al preluării de către stat a imobilului proprietatea sa, situat în P,- și să oblige pe pârât la restituirea imobilului, pe baza comparării titlurilor de proprietate.
În motivarea cererii, reclamanta a arătat că este proprietara imobilului potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2493/1977 și transcris sub nr. 5512/1977 de fostul notariat de Stat Județean P, iar ulterior, prin Decretul nr. 80 din 14 martie 1985 al fostului Consiliu de Stat al, imobilul a fost expropriat pentru efectuarea unor construcții de utilitate publică.
S-a mai arătat că aceste lucrări nu au fost efectuate în termenul legal de un an prevăzut de art. 35 din Legea nr. 33/1994, iar pentru teren nu s-a făcut o nouă declarație de utilitate publică.
La termenul de judecată din data de 4.04.2007, instanța a invocat, din oficiu, excepția necompetenței materiale, iar prin sentința civilă nr 3213/04.04.2007 Judecătoria Ploieștia admis excepția invocată și a declinat competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului Prahova, care, potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit.f pr.civilă, este singurul competent să judece cereri în materie de expropriere.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Tribunalului Prahova la data de 8.05.2007.
În ședința publică din data de 28.05.2007, reclamanta prin apărător, a invocat excepția necompetenței materiale a tribunalului, precizând că acțiunea formulată este o acțiune în revendicare de drept comun, în baza dispozițiilor art. 480 cod civil și numai tangențial s-a făcut trimitere la dispozițiile Legii nr. 33/1994, referitor la valabilitatea titlului de proprietate al statului.
Prin sentința civilă nr. 819/28.05.2007, s-a admis excepția necompetenței materiale a Tribunalului Prahova, invocată de reclamanta, s-a declinat competența materială de soluționare a cererii în favoarea Judecătoriei Ploiești și, constatând conflictul negativ de competență a înaintat dosarul Curții de APEL PLOIEȘTI, în vederea soluționării acestuia și stabilirii instanței competente.
Pentru se pronunța astfel, tribunalul a reținut că acțiunea formulată este o veritabilă acțiune în revendicare, atât datorită temeiului juridic invocat, art. 480 Cod civil, cât și datorită acțiunii de comparare a titlurilor, solicitată de către reclamantă a se efectua în speță.
S-a mai arătat că legea speciala derogă de la dreptul comun, neputând fi aplicate împreună decât în măsura în care se prevede acest lucru, deci soluționarea unei acțiuni în revendicare nu se poate face de tribunal, conform dispozițiilor Legii nr. 33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică, chiar dacă se face incidental trimitere și la această lege.
Prin sentința civilă nr. 9/7.09.2007 Curtea de APEL PLOIEȘTIa stabilit competența materială de soluționare a acțiunii în revendicare formulată de reclamanta, în favoarea Tribunalului Prahova, reținând că, potrivit dispozițiilor art. 2 pct. 1 lit. f pr.civilă, tribunalul judecă în primă instanță procesele și cererile în materie de expropriere, astfel că, este competent în primă instanță să judece acțiunile întemeiate pe dispozițiile Legii nr.33/1994 privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică.
Totodată s-a arătat că, dacă se formulează o acțiune în revendicare prin care se invocă faptul că anterior intrării în vigoare a legii terenul a fost nelegal expropriat, cererea este de competența judecătoriei, în primă instanță.
De asemenea, s-a reținut că ceea ce invocă reclamanta pe calea prezentei cereri, nu este caracterul nelegal al exproprierii produsă anterior Legii nr. 33/1994, ci faptul că anterior exproprierii, prin Decretul nr.80/1995, timp de 1 an, lucrările de utilitate publică ce au justificat măsura exproprierii, nu au fost efectuate potrivit scopului pentru care au fost preluate și nici nu s-a făcut o nouă declarație de utilitate publică, situație ce ar atrage incidența art. 35 din Legea nr.33/1994.
Dosarul a fost reînregistrat pe rolul Tribunalului Prahova sub nr-.
Prin sentința civilă nr. 2622 pronunțată la 15 octombrie 2008, Tribunalul Prahovaa respins cererea ca neîntemeiată, reținând că reclamanta a chemat în judecată pe pârâtul Municipiul P, solicitând să se constate caracterul abuziv al preluării de către stat a terenului proprietatea sa, în suprafață de 155 mp, cota indiviză din 235 mp, situat în P,- și să fie obligat pârâtul la restituirea imobilului, pe baza comparării titlurilor de proprietate.
S-a mai reținut că potrivit contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2493 din 5 aprilie 1977 de fostul Notariat de Stat Județean, reclamanta, la acea dată -, a achiziționat o locuință situată în municipiul P,-, județ P, formată din 4 camere și situată pe un teren în suprafață de 235 mp. În cuprinsul contractului se mai arată că, clădirii vândute îi corespunde un teren aferent în suprafață de 155 mp, cotă indiviză din suprafața totală de 235 mp, iar prin vânzare, din suprafața totală de 155 mp teren aferent construcției, suprafața de 51,70 mp trece în proprietatea statului, conform art. 30 din Legea nr.58/1974, nefăcând obiectul vânzării, iar restul de teren până la concurența suprafeței de 155 mp este proprietatea statului, așa cum rezultă din contractul de donație autentificat sub nr. 6907/1975.
De asemenea, s-a arătat că ulterior, la data de 27 iunie 1985, i s-a adus la cunoștință reclamantei că a fost expropriată construcția proprietatea sa, prin Decretul nr.80/14 martie 1985.
Tribunalul a reținut că în cuprinsul adresei nr. 10105 din 27 iunie 1985 nu există nicio prevedere cu privire la exproprierea vreunei suprafețe de teren, iar din actele și lucrările dosarului nu reiese că imobilul-teren revendicat în prezenta cauză ar fi făcut obiectul exproprierii, mai ales că, din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare rezultă că terenul aferent construcției nu a făcut obiectul vânzării, o parte intrând în proprietatea statului în baza art.30 din Legea nr.58/1974, iar altă parte prin donație.
Pentru toate aceste considerente, apreciind că reclamanta nu a făcut dovada dreptului său de proprietate asupra terenului revendicat și nici a exproprierii acestuia, tribunalul, în baza dispozițiilor art. 480 și a Legii nr.33/1994, a respins acțiunea ca neîntemeiată.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, arătând că hotărârea este nelegală întrucât instanța de fond nu s-a pronunțat asupra tuturor capetelor de cerere din acțiunea reclamantei, respectiv cel referitor la caracterul abuziv al preluării de către stat a imobilului asupra căruia nu există nici o referire în considerentele hotărârii motiv pentru care sunt incidente dispozițiile art.129 cod pr.civilă și art.297 alin.1 cod pr.civilă.
În subsidiar, apreciază apelanta că este necesară schimbarea în tot a hotărârii în sensul admiterii acțiunii astfel cum a fost formulată.
Aceasta întrucât imobilul din P,- Aaf ost expropriat prin Decretul Consiliului de Stat nr.80/1985 în vederea sistematizării zonei și cu toate că a trecut termenul de 1 an prevăzut de art.35 din Legea 34/1994 scopul pentru care s-a făcut exproprierea nu a fost atins și nici nu s-a făcut nouă declarație de utilitate publică.
A mai arătat apelanta că terenul proprietatea sa a fost inclus în domeniul privat al municipiului P prin HCL nr.84/2003 în care se afirmă că pentru terenurile ce fac obiectul HCL nu există acte autentice de preluare și proveniență.
Se consideră, de asemenea că instanțele au recunoscut anterior dreptul de proprietate al reclamantei cu ocazia promovării unei acțiuni întemeiată pe prevederile Legii 33/1994 ce a fost admisă inițial la fond și apel, dar Înalta Curte de Casație și Justiție a respins ca inadmisibilă acțiunea sa, având în vedere că intrase în vigoare dispozițiile Legii 10/2001.
Examinând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate cât și raportat la actele și lucrările dosarului și textele legale incidente în cauză, Curtea constată că apelul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:
În ceea ce privește primul motiv de apel, referitor la nepronunțarea asupra capătului de cerere având ca obiect caracterul abuziv al preluării de către stat a terenului proprietatea reclamantei se constată că instanța de fond a avut în vedere în motivarea hotărârii sale și acest capăt de cerere, astfel cum rezultă din fragmentul nr.4 al considerentelor de la pagina a 3- a sentinței atacate (fila 43).
Din acest punct de vedere s-a arătat în mod explicit că reclamanta nu făcut dovada exproprierii terenului solicitat, câtă vreme ea nu l-a avut niciodată în proprietate, astfel încât nu se poate constata o preluare abuzivă a unui teren ce nu i-a aparținut niciodată.
Pentru a răspunde motivelor de apel referitoare la soluționarea pe fond cererii reclamantei urmează a se observa că Tribunalul Prahovaa reținut în mod corect situația de fapt dedusă judecății.
Astfel, conform contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 2493 din 5 aprilie 1977 de fostul Notariat de Stat Județean, reclamanta, la acea dată -, a achiziționat o locuință situată în Muncipiul P,-, județ P, formată din 4 camere și situată pe un teren în suprafață de 235 mp.
În cuprinsul contractului se mai arată că, clădirii vândute îi corespunde un teren aferent în suprafață de 155 mp, cotă indiviză din suprafața totală de 235 mp, iar prin vânzare, din suprafața totală de 155 mp teren aferent construcției, suprafața de 51,70 mp trece în proprietatea statului, conform art. 30 din Legea nr.58/1974, nefăcând obiectul vânzării, iar restul de teren până la concurența suprafeței de 155 mp este proprietatea statului, așa cum rezultă din contractul de donație autentificat sub nr. 6907/1975.
De asemenea, s-a arătat că ulterior, la data de 27 iunie 1985, i s-a adus la cunoștință reclamantei că a fost expropriatăconstrucțiaproprietatea sa, prin Decretul nr.80/14 martie 1985.
Tribunalul a reținut în mod corect că, în cuprinsul adresei nr. 10105 din 27 iunie 1985 nu există nicio prevedere cu privire la exproprierea vreunei suprafețe de teren, iar din actele și lucrările dosarului nu reiese că imobilul-teren revendicat în prezenta cauză ar fi făcut obiectul exproprierii, mai ales că, din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare rezultă că terenul aferent construcției nu a făcut obiectul vânzării, o parte intrând în proprietatea statului în baza art.30 din Legea nr.58/1974, iar altă parte prin donație.
Câtă vreme reclamanta nu a fost proprietara decât construcției ce a fost într-adevăr preluată prin dispoziția Consiliului de Stat nr.80/1985 și ulterior demolată, nefăcând obiectul prezentului dosar decât terenul aferent acesteia, teren care anterior sau cu ocazia cumpărării construcției ( 155. indiviz din 235.) trecuse în proprietatea statului, nu poate fi îndreptățită la admiterea acțiunii.
Apare ca fiind nerelevant faptul că scopul pentru care s- făcut exproprierea terenului (proprietatea altor persoane - astfel cum rezultă din actele de proprietate și raportul de expertiză ) nu a fost atins și că nu s-a făcut o nouă declarație de utilitate publică.
Nu pot fi reținute susținerile apelantei în sensul că terenul ar fi fost expropriat prin Decretul 80/85 din proprietatea sa câtă vreme din studierea chiar anexelor la acest decret (fila 19-20 dosar fond) rezultă că este completat doar spațiul referitor la construcția preluată, cel ce privea suprafața de teren preluată, rămânând liber, fapt ce se justifică de altfel în condițiile în care reclamanta nu avea în proprietate decât construcția.
De asemenea, hotărârea nr. 84/2003 a Consiliului Local al Municipiului P privea înscrierea la modul general în domeniul privat terenurilor din anexă, nespecificând că terenul din zona intersecției străzilor - - cu i-ar fi aparținut vreodată reclamantei.
Faptul că în cazul unei acțiuni anterioare întemeiată pe dispozițiile Legii 33/1994 instanțele de fond și de apel au admis inițial acțiunea, nu are nici autoritate de lucru judecat (nefiind îndeplinite dispozițiile art.1201 cod civil și art.166 cod pr.civilă) dar nici măcar "putere de lucru judecat" câtă vreme dispozițiile lor au fost anulate tocmai prin admiterea recursului declarat împotriva acestora de către Înalta Curte de Casație și Justiție și nici nu puteau suplini lipsa titlului de proprietate al reclamantei asupra terenului litigios.
Față de considerentele mai sus arătate, în baza dispozițiilor art.296 cod pr.civilă Curtea va respinge, ca nefondat, apelul declarat în cauză cu consecința menținerii, ca legală și temeinică, a hotărârii atacate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul formulat de reclamantaprin procurator, domiciliată în B,-, -. 30, sector 5, Cod poștal -,împotriva sentinței civile nr. 2622 pronunțată la 15 octombrie 2008 de Tribunalul Prahova, în contradictoriu cu pârâtul MUNICIPIUL P- prin primar, cu sediul în P,--4, Cod poștal -, Județ P, ca nefondat.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 19 martie 2009.
Președinte, Judecător,
- - - - -
Fiind în semnează Președintele instanței
Grefier,
- -
Fiind în, semnează
Grefierul-șef secție
Red.
Tehnored.CC
4.ex.26.03.2009
fond- Trib.
fond. -
operator date cu caracter personal
notificare nr.3120
Președinte:Mioara Iolanda GrecuJudecători:Mioara Iolanda Grecu, Elena Costea
