Jurisprudenta revendicare imobiliară. Decizia 382/2008. Curtea de Apel Pitesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PITEȘTI
SECȚIA CIVILĂ, PENTRU CAUZE PRIVIND CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR- DECIZIA CIVILĂ NR.382/
Ședința publică din 27 2008
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Mariana Stan JUDECĂTOR 2: Corina Pincu Ifrim
JUDECĂTOR 3: Florinița
Judecător: -
Grefier:
S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul civil declarat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.141 din 1 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns: recurenta-reclamantă, asistată de avocat, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.187/2008, eliberată de Baroul A și intimata-pârâtă, asistată de avocat, care răspunde și pentru intimatul-pârât lipsă, în baza împuternicirii avocațiale de la dosar cu nr.126/2008, eliberată de Baroul
Procedura, legal îndeplinită.
Recursul este legal timbrat u taxă judiciară de timbru în sumă de 20 lei, conform chitanței de la dosar cu nr.- din 25.11.2008, eliberată de Trezoreria Pitești și timbru judiciar în valoare de 0,15 lei.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefier ul de ședință, după care:
Apărătorii părților, având pe rând cuvântul, arată că nu au cereri de formulat sau excepții de invocat, motiv pentru care solicită acordarea cuvântului asupra recursului.
Curtea, în raport de această precizare, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul asupra acestuia.
Avocat arată că a criticat decizia pronunțată de Tribunalul Argeș pentru nelegalitate, criticile încadrându-se în cazurile prevăzute de pct.5 și 9 ale art304 Cod procedură civilă. Instanța de apel a hotărât efectuarea unei noi expertize, considerând, în mod corect, ca cei trei experți să conlucreze pentru întocmirea unui singur raport. La data depunerii acestui raport de expertiză, s-a constatat că acesta nu îndeplinea cerințele art.208 Cod procedură civilă, în sensul că părțile nu au fost citate, nu s-au efectuat măsurători și nici nu s-au deplasat în teren. Lucrarea a fost neglijată de către cei trei experți, având în vedere faptul că s-a precizat că aceștia au cules date din lucrările anterior efectuate și au întocmit o lucrare nouă. De asemenea, nici consilierul expert al părții nu a fost convocat pentru a-și exprima punctul de vedere. Nu au fost respectare nici dispozițiilor art.315 Cod procedură civilă. În apel, a solicitat efectuarea unei expertize, specialitatea agronomie, însă această cerere a fost respinsă, lipsa de folosință a terenului fiind evaluată la doar cca.600.000 lei vechi. În concluzie, solicită admiterea recursului, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru a se întocmi raportul de expertiză, în condiții de legalitate.
Avocat solicită respingerea recursului și menținerea ca temeinică ș legală a deciziei pronunțată de instanța de apel. Arată că, motivele de recursul nu pot fi încadrate în art.304 Cod procedură civilă, astfel că acesta poate fi privit și ca inadmisibil. Părțile au fost prezente în teren, împreună cu experții și cu experții consilieri, anterior efectuării expertizei. Susținerea potrivit căreia convocarea părților s-a făcut la o dată ulterioară depunerii raportului de expertiză nu poate fi primită, aceasta fiind doar rezultatul unei greșeli de scriere. Se precizează că, hotarul cu este în linie dreaptă, iar măsurătorile pentru raportul de expertiză au pornit de la hotarele necontestate.
CURTEA:
Deliberând, în condițiile art.256 Cod procedură civilă, asupra recursului civil de față;
Constată că, prin sentința civilă nr.76 din 21 ianuarie 2004, Judecătoria Curtea d Argeș, admițând acțiunea reclamantei, i-a obligat pe pârâții și să-i lase acesteia, în deplină proprietate și posesiune, terenul de 2.913 mp. situat în punctul "" comuna având ca vecini la N-islazul, la și S-restul proprietății reclamantei și la E-restul proprietății pârâților, precum și să-i plătească suma de 6.800.000 lei ROL, despăgubiri reprezentând contravaloarea lipsei de folosință a terenului începând cu data punerii în posesie a reclamantei.
În motivare, s-a reținut, în fapt, că întreaga suprafață din punctul "" a aparținut lui, în anul 1950, acesta înstrăinând 1 ha. către bunica pârâților,.
Suprafața vândută se învecina pe latura de răsărit cu restul proprietății vânzătorului.
În același an, dar mai târziu, restul proprietății rămase a fost înstrăinată către autorul reclamantei, părțile actului raportându-se la 3 pogoane teren pentru care prețul ar fi fost stabilit la 40.000 lei.
La două luni după această nouă înstrăinare, cumpărătorul a mai plătit un plus de 5.000 lei vânzătorului, în contul surplusului de pământ ce s-a găsit la măsurătoare.
După dobândirea, în acest fel, a terenurilor, proprietățile au fost confiscate de către stat, prin Decretul nr.111/1951, pentru ca, ulterior, ele să fie folosite în scopul împroprietării unor locuitori din zonă.
În acest fel, a reintrat în posesia terenului de 1 ha. cumpărat, moștenitorii săi fiind cu 7.000 mp. și cu 3.000 mp. iar o suprafață de 7.000 mp. a fost dobândită de către pârâți.
Totodată, 0,72 ha. au fost atribuiți lui G și 1,10 ha. lui, această suprafață coincizând în terenul înscris în actul cu care a dobândit autorul reclamantei cu un total de 1,82 ha.
În timp, terenul lui a fost comasat în, primind în schimb, de la, 4.700 mp. în punctul "Fețe" pe care ulterior a lăsat-o în folosința ginerelui său, pârâtul.
În procesul de aplicare a Legii nr.18/1991 cei doi pârâți au cedat terenurile primite de ei în urma comasării revenind la stăpânirea din punctul "", respectiv cea moștenită de la ca urmare a cumpărărrii.
În același procedeu, reclamanta și-a constituit dreptul de proprietate de pe urma autorului său pentru 1,82 ha. în punctul "" fiind pusă în posesie pe întreaga suprafață.
Comparându-se reconstituirile de drept și respectiv titlurile cu care părțile au dobândit, s-a constatat că pârâții dețin, în plus față de cei 7.000 mp. dobândiți de la, 2.913 mp. ce fac parte din suprafața reconstituită în proprietate reclamantei.
În aceste condiții, a fost admisă acțiunea după cum s-a arătat mai sus.
Prin apelul declarat, pârâții au criticat sentința, pe de o parte pentru aspecte de formă referitoare la nemenționarea în preambulul pronunțării, a elementelor prevăzute de art.161 pct.3 Cod procedură civilă, pe de altă parte, pentru greșita neîncuviințare a obiecțiunilor formulate la raportul de expertiză întocmit de un expert cu altă specializare decât cea de topografie.
Totodată, se critică sentința pentru ignorarea, de către instanță, a autorității de lucru judecat, în privința întinderii dreptului reclamantei așa cum rezultă dintr-o hotărâre pronunțată în anul 1957, când au fost avute în vedere primele două chitanțe încheiate în anul 1950, cu acel prilej autorii reclamantei neinvocând chitanța cu care s-ar fi plătit în plus de preț pentru vreunun prisos de teren.
De altfel, nici în anul 1983, când reclamanta, alături de mama sa, au revendicat același teren, nu s-a pretins o proprietate mai mare de 15.000 mp.
Se mai arată că, între înscrisurile cu care se încearcă dovedirea întinderii dobândită în anul 1950, există contradicții referitoare la data întocmirii lor.
O altă critică vizează ignorarea certificatului de moștenitor în care dreptul mamei pârâților, fiica dobânditoarei, se învecina, pe o latură, cu proprietatea fratelui acesteia,.
Spre a se identifica în mod corect terenurile, instanța trebuia să țină cont de vechile semne de hotar, respectiv o plută pe care expertul nu a vrut să o identifice, dar și de plantațiile aflate pe fiecare proprietate, care sunt distincte.
Nici în ceea ce privește schimburile apărute pe terenuri, instanța nu a ajuns la concluzia reală, motiv pentru care, acțiunea trebuia să fie respinsă.
Prin decizia civilă nr.1365/17 iunie 2004, Curtea de APEL PITEȘTI și-a declinat, în favoarea Tribunalului Argeș, competența pe care o avea la data declarării apelului, ca urmare a intervenirii Legii nr.195/2004 cu aplicare imediată și cu privire la dosarele aflate în curs de judecată.
Tribunalul Argeș, după suplimentarea probatoriului cu înscrisuri și expertiză și o nouă expertiză tehnică, prin decizia civilă nr.187 din 11 martie 2005, admițând apelul a respins în tot acțiunea.
Pentru a se pronunța astfel, s-a reținut în fapt că apelanții nu au înțeles să mai susțină motivele 1 și 2 din apel, respectiv cele referitoare la lipsurile de formă ale hotărârii și cele privitoare la neîncuviințarea obiecțiunilor la raportul de expertiză.
Privitor la criticile asupra fondului, instanța a constatat însă că în mod greșit a fost evaluat titlul de proprietate al reclamantei.
Această greșeală decurge din aceea că nu s-a avut în vedere faptul că, prin sentința civilă nr.1221/7 decembrie 1957 fostului Tribunal Popular al Raionului Curtea de A, autorii reclamantei, și, au fost constatați proprietari ai unei întinderi de 11 pogoane din punctul "-V satului B", comuna, județul A, în temeiul unor contracte încheiate cu la 31 ianuarie 1950 și, respectiv, 1 octombrie 1950, teren posedat, fără drept de către, și
Sentința nu a fost pusă în executare silită, pârâtul stăpânind în continuare terenul, fapt ce reiese din considerentele unei alte hotărâri judecătorești, în urma promovării unei alte acțiuni în revendicare, în anul 1983, de către și, împotriva acestuia și a numitului.
Această a doua acțiune a fost, în mod definitiv, respinsă, iar în considerentele sale s-a reținut că revendicarea privește un teren de 3 pogoane, din care, în anul 1953, au fost inițial împroprietăriți, printre alții, G și, terenul lor fiind preluat de către prin comasare și apoi dat numitului care l-a transmis prin înzestrarea fiicei către ginerele său pârâtul-apelant.
Cu acel prilej, s-a mai reținut că pârâtul deține o suprafață mai mare decât cea acordată de către, respectiv 7.536 mp. în loc de 4.700 mp. însă, reclamantele nu-și pot dobândit proprietatea, întrucât nu au contestat, pe cale administrativă, hotărârea de comasare, motiv pentru care titlul autorului pârâtului este valabil și opozabil acestora.
S-a apreciat de către tribunal că, în acea cauză, s-a statuat că singurul act cu care reclamanta și mama sa au dobândit teren a fost cel încheiat pentru 15.000 mp. la data de 1 octombrie 1950, fără a se face vreodată referiri la un alt act din care să reiasă majorarea suprafeței înscrisă în el.
Pentru acest motiv, chiar dacă nu există o reală identitate ce ar face incidente dispozițiile art.1201 Cod civil, totuși nu este admisibilă reanalizarea unor împrejurări ce au făcut deja obiectul unui alt proces spre a se ajunge la o concluzie contrară celei la care s-a ajuns prin acesta.
În plus, se reține de către tribunal că reclamanta, în cererea sa de reconstituire a dreptului de proprietate formulată în anul 2000, nu a solicitat la reconstituire decât 1,5 ha. teren pădure în punctul "", motiv pentru care, eliberarea unui titlu pentru 18.200 mp. în considerarea chitanței încheiată în decembrie 1950, pentru o diferență de teren, este de natură a leza dreptul de proprietate al deținătorilor diferenței de teren pe care aceștia l-au exercitat zeci de ani și ar aduce atingere principiului securității raporturilor juridice civile.
Este real, mai reține tribunalul, din probele administrate în cauză rezultă că pârâții, alături de, dobânditori ai unei părți din fostul hectar cumpărat în anul 1950, dețin în plus 3.506 mp.
Aceasta însă nu o îndreptățește pe reclamantă să revendice diferența câtă vreme ea însăși nu este îndreptățită la o proprietate mai mare de 15.000 mp. de altfel și ea stăpânind cu 1.370 mp. mai mult decât i s-ar fi cuvenit potrivit actelor primare.
Împotriva deciziei, în termen, a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru motive încadrate de aceasta în cele prevăzute de dispozițiile art.304 pct.9 și 10 Cod procedură civilă, în vigoare la acea dată, în sinteză după cum urmează:
Cu greșita interpretare și aplicare a legii, instanța a respins obiecțiunile formulate de către reclamantă împotriva expertizelor și, deși acestea erau contradictorii celor la care a ajuns expertiza, fără a se ține cont de specializarea cerută de lucrare, respectiv una de topografie, iar nu de agricultură, cum aveau experții pe concluziile cărora instanța și-a format opinia.
Din acest motiv, dimensiunile terenurilor sunt diferite, ceea ce dovedește că evident lucrările nu sunt fundamentate științific.
Pe de altă parte, se critică greșita reținere a autorității de lucru judecat a hotărârilor din anii 1957 și 1983, deși nu exista tripla identitate de obiect, cauză și părți, în ceea ce privește hotărârea din 1983, în vreme ce în anul 1957, și G au fost chiar obligați de a lăsa libere 11 pogoane în punctul în litigiu, parte din acea suprafață făcând obiectul prezentei judecăți, de asemenea.
Or, cu acea ocazie s-a reținut că pârâții nu au nici un drept pentru terenul pe care-l stăpâneau, ci era proprietatea autorilor.
Dacă ar fi fost corect interpretate înscrisurile cauzei, s-ar fi observat ca legală reconstituirea dreptului de proprietate al reclamantei pentru 18.200 mp. și punerea sa în posesie pe întreaga suprafață, iar nu pentru numai 15.000 mp. cum apreciază instanța de apel.
În sfârșit, nelegală se critică a fi sentința și în ceea ce privește soluția dată revendicării, instanța străduindu-se a înlătura titlurile reclamantei, la eliberarea cărora au fost avute în vedere actele de proprietate cu care aceasta a dobândit, anterior preluării abuzive de către stat, numai pentru a legitima posesia fără titlu a pârâților, instanța însăși recunoscând că cei doi nu dețin vreo astfel de îndreptățire.
Într-un al doilea rând, se critică soluția pentru modul de rezolvare a cererii privind despăgubirile privind după pronunțarea soluției de prima instanță, cererea fiind făcută în termen, fără a se urmări tergiversarea soluționării apelului.
Prin decizia civilă nr.1173/R/30 septembrie 2005, Curtea de APEL PITEȘTI, admițând recursul, a casat sentința și a trimis cauza, spre rejudecare aceluiași tribunal, reținând că, într-adevăr, în mod greșit soluția s-a pronunțat ținându-se cont de eventuala autoritate de lucru judecat, câtă vreme starea de fapt nu este identică între cele trei judecăți.
Astfel, în urma aplicării legislației reparatorii de după anul 1989, în proprietatea reclamantei a reintrat dreptul asupra terenului pe care l-a deținut și anterior preluării abuzive de către stat a acestuia.
Hotărârile anterioare se fondau pe lipsa acestui drept, tocmai ca urmare a preluării lui de către stat, ceea ce, a constatat instanța de recurs, schimbă obiectul judecății.
Cu acel prilej, obiectul l-a constituit revendicarea unui teren dat de către stat pârâților după ce l-a preluat abuziv de la reclamantă, în prezent judecata tinzând de la apărarea posesiei restituite de la stat, alăturată dreptului de proprietate, în contra posesiei nelegitime exercitată de către pârâți.
Ceea ce trebuia verificat în prezenta judecată era dacă întinderea reconstituită reclamantei în procedura de aplicare a Legii nr.18/1991 cu completările și modificările ulterioare, se află în posesia reclamantei ori în cea a pârâților și, în cea de-a doua ipoteză, dacă aceștia se fondează pe un titlu opozabil reclamantei.
Din acest motiv, cauza a fost trimisă spre rejudecare pentru a se dispune întocmirea unei expertize care să identifice în mod corect proprietatea reclamantei începând de la vecinătatea necontroversată, câtă vreme, fiecare dintre expertizele întocmite în cauză a constatat o întindere diferite ca aflându-se în posesia pârâților.
Potrivit indicaților deciziei de casare, Tribunalul Argeș, reînregistrând dosarul sub nr.5665/Cv/2005, a dispus refacerea lucrării de expertiză, în sensul de a se ține cont de schița eliberată reclamantei cu prilejul identificării în procedura prevăzută de Legea nr.18/1991 și aflată la fila 41 primului dosar de fond, anexă la actul de punere în posesie, obiectivele fiind fixate prin încheierea din data de 6 iunie 2006.
La termenul din data de 24 iunie 2008, deși au fost formulate obiecțiuni de către toate părțile cauzei cu privire la lucrările depuse în cauză, parte dintre acestea vizând efectuarea lucrării fără deplasarea în teren, deși era în mod imperativ necesară stabilirii situației de fapt, neefectuarea lucrării de stabilire a valorii lipsei de folosință, de către expertul agronom, după identificarea terenului eventual deținut de către pârâți din cel înscris în titlul reclamantei, lipsa răspunsului la toate obiectivele fixate de către instanță expertizei, instanța a respins obiecțiunile ca neîntemeiate, fără a arăta pentru care motive, în alin.4 al filei 1 verso a încheierii ce cuprinde concluziile părților, așa cum au fost puse ele în acea dată, fiind înscrisă o frază fără înțeles, din care nu rezultă care au fost argumentele pentru care instanța a respins aceste obiecțiuni.
Prin decizia civilă nr.141/1 iulie 2008, apelul declarat de către pârâtă a fost admis, iar sentința schimbată, în sensul admiterii în parte a acțiunii, cei doi pârâți fiind obligați deopotrivă să lase în deplină proprietate și posesiune reclamantei suprafața de 638 mp. potrivit identificării făcute de către expertiza. Au fost, totodată, cei doi obligați la plata sumei de 200 lei valoare a lipsei de folosință.
În motivare, s-a reținut în fapt că, față de schița anexă la procesul verbal de punere în posesie, expertiza a ajuns la concluzia că pârâții nu ocupă decât suprafața de 698 mp. la rândul său reclamanta ocupând de la pârâți 60 mp. într-un alt amplasament de pe același teren.
S-a procedat, pe cale de consecință, la compensarea celor două suprafețe, ajungându-se la obligarea pârâților de a respecta reclamantei numai suprafața de 638 mp.
Cât privește valoarea fructelor, instanța nu a arătat pe care din probele cauzei își fondează concluziile potrivit cărora aceasta ar fi cea de 200 lei.
Împotriva deciziei, în termen, a declarat recurs reclamanta criticând-o pentru motive încadrabile în cele prevăzute de art.304 pct.7 și 9 Cod procedură civilă, recurenta făcând trimitere și la dispozițiile art.304 pct.5 Cod procedură civilă.
Astfel, soluția este criticată pe fondarea sa pe un raport de expertiză lovit de nulitate absolută, întocmit cu încălcarea dispozițiilor art.208 Cod procedură civilă.
În acest sens se arată că, deși expertul a pretins că ar fi citat părțile pentru realizarea lucrării, acesta indică drept dată fixată pentru efectuarea măsurătorilor pe cea de 18 iunie 2008, dată situată, însă, după cea a depunerii lucrării la instanță.
Este evident afirmația privitoare la citare a fost una falsă, chiar mai înainte, expertul cerând din nou termen pentru a putea efectua lucrarea după momentul cosirii fâneței, fapt în funcție de care să poată stabili posesia exercitată de părți. Or, această posesie nu s-a putut stabili în cauză prin lucrările de expertiză.
Sub acest aspect, se pretinde că hotărârea a fost pronunțată în condițiile art.304 pct.5 Cod procedură civilă.
În realitate critica se încadrează în cea prevăzută de pct.9 al aceluiași text, referitor la greșita aplicare a legii.
O altă greșită aplicare a legii se invocă, de către recurentă, a constitui faptul că tribunalul nu s-a preocupat de stabilirea corectă a întinderii și amplasării proprietății reclamantei, respectiv a porțiunii revendicate, deși pentru acest motiv, soluția instanței anterioare de apel fusese casată.
Sub acest aspect, expertiza pe care instanța s-a fondat nu reușește să ajungă la o concluzie privitoare la amplasamentul terenului reclamantei, afirmând doar că se află în dubiu privitor la faptul că reclamanta ar fi deținut vreodată teren în punctul în litigiu.
Sub aspectul despăgubirilor privind lipsa de folosință a terenului, soluția este criticată pentru faptul că instanța nu arată motivele de fapt și de drept pentru care a stabilit valoarea acesteia, critică încadrabilă în cea prevăzută de art.304 pct.7 Cod procedură civilă.
Totodată, calculul cheltuielilor de judecată se contestă ca nefiind corect și ca neținând cont de înscrisurile depuse de recurentă la dosar.
Pe cale de concluzii scrise, cei doi intimați-pârâți solicită respingerea recursului arătând că instanța de recurs nu poate cenzura hotărârea instanței de apel sub aspectul neobligării expertului de a depune la dosar dovezile de citare a părților, precum nici modalitatea de executare a însărcinării de către acesta, reclamanta de fapt susținând că expertiza luată în calcul de instanță nu a făcut altceva decât să copieze o altă expertiză executată într-un stadiu anterior de judecată.
Astfel de critici, arată intimații, vizează o eventuală netemeinicie, iar nu o nelegalitate a hotărârii, chiar și cu privire la stabilirea posesiei, criticile fiind nefondate câtă vreme expertizele au arătat că terenul este nefolosit, deci nu se poate susține că pârâții sunt cei care împiedică pe reclamantă să folosească întreaga sa proprietate.
Împotriva concluziilor expertizei nu pot fi formulate motive de recurs, ci reclamanta avea la îndemână varianta plângerii penale pentru mărturie falsă, în realitate însă, cu prilejul efectuării măsurătorilor, reclamanta prezentă s-a opus la efectuarea lor.
Urmare acestei opoziții, expertul a dat posibilitatea reclamantei de a se prezenta cu o persoană agreată de aceasta și apoi a fost copiată acea lucrare, deși întocmită de o persoană neaflată pe lista experților specialiști în cadastru, care însă și ea prezintă două variante, între care, una a fost avută în vedere de către instanță.
În realitate, reclamanta este nemulțumită de concluziile acestor lucrări de identificare a terenurilor.
Curtea, examinând decizia prin prisma criticilor aduse, constată recursul ca fiind fondat pentru cele ce se vor arăta:
Așa cum s-a arătat mai sus, pentru a respinge obiecțiunile formulate împotriva lucrărilor de expertiză aflate în discuție la data de 24 iunie 2008, tribunalul nu a indicat motive de fapt sau de drept.
Luarea unei astfel de hotărâri trebuie să respecte cerințele prevăzute de legiuitor pentru orice hotărâre luată pe parcursul judecății, indiferent că este vorba despre o încheiere sau o hotărâre ce încheie judecata.
Aceasta, cu atât mai mult cu cât este vorba despre opinii contrare ale părților asupra aceleiași chestiuni, or ele trebuie acceptate sau înlăturate pentru motive fundamentate în fapt și în drept, pentru ca partea să fie sigură că a avut loc o adevărată judecată.
Este real, nemotivarea unei hotărâri nu constituie un motiv de casare, ci numai unul de modificare, instanța de recurs putând suplini motivarea absentă din cuprinsul hotărârii date de instanța atacată.
În cauza de față însă, se poate observa că hotărârea privitoare la respingerea obiecțiunilor este una nelegală, nu numai nemotivată.
Astfel, potrivit dispozițiilor art.208 Cod procedură civilă, dacă pentru expertiză este nevoie de o lucrare la fața locului, ea nu poate fi făcută decât după citarea părților, prin carte poștală recomandată, cu dovada de primire, arătând zilele și orele când începe și continuă lucrarea. Dovada de primire va fi alăturată lucrării expertului.
În cauza de față, pentru a se răspunde la obiectivele fixate expertizei, era imperios necesară prezentarea expertului în teren.
Acesta pretinde că ar fi citat părțile pentru data de 18 iunie 2008, fără a depune dovezile de citare a părților, spre a se putea, eventual, constata o eroare materială de trecere a datei, câtă vreme expertiza era deja depusă, la data de 16 iunie 2008, la Biroul de expertize de pe lângă Tribunalul Argeș.
De altfel, o asemenea eroare materială se constată a nu fi fost posibilă. Astfel, în încheierea din data de 27 mai 2008, s-a constatat lipsa expertizei și s-a revenit cu adresă în acest sens la expert (fila 209 dosar apel), termenul de judecată fiind fixat la data de 17 iunie 2008.
Între aceste momente, nu există o altă dată de 16, decât ziua imediat anterioară celei fixate pentru judecată, pentru a se putea pretinde că ea ar fi fost greșit trecută în cuprinsul expertizei prin raportarea la o altă lună.
Pe de altă parte, chiar expertul arată că nu a putut constitui echipa de experți și a preluat prezentarea faptică înscrisă în raportul expertului.
Este evident, expertul numit în cauză nu s-a prezentat la teren, nu a transpus, așa cum este trecut ca prim obiectiv titlul de proprietate nr.-/2002, procesul verbal de punere în posesie și schița anexă la acesta, după cum nici contractele de vânzare-cumpărare din anii 1950, actul de schimb, terenul pe care părțile l-au avut în vedere la declararea proprietății în certificatul de moștenitor din anul 1998, obiectul procesului verbal din anul 1953, cel al deciziei nr.19/1954, al sentinței civile din anul 1983, nu a poziționat pe schiță semnele de hotar și împrejmuirile existente pe teren și nu a făcut aprecieri asupra vechimii lor, după cum, în mod clar, nici nu a stabilit vreo ocupare a terenului, chiar acesta arătând că nu a putut constata modul de stabilire faptică a terenului (fila 216 alin.1).
Or, o asemenea lucrare este evident întocmită fără respectarea legii și de asemenea, hotărârea instanței de a respinge obiecțiunile aduse este una nelegală, nelegalitate ce nu poate fi înlăturată direct în instanța de recurs, ea presupune efectuarea probei care excede celor prevăzute de art.305 Cod procedură civilă.
De altfel, chiar această expertiză se va observa că este întocmită în realitate de către o persoană neacreditată de către biroul de expertiză și însușită de expertul cauzei, care pe de altă parte arată că se raportează la expertiza, căreia însă nu i-a fost fixat ca obiect transpunerea în teren a schiței aflată la fila 42 verso fond, or, în principal acesta a fost criteriul de la care s-a dispus identificarea proprietății din care face parte și parcela revendicată de către reclamantă.
În plus de aceasta, un alt motiv de nelegalitate îl constituie acela că instanțele, ca urmare a lipsei unei transpuneri în teren a actului prin care este individualizată reconstituirea fostei proprietăți a reclamantei, în condițiile Legii nr.18/1991, nu stabilesc cu exactitate unde se situează aceasta, precum, nici dacă și cât din ea este contestată și ocupată de către pârâți, fără a mai vorbi despre nelegalitatea compensării unei pretinse suprafețe ocupate de către reclamantă, din proprietatea acestora, deși, niciodată, nu a fost investită cu o cerere reconvențională și, ca regulă, terenurile nu constituie bunuri generice, ci certe, primirea unuia în schimbul altuia presupunând un veritabil schimb de proprietăți, iar nu o simplă înlocuire a unui bun generic determinabil.
În sfârșit, și cea de-a treia critică este fondată.
Astfel, într-adevăr instanța stabilește suma de 200 lei ca valoare a lipsei de folosință a terenului, fără însă a arăta în ce mod a ajuns la stabilirea acestei situații de fapt, respectiv a valorii prejudiciului, pentru ce perioadă, deși expertiza nu a răspuns la obiectul fixat în această privință, dimpotrivă expertul, pe întreg parcursul judecății în apel a arătat că nu i se datorează nedepunerea lucrării cu care a fost însărcinat, întrucât nu s-a stabilit întinderea ocupată de către pârâți.
În lipsa unei astfel de probe, nici instanța de recurs nu poate substitui lipsa motivării instanței de apel, câtă vreme potrivit art.261 alin.1 pct.5, hotărârea trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept ce au format convingerea instanței, precum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților.
Față de toate aceste considerente, urmează ca în temeiul art.312 Cod procedură civilă, recursul să fie admis, decizia casată și dosarul trimis spre rejudecare aceleiași instanțe de apel.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de reclamanta, împotriva deciziei civile nr.141 din 1 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Argeș, în dosarul nr-, intimații fiind pârâții și .
Casează decizia și trimite cauza, spre rejudecare, aceluiași tribunal.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi, 27 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - Secția civilă, pentru cauze privind conflicte de muncă și pentru cauze cu minori și de familie.
, -,
Grefier,
Red.-/15.12.2008
GM/4 ex.
Jud.apel:
Președinte:Mariana StanJudecători:Mariana Stan, Corina Pincu Ifrim, Florinița
