Speta Legea 10/2001. Decizia 208/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ nr.208
Ședința publică din 25 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Pup Cristian
JUDECĂTOR 2: Florin Șuiu
GREFIER: - -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanta - și - împotriva sentinței civile nr.125/18.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați PRIMĂRIA MUNICIPIULUI T și PRIMARUL MUNICIPIULUI T, având ca obiect Legea 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă avocat în substituirea avocatului pentru reclamanții apelanți - și - și consilier juridic pentru pârâții intimați Primăria Municipiului T și Primarul Municipiului Procedura de citare legal îndeplinită.
Apelul este scutit de plata taxelor judiciare de timbru.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se constată depusă la dosar prin registratura instanței la data de 10.09.2008, întâmpinarea formulată de pârâtul intimat Primarul Municipiului T, din care un exemplar se comunică reprezentantului apelanților.
Avocat, în reprezentarea reclamanților apelanți - și -, depune la dosar împuternicire avocațială de substituire.
Consilier juridic, în reprezentarea pârâților intimați, depune la dosar delegație.
Reprezentanții părților învederează instanței că nu mai au alte cereri de formulat și probe de administrat în cauză.
Nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.
Reprezentantul apelanților solicită admiterea apelului astfel cum a fost formulat pentru motivele invocate în cererea de apel, cu cheltuieli de judecată. A susținut că reclamanții au făcut dovada calității de moștenitor prin certificatele de naștere depuse la dosarul administrativ și că primarul, deși avea obligație să soluționeze notificarea, acesta nu a emis o dispoziție motivată.
Reprezentanta pârâților intimați solicită respingerea apelului pentru motivele invocate în cuprinsul întâmpinării.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.125/18.01.2008 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timișa respins contestația formulată de către reclamanții și împotriva pârâtului Primarul municipiului
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că reclamanții au formulat o serie de 4 notificări în baza 10/2001-republicată, cu nr.113, 114, 117 și 118, toate în data de 02.07.2001, prin care aceștia au solicitat măsuri reparatorii privind o parte a proprietății lor situată în T,-, care a fost confiscată de către autoritățile comuniste, anterior anului 1989.
În ciuda faptului că au trecut mai bine de 7 ani de la data înregistrării notificărilor, autoritatea competente, respectiv Primarul mun. T nu a dat curs acestor demersuri și nu a emis dispoziții motivate nici până la această dată.
În continuare, tribunalul a arătat că cererea reclamanților privind soluționarea pe fond a acestor notificări, de către instanțe, dat fiind faptul că autoritățile administrative au eșuat în a-și îndeplini obligațiile, este neîntemeiat.
În acest context, prima instanță a apreciat că art.25 din 10/2001-republicată prevede într-adevăr că unitatea deținătoare notificată are obligația de a emite o dispoziție motivată, însă aceeași lege nr.10, prin art.22-28, instituit o serie de obligații în sarcina persoanei îndreptățite.
Pe de altă parte, aceleași texte legale impun concluzia că procedura de soluționare a unei notificări, rămânând subsumată unui drept subiectiv, care un caracter necontencios și obligatoriu și doar atunci când această procedură este temporizată în mod nejustificat, persoana vătămată are acces la jurisdicția civilă specială. Cu alte cuvinte, în opinia tribunalului, numai atunci când se refuză emiterea actului final - dispoziției motivate - abia atunci poate fi investită instanța civilă, pentru a supune cenzurii jurisdicționale refuzul nejustificat al autorității administrative.
Pe de altă parte însă, valorizarea celui din urmă drept rămâne subsumată cerinței nesocotirii termenului instituit de norma legală mai sus enunțată, acela de 60 de zile, care începe să curgă fie de la data înregistrării notificării, în ipoteza în care persoana îndreptățită a anexat toate actele doveditoare, fie de la data completării dosarului administrativ cu actele doveditoare ori a comunicării de către aceeași persoană îndreptățită, a faptului că nu deține acte doveditoare suplimentare.
În opinia tribunalului, în raport cu probele administrate, temporizarea procedurii administrative este determinată de conduita culpabilă a reclamanților - notificatori, culpa acestora constând în faptul că au declanșat un proces civil, având ca obiect retrocedarea aceluiași imobil, litigiu care a obstrucționat derularea procedurii administrative.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen, reclamanții și, care au susținut că hotărârea instanței de fond este nelegală, în contextul în care tribunalul putea și avea datoria de a judeca contestația pe fond și să se pronunțe asupra cererii de retrocedare, în condițiile în care reclamanții au făcut dovada calității de persoane îndreptățite, pe de o parte, aceștia fiind în posesia Certificatului de calitate de moștenitor nr.544/2002. Pe de altă parte, procedurile administrative s-au prelungit deja nepermis de mult, depășindu-se sfera noțiunii de termen rezonabil - 7 ani, cu atât mai mult cu cât 10/2001 instituie un termen de doar 60 de zile, pentru emiterea unei dispoziții motivate din partea entității deținătoare a imobilului.
Curtea, analizând apelul reclamanților, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate, cu aplicarea disp.art.282 și urm. pr.civ. rap.la art.297 alin.1 pr.civ. va constata că acesta este întemeiat.
Astfel, curtea va constata, asemenea tribunalului că reclamanții au înregistrat o serie de patru notificări în termenul și în forma prevăzute de -, la data de 02.07.2001, solicitând să li se restituie în natură apartamentele nr.1,2,6 și 9 din imobilul situat în T,-.
Atât în faza necontencioasă de soluționare pe cale administrativă a notificărilor, cât și în faza procedurii litigioase din fața tribunalului în primă instanță, aceiași reclamanți au depus o serie de acte doveditoare, respectiv extra de carte funciară, certificat de calitate de moștenitor precum și alte documente referitoare la dreptul de proprietate asupra imobilului din litigiu, însă procedura necontencioasă continuă să stagneze, deși demersul a fost iniția în urmă cu 7 ani, iar prima instanță în acest dosar a apreciat că demersul judiciar al reclamanților este prematur și neîntemeiat, considerându-se că aceștia se fac culpabili de întârzierea procedurii, cu argumentul că ar fi inițiat alte demersuri judiciare, care au obstrucționat procedura administrativă.
În acest context, curtea nu poate accepta aceste argumente, în raport cu textul art.26 din 10/2001-republicată, asociată cu jurisprudența constantă a instanțelor, cel puțin din anul 2007, la care se adaugă DECIZIA Nr. XX din 19 martie 2007 ÎNALTEI CURȚI DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - SECȚIILE UNITE, publicată în.Of. NR. 764 din 12 noiembrie 2007, și care, în aplicarea dispozițiilor articolului nr.26 alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, stabilește că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al entității deținătoare de a răspunde la notificarea părții interesate.
Prin această decizie în interesul legii,obligatorie pentru instanțele de drept comun, Înalta Curte de Casație și Justiție a statuat că, în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prin 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului.
De altfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, precum și respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prin art.6paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România a devenit parte.
În același timp, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prin articolele 25 și 26din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute în art.297alin. 1 din Codul d e procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, la art.21alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
Mai simplu spus, curtea va constata că în ipoteza dată în prezentul litigiu, tribunalul avea datoria să soluționeze contestația reclamanților pe fond și să statueze asupra cererii de retrocedare în natură în mod direct, în raport cu capetele de cerere cu care a fost investită de către reclamanți și să administrate toate probele necesare în acest sens.
Pentru aceste considerente, curtea, în temeiul prev. art.297 alin.1 pr.civ. va admite apelul declarat de reclamanții și împotriva sentinței civile nr.125/18.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, va desființa sentința apelată și va trimite cauza spre rejudecare în fond la prima instanță, respectiv Tribunalului Timiș.
Va constata că disp.art.274 și urm. pr.civ nu sunt incidente în această etapă procesuală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanta - și - împotriva sentinței civile nr.125/18.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare în fond aceleiași instanțe, respectiv Tribunalului Timiș.
Fără cheltuieli de judecată.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 25.09.2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Se comunică:
Reclamanți apelanți- - și - - T,-,.5, jud.
Pârâți intimați- Primarul Municipiului T, Primăria Municipiului T - T- B-dul - nr.1, jud.
Emis 4 comunicări
Red.CP/02.10.2008
Tehnored.MM/2 ex/21.10.2008
Instanță fond: Tribunalul Timiș - jud.
Președinte:Pup CristianJudecători:Pup Cristian, Florin Șuiu
