Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 419/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
Dosar nr- (1153/2009)
Completul 2
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A III A CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DECIZIA CIVILĂ NR. 419
Ședința publică de la 29.06.2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Nica
JUDECĂTOR 2: Mariana Haralambe
GREFIER - I -
Pe rol se află soluționarea cererii de apel formulată de apelantul reclamant, împotriva sentinței civile nr. 265 din 26.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți -, și G și cu intimații - pârâți, PRIMĂRIA COMUNEI PRIN PRIMAR și SC SRL.
are ca obiect - contestație legea nr. 10/2001.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata - pârâtă SC SRL prin avocat care depune la dosar împuternicire avocațială nr. 046 emisă de Baroul Tulcea, lipsind apelantul reclamant, intimații - reclamanți, G și cu intimații - pârâți, Primăria Comunei prin Primar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că apelantul - reclamant nu a depus motivele de apel.
Se mai învederează că la dosarul cauzei, prin serviciul registratură, la data de 17.06.2009, intimatul - reclamant a depus cerere de amânare a cauzei în vederea angajării unui apărător.
Apărătorul intimatei - pârâte SC SRL, solicită acordarea unui termen de judecată, având în vedere cererea de amânare a cauzei formulată de intimatul - reclamant.
În timpul discuțiilor se prezintă apărătorul intimatului - pârât, avocat, care depune la dosar împuternicirea avocațială nr. -/2009 emisă de Baroul București, iar față de cererea de amânare a cauzei formulată de intimatul - reclamant, învederează că nu se opune la aceasta, dacă este formulat în temeiul disp.art. 156 Cod procedură civilă.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare pentru a da posibilitatea părților lipsă să se prezinte în sala de judecată.
La a doua strigare a cauzei la apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă intimata - pârâtă SC SRL prin avocat care depune la dosar împuternicire avocațială nr. 046 emisă de Baroul Tulcea, intimatul - pârât, prin avocat, cu împuternicirea avocațială nr. -/2009 emisă de Baroul București, la dosar, lipsind apelantul reclamant, intimații - reclamanți, G și cu intimata - pârâtă Primăria Comunei prin Primar.
Intimatul - pârât, prin avocat, învederează că nu se opune la cererea formulată de intimatul - reclamant.
Curtea, deliberând respinge cererea de amânare a cauzei formulată de intimatul - reclamant, având în vedere că nu s-a învederat nici un motiv temeinic de imposibilitate angajare avocat, conform art.156 Cod procedură civilă, cererea fiind neîntemeiată.
Având în vedere că nu sunt probe de solicitat și administrat și nici cereri prealabile de formulat, din partea părților prezente, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul cu privire la apelul formulat.
Intimata - pârâtă SC SRl prin apărător, solicită respingerea apelului ca nefondat, având în vedere că instanța de fond a apreciat corect existenta excepției autorității de lucru judecat. Nu solicită acordarea cheltuielilor de judecată. Arată că apelul nu a fost motivat.
Intimatul - pârât, prin apărător, solicită respingerea apelului, menținerea ca legală și temeinică a sentintei civile pronunțate de instanța de fond, având în vedere existența autorității de lucru judecat.
CURTEA,
Deliberând asupra apelului civil de față, constată următoarele:
Prin acțiunea civilă înregistrată pe rolul Judecătoriei Buftea sub nr. 3675/2006, reclamanții, G, au chemat în judecată pe pârâții, și Primăria Comunei prin Primar, solicitând anularea dispoziției nr.585/11.11.2002, emisă de Primarul Comunei și obligarea pârâților să le lase în deplină proprietate și posesie suprafața de teren de 33.750mp.
În motivarea contestației, reclamanții au arătat, în esență, că, prin contractele de vânzare-cumpărare autentificate sub nr.2020/2003, 2017/2003, 2019/2003, 2018/2003, cei patru reclamanți au dobândit dreptul de proprietate asupra unor imobile situate în extravilanul comuna, în suprafețe de 6953 mp. 4000 mp, 15821,61 mp și 4000 mp, astfel cum sunt identificate în conținutul acestor contracte.
Pârâții pretind că sunt proprietari în baza Dispoziției nr.585/2002, asupra unei suprafețe de 89.167,17 mp, care este nulă absolut conform art.8 alin.1 din Legea 10/2001 care prevede că nu intră sub incidența acestei legi, terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea 18/1991, or, terenul restituit pârâților este un teren agricol situat în extravilanul comunei.
În ceea ce privește acțiunea în revendicare, reclamanții au fost cumpărători de bună-credință, au respectat procedurile legale pentru achiziționarea acestor imobile, au îndeplinit obligația de publicitate imobiliară la o dată anterioară celei a intabulării dreptului pârâților, astfel încât titlurile de proprietate ale reclamanților sunt mai bine caracterizate decât cele ale pârâților.
Pârâții au formulat întâmpinare, prin care au invocat excepția de conexitate, excepția autorității de lucru judecat pe primul capăt de cerere, iar pe fondul cauzei au solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Prin sentința civilă nr. 3589/2006 a Judecătoriei Buftea, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București, unde dosarul s-a înregistrat la Secția a III-a Civilă, sub nr-.
În cadrul acestui dosar, reclamanta și-a precizat acțiunea (fila 80), în sensul că solicită doar constatarea nulității dispoziției 585/2002 a Primarului com. și cănu înțelegesămai mențină capătul doi din acțiunea principală,care a fost formulat din eroare, având în vedere că reclamanta deține posesia imobilului teren în suprafață de 6953 mp, ce face obiectul revendicării.
Totodată, reclamantul G și-a precizat acțiunea (fila 86) În sensul că, solicită doar constatarea nulității dispoziției 585/2002 a Primarului comunei și că nu înțelege să mai mențină capătul doi din acțiunea principală, care a fost formulat din eroare, având în vedere că reclamantul deține posesia imobilului teren ce face obiectul revendicării.
Prin sentința civilă nr.272/2007, a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, a fost declinată competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Buftea, s-a constatat ivit conflict negativ de competență și s-a înaintat dosarul Curții de APEL BUCUREȘTI, în vederea soluționării conflictului negativ de competență, iar această instanță prin sentința civilă nr.14/2007, pronunțată în dosarul nr.34193/2006, a stabilit în favoarea Tribunalului București - Secția Civilă competența de soluționare a cauzei.
Dosarul a fost înregistrat pe rolul Secției a IV-a civilă a Tribunalului București, sub nr-.
Prin încheierea de ședință din 20.12.2007, tribunalul a luat act că prin contractul de vânzare cumpărare de drepturi litigioase nr.957/3.04.2007, trei dintre pârâți și anume, au vândut drepturile litigioase către SC SRL, astfel încât, tribunalul a constatat o transmitere a calității procesuale pasive în cauză și a dispus introducerea SC SRL în litigiu, în calitate de pârâtă.
Din oficiu, tribunalul a emis adrese către reclamanții lonită și pentru a se comunica dacă își mențin capătul de cerere privind revendicarea, având în vedere că ceilalți reclamanții au renunțat la judecată sub acest aspect, însă reclamanții nu s-au conformat acestor dispoziții ale instanței.
Din oficiu, tribunalul a solicitat Primăriei Comunei comunicarea tuturor actelor care au stat la baza emiterii dispoziției nr.585/2002.
Prin încheierea din 22.01.2009, tribunalul a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâți, a respins capătul de cerere având ca obiect anularea dispoziției 585/11.11.2002, constatând autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr.1158/2003 a Tribunalului București Secția a III-a Civilă și a acordat termen În vederea continuării judecării cauzei sub aspectul celui de-al doilea capăt de cerere, la data de 26.02.2009.
Prin sentința civilă nr. 265/26.02.2009, Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâți; a respins primul capăt de cerere formulat de reclamanții, G și de urmare a admiterii excepției și a respins capătul doi de cerere formulat de reclamanții și, ca neîntemeiat.
Analizând actele și materialul probatoriu existent la dosarul cauzei, tribunalul a reținut că, în ceea ce privește capătul doi de cerere privind revendicarea, este investit doar cu acțiunea formulată de către reclamanții loniță și, întrucât ceilalți doi reclamanți, și, prin precizarea cererii (fila 80, respectiv fila 86 - dosar nr- al Tribunalului București - Secția a III-a Civilă), au renunțat la soluționarea acestuia.
Acțiunea în revendicare este acțiunea prin care proprietarul care a pierdut posesia bunului solicită în justiție recunoașterea dreptului său de proprietate și obligarea pârâtului care posedă bunul să lase în deplină proprietate și posesie respectivul bun; astfel spus, acțiunea în revendicare este acțiunea formulată de proprietarul neposesor împotriva posesorului neproprietar.
Or, în speța dedusă judecății, acțiunea în revendicare este în mod evident neîntemeiată, întrucât din analiza contractelor de vânzare cumpărare autentificate sub nr.2018 și 2019/6.06.2003,la BNP și, care constituie titlurile de proprietate ale celor doi reclamanți, rezultă că terenurile ce formează obiectul revendicării în suprafață de 4000 mp, respectiv 15.821,61 mp, se află în posesia reclamanților încă de la data autentificării celor două contracte de vânzare cumpărare, astfel încât,având posesia bunurilor, pe cale de consecință, aceștia nu pot promovaoacțiune în revendicare prin caresesolicită restituirea acestora.
Din oficiu, tribunalul a emis adrese către reclamanții loniță și pentru a se comunica dacă își mențin capătul de cerere privind revendicarea, având în vedere că ceilalți reclamanții au renunțat la judecată sub acest aspect, însă reclamanții nu s-au conformat acestor dispoziții ale instanței.
Tribunalul a reținut neîntemeiat capătul de cerere privind revendicarea, întrucât reclamanții nu au făcut nici o dovadă în sensul că pârâții ocupă parțial sau total terenul pe care reclamanții pretind că îl au în proprietate, mai mult decât atât reclamanții nu s-au prezentat absolut niciodată pe tot parcursul litigiului nici personal și nici prin apărător, manifestând un dezinteres total, acțiunea fiind evident nefondată.
De altfel, tribunalul nu a admis capătul de cerere privind revendicarea, întrucât era necesară efectuarea unei expertize tehnice, specialitatea topografie, cadastru și geodezie, prin care să se identifice terenurile reclamanților și ale pârâților, să se verifice amplasamentul acestora, să se stabilească suprafața, laturile și vecinătățile, cu întocmirea unei schițe cadastrale, să se precizeze dacă terenurile se suprapun total sau parțial, iar în cazul în care efectuarea unei expertize este strict necesară soluționării cauzei, iar reclamantul refuză acest lucru, sancțiunea aplicabilă este cea a respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În concluzie, tribunalul a respins capătul doi de cerere ca neîntemeiat și totodată a reluat în cuprinsul dispozitivului sentinței dispozițiile din încheierea de ședință din 22.01.2009, prin care s-a admis excepția autorității de lucru judecat invocată de către pârâți și s-a respins capătul de cerere având ca obiect anularea dispoziției 585/11.11.2002, constatând autoritatea de lucru judecat a sentinței civile nr. 1158/2003 a Tribunalului București Secția a III-a Civilă.
Împotriva sentinței civile nr. 265/26.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a Civilă, a declarat apel reclamantul, fără însă a-l motiva.
Intimații nu au formulat întâmpinare în cauză.
În apel nu s-au administrat probe noi, în sensul art.292 alin.2 Cod procedură civilă și art.295 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea de APEL BUCUREȘTI s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul apel, date fiind prevederile art.3 Cod procedură civilă și art.282 Cod procedură civilă.
Verificând sentința civilă apelată, respectiv corecta stabilire a situației de fapt și aplicare a legii, de tribunal, prin prisma mijloacelor de aplicare și a dovezilor invocate în fața primei instanțe, potrivit art.292 alin.2 Cod procedură civilă, Curtea apreciază apelul declarat ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Fundamentul lucrului judecat rezidă în necesitatea de a da eficiență hotărârii judecătorești și de a evita o nouă judecată asupra aceleiași chestiuni litigioase.
Elementele lucrului judecat sunt acelea care-l structurează și care-i determină efectele, respectiv părți (eadem conditio personarum), cauză (eadem causa) și obiect (eadem res).
Sub aspectul elementului părți, Curtea constată că pentru a exista autoritate de lucru judecat, este necesar ca părțile să participe în ambele procese, în aceeași calitate. Au calitatea de părți și succesorii universali și cu titlu universal, creditorii, dar și dobânditorii cu titlu particular, ultimii numai în privința hotărârilor pronunțate în litigii în care a figurat autorul lor.
Or, în speță, cum în mod corect a reținut și tribunalul, reclamanții au dobândit imobilul de la ce, la rândul său, l-a dobândit de la, ce îl cumpăraseră de la vânzătorii, G, G și, în baza contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.629/2003 la BNP. vânzători inițiali au figurat ca și părți în dosarul civil finalizat prin sentința civilă nr.1158/2003 a Tribunalului București - Secția a III-a Civilă, având calitatea de reclamanți.
Al doilea element esențial al puterii lucrului judecat vizează identitatea de cauză. Acest element nu trebuie confundat cu dreptul subiectiv ori cu mijloacele de dovadă ale acestuia. Cauza rezidă în fundamentul juridic al acțiunii și se materializează practic, în situația de fapt calificată juridic. În determinarea conceptului de cauză, sunt relevante doar acele împrejurări de fapt care concură la fundamentarea temeiului juridic al acțiunii.
În ceea ce privește obiectul (ca și pretenție formulată prin cerere, cât și drept subiectiv invocat) și cauza (ca fundament al raportului juridic dedus judecății, temeiul său juridic) - celelalte două elemente ale autorității de lucru judecat, Curtea constată că între acestea, există identitate, în procesul de comparare între cele două litigii civile. Astfel, în ambele dosare, s-a solicitat constatarea nulității absolute a dispoziției nr.585/11.11.2002 a Primarului Comunei, ca urmare a nerespectării prevederilor art.8 din Legea nr.10/2001. Împrejurarea că în prezenta cauză s-a solicitat "anularea" dispoziției și nu constatarea nulității absolute, precum în prima cauză, deși în cuprinsul cererii prezente de chemare în judecată, se face referire la constatarea nulității absolute a dispoziției (pagina 4 cererii), nu este de natură să infirme aprecierea, deoarece pentru a exista identitate de obiect, nu este nevoie ca obiectul să fie formulat în ambele acțiuni în același mod, fiind suficient ca din cuprinsul acțiunilor, să rezulte că este același, fiind suficient ca din cuprinsul cererilor, să rezulte că scopul final urmărit de parte este identic (în același sens, - "Excepțiile procesuale în procesul civil", B, Universul Juridic, 2006, pag.359).
În consecință, soluția dată de tribunal, primului capăt de cerere al acțiunii este corectă.
Dispoziția de respingere ca neîntemeiat a capătului de cerere secund, vizând obligarea pârâților la restituirea către reclamantul, a suprafeței de teren în litigiu, este de asemenea, legală și temeinică, atât timp cât în cauză, nu s-a realizat dovada de către reclamant, potrivit obligației procesuale prevăzute de art.129 alin.1 Cod procedură civilă, dar și de art.1169 Cod civil, a ocupării terenului său de către pârâți. Deși s-au emis și adrese către reclamant, acesta nu s-a prezentat în fața instanței de judecată și nu a solicitat probe, nu și-a prezentat observațiile față de mijloacele de apărare ale pârâților. Procesul civil este un proces cu predilecție, al părților, guvernat de principiul disponibilității în care sarcina propunerii probelor revine în primul rând, acestora. Întrucât în cauză, nici măcar în apel, nu s-a solicitat proba cu expertiză care să stabilească o eventuală suprapunere a terenurilor părților, urmare a identificării acestora și întrucât din cuprinsul contractului de vânzare-cumpărare al acestui reclamant (filele 7 - 8 dosar nr.3675/2006 - - al Judecătoriei Buftea ) rezultă că la data cumpărării, reclamantul a intrat în posesia terenului cumpărat, în mod corect a reținut tribunalul, caracterul netemeinic al capătului secund de cerere formulat de apelantul - reclamant, analiza limitându-se la situația acestui singur apelant în cauză, potrivit prevederilor art.295 alin.1 Cod procedură civilă care impune verificarea hotărârii de fond în limitele cererii de apel.
Raportul de expertiză tehnică judiciară efectuat în dosarul nr.1451/2006 al Judecătoriei Buftea are valoare de raport de expertiză extrajudiciară în acest dosar, nefăcând așadar, parte din categoria probelor care pot fi administrate într-o cauză civilă, astfel cum sunt ele reglementate în Secțiunea III a Capitolului III Judecata din Titlul III Procedura înaintea primei instanțe al Cărții a II-a Procedura contencioasă a Codului d e procedură civilă.
Potrivit art.169 Cod procedură civilă: "Administrarea probelor se face în fața instanței de judecată, dacă legea nu dispune altfel".Acest text legal consacră expres principiul nemijlocirii administrării probelor, principiu fundamental în cadrul procesului civil.
Așadar, expertiza se ordonă și se administrează în cursul procesului, instanța fiind obligată ca, în cazul în care a admis acest mijloc de dovadă, să stabilească clar obiectivele, respectiv împrejurările de fapt asupra cărora i se cere expertului să-și exprime părerea sau să le constate ca specialist. Nu poate fi nici echivalată o astfel de expertiză extrajudiciară, cu un înscris, pentru că natura juridică a lor, ca și probe, este diferită, fiecare încadrându-se într-o anumită categorie, predeterminată, de probe. Dacă s-ar admite această echivalență, ar însemna că s-ar putea denatura scopul legiuitorului urmărit prin reglementarea distinctă, a fiecărei categorii de probe. De exemplu, s-ar putea înfrânge dispozițiile restrictive în materie de probe, cum ar fi inadmisibilitatea probei cu martori sau expertize în recurs, conform art.305 Cod procedură civilă. Părțile ar putea prezenta expertize extrajudiciare sau declarații date la notar, de persoane, pe care instanțele de recurs ar trebui să le aibă în vedere, în pofida restricției impuse, concluzie care nu poate fi admisă.
Pentru ansamblul acestor considerente, Curtea va respinge, în temeiul art.296 Cod procedură civilă, prezentul apel, ca fiind nefondat, luând act conform art.274 Cod procedură civilă, că intimații nu au solicitat cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, apelul declarat de apelantul-reclamant, domiciliat în Sat Pipera, com.,-, jud. I, împotriva sentinței civile nr. 265 din 26.02.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IV-a civilă, în dosarul nr-, în contradictoriu cu intimații - reclamanți -, domiciliată în T,-,.6,.C,.10, jud. T, domiciliat în Otopeni,-, jud. I, și G, domiciliat în B,-,.2, sector 3, și cu intimații - pârâți, domiciliat în B,-, sector 3, PRIMĂRIA COMUNEI PRIN PRIMAR, cu sediul în,-, jud. I, și SC SRL, cu sediul social în B,-, sector 6.
Ia act că intimații nu au cerut cheltuieli de judecată.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 29.06.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - -
GREFIER,
I -
Red. /08.07.2009
Tehnodact. /CS /
9 ex./07.09.2009
- Secția a IV-a Civ. -
Președinte:Cristina NicaJudecători:Cristina Nica, Mariana Haralambe
