Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 251/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR. 251/
Ședința publică din 27 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Stan JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
Judecător: - ---
Grefier: -
S-a luat în examinare, pentru soluționare, apelul civil declarat de reclamanții: și, domiciliați în Rm.V,-,.27,.B,.3, județul V, împotriva sentinței civile nr.632 din 3 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au lipsit părțile.
Procedura, legal îndeplinită.
Apelul este scutit de la plata taxei judiciare de timbru și timbru judiciar.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, care învederează că la dosarul cauzei s-au depus, prin serviciul de registratură al instanței, concluzii scrise, formulate de către intimata-chemata în garanție Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor
Curtea, vând în vedere actele și lucrările dosarului, reține apelul în vederea soluționării.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra apelului civil de față, a reținut următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 23 ianuarie 2008, pe rolul Tribunalul Vâlcea, sub nr-, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâții Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Primăria Municipiului Râmnicu V, prin Primar pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța, să se dispună: obligarea Primăriei Municipiului Râmnicu V, prin Primar, la plata daunelor de întârziere în cuantum de 1% pe zi, reprezentând prejudiciul suferit de ei ca urmare a neîndeplinirii de către aceasta a dispozitivului sentinței civile nr.52/21.01.2005, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.381/2004, privind suma de 2.387.896.895 lei (238.789,68 RON), în baza căreia au fost emise și dispozițiile nr.3975 și 3976 în data de 09 septembrie 2005, precum și ca urmare a imposibilității folosirii de către ei a acestor sume de bani; obligarea aceleiași pârâte la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere în favoarea statului, întrucât de la rămânerea irevocabilă a dispozitivului sentinței civile nr.52/21.01.2005, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.381/2004, au trecut mai bine de 6 luni fără ca acest debitor să execute de bunăvoie dispozițiile titlului executoriu, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii, reclamanții arată că prin sentința civilă nr.52/21.01.2005, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.381/2004, devenită irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-a dispus ca Primăria Municipiului Râmnicu V, prin Primar, să emită dispoziția de restituire în echivalent bănesc pentru imobilul teren în suprafață de 250. având valoarea de 1.684.841.895 lei vechi la data efectuării expertizei, echivalentul a 224,6 dolari/, anulându-se în parte dispoziția nr.1358/23.03.2004 și ca Primăria Municipiului Râmnicu V, prin Primar, să emită dispoziția de restituire, stabilind valoarea imobilului casă la suma de 703.055.000 lei, potrivit expertizei, anulându-se în parte dispoziția nr.3092 din 04 octombrie 2004, reținându-se că nu există posibilitatea restituirii în natură a bunurilor.
Ca urmare a acestei hotărâri, i-a notificat pe pârâți prin executorul judecătoresc, cu notificarea nr.29/2006, să procedeze la punerea în executare a dispozitivului ei, precizând totodată că, în caz de neconformare, se vor adresa instanței de judecată cu acțiune civilă, solicitând daune de întârziere în cuantum de 1% pe zi până la achitarea integrală a debitului, precum și cheltuieli de judecată. Pârâții au făcut contestație la executarea notificării nr.29/2006 din 06.02.2006 la Judecătoria Râmnicu Vâlcea și, prin sentința civilă nr.1586/03 aprilie 2006, pronunțată de această instanță în dosarul nr.1402/2006, s-a hotărât respingerea contestației.
De asemenea, cu notificarea nr.240/03.12.2007 au notificat din nou Primăria Municipiului Râmnicu V prin intermediul executorului judecătoresc, în vederea punerii în executare a dispozitivului sentinței civile nr.52/21.01.2005, rezervându-și dreptul ca, în caz de nerespectare a acestei cereri, să solicite pe calea unei acțiuni civile amenzile civile prevăzute de dispozițiile art.580 și urm. din Codul d e procedură civilă, daune de întârziere în cuantum de 1% pe zi, începând cu data de 06.02.2006, precum și cheltuielile de judecată. În mod nelegal și nejustificat Primăria Municipiului Râmnicu V, prin Primar a refuzat să răspundă și acestei notificări și a încercat prin toate mijloacele să zădărnicească demersurile judiciare făcute de ei pentru punerea în executare a unei hotărâri judecătorești rămasă definitivă și irevocabilă, respectiv au formulat mai multe contestații la executare împotriva executării silite încercate de ei prin intermediul mai multor executori judecătorești, care au fost respinse irevocabil.
Reclamanții au mai arătat că prejudiciul suferit de ei ca urmare a refuzului constant de punere în executare a dispozitivului de către pârâți constă în imposibilitatea achiziționării de către ei de la momentul pronunțării și până la respectarea acesteia a unei locuințe echivalente celei demolate și a terenului confiscat, în condițiile în care cu suma la care au fost obligați pârâții în luna ianuarie 2005 nu mai poate fi achiziționată în momentul de față nici măcar o garsonieră în Municipiul Râmnicu
Primăria Municipiului Râmnicu Vaf ormulat întâmpinare și cerere de chemare în garanție.
Prin întâmpinare, Primăria Municipiului Râmnicu Vas olicitat respingerea cererii ca inadmisibilă, întrucât Primarul Municipiului Râmnicu V, prin dispozițiile nr.3975 și nr.3976, emise la data de 09.09.2005, a propus acordarea de despăgubiri reclamanților în cuantumul indicat în dispozitivul sentinței civile nr.52/21.01.2005 și le-a predat Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor conform art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, care creează cadrul legal de acordare efectivă a măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanelor îndreptățite. Legea nr.10/2001 este o lege specială, care derogă de la regulile de drept comun și care nu stabilește că despăgubirile bănești se suportă de la bugetele locale. Pretențiile bănești ale reclamanților trebuie să fie îndreptate împotriva Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților, prin Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform procedurilor legale în vigoare.
Prin cererea de chemare în garanție, Primăria Municipiului Râmnicu Vas olicitat ca, în situația în care va fi admisă cererea reclamanților, Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor să-i despăgubească cu suma la care vor cădea în pretenții și să plătească cheltuielile de judecată pe care le vor face în cauză.
În motivarea acestei cereri, pârâta a menționat să și-a îndeplinit obligațiile rezultate din sentința civilă nr.52/21.01.2005 prin emiterea dispozițiilor nr.3975 și 3976 din 09.09.2005 și prin predarea acestora, împreună cu întregul dosar constituit în baza Legii nr.10/2001, către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, conform art.16 alin.2 din Titlul VII al Legii nr.247/2005. Cadrul legal de acordare efectivă a măsurilor reparatorii ce se cuvin persoanelor îndreptățite în temeiul Legii nr.10/2001 este reprezentat de Titlul VII al Legii nr.247/2005.
Chemata în garanție Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția litispendenței și excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție formulată de pârâta Primăria Municipiului Râmnicu
În susținerea excepției litispendenței, chemata în garanție a arătat că pe rolul Judecătoriei Râmnicu Vâlcea se află dosarul nr-, având ca obiect cererea reclamanților privind obligarea pârâților Municipiul Râmnicu V și Primăria Municipiului Râmnicu V la plata daunelor-interese în cuantum de 1%/zi, reprezentând prejudiciul suferit de aceștia ca urmare a neîndeplinirii dispozitivului sentinței civile nr.52/21.01.2005, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.381/2004 și a imposibilității folosirii acestor sume de bani, precum și la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere în favoarea statului, în cuantumul stabilit de instanță, întrucât de la rămânerea irevocabilă a acesteia au trecut mai mult de 6 luni, fără ca acești debitori să execute de bună-voie dispozițiile titlului executoriu. În același dosar, pârâții Municipiul Râmnicu V și Primăria Municipiului Râmnicu V au formulat o cerere de chemare în garanție a Comisiei Centrale, în vederea obligării acesteia la plata despăgubirilor și a cheltuielilor de judecată, în cazul în care va fi admisă cererea reclamanților. Acest dosar și prezentul dosar au același obiect, aceeași cauză și aceleași părți.
Referitor la excepția inadmisibilității cererii de chemare în garanție, se arată că aceasta nu îndeplinește condițiile pe care dispozițiile legale le prevăd pentru astfel de cereri, neexistând o obligație legală sau convențională de garanție sau de despăgubire. Nu există un raport de garanție între Primăria Municipiului Râmnicu V, pe de o parte, și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, pe de altă parte, care să conducă la posibilitatea chemării în garanție a Comisiei Centrale.
Se mai arată că litigiul de față se desfășoară între părțile raportului obligațional aflat în stadiul executării silite, părți care s-au regăsit și în dosarul finalizat prin sentința civilă nr.52/21.01.2005 a Tribunalului Vâlcea, dosar în care Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor nu a fost parte.
Reclamanții trebuie să urmeze procedura stabilită de Titlul VII al Legii nr.247/2005 și etapele prevăzute de acesta, urmând să opteze pentru emiterea unei decizii în care să fie consemnată suma dispusă de către instanța de judecată sau pentru trimiterea dosarului spre reevaluare în condițiile prevăzute de dispozițiile legale menționate.
Pârâtul Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor a formulat întâmpinare, prin care a invocat excepția lipsei calității procesuale pasive, întrucât acesta nu este titularul nici unei obligații față de reclamanți.
Astfel, prin sentința civilă nr.52/21.01.2005, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.381/2004, a fost respinsă acțiunea reclamanților față de Prefectura V și față de Statul Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor.
De asemenea, nici prin raportare la dispozițiile Legii nr.10/2001, modificată prin Legea nr.247/2005, nu se poate reține că Statul Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor ar avea calitate procesuală pasivă, întrucât ducerea la îndeplinire a dispozițiilor nr.3975 și 3976/09.09.2005 este în sarcina Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor din cadrul Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietății.
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Vâlcea la nr.231/90/24.01.2008, reclamanții și au chemat în judecată pe pârâta Primăria Municipiului Râmnicu V, solicitând același lucru, respectiv efectuarea unei expertize contabile prin care să se stabilească cuantumul daunelor de întârziere de 1%/zi, raportate la valoarea de 238.789,6895 RON, începând cu data de 06.02.2006, sumă pe care debitoarea Primăria Municipiului Râmnicu Var efuzat să o vireze în contul lor, cu aceeași motivare.
Prin încheierea din 17 aprilie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, s-a constat că Tribunalul Vâlcea - Secția civilă este competent să soluționeze în primă instanță cauza având ca obiect cererea principală constând în despăgubiri cuvenite potrivit Legii nr.10/2001, iar prin încheierea din 15 mai 2008, pronunțată de aceeași instanță, în același dosar, a fost înaintată cauza în vederea conexării ei cu dosarul nr-, aflat pe rolul Tribunalului Vâlcea.
Ulterior, prin încheierea de ședință din data de 26 iunie 2008, instanța a dispus conexarea dosarului nr- la dosarul nr-, considerând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.164 din Codul d e procedură civilă.
De asemenea, prin aceeași încheiere de ședință: a fost respinsă excepția litispendenței, invocată de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, deoarece dosarul invocat a avea același obiect, aceleași părți și aceeași cauză se află pe rolul unei instanțe de grad diferit, iar competența materială este de ordine publică și se invocă cu prioritate față de litispendență; a fost respinsă excepția autorității de lucru judecat, invocată prin întâmpinarea de la fila 23 din dosarul nr-, întrucât, în urma indicării sentinței care, în opinia pârâtei, ar fi creat această autoritate, respectiv sentința civilă nr.564/13 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, s-a constatat că judecata nu a avut loc între aceleași părți, neexistând tripla identitate cerută de dispozițiile art.166 din Codul d e procedură civilă și art.1201 din Codul civil; a fost admisă excepția lipsei calității procesuale pasive a Statului Român, prin Ministerul Economiei și Finanțelor, stabilindu-se că acesta nu a fost obligat în raportul juridic dedus judecății; a apreciat, în urma discuțiilor contradictorii ale părților, că inadmisibilitatea cererii de chemare în judecată și a cererii de chemare în garanție nu reprezintă o excepție procesuală, pentru a fi pusă în discuție și soluționată cu prioritate, astfel cum solicită art.137 din Codul d e procedură civilă.
Tot în ședința din data de 26 iunie 2008, instanța a calificat primul capăt de cerere din dosarul nr- ca pe o simplă cerere de probatorii și, considerând că efectuarea unei expertize contabile nu este neapărat necesară pentru stabilirea cuantumului daunelor de întârziere de 1%/zi, a respins această probă ca inutilă.
Totodată, în aceeași ședință, instanța a pus în discuția părților natura juridică a daunelor de întârziere de 1%/zi și, în măsura în care se consideră că ar fi daune cominatorii, admisibilitatea acestora, în condițiile existenței dispozițiilor art.5803alin.5 din Codul d e procedură civilă.
Având în vedere soluția pronunțată asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a Statului Român prin Ministerul Economiei și Finanțelor în ședința publică din 26 iunie 2008, instanța a respins cererea principală formulată împotriva acestui pârât ca introdusă împotriva unei persoane lipsită de calitate procesuală pasivă, prin sentința civilă nr.632 din 03 iulie 2008.
Prin aceeași sentință a fost respins, ca inadmisibil, primul capăt din cererea principală formulată de reclamanți și ca neîntemeiat C de-al doilea capăt din cererea principală, precum și cererea conexă formulată de reclamanți, ca neîntemeiată.
Totodată, a respins cererile de chemare în garanție a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor formulate de Primăria Municipiului Râmnicu V (33-34 din dosarul principal și filele 21-22 din dosarul conexat), ca neîntemeiate.
În adoptarea acestei soluții, instanța de fond a reținut, cu privire la cererile formulate de reclamanți în contradictoriu cu Primăria Municipiului Râmnicu V, că prin sentința civilă nr.52/21.01.2005, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.381/2004, a fost admisă în parte acțiunea și respinsă față de ceilalți pârâți: Prefectura V, Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice și
În consecință, a fost anulată în parte dispoziția nr.1358 din 23 martie 2004 (prin care s-a respins cererea reclamanților de restituire în natură a terenului în suprafață de 250. situat în Râmnicu V, str.- I, județul V, formulată prin notificarea nr.29/2002 și s-a stabilit că valoarea acestuia este de 986.880.000 lei), a fost obligată pârâta Primăria Municipiului Râmnicu V să emită dispoziție de restituire în echivalent bănesc pentru imobilul teren în suprafață de 250. având valoarea de 1.684.841.895 lei la data efectuării expertizei, echivalentul a 224,6 USD/ (total 56.161 USD), a fost anulată în parte dispoziția nr.3092/04 octombrie 2004 (prin care s-au acordat reclamanților măsuri reparatorii în sumă de 68.262.085 lei, pentru casa cu 2 camere, în suprafață construită de 48. pe care aceștia au deținut-o în Râmnicu V, str. - I, județul V) și s-a dispus obligarea pârâtei să emită dispoziție de restituire, stabilind valoarea imobilului casă la 703.055.000 lei, potrivit expertizei.
Cererea de lămurire a acestei sentințe în sensul obligării nu numai la emiterea dispoziției privind despăgubirile acordate, dar și la plata acestor despăgubiri, a fost respinsă prin încheierea din 15 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.381/cv/2004.
În urma pronunțării acestei sentințe, pârâta Primăria Municipiului Râmnicu Vae mis dispozițiile nr.3975/09.09.2005 și nr.3976/09.09.2005, prin care, ținând cont și de modificările aduse între timp procedurii de restituire prevăzute de Legea nr.10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 06 martie 1945 - 22 decembrie 1989 de către Legea nr.247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și justiției, precum și unele măsuri adiacente, respectiv noua formă a art.1 alin.3 (după republicare), a propus acordarea de despăgubiri reclamanților în cuantum de 70.305,5 RON (703.055.000 ROL), pentru imobilul casă cu 2 camere, în suprafață construită de 48, situată în Râmnicu V,-, actuală - I, județul V și de 168.484,1895 RON (1.684.841.895 ROL), pentru imobilul teren în suprafață de 250, situat în Râmnicu V,-, actuală - I, județul
Dosarul cuprinzând cele două dispoziții a fost înaintat, în baza art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005, prin intermediul Prefecturii județului V, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, fiind înregistrat sub nr.-/05.10.2005. În numeroase rânduri, această comisie a precizat că la dosarul cauzei nu se află copie legalizată a sentinței civile nr.52/2005 a Tribunalului Vâlcea și că dosarul va fi finalizat după depunerea acesteia.
Pentru punerea în executare a sentinței civile nr.52/2005 a Tribunalului Vâlcea și a celor două dispoziții emise în urma pronunțării acesteia, reclamanții au îndeplinit o serie de formalități, cum ar fi notificări, acte de executare, etc. și s-au judecat în mai multe cauze, în care instanțele nu s-au pronunțat asupra fondului prezentei cauze și care nu influențează soluția pronunțată în acest dosar.
Astfel, prin sentința civilă nr.1586/03 aprilie 2006, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr.1402/2006, a fost respinsă contestația la executare formulată de Primăria Municipiului Râmnicu V și de Municipiul Râmnicu V, însă cu motivarea că notificarea atacată, cu nr.29/2006, nu constituie un act de executare și nu produce efecte juridice.
De asemenea, prin sentința civilă nr.689/02.02.2007, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr-, s-a soluționat o plângere împotriva unei încheieri de carte funciară, prin care s-a dispus notarea unei somații imobiliare. Instanța a analizat probleme legate strict de activitatea de carte funciară, fără a avea posibilitatea și îndreptățirea de a analiza fondul dreptului reclamanților.
Tot astfel, cu toate că prin sentința civilă nr.999/19 februarie 2007, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr-, se admisese contestația la executare formulată de Municipiul Râmnicu V și de Primarul Municipiului Râmnicu V și se anulaseră formele de executare din dosarul de executare nr.257/2006 al executorului judecătoresc, stabilindu-se că obligațiile contestatorilor au fost executate și că atribuțiile referitoare la acordarea despăgubirilor revin Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, prin decizia civilă nr.1331/R/12 octombrie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, a fost admis recursul formulat de recurenții și, a fost modificată în tot sentința atacată, a fost admisă excepția lipsei calității procesuale active a contestatorilor și a fost respinsă contestația la executare, reținându-se că aceasta nu a fost formulată de debitorul obligației somat de executorul judecătoresc.
În fine, prin sentința civilă nr.5277/01 2005, pronunțată de Judecătoria Râmnicu Vâlcea în dosarul nr.6260/2005, a fost anulată ca netimbrată contestația la executare formulată de Primăria Municipiului Râmnicu V împotriva formelor de executare întocmite în dosarul nr.157/2005 al executorului judecătoresc.
S-a reținut că nici mențiunea din încheierea din 15 iunie 2006, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.381/cv/2004, potrivit căreia "dispoziția nr.3976/09.09.2005 trebuia să se conformeze dispozitivului sentinței tribunalului și să propună restituirea în echivalent bănesc și nu să acorde despăgubiri în cuantumul stabilit de instanță, pentru că, așa cum s-a stabilit atât la fond, cât și în căile de atac, obiectul acțiunii l-a constituit și modalitatea de restituire, nu numai valoarea imobilului teren", nu poate influența soluția din prezenta cauză, având în vedere obiectul cererii în care s-a pronunțat această încheiere, faptul că reclamanții nu au atacat cele două dispoziții și obiectul cererilor formulate în prezenta cauză.
Singurele hotărâri în care s-a statuat asupra obligațiilor Primăriei Municipiului Râmnicu V de a emite dispozițiile și de a le transmite Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, chiar dacă litigiul nu s-a purtat între aceleași părți, sunt sentința civilă nr.564/13 iunie 2007, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr- și decizia civilă nr.358/A/15 octombrie 2007, pronunțată de Curtea de APEL PITEȘTI în dosarul nr-. În cuprinsul acestora s-a statuat, cu putere de lucru judecat, că obligațiile Primăriei Municipiului Râmnicu V de a emite dispozițiile și de a le transmite Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor au fost îndeplinite și că, potrivit Legii nr.10/2001, astfel cum a fost modificată de Legea nr.247/2005, procedurile administrative pentru acordarea despăgubirilor se desfășoară de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Cu privire la cererile formulate de reclamanți s-a constatat că acestea cuprind trei capete de cerere:
1) obligarea Primăriei Municipiului Râmnicu V, prin Primar la plata daunelor de întârziere în cuantum de 1%/zi, reprezentând prejudiciul suferit de ei ca urmarea a neîndeplinirii de către aceasta a dispozitivului sentinței civile nr.52/21.01.2005, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.381/2004, privind suma de 2.387.896.895 lei (238.789,68 RON), în baza căreia au fost emise și dispozițiile nr.3975 și 3976 în data de 09 septembrie 2005, precum și ca urmare a imposibilității folosirii de către ei a acestor sume de bani;
2) obligarea aceleiași pârâte la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere în favoarea statului, întrucât de la rămânerea irevocabilă a dispozitivului sentinței civile nr.52/21.01.2005, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.381/2004 au trecut mai bine de 6 luni fără ca acest debitor să execute de bună-voie dispozițiile titlului executoriu;
3) obligarea pârâtei Primăria Municipiului Râmnicu V la plata debitului rezultat în urma efectuării unei expertize contabile, pentru calcularea daunelor de întârziere de 1%/zi, cumulat cu debitul de 238.789,6895 RON, stabilit de către instanța de judecată prin sentința civilă nr.52/21.01.2005, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.381/2004, rămasă definitivă și irevocabilă.
În ceea ce privește primul capăt de cerere, instanța a pus în discuția părților, în ședința publică din data 26 iunie 2008, problema naturii juridice a daunelor de întârziere în cuantum de 1%/zi, solicitate de reclamanți și posibilitatea de a mai acorda daune cominatorii, în condițiile existenței dispozițiilor art.5803alin.5 Cod procedură civilă.
Deși în finalul solicitării din primul capăt de cerere și la sfârșitul cererii de chemare în judecată se vorbește despre prejudiciul suferit ca urmare a imposibilității folosirii sumelor din dispoziții și despre imposibilitatea achiziționării în prezent, cu aceeași sumă, a unei locuințe echivalente celei demolate și terenului aferent, instanța a constatat că daunele de 1%/zi, solicitate de reclamanți, nu pot fi decât daune cominatorii.
Daunele cominatorii reprezintă un mijloc de constrângere a debitorului la executarea în natură a unei obligații de a face și constau într-o sumă de bani pe care debitorul trebuie să o plătească pentru fiecare zi de întârziere sau pentru altă unitate de timp, până la executarea obligației.
S-a reținut că pârâta Primăria Municipiului Râmnicu V este, potrivit sentinței civile nr.52/2005 a Tribunalului Vâlcea, tocmai debitoarea unei obligații de a face, respectiv de a emite cele două dispoziții de restituire în echivalent. Pârâta nu este debitoarea unei obligații de a da, ea nefiind, de altfel, debitoarea unei obligații de a da, suma din dispoziții urmând să fie plătită de Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, iar nu de către Primăria Municipiului Râmnicu
De asemenea, reclamanții au solicitat obligarea pârâtei Primăria Municipiului Râmnicu V la plata acestor daune de 1%/zi de întârziere necondiționat de dovedirea vreunui prejudiciu efectiv suferit și fără a se invoca vreo dobândă legală sau convențională.
Suma solicitată de reclamanți s-a cerut a fi plătită pe fiecare zi de întârziere, modalitate specifică daunelor cominatorii.
Pornind de la concluzia că sumele solicitate în primul capăt de cerere reprezintă daune cominatorii, instanța de fond a stabilit dacă, în urma modificărilor legislative din ultima perioadă, mai este admisibilă acordarea lor.
Inițial, în urma introducerii posibilității constrângerii debitorului unei obligații de a face prin aplicarea unei amenzi civile (art.5803a fost introdus prin nr.OUG138/2000), au existat controverse legate de posibilitatea de a mai acorda daune cominatorii.
Prin decizia nr.XX/12 decembrie 2005, pronunțată într-un recurs în interesul legii, Înalta Curte de Casație și Justiție, s-a pus capăt acestei controverse și s-a stabilit că cererea privind obligarea la daune cominatorii este admisibilă și în condițiile reglementării obligării debitorului la plata amenzii civile conform art.5803din Codul d e procedură civilă.
Însă, după pronunțarea acestei decizii, prin Legea nr.459/2006 a fost introdus alin.5 al art.5803Cod procedură civilă, potrivit căruia "pentru neexecutarea obligațiilor prevăzute în prezentul articol nu se pot acorda daune cominatorii".
După introducerea acestui nou text în Codul d e procedură civilă, acordarea daunelor cominatorii pentru neexecutarea obligațiilor de a face nu se mai poate dispune decât în cazurile prevăzute de legile speciale, cum ar fi, de exemplu, C reglementat de art.64 alin.2 din Legea nr.18/1991.
Întrucât cererea reclamanților de obligare a pârâtei la plata daunelor cominatorii nu se încadrează în nicio dispoziție de excepție, s-a reținut că ea este inadmisibilă.
C de-al doilea capăt de cerere, prin care reclamanții au solicitat obligarea pârâtei la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere în favoarea statului, întrucât de la rămânerea irevocabilă a dispozitivului sentinței civile nr.52/21.01.2005, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.381/2004 au trecut mai bine de 6 luni, fără ca acest debitor să execute de bună-voie dispozițiile titlului executoriu, a fost privit ca neîntemeiat, pentru următoarele considerente:
Prin sentința civilă nr.52/21.01.2005, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.381/2004, Primăria Municipiului Râmnicu Vaf ost obligată să emită dispoziție de restituire în echivalent bănesc pentru imobilul teren în suprafață de 250, având valoarea de 1.684.841.895 lei la data efectuării expertizei, echivalentul a 224,6 USD/ (total 56.161 USD) și dispoziție de restituire pentru casa cu 2 camere, în suprafață construită de 48, pe care aceștia au deținut-o în Râmnicu V, str. - I, județul V, stabilind valoarea imobilului casă la 703.055.000 lei, potrivit expertizei.
În urma pronunțării acestei sentințe, pârâta Primăria Municipiului Râmnicu Vae mis dispozițiile nr.3975/09.09.2005 și nr.3976/09.09.2005, prin care a propus acordarea de despăgubiri reclamanților în cuantum de 70.305,5 RON (703.055.000 ROL), pentru imobilul casă cu 2 camere, în suprafață construită de 48, situată în Râmnicu V,-, actuală - I, județul V și de 168.484,1895 RON (1.684.841.895 ROL), pentru imobilul teren în suprafață de 250, situat în Râmnicu V,-, actuală - I, județul
Așadar, s-a constatat că pârâta și-a executat obligația de a face cuprinsă în titlul executoriu, astfel că nu se mai impune aplicarea unei amenzi civile.
Capătul de cerere din acțiunea conexă, prin care s-a cerut obligarea pârâtei Primăria Municipiului Râmnicu V la plata debitului rezultat în urma efectuării unei expertizei contabile, pentru calcularea daunelor de întârziere de 1%/zi, cumulat cu debitul de 238.789,6895 RON, stabilit de către instanța de judecată prin sentința civilă nr.52/21.01.2005, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr.381/2004, rămasă definitivă și irevocabilă, a fost privit ca neîntemeiat.
În primul rând, după cum s-a menționat anterior, pârâta Primăria Municipiului Râmnicu V nu poate fi obligată la plata daunelor cominatorii de 1%/zi, cererea fiind inadmisibilă. În lipsa unei hotărâri judecătorești de obligare a pârâtei la plata daunelor cominatorii, nu se poate realiza nici transformarea acestora în daune compensatorii și nu se poate dispune obligarea Primăriei Municipiului Râmnicu V la plata acestor sume.
În sensul necesității transformării daunelor cominatorii în daune compensatorii s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia nr.20/12 decembrie 2005, stabilind că: "Așa cum s-a mai învederat, daunele cominatorii constituie un mijloc juridic subsidiar de înfrângere a rezistenței debitorului la executarea silită și au un caracter provizoriu, fiind acordate până când acesta își va îndeplini obligația asumată și cu posibilitatea ca instanța de judecată să le modifice dacă va considera necesar. Fără să reprezinte un mijloc, direct sau indirect, de executare silită asupra bunurilor debitorului, aceste daune constituie totuși o modalitate de constrângere ce rezultă din amenințarea cu o atare executare dacă debitorul nu își îndeplinește obligația asumată. Față de caracterul lor provizoriu, în cazul în care debitorul execută obligația, daunele cominatorii vor trebui să fie reduse la cuantumul despăgubirilor datorate pentru întârzierea executării, iar în cazul în care debitorul refuză executarea, cuantumul lor ar trebui convertit totuși la valoarea exactă a prejudiciului suferit prin neexecutare, o altă soluție nefiind posibilă. Într-adevăr, în sistemul nostru de drept, despăgubirea nu poate depăși valoarea prejudiciului pentru că diferența s-ar transforma într-o pedeapsă civilă în favoarea creditorului, care s-ar îmbogăți în acest mod fără justă cauză. Ca urmare, nici executarea silită nu s-ar putea porni pe baza cuantumului provizoriu al daunelor cominatorii, dat fiind caracterul lor incert și nelichid. Fiind de principiu deci că daunele cominatorii reprezintă numai un mijloc de constrângere a debitorilor la îndeplinirea obligației convenite, precum și că suma stabilită în cadrul acestor daune nu poate fi considerată certă și lichidă, revine instanței de judecată îndatorirea ca, după executarea obligației respective, să transforme acele daune în daune compensatorii, stabilind, potrivit regulilor dreptului comun privind răspunderea civilă, suma ce reprezintă prejudiciul efectiv cauzat creditorului prin întârzierea executării. În atare situație, concluzia ce se impune sub acest ultim aspect este aceea că hotărârea judecătorească prin care s-au stabilit daune cominatorii nu este susceptibilă de executare silită, fiind necesar ca aceste daune să fie transformate mai întâi de instanța de judecată, la cererea creditorului, în daune compensatorii".
De altfel, pârâta și-a executat obligația din sentința civilă nr.52/2005 a Tribunalului Vâlcea, de a emite cele două dispoziții și nu se poate spune că din cauza acesteia ar fi suferit vreun prejudiciu.
În al doilea rând, s-a constatat că obligația de plată a sumei cuprinse în cele două decizii nu revine pârâtei Primăria Municipiului Râmnicu V, ci, în urma procedurii prevăzute în Titlul VII al Legii nr.247/2005, Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Astfel, potrivit art.16 alin.1 și 2 din acest act normativ: "(1) Deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinele conducătorilor administrației publice centrale învestite cu soluționarea notificărilor și în care s-au consemnat sume care urmează a se acorda ca despăgubire, însoțite, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice înscrisuri care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale, pe județe, conform eșalonării stabilite de aceasta, dar nu mai târziu de 60 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (2) Notificările formulate potrivit prevederilor Legii nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările ulterioare care nu au fost soluționate în sensul arătat la alin.1 până la data intrării în vigoare a prezentei legi, se predau pe bază de proces-verbal de predare-primire Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, însoțite de deciziile/dispozițiile emise de entitățile învestite cu soluționarea notificărilor, a cererilor de retrocedare sau, după caz, ordinelor conducătorilor administrației publice centrale conținând propunerile motivate de acordare a despăgubirilor, după caz, de situația juridică actuală a imobilului obiect al restituirii și de întreaga documentație aferentă acestora, inclusiv orice acte juridice care descriu imobilele construcții demolate depuse de persoana îndreptățită și/sau regăsite în arhivele proprii, în termen de 30 de zile de la data rămânerii definitive a deciziilor/dispozițiilor sau după caz, a ordinelor."
Așa cum a sesizat și Înalta Curte de Casație și Justiție în cuprinsul deciziei nr.LII/04 iunie 2007, pronunțată în interesul legii, din cele două alineate menționate ale art.16 din Titlul VII al Legii nr.247/2005 rezultă că legiuitorul a înțeles să facă distincție între notificările ce erau deja soluționate la data intrării în vigoare a acestei legi, prin consemnarea în cuprinsul unor decizii/dispoziții a sumelor ce urmau a fi acordate ca despăgubire, ipoteză la care se referă alin.1 (dispozițiile din prezenta cauză, chiar dacă sunt emise după intrarea în vigoare a Legii nr.247/2005, au la bază sentința civilă nr.52/2005 a Tribunalului Vâlcea, pronunțată anterior acestei legi), și notificările care nu erau încă soluționate într-o asemenea modalitate, în privința cărora s-a reglementat, în cuprinsul alin.2, să fie predate Secretariatului Comisiei Centrale, însoțite de documentele cu propuneri de acordare a despăgubirilor.
Instanța de fond a reținut că distincția între cele două situații constă, însă, numai în modul de stabilire a despăgubirilor, iar nu și în ceea ce privește modalitatea de acordare a acestor despăgubiri. Pentru acordarea efectivă a acestor despăgubiri în ambele situații se aplică aceeași procedură, în fața Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
În același sens a fost adoptată și decizia nr.1651/13.03.2008 a Comisiei Centrale pentru Stabilirea despăgubirilor, în care, potrivit susținerilor chematei în garanție, s-a decis ca, în situația în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent, prevăzute de Legea nr.10/2001, a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă și irevocabilă, titlul de despăgubiri se va emite în baza respectivei hotărâri, în cuantumul prevăzut de către aceasta.
Pentru aceste considerente instanța a respins cererile formulate de reclamanți.
În ceea ce privește cererile de chemare în garanție a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, formulate de Primăria Municipiului Râmnicu V la filele 33-34 din dosarul principal și la filele 21-22 din dosarul conexat, s-a reținut că respingerea cererilor reclamanților atrage de la sine și respingerea acestora.
Însă, cererile de chemare în garanție nu sunt inadmisibile, așa cum susține Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor, ci neîntemeiate. Cererea de chemare în garanție se poate formula ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții ar putea să se îndrepte împotriva unei alte persoane cu o cerere în despăgubire, iar lipsa unui raport juridic obligațional între C care a făcut cererea și C chemat în garanție atrage netemeinicia cererii de chemare în garanție, iar nu inadmisibilitatea ei, ducând la respingerea acesteia, indiferent de soluția pronunțată în cererea principală.
Pentru cele ce preced instanța a respins și cererile de chemare în garanție a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, formulate de Primăria Municipiului Râmnicu V, ca neîntemeiate.
Împotriva acestei sentințe, în conformitate cu prevederile art.282 și respectarea termenului statuat de art.284 Cod procedură civilă, au formulat apel reclamanții și, pe care au criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând, în esență, neexecutarea entinței civile nr.52/21.01.2005 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.381/2004, soluție devenită irevocabilă prin decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție, pe care pârâta Primăria Municipiului Râmnicu V, prin primar, refuză să o execute de bunăvoie, să emită dispoziția de restituire în echivalent bănesc pentru imobilul teren n suprafață de 250.
Se dezvoltă critica în sensul că au notificat-o pe intimata-pârâtă, respectiv chemata în garanție, prin toate mijloacele posibile, să procedeze la punerea în executare a dispozitivului soluției instanței judecătorești.
Se susține că nici până la această dată pârâta, respectiv chemata în garanție nu s-au conformat notificării, a fost formulată acțiunea care este admisibilă față de atitudinea pârâților, prejudiciul suferit de reclamanți constă în diferența dintre suma la care au fost obligați pârâții (valoarea imobilelor confiscate de la momentul pronunțării hotărârii ce constituie titlul executoriu) și suma necesară achiziționării la momentul executării diapozitivului respectiv, a unor imobile de valoare echivalentă.
Chiar dacă pârâta a emis dispozițiile nr.3975 și 3976/09.09.2005, trebuia să se conformeze dispozitivului sentinței tribunalului și să dispună restituirea în echivalent bănesc și nu să propună acordarea de despăgubiri în cuantumul stabilit de instanță, întrucât, așa cum s-a stabilit atât la fond, cât și în căile de atac, obiectul acțiunii l-a constituit și modalitatea de restituire, nu numai valoarea imobilului teren, respectiv casa demolată.
Se concluzionează că intimata-pârâtă Primăria Municipiului Râmnicu V nu și-a îndeplinit obligația dispusă de tribunal, prin sentința nr.52/21.01.2005, în sensul că nu a emis dispoziție de restituire în echivalent bănesc n valoare de 1.684.841.895 lei, respectiv în valoare de 703.055.000 lei, ci a emis o dispoziție prin care a propus acordarea de despăgubiri, chestiune străină de dispozitivul sentinței de mai sus, urmând a fi obligată în acest context la plata sumei de 1% pe zi de întârziere, reprezentând daune interese.
Se critică soluția adoptată de prima instanță întrucât s-a făcut o interpretare greșită a actelor deduse judecății, în sensul că s-a considerat că în speță este vorba despre îndeplinirea unei obligații de a face și nicidecum de a da.
Se susține că la data pronunțării sentinței nr.52/21.01.2005, ce constituie titlu executoriu, respectiv 21.01.2005, nu exista Legea nr.247/2005, care avea să fie promulgată în luna august a aceluiași an - 2005, astfel că singura persoană juridică abilitată și obligată să îi despăgubească pentru terenul și casa confiscate era și este numai Primăria Municipiului Râmnicu
În dezvoltarea criticii sunt reluate argumentele deja prezentate în susținerea neexecutării obligației de a da și nu de a face, cum greșit a reținut prima instanță și se susține că nu mai era nevoie de o stabilire a despăgubirilor, întrucât cuantumul acestora fusese bine delimitat și stabilit, nefiind necesară intervenția unei comisii care să stabilească încă o dată cuantumul acestora.
Se reiterează critica potrivit căreia instanța de fond a interpretat greșit obiectul cererii din obligație de a da în cea de a face, fără a analiza pe fond cererea cu care a fost investită, întemeiată art.5803(1) și (2) și urm. Cod procedură civilă, respectiv art.998 și 999 Cod civil, respectiv de stabilire a cuantumului prejudiciului suferit, urmare neexecutării acestei obligații.
Prejudiciul suferit ca urmare a neîndeplinirii obligației de a da este întemeiat, instanța nerespectând dispozițiile art.129 Cod procedură civilă, prin neadministrarea probelor în vederea dovedirii și stabilirii acestui prejudiciu, deși au fost îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art.998-999 Cod civil, anume culpa vădită a intimatei-pârâte Primăria Municipiului Râmnicu V, prejudiciul cauzat reclamanților-apelanți prin fapta culpabilă a acesteia și neevaluat de instanța de fond, precum și legătura de cauzalitate între prejudiciul creat și fapta intimatei-pârâte.
Cu privire la solicitarea intimatului-pârât Municipiul Râmnicu V, prin primar, de chemare în garanție a Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, se susține că sentința este legală, în condițiile în care, în sarcina acesteia nu există nici o obligație la momentul emiterii titlului de creanță, devenit executoriu, întreaga responsabilitate revenind intimatei-pârâte pe care au chemat-o în judecată.
Față de cele arătate mai sus, se solicită admiterea apelului, desființarea în totalitate a soluției instanței de fond, cu consecința admiterii cererii de chemare în judecată, cu cheltuieli de judecată.
La termenul din 25 septembrie 2008 intimata Primăria Municipiului Râmnicu Vaf ormulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea apelului.
La data de 03 2008 formulat întâmpinare și Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor și ulterior concluzii scrise la 20 2008, solicitând respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței ca legală și temeinică.
Verificând ampla motivare a căii de atac, actele și lucrările dosarului, Curtea constată că apelul este nefondat.
Ca act nou în apel a fost depusă de către Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor decizia nr.2652/02.09.2008 privind acordarea de despăgubiri în condițiile Titlului VII din Legea nr.247/2005 (166-167).
În art.1 al acestei decizii s-a statuat emiterea titlului de despăgubire în cuantum de 238.789,68 RON în favoarea reclamanților, reprezentând valoarea despăgubirilor consemnate în cuprinsul sentinței civile nr.52/21.01.2005 pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr.381/2004, rămasă definitivă și irevocabilă.
De altfel, apelanta a formulat cererea de opțiune nr.-/10.09.2008 în vederea valorificării titlului de despăgubire, în condițiile nr.OUG81/2007 privind accelerarea procedurii de acordare a despăgubirilor, solicitând convertirea titlului de despăgubire reprezentat de decizia menționată în titlu de plată (despăgubiri în numerar), așa cum rezultă din xerocopia acestui act depus în apel (168).
Este privită ca întemeiată susținerea chematei în garanție, în sensul că pentru prima dată în apel se solicită obligarea acesteia la plata daunelor interese în cuantum de 1% pe zi reprezentând prejudiciul suferit de apelanți ca urmare a neîndeplinirii dispozițiilor statuate prin sentința civilă nr.52/2005.
Față de prevederile art.294 Cod procedură civilă, cererea este nouă, formulată pentru prima dată în apel și întrucât în această cale de atac nu se poate schimba calitatea părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată și nu se pot face cereri noi, în consecință este privită ca inadmisibilă.
Soluția adoptată de prima instanță este legală și temeinică întrucât Primarul municipiului Râmnicu V, după rămânerea irevocabilă a titlului executoriu (sentința civilă nr.52/2005), a emis dispozițiile nr.3975 și 3976/09.09.2005 și a propus acordarea de despăgubiri reclamanților în cuantumul indicat în dispozitivul acestuia.
Ulterior, dispozițiile împreună cu întregul dosar constituit în baza Legii nr.10/2001 au fost înaintate Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, cu respectarea prevederilor art.16 (2) din Titlul VII din Legea nr.247/2005, la data de 05.10.2005, conform procesului-verbal înregistrat sub nr.-/05.10.2005.
Se poate constata că această pârâtă, în termen util s-a conformat dispozițiilor statuate de instanța judecătorească în titlul executoriu, în condițiile în care sentința adoptată de instanța de fond a fost pronunțată în data de 21 ianuarie 2005 și aceasta a fost atacată atât cu apel, cât și cu recurs la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Procedura acordării efective a despăgubirilor, indiferent dacă notificarea a fost formulată anterior modificărilor aduse Legii nr.10/2001 prin Legea nr.247/2005 sau ulterior este aceeași, în ambele situații competența revenind Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
o constituie doar împrejurarea că pentru prima situație în care cuantumul măsurilor reparatorii prin echivalent prevăzut de Legea nr.10/2001 a fost stabilit printr-o hotărâre judecătorească intrată în puterea lucrului judecat, titlul de despăgubiri se va emite în cuantumul stabilit de aceasta.
Cum această pârâtă și-a îndeplinit obligațiile stabilite prin lege în sarcina sa, în mod legal acțiunea a fost respinsă ca inadmisibilă pentru capătul de cerere privind daunele de întârziere în cuantum de 1% pe zi reprezentând prejudiciul suferit de reclamanți, urmare neexecutării titlului invocat.
Din cele ce preced rezultă că și chemata în garanție, cu respectarea statuărilor Legii nr.247/2005, a emis decizia nr.2653/2008, prin urmare solicitarea reclamanților este neîntemeiată.
Verificând susținerile apelanților se constată că prima instanță a făcut o corectă interpretare și aplicare a prevederilor art.5803Cod procedură civilă, potrivit cărora în cazul în care obligația de a face nu poate fi îndeplinită prin altă persoană decât debitorul, acesta poate fi constrâns la îndeplinirea ei, prin aplicarea unei amenzi civile. Instanța sesizată de creditor poate obliga pe debitor, prin încheiere irevocabilă, dată cu citarea părților, să plătească, în favoarea statului, o amendă civilă de la 20 lei la 50 lei, stabilită pe zi de întârziere până la executarea obligației prevăzute în titlul executoriu.
Dacă în termen de 6 luni debitorul nu va executa obligația prevăzută în titlul executoriu, la vrerea creditorului, instanța care a dispus obligarea debitorului la plata unei amenzi civile pe zi de întârziere în favoarea statului va fixa suma datorată statului cu acest titlu, prin încheierea irevocabilă, dată cu citarea părților, iar pentru acoperirea prejudiciilor cauzate prin neîndeplinirea obligației prevăzute de alin.1, creditorul poate cere obligarea debitorului la daune-interese; în acest din urmă caz, dispozițiile art.574 sunt aplicabile în mod corespunzător (alin.2 al art.5803Cod procedură civilă).
Se constată că tribunalul a respectat statuările art.129 alin.5 Cod procedură civilă, prin toate mijloacele legale fiind cercetat adevărul în cauză în scopul pronunțării unei hotărâri temeinice și legale.
În acest sens a fost făcută și o corectă și justă interpretare a actelor și lucrărilor dosarului.
Față de considerentele mai sus prezentate apelul este privit ca nefondat și va fi respins ca atare, în temeiul art.296 Cod procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de reclamanții și, domiciliați în Râmnicu V,-,.27,.B,.3, județul V, împotriva sentinței civile nr.632 din 03 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-, intimați fiind pârâții STATUL ROMÂN prin MINISTERUL ECONOMIEI ȘI FINANȚELOR, cu sediul în B,-, sector 5, reprezentat de DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE V, cu sediul în Râmnicu V,-, județul și PRIMĂRIA MUNICIPIULUI RÂMNICU V, cu sediul în Râmnicu V,-, județul V și chemata în garanție COMISIA CENTRALĂ PENTRU STABILIREA DESPĂGUBIRILOR B, cu sediul în B,-, sector 1.
Cu drept de recurs, în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 27 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția Civilă, pentru cauze privind Conflicte de Muncă și Asigurări Sociale și pentru cauze cu Minori și de Familie.
,
Grefier,
Red.
Tehnored.
7 ex./05.12.2008
Jud.fond:
Președinte:Mariana StanJudecători:Mariana Stan, Corina Pincu Ifrim
