Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 267/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR - 2928
SECȚIA CIVILĂ
DOSAR NR-
DECIZIA CIVILĂ NR.267
Ședința publică din 12 noiembrie 2009
PREȘEDINTE: Lucian Lăpădat
JUDECĂTOR 2: Cristian Pup
GREFIER:- -
S-a luat în examinare apelul declarat de reclamanții A, și, împotriva sentinței civile nr. 113 din 05.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul cu nr-, în contradictoriu cu pârâții intimați PRIMARUL MUNICIPIULUI A, PRIMĂRIA MUNICIPIULUI A ȘI MUNICIPIUL A PRIN PRIMAR, având ca obiect Legea nr. 10/2001.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, se prezintă avocat pentru reclamanții apelanți, lipsă fiind pârâții intimați.
Procedura legal îndeplinită.
Apelul declarat în termen și legal timbrat.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care nemaifiind de formulat alte cererii instanța acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Avocat pentru reclamanții apelanți, pune concluzii de admitere a apelului, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
În deliberare, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.113/05.03.2009 pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Arada respins ca inadmisibilă acțiunea formulată de către reclamanții a, - și împotriva pârâtului Primarul mun. A, având ca obiect obligarea pârâtului la predarea către reclamanți, cu titlu de restituire în echivalent, a imobilului înscris în CF 6127 Aradul, nr.top.4509/5.
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanții au investit instanța cu o acțiune prin care au cerut obligarea pârâtului la restituirea în echivalent a imobilului compus din teren intravilan viran de 500 mp, situat în A, str. - -, cu str. -, înscris în CF 6127- Aradul, nr.top.4509/5, aflat actualmente în proprietatea Statului Român, la schimb cu imobilul situat în A, Calea - - nr.97.2, care a fost preluat de la antecesorul reclamanților.
S-a mai reținut că reclamanții au indicat că antecesorul reclamanților, defunctul a fost proprietarul imobilului situat în A,-,.2, înscris în CF 5314 A nr.top.3130/b/2/1/II, în suprafață de 65 mp precum și cota de 18/70 din terenul total de 315 mp, pentru care a formulat notificare în baza Legii nr.10/2001, solicitând acordarea de măsuri reparatorii, sub forma despăgubirilor, ca urmare a faptului că imobilul a fost expropriat pentru cauză de utilitate publică, respectiv pentru construcția de blocuri de locuințe.
Primarul mun. Aaf ormulat întâmpinare, susținând că îi lipsește calitatea procesuală pasivă, din coroborarea disp.art.67 din Legea nr.215/2001 rap.la întreaga economie a Legii nr.10/2001 și în plus, s-a invocat și excepția inadmisibilității acțiunii reclamanților, câtă vreme scopul acestora este acordarea unui imobil la schimb cu cel expropriat.
Procedând la judecată, tribunalul a reținut că, potrivit certificatului de moștenitor nr.38/12.03.2008, extrasul CF 5314 A, copia contractului de vânzare-cumpărare din 9 mai 1972 precum și copia unui raport de expertiză extra-judiciar, alăturată unor adrese emise de Primăria mun. A, rezultă că imobilul din CF 5314 A, nr.top.3130/b/2/1/4, compus din apartamentul nr.2 în suprafață de 65 mp precum și cota de 18/70 din terenul în suprafață de 315 mp, situat în A, Calea - - nr.97 a fost în proprietatea defunctului - antecesorul reclamanților.
Imobilul a fost expropriat în baza Decretului nr.44/1975, pentru cauză de utilitate publică, construcția inițială fiind demolată, iar pe terenul rămas liber s-au construit blocuri de locuințe și concomitent, prin procesul verbal nr.87/6983/24.07.1975, s-au stabilit despăgubiri de 21.055,35 lei pentru teren și de 182,25 lei pentru apartamentul demolat.
S-a mai reținut că potrivit notificării nr.16381/22.06.2001, antecesorul reclamanților a solicitat acordarea de despăgubiri pentru teren și apartament, declarând că a încasat despăgubiri la momentul exproprierii, în cuantum de 21.500 lei.
Printr-o precizare ulterioară, reclamanta aas olicitat aplicarea de măsuri compensatorii în echivalent, cu un alt imobil dintre cele stabilite pentru a fi oferite în compensare și care au fost comunicate reclamantei de către pârât, prin adresa nr.46979/19.03.2007.
Ulterior, la data de 6 iulie 2007, reclamantul și-a precizat din nou notificarea, în sensul că solicită atribuirea în compensație a imobilului situat în Aradul, str. - -, cu str. -, evidențiat în CF 6127 Aradul, nr.top.4509/5 - teren în suprafață de 500 mp. aflat în proprietatea Statului Român, cu eventualitatea compensării diferenței de valoare existente între cele două imobile.
Tribunalul a decis că această cerere este inadmisibilă și referindu-se la art.21 l și urm. din Legea nr.10/2001 a arătat că persoana îndreptățită este obligată să parcurgă procedura administrativă, adică procedura directă de restituire, începând cu notificarea și terminând cu emiterea unei decizii/dispoziții motivate emisă de către notificatul-deținător, cu respectarea formelor și termenelor cerute de lege. Această procedură este subsumată exercițiului unui drept subiectiv cu caracter necontencios, dar obligatoriu, ceea ce nu constituie un obstacol pentru accesul liber la justiție, astfel cum este reglementat de art.6 CEDO și art.21 din Constituție, iar dacă această procedură este temporizată, atunci se deschide calea celui vătămat la accede la justiția civilă, pentru a impune finalizarea procedurilor.
S-a mai observat că prin precizarea notificării lor, reclamanții au optat pentru compensarea bunului pierdut cu alte imobile de pe lista bunurilor disponibile ce au fost oferite de pârât, fiind înscriși la poziția nr.144 de către Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001, însă în conformitate cu art.20 din Legea nr.10/2001, reclamanții, care au calitatea de persoane îndreptățite, pot introduce o acțiune în justiție numai dacă unitatea deținătoare nu răspunde în termen legal la notificare.
În opinia primei instanțe, reclamanții au urmărit pe calea procedurii administrative prealabile, restituirea prin echivalent, cu un imobil aflat pe lista afișată de pârât și chiar dacă s-ar aprecia că lucrările care urmează a fi efectuate de către comisiile interne, respectiv rapoartele de evaluare a terenurilor oferite spre compensare, oferta de amplasament cu dimensiuni și încadrarea în teren, care sunt toate operațiuni prealabile emiterii dispoziției de restituire în echivalent, ar reprezenta o întârziere a procedurii prealabile, și doar atunci reclamanții, în calitate de persoane vătămate în dreptul lor, ar avea deschisă calea accesului la justiție, pentru finalizarea procedurilor.
Din aceste considerente, însă, tribunalul a raționat că acțiunea reclamanților este inadmisibilă deoarece imobilul solicitat a fi restituit în compensare și aflat în proprietatea Statului Român nu figurează pe lista de inventare și nu a aparținut niciodată antecesorilor reclamanților.
Articolul 26 alin.1 din Legea nr.10/2001 - republicată prevede că dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului este obligat să acorde persoanelor îndreptățite, în compensare, alte bunuri sau servicii, în condițiile legii speciale aferente imobilelor preluate abuziv și în măsura în care reclamanții au optat pentru compensarea cu bunuri oferite de pârâtă, atunci aceștia nu pot solicita instanței ca pârâtul să fie obligat să restituie prin compensare imobilul solicitat și identificat prin acțiune.
S-a mi adăugat că art.1 alin.5 din Legea nr.10/2001 - republicată prevede că primarii sau după caz, conducătorii entității investite cu soluționarea notificării au obligația de a afișa lunar, în termen de cel mult 10 zile calendaristice calculate de la sfârșitul lunii precedente, la loc vizibil, un tabel care să cuprindă bunurile disponibile și/sau după caz, serviciile care pot fi acordate în compensare.
De aceea, reclamanții trebuie fie să finalizeze întâi procedura prealabilă aflată în curs, fie să introducă o acțiune prin care pârâtul să fie obligat să emită dispoziție/decizie de restituire, fie de a se adresa direct instanței, însă numai cu privire la nerespectarea termenelor de soluționare a notificării și posibilitatea acordării bunurilor solicitate în compensare de către pârât, astfel că prezenta acțiune este inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel, în termen, reclamanții a, - și, solicitând desființarea sentinței apelate și trimiterea cauzei spre rejudecare în fond la prima instanță, cu argumentul principal că tribunalul a nesocotit dreptul de acces la justiție al reclamanților, în vederea redobândirii unui bun -art 6 CEDO precum și art.1 din Primul Protocol Adițional la Convenție - invocând statuările Curții de la Strasbourg din cauzele Nerumberg vs. România și Drăculeț vs. România, care au conchis că proprietarii deposedați de un bun al lor trebuie să își poată exercita în concret și în mod efectiv atributele aferente dreptului lor și fără ca prin diverse piedici de ordin administrativ, acest drept să fie golit de conținut și să devină astfel, un drept teoretic sau iluzoriu, iar eforturile,depuse pentru recunoașterea drepturilor rămân fără finalitate, dacă autoritățile nu fac niciun demers pentru a lua măsurile care se impun.
Toate acestea în condițiile în care notificarea reclamanților, prin antecesorul lor este nefinalizată încă din anul 2001, iar reclamanții erau înscriși la poziția nr.144 din lisat persoanelor care solicitau compensarea cu alte imobile, însă Comisia de aplicare a Legii nr.10/2001 a procedat la dezafișarea inventarului cu bunurile imobile existente în acest scop, cu motivarea că este necesară finalizarea lucrărilor tehnico-economice, dar fără a avansa vreo dată certă, predictibilă cu privire la momentul soluționării notificării.
Prin întâmpinarea depusă, pârâtul a solicitat respingerea apelului reclamanților și păstrarea soluției bazată pe inadmisibilitate, așa cum a fost decisă și argumentată de către prima instanță, arătând că entitatea investită cu soluționarea notificării nu este obligată să țină seama de propunerile persoanelor îndreptățite și are puteri discreționare în ceea ce privește întocmirea listei cu inventarul bunurilor imobile atribuibile în compensare, iar în această privință, Comisia de aplicarea 10/2001 din Aad ecis să acorde terenuri în compensare în cartierele Sânnicolau și din A, menționând că antecesorul reclamanților a optat pentru teren în Sânnicolau și în subsidiar, în.
Curtea, analizând apelul reclamanților, prin prisma motivelor de fapt și de drept invocate de aceștia, cu aplicarea disp.art.282 și urm. pr.civ. rap.la art.297 pr.civ. va constata că aceasta este întemeiat.
Astfel, curtea va constata că tribunalul a invocat și menținut în mod greșit excepția inadmisibilității acțiunii, raportat la disp.art.1 alin.5 coroborat cu art.26 din Legea nr.10/2001-republicată.
ART. 26
Astfel, textul Art.26 din Legea nr.10/2001-republicată prevede că, dacă restituirea în natură nu este posibilă, deținătorul imobilului sau, după caz, entitatea învestită potrivit prezentei legi cu soluționarea notificării este obligată ca, prin decizie sau, după caz, prin dispoziție motivată, în termenul prevăzut laart. 25alin. (1), să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri în condițiile legii speciale privind regimul de stabilire și plată a despăgubirilor aferente imobilelor preluate în mod abuziv, în situațiile în care măsura compensării nu este posibilă sau aceasta nu este acceptată de persoana îndreptățită.
Dispozițiile alin. (1) sunt aplicabile și în cazul imobilelor înstrăinate de persoanele juridice prevăzute laart. 21alin. (1), (2) și (4), iar decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată de persoana care se pretinde îndreptățită la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare.
În cazul în care dispoziția motivată de soluționare a cererii de restituire în natură este atacată în justiție de persoana îndreptățită, în funcție de probele de la dosar, entitatea care a emis dispoziția va adopta o poziție procesuală raportată la acestea. De asemenea, entitatea care a emis dispoziția va decide, motivat, de la caz la caz, dacă va exercita căile de atac prevăzute de lege, în cazul soluțiilor date de instanțele de judecată.
Dacă oferta acceptată constă în bunuri imobile, sunt aplicabile prevederileart. 25alin. (4), iar dacă oferta acceptată constă în bunuri mobile sau servicii, sunt aplicabile dispozițiile dreptului comun în materie, după caz.
Prin urmare, curtea va constata că entitatea investită are obligația de a emite o dispoziție motivată cu privire la cererea de compensare formulată de către pârâți, într-un termen rezonabil și de fapt de lege și nu să procedeze într-o manieră discreționară, impredictibilă și imprevizibilă, astfel încât persoanele îndreptățite trebuie să își poată exercita în concret și în mod efectiv atributele aferente dreptului lor și fără să fie blocați în demersul lor de diverse piedici de ordin administrativ, acest drept să fie golit de conținut și să devină astfel, un drept teoretic sau iluzoriu, iar eforturile,depuse pentru recunoașterea drepturilor rămân fără finalitate, dacă autoritățile nu fac niciun demers pentru a lua măsurile care se impun.
De altfel, chiar pârâtul a indicat că există posibilitatea de a oferi terenuri în compensare în cartierele Sânnicolau și, însă nu a făcut nicio ofertă concretă în acest sens către reclamanți în anii 2008-2009, deși notificarea acestora s-a înregistrat în anul 2001.
În acest context, prima instanță era obligată să verifice pe fond dacă potențialele oferte pentru terenuri în compensare în cartierele Sânnicolau și sunt acceptabile de către reclamanți și să analizeze de asemenea în ce măsură imobilului situat în Aradul, str. - -, cu str. -, evidențiat în CF 6127 Aradul, nr.top.4509/5 - teren în suprafață de 500 mp. aflat în proprietatea Statului Român, este compatibil cu cererea reclamanților.
În plus, curtea va mai constata că în speță dedusă acum judecății se aplică,mutatis mutandis, statuările reținute în decizia XX/2007 a ÎCCJ, în interesul legii care prevede că "Totodată, prinart. 26alin. (3) din legea menționată s-a precizat că "Decizia sau, după caz, dispoziția motivată de respingere a notificării sau a cererii de restituire în natură poate fi atacată, de persoana care se pretinde îndreptățită, la secția civilă a tribunalului în a cărui circumscripție se află sediul unității deținătoare sau, după caz, al entității învestite cu soluționarea notificării, în termen de 30 de zile de la comunicare".
Or, din moment ce s-a reglementat că deciziile, respectiv dispozițiile motivate de respingere a notificărilor sau a cererilor de restituire în natură a imobilelor, pot fi atacate la instanțele judecătorești, iar în cuprinsulart. 2alin. (2) și înart. 14din Legea nr. 10/2001 se fac referiri la restituirea imobilelor prin hotărâre judecătorească, este evident că instanța, învestită cu cenzurarea deciziei sau a dispoziției de restituire în natură, nu este limitată doar la posibilitatea de a obliga unitatea deținătoare să emită o altă decizie/dispoziție de restituire în natură. Dimpotrivă, în virtutea dreptului său de plenitudine de jurisdicție ce i s-a acordat prin lege, instanța judecătorească, cenzurând decizia/dispoziția de respingere a cererii de restituire în natură, în măsura în care constată că aceasta nu corespunde cerințelor legii, o va anula, dispunând ea însăși, în mod direct, restituirea imobilului preluat de stat fără titlu valabil.
O astfel de soluție se impune și pentru că, în îndeplinirea atribuției de a verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate a cererii de acordare a măsurii reparatorii prin restituirea în natură a imobilului, judecătorul are a și asupra eficienței soluției pe care o adoptă, în timp ce retrimiterea cauzei la unitatea deținătoare a imobilului ar putea conduce la prelungirea nejustificată a procedurii de restituire.
Ca urmare, în raport cu spiritul reglementărilor de ansamblu date prinLegea nr. 10/2001, atribuția instanței judecătorești de a soluționa calea de atac exercitată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererii de restituire a imobilului în natură nu este restrânsă doar la o prerogativă formală de a dispune emiterea unei alte decizii/dispoziții în locul celei pe care o anulează, ci impune ca, în cadrul plenitudinii sale de jurisdicție, nelimitată în această materie prin vreo dispoziție legală, să dispună ea direct restituirea în natură a imobilului ce face obiectul litigiului.
De altfel, reluarea procedurilor cu caracter administrativ, precum și respingerea acțiunii ca inadmisibilă sau prematur introdusă ar contraveni și principiului soluționării cauzei într-un termen rezonabil, consacrat prinart. 6paragraful 1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, la care România a devenit parte.
În același timp, în cazul când unitatea deținătoare sau unitatea învestită cu soluționarea notificării nu respectă obligația instituită prinart. 25și26din Legea nr. 10/2001, de a se pronunța asupra cererii de restituire în natură ori să acorde persoanei îndreptățite în compensare alte bunuri sau servicii ori să propună acordarea de despăgubiri, în termen de 60 de zile de la înregistrarea notificării sau, după caz, de la data depunerii actelor doveditoare, se impune, de asemenea, ca instanța învestită să evoce fondul în condițiile prevăzute înart. 297alin. 1 din Codul d e procedură civilă și să constate, pe baza materialului probator administrat, dacă este sau nu întemeiată cererea de restituire în natură.
Într-un astfel de caz, lipsa răspunsului unității deținătoare, respectiv al entității învestite cu soluționarea notificării, echivalează cu refuzul restituirii imobilului, iar un asemenea refuz nu poate rămâne necenzurat, pentru că nicio dispoziție legală nu limitează dreptul celui care se consideră nedreptățit de a se adresa instanței competente, ci, dimpotrivă, însăși Constituția prevede, laart. 21alin. (2), că nicio lege nu poate îngrădi exercitarea dreptului oricărei persoane de a se adresa justiției pentru apărarea intereselor sale legitime.
În consecință, în temeiul dispozițiilorart. 25lit. a) din Legea nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, republicată, precum și alart. 329din Codul d e procedură civilă, urmează a se admite recursul în interesul legii declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și a se decide că dispozițiileart. 26alin. (3) din Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989, republicată, trebuie interpretate în sensul că instanța de judecată este competentă să soluționeze pe fond nu numai contestația formulată împotriva deciziei/dispoziției de respingere a cererilor prin care s-a solicitat restituirea în natură a imobilelor preluate abuziv, ci și acțiunea persoanei îndreptățite în cazul refuzului nejustificat al unității deținătoare sau al entității învestite cu soluționarea de a răspunde la notificarea persoanei îndreptățite.", această din urmă ipoteză regăsindu-se de altfel în speța dedusă acum judecății.
Cu alte cuvinte, curtea va constata că tribunalul avea datoria să analizeze și să pronunțe o soluție pe fond la cererea reclamanților, cu privire la cererea lor pentru atribuirea unui teren în compensare, fie în cartierele sau Sânnicolau, fie pe str. - -, cu str. -, în acest din urmă caz urmând să analizeze atât valoarea acestui teren, cât și situația juridică a acestuia, alături de existența/inexistența unei eventuale proceduri de revendicare formulată de terețe persoane îndreptățite.
Pentru aceste considerente, curtea, în temeiul prev. art.297 pr.civ, va admite apelul declarat de reclamanții a, - și împotriva sentinței civile nr.113/05.03.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosar nr- și va desființa sentința apelată urmând să trimită cauza spre rejudecare în fond la prima instanță, respectiv Tribunalului Arad.
Va constata că în această etapă procesuală nu sunt aplicabile disp.art.274 și urm. pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelul declarat de reclamanții A, și, împotriva sentinței civile nr. 113 din 05.03.2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul cu nr-.
Desființează sentința apelată și trimite cauza spre rejudecare în fond la prima instanță, respectiv Tribunalul Arad.
Fără cheltuieli de judecată.
DEFINITIVĂ.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 12 noiembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
- -
Se comunică cu:
Reclamanții apelanți
A -. A,., nr.25,. 18,. 16
- idem -
- idem -
Pârâții intimați
PRIMARUL MUNICIPIULUI A - A,-
PRIMĂRIA MUNICIPIULUI - idem -
MUNICIPIUL A PRIN PRIMAR - idem -
Red. / 03.12.2009
Tehnored /09.12.2009
Ex.8
Primă instanță:
Președinte:Lucian LăpădatJudecători:Lucian Lăpădat, Cristian Pup
