Jurisprudenta Legea 10/2001. Decizia 45/2008. Curtea de Apel Bacau
Comentarii |
|
DOSAR NR-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BACĂU
SECȚIA CIVILĂ, CAUZE MINORI, FAMILIE,CONFLICTE DE
MUNCĂ, ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ NR. 45 din 12 martie 2008
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 12 martie 2008
COMPLETUL DE JUDECATĂ A FOST FORMAT DIN:
PREȘEDINTE: Sorina Romașcanu JUDECĂTOR 2: Jănică Gioacăș judecător
GREFIER: - - -
La ordine a venit spre soluționare apelul civil promovat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.843/C din 09 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr.385/C/2006.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat apelantul-reclamant Gîngă, lipsă fiind intimatul-pârât.
Procedura a fost legal îndeplinită.
S-a expus referatul oral al cauzei de către grefierul de ședință, în sensul că la dosarul cauzei s-a depus prin compartimentul arhivă întâmpinare în două exemplare prin care s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsă.
Instanța constată apelul ca fiind la primul termen de judecată, declarat în termen, motivat și legal scutit de taxa judiciară de timbru și comunică apelantului-reclamant copia întâmpinării pentru a lua cunoștință.
Apelantul-contestator, la solicitarea instanței arată că nu dorește termen pentru studiul întâmpinării și pentru că nu mai are cereri de formulat, solicită judecarea cauzei.
Nemaifiind probe de administrat și cereri de formulat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în cadrul dezbaterilor.
Apelantul-reclamant Gîngă arată că își susține motivele de apel în sensul că dorește admiterea apelului așa cum a fost formulat. Arată că în mod greșit instanța s-a pronunțat cu privire la faptul că mama sa a fost moștenitoare cu numita. În realitate acest teren a intrat în posesia părinților săi prin înzestrare. S-a constatat prin sentința din anul 1998 că este proprietara terenului din parcela nr. 4 prin uzucapiune dar nu și a terenului din parcela nr.1 care aparține mamei sale. Solicită ca suprafața de 1127 mp și 156 mp care sunt notificate să i se restituie în natură pentru că la data notificării erau libere de construcții și constatarea nulității absolute a actelor depuse după apariția Legii 10/2001. Depune concluzii scrise.
S-au declarat dezbaterile închise, trecându-se la deliberare.
- deliberând -
Asupra apelului civil de față constată următoarele:
Prin sentința civilă nr.843 din 9.10.2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar nr- s-a admis în parte contestația formulată de Gângă reținându-se în esență următoarele:
Prin contestația formulată în temeiul Legii 10/2001 și înregistrată pe rolul Tribunalului Neamț sub nr- contestatorul Gângă a solicitat anularea dispoziției nr.443 emisă la data de 9.12.2006 de Primarul orașului.
Contestatorul a arătat că așa cum reiese din fila de rol pe anii 1954-1955 bunicul său apare înscris la comuna cu suprafața de 4,64 ha. fânaț și 0,36 ha. teren arabil. Această suprafață apare ca radiată ulterior din registrul agricol și înscrisă la poziția de rol nr.100 al tatălui contestatorului Gângă
Totodată, contestatorul arată că părinții săi au fost înzestrați cu suprafața de teren menționată la momentul încheierii căsătoriei.
În anul 1962 prin Decretul 783 au fost expropriate unele suprafețe de teren cu ocazia construirii și modernizării drumului național nr.15 -, la poziția 41 din Decret fiind nominalizat ca persoană expropriată și tatăl contestatorului Gângă G cu o suprafață de 1289 mp. În realitate, în accepțiunea contestatorului suprafața de teren expropriată a fost mai mare respectiv 5 ha. atât cât primise tatăl său ca înzestrare la data încheierii căsătoriei.
Constatând că la data de 26.11.2001 Primăria orașului a scos la licitație suprafața de 259 mp. care face parte din terenul expropriat, contestatorul care formulase o notificare din data de 14.11.2001 a solicitat retrocedarea în temeiul Legii 10/2001 a tuturor suprafețelor expropriate inclusiv a suprafeței de 1104,14 mp teren neafectat de drumul național.
În dovedire contestatorul a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri anexând la dosar dispoziția nr.443/2005, emisă de Primarul orașului, actul de veșnică vânzare autentificat la 18.12. 1920, extrase din rolul agricol, planul de situație privind terenul în litigiu, corespondență pe care a purtat-o cu intimatul, adeverință de rol fiscal.
Legal citat intimatul Primarul orașului a arătat că, prin notificarea înregistrată sub nr.80 din 14.11.2001, contestatorul a solicitat în temeiul Legii 10/2001 restituirea în natură a suprafeței de 2604,14 mp teren pășune situat în -, în apropierea Stațiunii.
Inițial în calitate de mandatar al mamei sale, iar ulterior decesului acestuia, în calitate de moștenitor legal, intimatul arată că, suprafața menționată face parte conform susținerilor contestatorului din suprafața de 5 ha cumpărată de părinții săi și primită cu titlu de dotă de la tatăl său Gângă G în anul 1955.
În dovedire, intimatul arată că, contestatorul a depus două acte autentice nr.298/1920 și 299/1922.
Din toate afirmațiile contestatorului intimatul arată că există o contradicție între suprafața de teren solicitată a fi restituită prin notificare și suprafața care rezultă din decretul de expropiere nr.783/1961. De asemenea, din acest decret rezultă că foștii proprietari au fost despăgubiți" pentru terenurile prevăzute în alineatul precedent care au intrat prin colectivizare în patrimoniul unor gospodării agricole colective". De asemenea, din același decret rezultă că s-a expropriat pentru construirea 15 - în altă zonă și nu în zona"Dealul " suprafața de 1289 mp de la Gângă G și 2604,14 mp cât solicită reclamantul în notificare și nici 7364 mp cât menționează reclamantul în declarația autentificată sub nr.1799 din 1.08.2005.
În dovedire intimatul a înțeles să se folosească de proba cu înscrisuri anexând la dosar declarația autentificată menționată, sentința civilă definitivă și irevocabilă nr.1073/10.11.1998 pronunțată de Judecătoria Bicaz.
În cauză a fost administrată și proba cu expertiză tehnică topografică ale cărei obiective au vizat identificarea vechiului amplasament al terenului în litigiu care rezultă din actele anexate dar și din decretul de expropriere nr.783/1962 unde autorul contestatorului, Gângă G apar înscris la poziția 141 cu suprafața de 1289 mp teren expropriat, precizarea dacă amplasamentul identificat la punctul anterior corespunde cu cel solicitat de contestator a-i fi atribuit în natură în punctul"Dealu ", identificarea cu indicarea categoriei de folosință a terenului în litigiu și în raport de constatările din planul parcelar al orașului, identificarea și delimitarea suprafeței de 2604 mp solicitată prin notificare cu delimitarea separată a suprafeței de 1104 mp solicitată a fi restituită în natură și identificarea în cadrul acestei ultime suprafețe a terenurilor înstrăinate de intimat în suprafață de 144 mp și 259 mp cu precizarea dacă pe această ultimă suprafață există edificate construcții. S-a solicitat de asemenea expertului, să precizeze care este suprafața de teren efectiv liberă care ar putea fi restituită în natură contestatorului.
Analizând întregul material probator administrat în cauză, tribunalul a constatat întemeiată în parte contestația formulată în temeiul Legii 10/2001 împotriva dispoziției nr.443 din 9.12.2005 emisă de intimatul primarul orașului, pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art.22 al.1 din Legea 10/2001 devenit art.24 din Legea 10/2001 republicată în absența unor probe contrare, existente și după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
În cauză prin notificarea înregistrată de executorul judecătoresc sub nr.80/14.11.2001, contestatorul a solicitat retrocedarea în natură a suprafeței de 2604,14 mp teren pășune, situat în satul -, teren primit cu titlu de înzestrare de tatăl său Gângă G de la bunicul matern Gh. în anul 1955. Or, așa cum rezultă din Decretul de expropiere nr.783/27.09.1962, la poziția 4 din patrimoniul tatălui contestatorului, Gângă a fost expropriată doar suprafața de 1289 mp în scopul lărgirii DN 15 -, pentru această suprafață care nu poate fi restituită în natură contestatorul fiind, pe deplin îndreptățit a primi despăgubiri în condițiile Legii nr.10/2001 conform calcului care urmează a fi făcut de Comisia Centrală de acordare a despăgubirilor. Doar sub acest aspect, contestația dedusă judecății este întemeiată, și a fost admisă, în parte.
În ceea ce privește solicitarea retrocedării în natură a unei suprafețe mai mari care ar fi provenit de la bunicul matern Gh., contestatorul nu a făcut dovada exproprierii din patrimoniul acestuia a diferenței de teren pentru care a anexat acte de vânzare, în condițiile în care pe de o parte la poziția nr. 2 din tabelul anexă la decretul de expropriere apare înscris numitul, o altă persoană deci, iar pe de altă parte, autoarea contestatorului Gângă, în calitate de moștenitoare legală a lui Gh. și-a valorificat împreună cu i pe calea acțiunii în constatarea uzucapiunii drepturilor succesorale pretinse în prezentul litigiu(sentința civilă nr.1073/1998 a Judecătoriei Bicaz, filele 59-60 dosar).
Mai mult decât atât, instanța a reținut situația confuză în care a persistat contestatorul cu privire la suprafața de teren solicitată a-i fi retrocedată în natură deși în temeiul rolului activ al instanței consfințit prin dispozițiile art.129 și 130 cod civil cu limitarea impusă de principiul disponibilității voinței părților, i s-a solicitat acestuia, în mod repetat, să precizeze obiectul acțiunii, dându-se de asemenea și îndrumări de a solicita asistență juridică avocațială.
Împotriva sentinței civile nr.843 din 9.10.2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosar nr-, în termen legal, a formulat apel contestatorul Gângă criticând-o pentru următoarele motive:
- cu expertiza efectuată în cauză s-a făcut dovada că suprafața de 3071 mp teren a fost preluată abuziv din lotul de 5,0125 ha. teren primit ca zestre de tatăl apelantului;
- în mod abuziv, fără nici un act a fost preluată și suprafața de 1104,14 mp(în fapt 1427 mp), cu ocazia construirii drumului de acces din 15 către Stațiunea;
- în mod greșit, contrar actelor administrate în cauză, a reținut prima instanță că nu s-a făcut dovada exproprierii terenului;
- nu există niciun act la dosar care să ateste legătura dintre și suprafața de 5,0125 mp;
- nu a primit prin succesiune de la părinții ei teren la, ci din terenul primit de la tatăl contestatorului Gângă G, ca zestre.
Apelul este nefondat.
Conform art.24 din Legea nr.10/2001, republicată, în absența unor probe contrare, existența și după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea remarcată în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive.
Prin notificarea nr.80/14.11.2001, adresată Primarului orașului, contestatorul a solicitat, în temeiul Legii nr.10/2001, restituirea în natură a suprafeței de 2604,14 mp teren pășune situat în -, în apropierea Stațiunii, inițial ca procurator al mamei sale Gângă și apoi ca moștenitor, după decesul acesteia.
Afirmă că terenul face parte din suprafața de 5,00 ha. cumpărat de părinții săi, ce ar fi fost primit ca dotă de tatăl său, Gângă G, de la bunicul său. în anul 1955.
În dovedire, depune actul nr.298/18.12. 1920, prin care. cumpără 3,58 ha. pământ cu o casă și atenanse, grădină și pe el, situat în teritoriul comunei, în punctul numit "Dealul " sau "Poarta ", actualmente pe raza orașului.
De asemenea, depune actul nr.299/18.12.1922, prin care bunica sa,. cumpără 1,43 ha. teren lângă cel cumpărat de bunicul său.
Alătură notificării Decretul de expropiere nr.783/1962, în a cărei anexă figurează la poziția 41 G Gângă, ca fiind expropriat cu suprafața de 1289 mp teren.
Deși depune la dosar actele de vânzare-cumpărare numerele 298 și 299 din 18.12.1920, prin care bunicul său după mamă, cumpără o casă împreună cu 3,58 ha și respectiv, cumpără 1,43 ha. teren în punctul"Dealul " sau "Poarta " situate pe teritoriul fostei comune (în prezent, în perimetrul orașului ), afirmă, fără a dovedi, că ambele terenuri au fost primite ca dotă de tatăl său Gângă G, în anul 1955.
Susținerea apelantului că terenul bunicului său din anul 1955 ar fi fost transferat în rolul tatălui său Gângă G nu este susținută nici de evidențele registrului agricol, întrucât, în anul 1954 are înscris în registrul agricol 0,35 ha. teren arabil și 4,64 ha. pășune, iar în anul 1955(anul decesului său) 0,40 ha. arabil și 1,60 ha.pășune, iar tatăl său Gângă G are înscris în registrul agricol din 1955 suprafața totală de 9,60 ha.teren, iar în anul 1956, anul următor invocatei dote, are înscris în registrul agricol numai 8,60 ha.teren.
De precizat că mama apelantului Gângă, alături de i, comoștenitoarele bunicului său, și-au valorificat drepturile succesorale pe calea acțiunii în constatarea uzucapiunii(sentința civilă nr.1073/1998 a Judecătoriei Bicaz ).
Apelantul-contestator solicită de asemeni teren din zona Stațiunii, dar anexează decretul de expropiere din altă zonă, respectiv din zona 15 -.
Or, așa cum rezultă din acest decret nr.783/1962 s-a expropriat pentru construirea drumului 1289 mp teren și nu 2604,14 mp cât solicită apelantul în notificare.
Susținerile apelantului, contradictorii și echivoce, că s-a expropriat suprafața de 2604,14 mp sau 7364 mp în loc de 1289 mp cât figurează în decretul de expropiere și aceasta din altă zonă decât"Dealul " sunt de natură a crea confuzie în dosar.
În temeiul art.294 al.1 Cod procedură civilă urmează a nu fi analizate cererile noi făcute de contestatori pentru prima oară în apel și cuprinse în finalul concluziilor scrise.
Față de considerentele expuse, se va respinge apelul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
:
Respinge apelul promovat de reclamantul împotriva sentinței civile nr.843/C din 09 octombrie 2007 pronunțată de Tribunalul Neamț în dosarul nr.385/C/2006, ca nefondat.
Definitivă.
Cu recurs în 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică azi 12 martie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - -
Red.sent.-
Red.- /21.03.2008
Tehn.- /4 ex.
21.03.2008/24.03.2008.
Președinte:Sorina RomașcanuJudecători:Sorina Romașcanu, Jănică Gioacăș