Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 207/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr.207
Ședința publică din 25 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Pup Cristian
JUDECĂTOR 2: Florin Șuiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.347/PI/18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA ORAȘULUI S M și, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se constată lipsa părților.
Procedura de citare legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată că apelanții în motivarea apelului au solicitat judecarea cauzei și în lipsă.
Instanța având în vedere că s-a solicitate judecarea cauzei în lipsă și că n-au mai fost alte cereri formulate, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 11 iunie 2002 la Tribunalul Timiș sub nr.7017/C/2002, reclamanții și au solicitat, în contradictoriu cu pârâții Orașul Sânnicolau M și, să se constate că imobilele înscrise în CF nr.8341 Sânnicolau M nr.top 12840/a/2/b și 2267-2270/a/1/b/1/a/2, intravilan în suprafață de 2309 mp, respectiv loc de casă și albie în, în suprafață de 1129 mp, au fost trecute abuziv în proprietatea statului, să se constate că după cota de 2/6 parte a proprietarului tabular de sub B6 () decedat în 19.10.1942 au rămas ca moștenitori, născută, fosta - soție supraviețuitoare 0,5/6 parte, senior și, copii, cu 0,75 parte fiecare; să se constate că după cota de 1/6 proprietatea tabulară de sub B8 a defunctei decedată la 05.04.1978, căsătorită, căsătorită au rămas ca moștenitori și, copii cu 0,5/6 parte fiecare, să se constate că după senior, decedat la 30.11.1995, au rămas ca moștenitori reclamanții și; să se constate că reclamanții sunt moștenitorii prin reprezentarea succesorală a tatălui asupra cotei de 0,375/6 parte fiecare din proprietatea lui de sub B6; să se constate că reclamanții sunt moștenitorii prin reprezentarea succesorală ai tatălui lor asupra cotei de 125/6 fiecare din cota pe care o moștenise supă proprietarul de sub B6, și de asemenea, asupra cotei de 0,25/6 fiecare din dreptul acestuia de proprietate a cotei de 1/6 din imobilul de sub B6, precum și să se dispună restituirea în natură a cotei de proprietate de0,75/6 parte fiecare din imobilul înscris în CF 8341 Sânnicolau M nr.top 12840/a/2/b și 2267-2270/a/1/b/1/a/2; să se autorizeze înscrierea dreptului lor de proprietate în CF în cotele menționate și asupra imobilului descris mai sus, cu titlu de moștenire și restabilire situație anterioară, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanții au arătat că autorii lor, născută, fostă și senior au fost proprietarii cotei părți de 1/6 parte fiecare din imobilul înscris în Sânnicolau M care a fost preluat conform decretelor nr.218/1960 și 712/1996 de către stat, fără titlu, preluarea fiind abuzivă, astfel cum o califică art.1 din Legea 10/2001, context în care solicită restituirea imobilelor în natură potrivit art.9 al.1 și art.16 al.4 din aceeași lege. S-a mai arătat că s-a depus notificare în termen la primăria Orașului Sânnicolau M, precum și actele solicitate și cu toate că au trecut 60 de zile nu au primit niciun răspuns, motiv pentru care s-a formulat contestație în instanță.
Prin sentința civilă nr.1031/PI din 30 octombrie 2002 pronunțată în dosarul 7017/C/2002, Tribunalul Timișa respins acțiunea ca prematură.
Împotriva sentinței civile anterior menționate au declarat apel reclamanții, apel respins de instanța Curții de APEL TIMIȘOARA din decizia civilă nr.31 din 07 martie 2003.
Împotriva deciziei pronunțate de instanța de apel au declarat recurs reclamanții, cauza fiind înregistrată pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția civilă și de proprietate intelectuală, sub nr-.
Prin decizia civilă nr.5331/31.05.2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a admis recursul reclamanților, a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare la Tribunalul Timiș unde a fost reînregistrată sub nr-.
La termenul din 31.10.2007 reclamanții au renunțat la judecată în contradictoriu cu pârâta.
Prin sentința civilă nr.347/PI/18.02.2008 tribunalul a respins cererea reclamanților.
Pentru a dispune astfel, instanța a avut în vedere că reclamanții sunt moștenitorii, pe calea dezbaterii unor succesiuni succesive, ai defuncților și, fostă, bunicii reclamanților, alături de numita și ai tatălui lor,.
În prezenta cauză reclamanții tind a redobândi cotele de proprietate ce au aparținut autorilor lor, supra menționați: () și, fostă, de 2/6 părți și, respectiv, 1/6 părți din imobilele evidențiate în CF nr.8341 Sânnicolau M, sub nr.top 2267-2270/a/1/a/2 - intravilan și nr.top 12840/a/2/b - loc de casă și albie în, cote părți preluate de statul român pe calea exproprierii (fila 10 din dosar nr.7017/C/2002).
Reclamanții au făcut dovada faptului că pentru retrocedarea cotelor părți amintite mai sus, au uzat de prevederile reparatorii ale Legii nr.10/2001, prezenta acțiune fiind determinată de absența unei soluții în privința notificărilor formulate.
Însă, în calea de atac a recursului promovat la Înalta Curte de Casație și Justiție, au fost depuse la dosar dispozițiile nr.110/01.09.2003, nr.111/01.09.2003, nr.112/01.09.2003 și nr.113/01.09.2003 emise de Primarul orașului Sânnicolau M, prin care s-au soluționat notificările reclamanților, respingându-se solicitarea de restituire în natură a cotelor părți solicitate din cele două imobile, pe motiv că pe teren se află edificat Teatrul de vară, așezământ socio-cultural de uz și interes public, făcând parte din domeniul public al orașului Sânnicolau M, fiind cuprins în Anexa nr.8 a HG nr.977/2002, iar terenul este traversat de rețele de alimentare cu energie termică, de conducta de gaze, de alimentare cu apă, precum și de, ce face parte din sistemul de ape M- prevăzut ca zonă de protecție și pentru investiție operativă din zonă.
Cum, la rejudecarea pricinii, reclamanții nu și-au precizat demersul judiciar prin aceea că înțeleg și să conteste dispozițiile emise, instanța a apreciat că interesul lor procesual, în sensul soluționării notificărilor, a fost satisfăcut pe cale administrativă, în procedura necontencioasă, în caz de nemulțumire față de modul de rezolvare a notificărilor având la dispoziție acțiunea de care face vorbire art.26 al.3 din Legea 10/2001 republicată, dar care, în absența unor precizări din partea acelorași reclamanți nu poate fi asimilată prezentului litigiu.
Instanța supremă a casat hotărârile pronunțate reținând că legiuitorul prevede un termen anume pentru soluționarea notificărilor de către entitatea administrativă chemată să le rezolve, în caz contrar, obligând instanțele să analizeze fondul acțiunii formulate de reclamanți.
Cum, însă în cursul litigiului, procedura grațioasă a fost finalizată și cum verificarea jurisdicțională a legalității dispozițiilor emise excede cadrului procesual conturat inițial, devine incident - în caz de nemulțumire a notificatorilor - art.26 al.3 din Legea 10/2001 republicată, ei având la îndemână calea contestației împotriva dispozițiilor emise.
A mai reținut instanța că petitele vizând constatarea calității de moștenitor a reclamanților au rămas și fără obiect și fără interes în condițiile în care vocația lor, din această perspectivă, a fost analizată și confirmată prin dispozițiile emise în soluționarea notificărilor.
Pe de altă parte, scopul urmărit de reclamanți - obținerea unui răspuns la notificări - a fost realizat, astfel că aceștia au posibilitatea ca în cadrul unui alt proces să atace dispozițiile emise de persoana notificată, în cauză fiind incidente dispozițiile art.16 al.2 din Titlul VII din Legea 247/2005.
În consecință, instanța a dispus conform celor mai sus arătate.
Împotriva sentinței au declarat apel reclamanții care au criticat-o pentru netemeinicie și nelegalitate, solicitând desființarea ei cu trimitere spre rejudecare la aceeași instanță.
În motivare au invocat nesoluționarea fondului de către prima instanță, fiind încălcate îndrumările instanței de casare și, implicit, dispozițiile art.315 pr.civ.
Au mai invocat ignorarea de către tribunal a înscrisului prin care Primăria Sânnicolau M confirmă faptul că notificarea reclamanților nu a fost soluționată precum și faptului că dispozițiile la care prima instanță s-a referit se găseau la dosarul Înaltei Curți de Casație și Justiție când această instanță a dispus soluționarea fondului cererii reclamanților.
În cauză nu au fost formulate întâmpinări.
Examinând apelul prin prisma criticilor formulate și față de dispozițiile art.295 al.1 pr.civ. față de probele administrate și de dispozițiile legale ce vor fi mai jos arătate, instanța reține următoarele:
La 04.06.2002 reclamanții au sesizat instanța de judecată solicitând obligarea pârâtului Orașul Sânnicolau M la restituirea în natură a imobilelor înscrise în CF 8341 Sânnicolau M, invocând calitatea lor de persoane îndreptățite în sensul art.4 al.2 din Legea 10/2001 și lipsa răspunsului la notificările formulate.
Atât prima instanță, cât și instanța de apel au apreciat că, în lipsa unei dispoziții emise în condițiile art.23 din Legea 10/2001 (în forma de la acea dată) cererea reclamanților este prematură și au respins-o ca atare.
Prin decizia civilă nr.5331/31.05.2006, Înalta Curte de Casație și Justiție a casat ambele hotărâri și a trimis cauza spre rejudecare la prima instanță. Instanța aar eținut, în esență, că neemiterea dispoziției în termen legal este culpa persoanei notificate, culpă ce nu poate fi opusă reclamanților, astfel că în mod greșit primele instanțe nu au intrat în cercetarea fondului pricinii.
Este devărat că, pe parcursul judecății, Primarul Orașului Sânnicolau Mae mis dispozițiile nr.110, 111, 112, 113, toate din 01.09.2003 și că, astfel, s-a răspuns la notificări prin respingerea pretențiilor reclamanților.
Se observă, însă, că aceste dispoziții se găseau la dosarul de recurs la data la care instanța a dispus rejudecarea pe fond a pricinii, astfel că au fost avute în vedere la data pronunțării deciziei de casare (filele 11-22 dosar Înalta Curt ea de Casație și Justiție).
În al doilea rând, este de reținut că, pe calea cererii de chemare în judecată reclamanții au solicitat obligarea pârâtului la restituirea în natură a imobilelor cu înscrierea corespunzătoare în cartea funciară a cotelor de drept cuvenite.
În acest context, nu pot fi reținute ca fondate considerentele primei instanțe potrivit cu care prin emiterea dispozițiilor a fost atinsă finalitatea urmărită prin demersul lor, câtă vreme din cuprinsul cererii de chemare în judecată rezultă fără echivoc că finalitatea era restituirea în natură a imobilelor.
În aceste condiții, susmenționatele decizii au fost emise la 01.09.2003, cu mult după expirarea termenului de 60 de zile prevăzut de art.23 din lege și după ce reclamanții au sesizat Înalta Curte de Casație și Justiție cu recursul declarat împotriva respingerii ca prematur a demersului judiciar inițiat.
A reține că pârâtul-notificat și-a îndeplinit astfel obligația legală și a îndruma reclamanții să conteste deciziile pe calea unui nou proces echivalează cu a conferi din nou legalitate atitudinii culpabile a pârâtului și a determina reclamanții să demareze noi proceduri judiciare.
Sintetizând, se observă că reclamanții au notificat pârâtul în luna iulie 2001, au parcurs un ciclu procesual finalizat în luna mai 2006, au început un nou ciclu procesual în luna mai 2007 și ar trebui să inițieze un nou demers judiciar în anul 2008.
Această exigență impusă de instanța de apel contravine atât cerinței de soluționare impusă de art.6 al.1 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului cât și dispozițiilor din legea internă, în condițiile în care instanța de trimitere era obligată de dispozițiile art.315 pr.civ. să soluționeze fondul cererii reclamanților.
Chiar dacă la data sesizării instanței notificatul nu emisese deciziile de respingere a pretențiilor reclamanților, aceștia au solicitat restituirea în natură a imobilelor, astfel că, având în vedere dispozițiile art.315 pr.civ. și pe cele ale art.329 al.3 pr.civ. raportat la decizia nr.XX/19.03.2007 dată de Înalta Curte de Casație și Justiție asupra unui recurs în interesul legii, prima instanță era ținută să pună în discuție de dispozițiile art.129 pr.civ. necesitatea precizării de către reclamanți a cererii de chemare în judecată prin prisma actelor noi (deciziile) depuse la dosar.
Această concluzie se impune inclusiv dacă se are în vedere înscrisul prin care persoana notificată recunoaște că nici până la 05.02.2008 "notificarea reclamanților din dosarul nr- nu a fost încă soluționată" (filele 41, 42 dosar primă instanță).
În consecință, prima instanță a nesocotit dispozițiile legale susmenționate și a respins cererea de chemare în judecată fără a evoca fondul pretențiilor reclamanților, astfel că, în baza dispozițiilor art.297 al.1 pr.civ. Curtea va admite apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.347/PI/18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în contradictoriu cu pârâții Primăria Orașului Sânnicolau M și, va desființa sentința și va trimite cauza la aceeași instanță spre rejudecare, potrivit considerentelor mai sus arătate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.347/PI/18.02.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în contradictoriu cu pârâții PRIMĂRIA ORAȘULUI S M și.
Desființează sentința și trimite cauza la aceeași instanță spre rejudecare.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică azi, 25.09.2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Se comunică:
Reclamanți apelanți-, - Reșița, P-ța 1 -
2. nr.26,.34, jud.C-
Pârâți intimați- Primăria Orașului Sânnicolau M - Sânnicolau M, str.-
nr.11, jud.
- - com. nr.294, jud.
Emis 4 comunicări
Red.FȘ/02.10.2008
Tehnored.MM/6 ex/15.10.2008
Instanță fond: Tribunalul Timi șoara - jud.
Președinte:Pup CristianJudecători:Pup Cristian, Florin Șuiu
